Pe ce se bazează Elena Udrea?

Întrebarea poate fi pusă la fel de bine tuturor candidaților la alegerile prezidențiale din noiembrie, dar răspunsurile corecte vor fi primite doar la numărătoarea voturilor. Cu condiția ca alegerile să fie cinstite. Până atunci, ca jurnaliști, n-avem decât să apelăm la percepția publică, la păreri și la studii ale analiștilor și sociologilor, tot mai partizane.

De la șanse, la rezultate

În opinia mea, la această întrebare se pot da trei răspunsuri:
1. candidații își estimează corect șansele, dar urmăresc alte ținte, fără legătură cu alegerile; e situația celor mai mulți.
2. candidații nu-și estimează corect șansele, considerând alegerile un fel de loterie în care orice combinație are o șansă;
3. candidații sunt conștienți că niște alegeri corecte nu le dau mari speranțe, dar se bazează pe alți factori care pot influența, corupe în favoarea lor rezultatele la urne. Să recunoaștem că astfel de povești, unele destul de cunoscute, dar a căror realitate n-a fost confirmată de Justiție, au făcut rating presei în fiecare campanie. Și acum se ridică numeroase semne de întrebare, dând apă la moară diverselor scenarii.

Unii se bazează pe partide

Așadar, pe ce se bazează Elena Udrea? Dacă Victor Ponta și Klaus Iohannis iau în calcul cifrele oferite de formațiunile lor politice, 37%, respectiv 30%, PMP-ul îi poate da Elenei Udrea doar cele peste 6% de la europarlamentare. Doar teoretic fiindcă prin plecarea intelectualilor și prin ruperea Fundației Mișcării Populare cauzată de Cristian Diaconescu, rămas în cursă în virtutea inerției sau poate pentru a-și repera onoarea-i compromisă, voturile din 25 mai se vor împărți la cel puțin 2. Iar alte partide, asociații civice nu și-au declarat sprijinul. Ar mai fi ceva din zestrea lui Traian Băsescu.
Asta dacă nu punem la socoteală atitudinea oscilantă a lui Traian Băsescu, înscris la început pe listele susținătorilor lui Cristian Diaconescu și apoi trecut de partea Elenei Udrea. Oricum, retragerea girului prezidențial și a semnăturii, probabil imposibilă, arată un președinte schimbat, lovit în imagine.

Ce vrea Elena Udrea?

Ce alte ținte decât președinția ar putea urmări Elena Udrea? Unii politicieni și jurnaliști susțin că s-ar teme de acuzațiile de malversațiune din timpul ministeriatului și de aceea vrea să-și negocieze „liniștea” cu unul din primii doi candidați în schimbul susținerii în turul al II-lea. Dar ce mai înseamnă azi o astfel de promisiune legată de Justiție?
S-ar putea, după alții, să negocieze în numele lui Traian Băsescu și atunci lucrurile se schimbă. Deși părerea e vehiculată adesea prin studiourile TV, cred mai degrabă că Elena Udrea e interesată deocamdată de imagine și notorietate, iar actuala campanie este un fel de exercițiu pentru data viitoare. Cu atât mai mult cu cât sorții unei femei „singure”, cum ea însăși declară, nu-i sunt de bun augur.

Doi regizori de platou

În plus, la candidatura ei dau o mână de ajutor două personaje controversate ale scenei noastre politice: Cosmin Gușă care-i pune, din cât se vede, la dispoziție Realitatea TV și Sebastian Ghiță, cel ce face același lucru la România TV: dă ca sigură pierderea susținerii PMP de către Cristian Diaconescu, anunțându-i candidatura Elenei Udrea, cică la „cererea” membrilor de partid. Ca atare, înclin să cred că discursul de campanie va avea doi poli: Ponta și Udrea. Tocmai ceea ce și-a dorit candidata.
Interesele celor doi regizori sunt legate de calcule politice ale PSD: 6 procente teoretice ale Elenei Udrea l-ar putea disloca pe Iohannis din poziția secundă, înlocuindu-l cu Călin Popescu-Tăriceanu, pradă ușoară pentru Victor Ponta în turul al doilea. O confirmă europarlamentarul Cristian Preda.

Se repetă istoria?

