Nu trebuie să fii mare specialist să observi că europenizarea mişcărilor politice interne înaintează cu paşi neaşteptat de şovăielnici, ba, uneori, stă pe loc sau chiar priveşte înapoi, lăsându-se furată de cotidian şi de ea însăşi. Deşi teme din acelaşi câmp semantic sunt tocate zilnic în spaţiul public, asupra motivaţiilor nu se insistă niciodată, ca şi cum ar fi vorba de un dat al sorţii, sau un fel de tabu. Se reţine doar subiectul de impact ca muniţie electorală. Dacă obiectivele fiecărei formaţiuni au fost enunţate cu emfază drept realizări măreţe, atunci când urmează partea programatică referitoare la mijloacele cu care se vor înfăptui, se bate monedă pe vetuste machiaverlâcuri, ori se reiau rezolvări deprinse cândva la învăţământul de partid. După eşuarea câtorva tentative de modernizare, căile, mijloacele au revenit la practici gregare şi infracţionale, că ţi-e şi ruşine să le mai expui. Dovadă că electoratul, tratat mai departe ca imatur şi lipsit de discernământ, nu capătă importanţa cuvenită într-un sistem democratic. Însă obiectivele neînsoţite de mijloace adecvate, clare şi sigure rămân simple baloane de săpun.
Nu doar domeniul politic este vitregit de astfel de croieli cu finalităţi îndoielnice, ci tot ce ţine de ideologic, de educaţie, de social şi chiar de conceptul bunei guvernări. În educaţie, de pildă, s-a produs o reformă consumatoare de foarte mari resurse umane şi hârtie prin care s-au modernizat, sistematizat, revoluţionat obiectivele didactice, de vreo trei ori după revoluţie. Cu siguranţă a fost un lucru bun, dar, din păcate, nu a atras după sine şi upgradarea mijloacelor prin care se vor înfăptui: informatizarea, lucrul pe calculator, flipchartul, tabla interactivă, utilizate doar intuitiv, înseamnă expoziţie pasivă de însemne şi imagini, e adevărat, ceva mai rapide şi atractive decât manualele şi clasica „tablă neagră”, dar cu aceleaşi resurse modeste de captivare a interesului şcolar. Oricât ne-am ascunde, rămân mijloace preponderent inactive pentru elevii neantrenaţi în demonstraţie. Or ar fi fost nevoie de metode, procedee mai eficiente de înţelegere şi învăţare a ecuaţiilor, a substantivului, a teoriei relativităţii etc., tratate, general vorbind, şi astăzi aşa cum s-a deprins la cursurile de pedagogie şi metodici, aceleaşi ca acum o jumătate de veac. Aşadar, mai avem de aşteptat. De aceea indicii de performanţă ai învăţământului românesc ne situează în coada Europei.
Dacă educatorii îşi pot rezolva situaţia apelând la know-how modern, politicienii şi sfătuitorii lor n-au lăsat impresia că vor proceda la fel. Din contra. Au abandonat orice idee înnoitoare, orice efort de actualizare, revenind la trucuri, tertipuri, şmecherii pe care istoria le situează temporal înaintea aşezărilor democratice: coerciţia şi înşelătoria. Îşi fixează ţinte mult peste puterile lor, implicit, ale noastre, pentru care enunţă sloganul lemnos: „vom face totul”, fără a detalia ce înseamnă „totul”. În plus, în majoritate, cei înscrişi în cursa electorală au anunţat radioşi că vor câştiga, că vor fi cei mai tari. Nu ne-au spus pe ce se bazează, ce mijloace grozave vor folosi, ba nici măcar ce planuri au ei pentru colegiile în care se vor aleşi.
Situaţia dă în comic, de nu cumva în tragic. S-au încontrat ani buni pe tema clasei politice ticăloşite, au acceptat „câine-câineşte” votul uninominal, însă au adus în faţa alegătorilor candidaţi notorii dintre sportivi, manelişti, bişniţari cu priză la mulţimi. Nici vorbă de competenţe necesare parlamentului. De cel european nici atât. Pe toţi i-au scos la produs imagine, nu în cartier, nu pe uliţele satelor, din casă în casă, ci pe ecranele televiziunilor năimite, că-ţi vine tot mai acru să pui mâna pe telecomandă. Iată câteva mostre ale noii retorici: „Nu există alt partid în afară de noi care să …”, nimeni în afara noastră nu vă poate asigura „un standard de viaţă …”. „Ca veniturile românilor să fie la nivelul mediu din UE”, votaţi-ne pe noi… Nimic despre dezvoltarea economiei, a agriculturii. Contracandidaţii nu mai contau, erau blegi, urâţi, proşti… De aceea ne-a năvălit criza în curte. Altădată, aleşii se onorau ca modele demne de urmat, nu doar în respectarea legilor, dar erau buni gospodari, încurajau economia, croiau drumuri, poduri, dotau şcoli, grădiniţe, biserici, se întorseseră victorioşi de pe front. Unii au statui prin marile oraşe. Astăzi fac ce ştiu mai bine: bat mărgica zi şi noapte la televizor pentru că li-e frică să se adreseze direct alegătorilor, se împung în vorbe ca ţaţele pe şanţ, habar n-au că politica e o ştiinţă şi s-ar putea învăţa. În schimb, se bagă în seamă ca filosofi şi analişti, se pricep la toate, fac oracole ca mama Omida prezicând succesul propriului partid, au cele mai bune soluţii pentru durerile naţiei. Modestia nu mai dă bine, ci lauda deşănţată. Numai că legislaţia noastră supraponderală, stufoasă, ineficientă, cu portiţe ascunse meşteşugit de / pentru cunoscători, are nevoie urgentă de aer curat şi forţe proaspete.
„Noi, dacă vom fi aleşi, vom construi 1000 de km de autostrăzi”, „vom da fiecărui cetăţean român la reîntoarcerea pe meleag natal …”, „vom asigura locuinţe de la stat” pentru fiecare amărât, iar printre mijloacele, tehnicile şi strategiile luate în calcul pentru îndeplinirea promisiunilor şi câştigarea puterii apăreau: desfiinţarea inamicilor politici care şi-au propus mai puţin, având tupeul să alerge pe acelaşi culoar, condamnarea guvernanţilor posesori de doar 4 km din respectivul produs, atacarea în bloc a tuturor organelor statului, a diriguitorilor, a clasei politice, a intelighenţiei, a elitelor naţionale, a capitalismului odios, or cu asemenea mijloace nu s-a construit niciodată nimic. Spectacolul acesta grotesc a pus stăpânire pe ţară, iar mediile ne ţin în presiune şi stres în vederea atragerii la urne de partea celor ce ţipă că fac şi dreg…
Petru Tomegea (apărut în „Obiectiv de Suceava” şi revista „22”)
Petru Tomegea - ePolitica 