În politica românească, aerul a devenit irespirabil. Căpătase un oarece iz şi în politica germană, dar un prosecutor (procuror) curajos a deschis geamul ca să aibă pe unde zbura preşedintele Christian Wulff. Şi a zburat, nu în 5 minute, e adevărat, dar a zburat.
În politica românească, geamurile sunt bine zăvorâte. De zburat, nici pomeneală. Se intră greu înăuntru, deoarece locurile sunt ocupate de la început, iar cei ce au intrat odată uită unde e uşa. Sau o încuie cu zece rânduri de lacăte ca să n-o poată nimeni deschide. Nici chiar ei înşişi.
Igiena politică
Mai prin toamnă, pe un politician pârât l-a luat gura pe dinainte zicând că tovarăşii lui nu vor să se spele pe dinţi, nici să facă baie, ci vor să fie nişte împuţiţi. Deşi se referea la atitudinea faţă de monarhie, lumea zice că mare dreptate a avut. Oare politica noastră chiar are „o chestiune de igienă”?
Cam da: în loc să bineguverneze, să rezolve situaţiile-limită în care i-au adus gerul şi nămeţii cât casa pe bieţii ţărani vârstnici din câteva judeţe, PDL & co şi-a primenit fruntaşii, a chefuit de bun augur, ca apoi să-şi cotonogească adversarii. Pentru că în peste 3 ani la atât s-au priceput şi asta au aplicat cel mai bine, ţara a cam rămas de izbelişte, iar cetăţenii respiră tot mai dificil, vreo 80 dintre ei nemairespirând deloc. De la ger şi viscol.
Puterea îi arată ea Opoziţiei
Ce face Puterea când n-are ce face? Bagă bani grei în afişe, fluturaşi, emisiuni TV despre parlamentarii chiulangii ai Opoziţiei, făcându-se a uita că aceştia se află în grevă din motive foarte precise, anume că aerul devenise irespirabil nu doar în Parlamentul României. Nu era mai bine să fi folosit fondurile pentru 10-15 freze de curăţat drumurile patriei sau medicamente pentru sinistraţi? Ş-apoi, când vrei să te împaci cu cineva, nu te duci cu parul, nici cu batjocura. Iaca aşa se strică aerul de tot.
Aţi înţeles. Cu ideologia „ba pe-a mă-tii” PIB-ul nu vrea să crească şi gata, aşa cum n-a crescut o câtime cu uriaşele sume ofertate pe capul consilierilor, al primarilor şi al parlamentarilor PNL şi PSD, ca să îmbrace caftane portocalii. Nu mai bine importau de la neprietenii olandezi viţeluşe de rasă şi irigau în plus câteva zeci de mii de hectare ca să fie mâncarea mai ieftină şi să ieşim odată din criză? Sau plantau puieţi pe munţii rămaşi orfani de codri tot de ai noştri hăcuiţi?
Guleraţii şi ciocoii
În schimb, statul cumpără scump şi vinde ieftin. Astfel, importă pe bani grei gaze şi ţiţei, dar pe ale noastre le dă aproape pe degeaba cică băieţilor deştepţi care, din întâmplare? au toţi gulere albe şi cravate mov şi stau cu ferestrele ferecate de ani mulţi.
Cu energia electrică e cam la fel: cea hidro e de câteva ori mai ieftină, dar nu e proprietatea statului, nici a amărâţilor sorţii, ci, aţi ghicit! tot a guleraţilor. Întrucât nu avem nici un oberprokureur (neamţ) măcar, sărăcia şi golătatea dau de-a dreptul, iar aerul pute, de-ţi mută nasul.
De ceva timp s-a mai iţit un iz. Unul vechi, duhnind de pe vremea lui Nicolae Filimon, cu al său romanţ original „Ciocoii vechi şi noi sau Ce naşte din pisică şoareci mănâncă”. După ce câţiva dintre cei mai înalţi oameni în stat şi-au declarat neţărmurita dragoste de popor cu cuvinte alese ca puturoşi, beţivi, viermi, ciumpalaci, handicapaţi…, poporenii ce să facă?
Au început şi ei să-şi numere ciocoii. Ba chiar să le caute neamuri, cuscri, naşi, cumetri din ciocoii vechi. Cuvântul acesta nu vine de la „ciocu’ mic”, ci de la ciocul mare, iar fenomenul nici vorbă să piară de la conu’ Mihalache Kogălniceanu încoace. Ba dimpotrivă.
Statul-mumă / statul-ciumă
S-a aflat astfel din gazete că mulţi bărbaţi vrednici de stat, stâlpi ai democraţiei noastre originale, ba chiar unii cu jilţuri noi în guvernul MRU, s-au căpătuit prin contracte cu statul, adevărată mană cerească, pentru cunoscători. Dar, cu cât a fost mana asta mai cerească pentru câţiva, cu atât a fost mai hapsână cu ceilalţi.
Însă cel mai franc le-a zis-o Tudor Arghezi, iar eu nu credeam veci-pururi că voi prinde vremea să-l citez:
„Ne-am plâns la stăpânire-n deşert că cel mai tare
E cel umflat mai bine de pungi la buzunare…
Nu căuta dreptatea domnească, frăţioare,
Ia pe ciocoi ca hreanul şi dă-l pe răzătoare.”
N-ar fi mai simplu să împrumutăm un oberprokureur să deschidă geamul?
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 