E clar că se vor lua în calcul și alte dosare întunecate ale alegerilor postdecembriste: amestecul serviciilor secrete, recte al STS-ului, jonglarea cu listele electorale, turismul electoral, anularea voturilor prin dubla stampilare, metoda suveica, pierderea și falsificarea proceselor verbale, mita electorală guvernamentală și, mai ales, contribuția candidaților (mici și bere, pui, ulei, zahăr și făină, haine și încălțăminte, mese la cantine și restaurante…)
Va face echipa Elenei Udrea pasul spre astfel de stratageme electorale în condițiile în care aproape nu e zi să nu se declare apărătoarea Justiției?
Petru Tomegea

PSD își dă arama pe față

În 45 ani de comunism ni s-a tot repetat că avem o țară bogată și frumoasă și că o ducem mai bine decât toți capitaliștii. Aveam de toate, industrie dezvoltată, agricultură avansată, tehnologie înaintată, învățământ modern, o clasă muncitoare eroică și conducători înțelepți. Rolul nostru era să-i aplaudăm. În 1989 nu ne-a venit a crede când am descoperit minciuna, apoi s-au creat instituții noi, ca INS de exemplu, care să spună adevărul.
Numai că, stupoare! după 25 ani, instituțiile astea noi în care s-au investit banii contribuabililor mint în continuare. Acum însă minciunile se numesc adesea gafe, sugerându-ni-se că e doar ceva accidental. Dar de mințit s-a mințit întruna căci fără minciuni politicienii arareori se descurcă. De demonstrat.

Ministerul Propagandei

Zilele trecute am aflat de la străini, recte, de la Eurostat, că România a intrat în recesiune. Cică deocamdată e recesiune tehnică, ceea ce e un fel de Mărie cu altă pălărie, soră cu creșterea negativă a lui Boc. Chiar și puși în fața evidențelor, prim-ministrul Victor Ponta, ministrul Bugetului, Liviu Voinea, specialiștii guvernului, activiștii lor din presă și funcționarii INS o țin una și bună că nici vorbă de recesiune, că suntem pe creștere… Măcar că PIB-ul a scăzut cu 1% două trimestre consecutiv. Scădere care a alarmat instituțiile europene și FMI, numai pe diriguitori nu.
Dar nu e prima dată când aflăm de la organismele internaționale, din presa străină că suntem induși în eroare de mai-marii noștri. Înainte de decembrie 1989, minciuna devenise politică de stat, dar accesul la informații interne și internaționale era bine restricționat, de cosmetizarea adevărului și a realității ocupându-se unul din cele mai importante ministere bolșevice, acela al Propagandei, cu responsabili până și-n organizațiile locale ale PCR.

Urmașii propagandiștilor

După Revoluție, minciunii i s-au mai scurtat picioarele odată cu spargerea monopolului de stat asupra presei, dar meteahna n-a dispărut. Mai țineți minte explicațiile și teoriile păsărești despre inflație și creștere economică din vremea Guvernului Văcăroiu? Cu salariile cumpăram tot mai puțin, însă nivelul de trai creștea amețitor. Dar libertatea presei, a Justiției, modernizarea educației, a sănătății în perioada guvernării Iliescu-Năstase?
Motoarele economiei cică au duduit grozav și când la Palatul Victoria se afla ca prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, numai că astăzi președintele acuză creșterea pe credit, ceea ce l-a obligat să împrumute doi ani mai târziu peste 20 de miliarde €. „Performanță”, să recunoaștem, la care și-a adus contribuția și echipa lui Emil Boc.

Minciuna ca strategie

Însă ceea ce s-a întâmplat recent la INS a fost o mișcare pregătită din vreme. Se știe că sursa autorizată pentru informațiile din domeniul economic, administrativ, social este această instituție, de aceea ochii dlui Ponta s-au îndreptat devreme asupra managerului. Așa că, după ce a primit votul de învestitură, l-a demis pe fostul director pentru greșeli asemănătoare din anii 2009 – 2012 și în ianuarie 2013 l-a uns director pe Tudorel Andrei, unul dintre statisticienii și economiștii respectabili ai ASE București.
Nu știu ce relații vor fi existând între prim-ministru și șeful INS, în afara celor de serviciu, dar din ianuarie 2013 economia României e mereu pe creștere, poporul privește, dacă ne luăm după sondaje, cu ceva încredere viitorul, iar miniștrii noștri în frunte cu Victor Ponta au avut cu ce se lăuda. Iar de lăudat s-au lăudat toți prim-miniștrii încontinuu. Căci minciuna și lauda sunt contagioase.

