Încarcerarea liderului maxim al PSD nu a dus, așa cum se așteptau jurnaliștii și analiștii grăbiți, la o întorsătură mediatică semnificativă și de bun augur, la o întoarcere a întregii prese cu fața spre Europa civilizată, spre adevăr și bunul simț, iar șanse ca revirimentul să se producă într-un viitor apropiat nu par a fi. Lipsa de optimism are la bază următoarele: susținătorii zeloși ai lui Liviu Dragnea nu au făcut un pas în spate, nu și-au făcut mea culpa, rămânând în așteptarea unui alt personaj de aceeași factură, căruia să-i închine condeiul, să-i cânte în strună și să-i asigure culoar spre vârful puterii politice românești. Fiindcă mercenarii rămân dependenți de soldă și de comandant până la sfârșitul vieții.
Nu la fel s-au întâmplat lucrurile după sfârșitul dictatorului Ceaușescu? Măcar atunci și-au luat câine-câinește o pauză (de reflecție?) fiindcă spațiul public nu mai voia să înghită chiar orice, iar omagiatul și omagiata, subiectele slugărelii lor, deveniseră odios și sinistră. Abia au adăstat ca valul urii împotriva tiranului să treacă și s-au încartiruit cu arme și bagaje în solda urmașului iliesc, apoi în solda arogantului Năstase, mai puțin a pisicuțului Ponta, ca să-și dea apoi măsura servilismului în aceea a lui daddy Dragnea, întâi stătătorul. Ultimul?
Or adevărul nu era nicidecum în tabăra adulatorilor din presă și a susținătorilor agresivi din majoritatea de guvernământ: viitorul tătuc ajunsese în fruntea partidului prin mijloace specifice oricărui autocrat, dar și oricărui partid comunist: „Vreţi să fiu în continuare preşedintele vostru?” Ca în antichitate, când împărații și generalii victorioși își asumau puterea în fața soldaților, siliți astfel să-și declare loialitatea și să-i aclame. Ce s-ar fi întâmplat dacă vreun tovarăș de haiducie l-ar fi tras de mânecă și dacă analiști, jurnaliști de casă, oameni serioși de opinie i-ar fi pus hotărât oglinda adevărului în față? Evident, n-am fi asistat la deriva ulterioară sau măcar la amploarea acesteia. Țara ar fi avut de câștigat.
N-a fost să fie, iar situația a stat exact pe dos: toți cei interesați într-o formă sau alta de știrbirea autorității UE și de slăbirea Justiției pentru a scăpa de dosare penale, de condamnări sau de consecințele acestora i s-au încolonat în spate jupânului și au vrut cu orice preț să-l împingă „spre victoria finală”, adică scaunul prezidențial, „fiindcă pot”, iar veniturile jurnaliștilor susținători, bine stipendiați, ale celor fără coloană vertebrală au explodat, căci o asemenea ofensivă costă. Mai ceva ca pe vremea arogantului Năstase. Vezi mizeriile, scandalurile legate de finanțări dubioase, ale unor oficine mediatice, izbucnite după condamnarea sa.
Așadar, momentul adevărului a fost pur și simplu ratat după dispariția tătucului din prim-plan, iar adulatorii îți caută acum un nou stăpân. (Unii comentatori folosesc cuvinte mai grele!) Până atunci, își fac exercițiile de rigoare pentru a nu-și ieși din mână: vorbesc și scriu despre condițiile din penitenciar, despre viitoarea nuntă, despre ce telefoane mai dă(?) și ce mai face Dragnea sau Mazăre sau… Nimic despre celelalte dosare penale, care își urmează cursul în Justiție, nimic despre nenorocirea mediatică abătută asupra propriului partid și a multora dintre liderii apropiați…
Evident că nu de la acești adulatori de profesie va veni revirimentul PSD, nici de la cei dați în lături de Viorica Dăncilă, ci de la resuscitarea doctrinei social-democrate, nu a celei „originale” iliesciene, ci a aceleia europene. Numai că tot ce a fost european în această formațiune a fost mazilit, iar legăturile partinice, punțile cu Occidentul, cu socialiștii și social-democrații veritabili au fost demult uitate sau chiar tăiate. Cine în Uniunea Europeană și în Parlamentul European mai are azi nevoie de un partid care, face ce face, și o dă în dictatura personală a nu știu cui?
Și nici pe doamna Dăncilă nu o văd într-o asemenea ipostază reformatoare… Nu va face decât să țină trează dorința de putere și să anime prezența la Palatul Victoria. Însă suflul reformator nu va ispiti pe nimeni din actuala gardă. Și nici pe tinerii bătăioși, dornici de modernizare autentic europeană, apți să dea o nouă față României. Însă aș dori să mă înșel…
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 