Trimis special al secretarului de stat al SUA, Hillary Clinton, Mr. Philip Gordon, asistent pentru Afaceri Eurasiatice, a devenit foarte vocal în România după o serie de declaraţii discutabile ale ambasadorului Mark Gitenstein. A fost trimis să pacifice părţile politice româneşti aflate în conflict, procedând ca de fiecare dată conform doctrinei lor de „apărare”, uşor de recunoscut în eterna „Pax americana”.
Dar evaluarea Excelenţei Sale s-a dovedit inexactă: era vorba doar de un simplu exerciţiu democratic, un impeachment căruia i s-a dat o dimensiune exagerată în scop de victimizare. Temându-se însă că noua „putere” de la Bucureşti ar putea atenta la bunele relaţii actuale şi s-ar putea ridica obiecţii asupra loialităţii NATO în condiţiile confruntărilor tot mai acerbe din Orientul Mijlociu, departamentul Foreign Office al administraţiei americane s-a hotărât să intervină, ca de obicei, în favoarea celor mai puternici.
Cine a furat la referendum?
Folosindu-se de evaluarea unei singure părţi, intervenţia asistentului american şi-a devoalat ataşamentul pentru preşedintele suspendat: „Au existat, zice Mr. Ph. Gordon, acuzaţii credibile de vot ilegal masiv la referendum, au fost demersuri de schimbare a listelor cu votanţi, care ar schimba cvorumul de vot şi, se pare, încercări de presiune asupra Curţii Constituţionale privind validarea referendumului. Toate aceste acuzaţii au ridicat semne de întrebare privind legitimitatea oricărui rezultat care este aşteptat”.
Parti-pris-ul s-a văzut încă de pe 13 august şi a fost demonstrat cu asupra de măsură prin deciziile CCR şi ale AEP: numărul ilegal de voturi nu depăşeşte 55 660, (până şi acestea sunt discutabile, căci la un număr de 18 milioane de CNP-uri limita greşelilor admise e de multe ori mai mare), nimeni nu a încercat să schimbe listele cu votanţi şi cvorumul, ci doar să afle cu exactitate numărul acestora şi cvorumul real, iar presiunile asupra CCR au fost cu mult mai multe din cealaltă parte… Să înţelegem că presiunile suspendatului şi boicotul referendumului au fost fairplay pentru SUA?
Laude diplomatice, dar…
Ca să nu-i supere nici pe interimari, neştiind ce curs vor lua evenimentele, declară deschis cât de mult iubesc americanii România: „Ne pasă de România, ne este un prieten şi un partener cu care avem un parteneriat strategic. Ne pasă de democraţia din România şi facem tot ce se poate pentru a susţine statul de drept şi independenţa instituţiilor şi suntem preocupaţi de această situaţie”. Numai că statul de drept susţinut atunci de Mr. Gordon a fost doar al preşedintelui suspendat, nu al celor 8,4 milioane de participanţi umiliţi la referendum, cu mult mai mulţi decât jumătate din numărul real al românilor cu drept de vot existenţi la data respectivă.
Ceea ce au făcut capii UE, CE şi ai SUA a fost să ne oblige să luăm în considerare listele neactualizate de zeci de ani, cu tot cu morţi, plecaţi definitiv sau pasager din ţară, cu tot cu sutele de mii care au obţinut o altă cetăţenie în cei 23 ani de la revoluţie…
Or lucrurile acestea trebuie spuse, fiindcă, iată, la câteva săptămâni de la respectivele evenimente, Excelenţa Sa reia afirmaţiile din locul în care le lăsase, fără vreun upgrade: „continuăm să urmărim România foarte strâns. Ştiu că unii în România se gândesc să organizeze un alt referendum, găsind astfel alte metode de a-l înlătura pe preşedinte. Trebuie subliniat din nou că trebuie respectate procedurile constituţionale”.
Mr. Gordon şi Cuza
Ceea ce s-a schimbat e tonalitatea discursivă, faptul că lasă deschisă calea înţelegerii, motiv pentru care nu ştiu cine şi-ar dori să fie în pielea fostului preşedinte suspendat. Urmarea discursului Excelenţei Sale ne confirmă temerile: „dacă preşedintele e nepopular şi mandatul său nu reflectă dorinţa poporului, calea de a rezolva această situaţie sunt alegeri corecte şi democratice”. Nu încurajează un nou referendum, cum s-au grăbit unii să creadă, ci Washington-ul va recunoaşte de această dată hotărârea poporului român: „dacă acesta este modul prin care România va merge mai departe, cred că credibilitatea sa ca o democraţie puternică şi partener al SUA va continua să crească”.
Nu ştiu dacă trebuie să ne bucurăm sau nu, dar deontologia profesiei ne obligă la aceeaşi constatare ca a lui Moş Ion Roată: dar cu jignirile cum rămâne, căci acuzaţia de hoţie la vot şi de nerespectare a „procedurilor constituţionale” din partea principalului nostru aliat încă n-a fost retrasă… În plus, ideea de a o face uitată nu înnobilează pe nimeni.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 