Minciuna care ne ține pe loc

E din ce în ce mai evident că toate guvernele noastre au investit – investesc bani și eforturi pentru cosmetizarea realității și crearea unor percepții publice favorabile. La ce ajută aceste lucruri dacă viața noastră nu se îmbunătățește cu nimic? Doar la adunat voturi și la fală, ca să se poată împăuna candidații partidelor la diverse alegeri, iar Victor Ponta să-și aroge merite inexistente.
Numai că socoteala de acasă nu e totuna cu aceea din târg, iar tărășenia cu umflatul cifrelor și ascunderea adevărului, odată ieșită la iveală, ar putea fi o piatră de moară la gâtul PSD și al Guvernului Ponta.

Petru Tomegea

Un purtător de cuvânt matrafoxat de el însuși

Conform art. 16 din Legea nr. 544 / 12 octombrie 2001, purtătorul de cuvânt al unei instituții, companii… are pe agenda de lucru „asigurarea accesului mijloacelor de informare în masă la informațiile de interes public”, iar de această misiune Mirel Palada, actualul speaker al guvernului, se achită în timpul serviciului. Cum-necum, e altă discuție.

Viața dublă a purtătorului de cuvânt

Însă activitatea sa cea mai vizibilă se desfășoară pe rețelele de socializare, unde, în loc de purtător de cuvânt, descoperim un pamfletar agresiv, pus pe ocări și mai ales pe jigniri. Și ce limbaj injurios! Așadar nu un adevărat spokesman, spokesperson, mouthpiece, spin doctor, PR person… cum i-ar plăcea lui însuși să-și zică englezește, ci, dacă ne luăm după detractorii săi din presă, un bodyguard mardeiaș, bătăuș, ciomăgar verbal… care, în timpul liber îi altoiește pe dușmanii politici sau din presă ai lui Victor Ponta, patronul său, prim-ministrul unui guvern cică democratic.
Cum adică, patronul său? Dacă fișa postului ar fi fost respectată întocmai și, slavă Domnului! o mulțime de acte, decizii și dispoziții guvernamentale își așteaptă de ani buni explicațiile, Mirel Palada ar fi beneficiat de respect în mass-media, asemeni câtorva înaintași întru ale comunicării. Numai că a ales calea atacurilor verbale împotriva „bezmeticilor” adversari guvernamentali și mai ales ai candidatului Ponta. Interesante sunt însă câteva observații asupra discursul său critic, sub aspect de originalitate și stilistică.

Pe scaunul electric

Nu mi-e frică să fiu „executat electric” cu o sadică satisfacție de Mirel Palada, nici să devin un „pufos” care-și „învârtoșează spiritul bejboinic” ori „își face seppuku comunicațional”, așteptându-l pe „spin doctor” să mai „frigă niște purceluși anti-guvernamentali la proțap”. În schimb, voi evita să „fac clăbuci cu spume”, din cauza pleonasmului.
Deși mi se va argumenta că și „clăbuci cu spume” e o zicere grozav de tehnicistă, la fel ca aceea cu „incremental”, întrată în conflict cu logica lui Andrei Pleșu și cu bunul simț. Fiindcă oricum ai da-o, „creștere incrementală” tot pleonasm rămâne. Nu și „algoritmi incrementali” sau „progres incremental”.

Palada – semioticianul!

Așadar care este secretul succeselor comunicaționale ale lui Mirel Palada?
1. A găsit o cale complicată dar eficace de a se fixa în spațiul public nu prin profesionalism comunicațional, ci cu ajutorul unor cuvinte șocante ca „grumpiloi”, creație lexicală proprie din engl. grumpy (morocănos) și două sufixe augmentative românești –il și -oi; „incremental” (step-by-step), scos poate din Chambers (Twentieth Century Dictionary), apoi engl. „shrug” (ridicare din umeri cu o mimică specială a feței în semn de necunoaștere), antiguvernamentesc, inefabilian, şerpilian, şeicspirian, bejboinic, probabil din „războinic”, prin înlocuirea prefixului răz- cu bej-, creație inspirată de diverse nume slovene înrudite poate cu rom. „bâjbă”, a bâjbâi, Bâjboi, ori bejbă, bijbă… Deja v-am plictisit.

