Republica românească nu s-a născut ca urmare a voinței și hotărârii poporului român așa cum s-au născut toate celelalte republici europene. Republica românească a apărut prin dictat stalinist, iar un stat apărat „de braţe tari muncitoreşti”, adică de dictatura proletariatului, nu putea să aibă în frunte un rege, un suveran, ci un partid comunist cu centrul de comandă la Moscova. Căci România, deși aliată a URSS, nu a dispus de suveranitate și independență până la Revoluția din decembrie 1989.
Curios și intrigant este că și fără tancurile sovietice, și fără clasa muncitoare conducătoare, și fără comuniști(?) republica și-a continuat existența și după 1989, demonstrând fără tăgadă că statul și regimul inaugurat în 1945 sub opresiune și la ordinul ocupantului sovietic nu pot fi schimbate. Acestea sunt faptele. Că faptele nu ne convin și, din diverse motive, le ascundem sau le interpretăm fiecare după interesul politic e cu totul altceva.
Republica noastră e tot un fel de monarhie
Dacă în România republica nu are legitimitate, fiind o formă de guvernământ străină tradițiilor, legilor și psihologiei românești, evident că sistemul republican nu a funcționat niciodată ca în republicile instituite de popoarele înseși în Franța, Germania, Elveția, Italia…, ci s-a adaptat specificului românesc.
Astfel că nu a fost conducător din 1945 încoace, (cu o excepție, dar notabilă, Emil Constantinescu), care să nu se comporte sau să nu tindă să se comporte, nu ca un monarh sadea, fiindcă regii aveau totuși o anume educație, aparțineau unei case domnitoare în care onoarea, noblețea și bunele maniere erau ținute la mare cinste, ci ca un voievod, un stăpân, un jupân, de multe ori, cu drept de viață și moarte asupra supușilor. De la Vodă trebuia să emane orice carieră și avere, de el trebuia să se teamă oricine, pe el trebuia să-l slujească cu credință fiecare supus. Recunoașteți în caracterizarea de mai sus pe monarhul absolut, pe dictator sau tiran.
Republica moare, dar nu se predă
Pornind de la această realitate tragică în sine, consemnată de istorici doar cu jumătate de gură, sistemul republican s-a corupt, s-a ticăloșit de la primul până la ultimul funcționar corupt în aparatul Puterii și în cel instituțional republican, motiv pentru care clasa politică și instituțiile statului de drept sunt în curs de a-și epuiza ultimele rezerve de legitimitate și credibilitate.
De aici percepția devenită aproape unanimă că în România nimic nu merge, că răul s-a generalizat, că iubiții noștri conducători s-au depărtat de popor, urmându-și cu sârg doar interesul propriu, că imoralitatea, necinstea și hoția nu vor putea fi stârpite vreodată de politicieni imorali, necinstiți și hoți…
De vină e regele
În pofida acestei realități, „republicanii” noștri n-au încetat o clipă să denigreze, să înjosească, să acuze monarhia de situația în care a ajuns România, de sărăcia și înapoierea acesteia, deși înainte de război leul românesc era de multe ori mai tare decât francul, marca și lira, iar prețul grâului, al cărnii, al sării și al petrolului erau date de la București. La fel cum n-au încetat o clipă să-i acuze pe români de lene, delăsare și incapacitate, dar de managementul lor deficitar nu voiau să vorbească.
Acum republica, prin „contribuția” unor conducători care și-au lipsit propriul popor de libertate, egalitate (fraternitate), dreptate și bunăstare, începe să-și deconspire limitele, tot mai vizibile, iar monarhia reaprinde flacăra speranței aceluiași popor ajuns bătaia de joc a atâtor politicieni. Căci în nicio altă țară civilizată termeni ca p…lime, ciumpalaci, prostime, puturoși, dobitoci… n-ar putea apărea în spațiul public fără să provoace cutremure politice.
Mintea cea de pe urmă
Acum înțelegem altfel motivele pentru care o anumită categorie de politicieni în frunte cu șeful statului insistă să se aplice referendumul din 2009, ca nu cumva să-i treacă vreunuia prin minte să ceară alt referendum pentru alegerea în cunoștință de cauză a formei de guvernământ. Fiindcă dacă regele Mihai a ajuns cea mai puternică personalitate a momentului, bucurându-se de un procent de încredere de peste 40%, peste un an lucrurile vor fi clare. Și definitive.
Iată de ce, decât s-ar consuma inutil timp și energii pentru cârpirea actualei Constituții republicane, mai bine am actualiza Constituția regală din 1923, încă neabrogată legal, și ar fi lăsată Casa Regală a României să explice tuturor cetățenilor României ce este aceea monarhie constituțională.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 