Noi, românii, am avut o clasă boierească, nu una nobiliară, așa cum au avut și vecinii noștri ortodocși, iar deosebirile nu sunt numai de nuanță. Deși a fost batjocorită mârlănește după venirea bolșevicilor la Putere, această clasă a pus totuși umărul le realizarea României reîntregite, pierzându-și privilegiile și moșiile după 1918. A ridicat România alături de suratele ei europene, iar englezoaicele și nemțoaicele ne erau bone la copii, în timp ce în agricultură, silvicultură, transporturi, cariere de piatră… își găseau de lucru italieni, greci, albanezi, sârbi, cazaci…, că țara ne era bogată și bine chibzuită.
Comuniștii nu au ținut cont de toate acestea, le-au luat boierilor casele, fabricile, averile și i-au deportat în Bărăgan, i-au trimis la canal, la Gherla, la Periprava, la Sighet… pentru a le lua și viața. Și au reușit. Asasinatul în masă a durat ceva ani, dar a meritat(!): încet-încet nomenklaturiștii și aparatcicii le-au luat nu numai locul, ci și casele, iar după comportamentul boieresc au tânjit și încă tânjesc. Ați uitat cu câtă satisfacție ne țineau la ușă ori în anticameră ca să ne deie o aprobare să ne putem cumpăra o căruță de lemne ori o butelie de aragaz? Ați uitat cum petreceau măriile lor zi și noapte la cabanele de vânătoare imitând viața de huzur a ceaușeștilor? Ați uitat câți servitori avea fiecare, toți importanți și plătiți din bani publici? Ați uitat cum îi purtau pe chiaburii satelor cu cătușele la mâini și ne puneau pe noi, copiii, să aruncăm cu pietre în ei?
De atâta „boiereală“ a ștabilor, a venit revoluția, iar prostimea, inclusiv subsemnatul, au așteptat cu totală naivitate să scape la libertate, democrație și civilizație occidentală. Cred că noii boieri peceriști-feseniști-securiști mureau de râs! Așa că n-au trecut nici 30 de ani și boieria s-a reinstalat de-a binelea. Se vede treaba că e deplin înrădăcinată în tradiția noastră „multimilenară“.
Nu vreți să-i vedeți pe noii boieri în „activitate plenară“, că la treabă, la muncă e mai greu. Te duci, de durere, la o celebritate medicală, iar pe ușa cabinetului scrie că programul începe la 8: asistenta, parfumată și gătită, vine pe la 9, celebritatea sosește pe la 9,30 – 10, își soarbe pe îndelete cafeaua până pe la 10,30 – 11, vede scârbit 2-3 pacienți, preferențial, deși la ușa sa e plin de bătrâni suferinzi, iar apoi sună telefonul și e chemat „de urgență“ cică la spital. Nici măcar clasicul: veniți mâine! Nu e regulă, dar sunt prea multe excepții.
Te duci la cabinetul parlamentarului X, Y, Z să intervină pentru repararea drumului și, în caz că ai fericitul prilej de a-l găsi, după ore de așteptare, șefa de cabinet îți sugerează, cu zâmbetul oficial, că azi e prea ocupat ca să-ți rezolve cererea, deși în afara colegilor, a cunoscuților, a rudelor nu era altcineva înăuntru. Nici măcar nu-ți spune când să vii. Situația e aceeași de la miniștri, secretari de stat până la ultimii șefi din consiliile și instituțiile locale. Boierie fără limite.
Însă, la rândul lor, se respectă între ei și își apără cu scrupulozitate boieria lor și a șefilor, la care nu te trimit pentru nimic în lume. În schimb le prezintă „impresionanta“ carte de vizită, studiile, competențele, îi lingușesc, își manifestă supușenia, slugărnicia cu sugestia implicită că și ei sunt la fel. Numai unul și unul.
Boieria s-a reinstalat de-a binelea în România odată cu regimul Dragnea care, în nemăsurata-i poftă de putere, a considerat că poate face orice „vrea mușchii lui“ la guvernare, nu ce trebuie și ce stabilește legea. I-a dat acest drept cică votul popular, așa că i-a alungat pe competenții care mai rezistaseră în funcții publice, plantându-și propriii oameni, rude, amante top-model, indiferent de studii, cunoașterea limbii române, capacități… Motivația? „Fiindcă putem!“ Și au trecut la „reforme“: și-au schimbat nevestele, casele, și-au cumpărat bolizi reprezentativi pentru înalta funcție și, trai neneacă pe banii contribuabilului!
Noii boieri, însă, nu mai sunt din stirpea unor Alecsandri, Kogălniceanu, Ghica, P. P. Carp, Rosetti, Negruzzi… care să mai construiască și o școală pentru fiii amărâților ori să poarte la universități celebre tineri dornici de învățătură, ca pe vremuri. Nu mai au nici buna creștere, nici rușine, nici drag de țară și de neam, ci trăiesc pe spinarea poporenilor de care își bat joc. Fără limite. De aceea încrederea în diriguitori sună a pustiu.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 