Palada – bejboinicul?

2. Sociolog de meserie, își alege subiecte devenite noduri tari în presa românească și le interpretează uneori în cheie proprie la câteva posturi de televiziune. Se adresează mai cu seamă unei anumite elite, sperând ca prin atacuri cu termeni simandicoși-neologistici să atragă atenția. Lasă de fiecare dată impresia că specialistul Palada este absolut obiectiv, nepărtinitor, printr-o exprimare frustă, asocieri lexicale insolite și frazări complicate, prețiozități semantice ca „inefabilian”…
3. În ultima vreme, discursul său oficial a fost infestat de microbul pamfletar: a cerut „opinanților” „să scoată capul din traista cu nutreţ antiguvernamental”. Deoarece, ca dobitoace furajate, (nu ne spune de cine), noi, opinanții, nu suntem în stare să vedem măreața realizare a lui Ponta, „creşterea economică de 2,4%”.

De la furaje, direct la Allan Poe

A nu se trage concluzia de aici că Mirel Palada nu ar avea un anume simț al limbii alături de un stil șocant al scriiturii prin semnificații pline de praful dicționarelor. Nematrafoxat de el însuși, s-ar putea (ne)bejboinici cu cariera scriitoricească. Eventual ca admirator al corbilor lui Edgar Allan Poe…
Mă tem că scuzele au venit prea târziu…

Petru Tomegea

Victor Ponta joacă la cacealma?

Ce înseamnă jocul la cacealma? Înseamnă să lași adversarului impresia că ai cărți mai bune decât ale lui (DEX), adică păcăleală, înșelăciune… Definiția sugerează și conținutul articolului de față: PSD și candidatul său vor doar să-și învingă adversarii la prezidențiale, indiferent prin ce mijloace și procedee, iar marea masă a cetățenilor e chemată la urne să arbitreze acest meci insolit, fără prea mare legătură cu viața lor. De demonstrat.

Executivul – ca armă electorală

Ce atuuri are USD? Cel mai important atu este Guvernarea care-i permite jocul la cacealma:
1. 1. simulează lăcrimos grija față de diverse categorii sociale ca pensionari în delict cu Casa de Pensii, mămici cărora li s-a calculat în plus indemnizația de maternitate, clienți ai băncilor aflați în imposibilitate de plată…, pentru a le cumpăra votul cu banii contribuabililor;
1.2. susține in corpore că Guvernul României are cea mare grozavă creștere economică din UE, dar investițiile străine se subțiază, atragerea fondurilor europene e tot mai anemică, iar impozitele și taxele cresc;

O victorie degeaba

2. a declanșat o luptă crâncenă cu regimul și cu persoana Traian Băsescu, cu oamenii săi din diverse structuri ale statului, vrând să dea impresia că pe 22 decembrie vor obține victoria totală… Deși la aceeași dată încetează mandatul la Cotroceni;
3. ca o consecință la „2”, lansează pe toate canalele și cu toți activiștii săi din spațiul public și din instituțiile statului un proces de intenție manipulator: Iohannis, în caz că ajunge președinte, îl pune prim-ministru pe maleficul Traian Băsescu cu toată gașca lui de oameni care au distrus România, economia…
4. urmare la „3”, Iohannis este omul lui Băsescu. Dovada? Are întâlniri frecvente și tainice, ultima, pe 10 iulie, la Vila Dante, locuința lui Traian Băsescu. Nu știa Victor Ponta că vila respectivă nu-i mai aparține președintelui când tocmai el anunțase cedarea către ambasada SUA? După comunicatul respectivei ambasade care pune lucrurile la punct afirmând că a fost o întâlnire privată a însărcinatului cu afaceri al SUA, Duane C. Butcher, cu mai mulți invitați, fără Traian Băsescu, au căutat alte diverse „întâlniri”, eventual secrete, că trezesc curiozitatea publicului, la biserică, pe stadion…

A vâna ținte false

La o repede ochire, se observă că niciuna dintre țintele candidatului Victor Ponta nu are legătură cu activitatea viitoare a instituției prezidențiale și nici cu evoluția postelectorală a României, încât stai și te întrebi: PSD, cel mai mare și mai puternic partid al României slujește interesele unei singure persoane, ca înainte de 1989? Și atunci, pentru ce ne cere votul?
În timp ce alți candidați, alte formațiuni politice fac referiri la vectorii externi ai țării noastre ca apartenența la NATO, integrarea mai profundă în structurile UE, la starea conflictuală din vecinătatea imediată, la poziția față de viitorul economiei, la bugetarea mai consistentă a forțelor armate, a educației și a sănătății, toate energiile social-democraților și ale lui Victor Ponta se epuizează în activități colaterale.

A juca totul pe o carte

Nu plâng, firește, de mila PSD, dar jucând totul pe o carte electoralistă, cu ținte false și strategii după părerea mea eronate este foarte posibil ca, la un moment dat, cineva să strige că împăratul e gol, că acest partid care a fost la cârma țării până în 2004 și apoi după 2012 nu știe acum ce are de făcut, neputându-și individualiza corect nici măcar dușmanul politic… Că, iată, a rămas fără ideologie, proiecte și programe. Capitol la care, să recunoaștem, sunt deficitare și alte formațiuni politice.
Partea mai încurcată a acestei ecuații e însă alta: cunoscute fiind forța și abilitatea mașinăriei pesediste de vot, Victor Ponta se poate trezi din această campanie de coșmar la Cotroceni pe 22 decembrie fără a fi pregătit, fără a fi în stare să deslușească imediat moștenirea predecesorului, iar România poate deveni vulnerabilă la capitolul securitate internă și externă.
Din fericire, mai este timp până la începerea propriu-zisă a campaniei, dar, din ce se vede până acum, nu sunt cine știe ce șanse ca lucrurile de mai sus să se schimbe. Să fie adevărat că Victor Ponta nu-și dorește președinția?
Petru Tomegea

De ce Gábor Vona vorbește în numele cetățenilor români?

Gábor Vona, cetățean și parlamentar al țării vecine și prietene, Ungaria, membră a Uniunii Europene ca și România, poate veni la noi ori de câte ori poftește, așa cum oricare cetățean român poate merge liber în Ungaria. Atâta doar că Gábor Vona îi reprezintă în Parlamentul Ungar pe cetățenii din țara sa, nu pe cetățenii din România. Or liderul Jobbik vorbește în numele meu și al cetățenilor români fără să fi fost mandatat prin vot.

Dubla cetățenie, dublul standard

Știu, veți spune că greșesc deoarece vor fi fost și cetățeni din țara noastră care l-au votat, ceea ce poate fi adevărat. Numai că ei l-au votat în virtutea celei de-a doua cetățenii, care nu este românească, ci maghiară. Iar de reprezentat îi va reprezenta nu în România, ci în Parlamentul budapestan. Ați mai aflat dvs. vreun reprezentant străin care să se ducă într-o țară democratică și prietenă și să spună poporului respectiv că n-are nicio putere în fața sa?
Ei bine, iată-l pe Gábor Vona: „Eu cred că autonomia secuilor este un obiectiv care, statul român orice ar face…, mai devreme sau mai târziu se va realiza, nu vor putea să îl oprească”. Mai trebuie spus că pentru liderii Jobbik și pentru Tőkés László cu Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, în țara noastră maghiarii nu mai sunt maghiari ori unguri, ci secui, deși la recensământul din 2002 numărul acestora abia depășea 500.

De la bună vecinătate, la amenințări

Același Gábor Vona, în numele său și al Ungariei, și-a permis să amenințe România: „Pentru noi, principalul obiectiv nu este calitatea relaţiei dintre România şi Ungaria, ci starea societăţii şi a naţiunii maghiare, care îi include şi pe maghiarii din Transilvania. Dacă apărarea drepturilor maghiarilor din România şi reprezentarea acestora înseamnă conflict cu România, cred că Jobbik îşi va asuma această responsabilitate, care ar trebui asumată, de fapt, de întreaga Ungarie“. Ideile sale rezonează de fiecare dată cu ale lui Tőkés László, uneori și mai radical, chiar dacă a fost ales recent europarlamentar din partea unui partid, Fidesz, din țara vecină.
Mai luați în calcul și declarațiile altor organizații extremiste maghiare și taberele de pregătire paramilitară de pe teritoriul României, asociați-le cu războiul steagurilor și al însemnelor secuiești și apoi citiți cu atenție o frază din discursul prim-ministrului Ungariei de la Universitatea de vară Tusvanyos (Tușnad): „Nu cred că aderarea noastră la Uniunea Europeană ne împiedică să construim un nou stat neliberal bazat pe fundațiile naționale”, dând ca exemplu Rusia, Turcia si China, „națiuni de succes”.

Marile democrații iau atitudine

Ei bine, fraza aceasta a lui Viktor Orban a făcut înconjurul mai tuturor marilor trusturi mediatice ale lumii, de la Bloomberg la Huffington Post, dar presa din România, cu câteva mici excepții, o lasă să treacă aproape neobservată. Să fie din pricina vacanței, a caniculei, sau, pur și simplu, faptele de mai sus nu au devenit evenimente de presă?
În ceea ce ne privește, România nu a fost reprezentată oficial la întâlnirea de la Tușnad, iar aleșii și guvernanții noștri nu au avut nimic de zis după astfel de fapte și declarații ofensatoare, nici măcar Ministerul de Interne sau de Externe, Președinția, SRI, SIE…, în sarcina cărora se află astfel de domenii.

Campania electorală nu poate fi democratică?

Veți spune că nu sunt chestiuni grave și este adevărat, dar bunele relații între români și cetățenii de alte etnii vor avea de suferit. Iar aceste relații se construiesc cu foarte mare greutate, în timp îndelungat. Și campania electorală prezidențială bate la ușă. Cu atât mai mult cu cât deja se prefigurează exacerbarea naționalismelor, iar tonul l-a dat Victor Ponta: „Ştiu că nu va fi o temă a mea de atac, nu e nimic de reproşat că e etnic german (Klaus Iohannis, n.a.), dar nici mie nu trebuie să-mi fie reproşat că sunt român”. Și, dacă nimeni nu i-a reproșat, atunci de ce a mai adus-o în discuție?
Înainte de ’89 se scria mult despre națiunea română și progresele ei „spre zenit”. Astăzi, politicienii și formatorii de opinii nu abordează nici măcar subiecte dureroase precum cele de mai sus. În schimb, speculându-ni-se această jenă, explicabilă până la un punct, o fac alții. La noi acasă. Și atunci pentru ce mai avem Constituție și legi?

Petru Tomegea

Cine urmează?

Dan Voiculescu, Felix, mogul, dinozaur, varan… a fost condamnat. Se încheie un capitol controversat al societății noastre, iar Justiția, societatea civilă și presa liberă de contract, dar și cea implicată politic, se pot concentra de-acum asupra următorului. Cine va fi următorul? Fiindcă, slavă Domnului! Are balta pește și încă „pești mari”.

Hoțul neprins mai e negustor cinstit?

De zeci de ani vorbim de privatizări frauduloase, dar în afară de Voiculescu și câțiva acari Păun, ceilalți răsuflă ușurați, deși „mărețele ctitorii” ceaușiste, fabrici, uzine, cooperație, IAS-uri, păduri, munți întregi, bănci… au dispărut fără urme. Piatră pe piatră n-a mai rămas. În schimb avem mulți profitori și pescuitori în apele tulburi ale democrației încă neconsolidate și, în consecință, mulți miliardari pe cap de locuitor.
Semn că afaceri cinstite și privatizări „fără cântec” în România n-au prea fost. Nu e zi să nu apară date noi despre mafia retrocedărilor și a terenurilor intravilane, agricole, silvice, dar în afara lui Becali, Babiuc… La fel și cu marile tunuri și jafuri asupra economiei și a averii statului, mafia privatizărilor, a cerealelor, a petrolului, a tutunului, a alcoolului, a transportatorilor…

Ce va fi?

De ce vorbim despre un capitol controversat? Deoarece unele televiziuni susțin că patronul Antenelor e nevinovat, dar Justiția și mediile de opoziție susțin contrariul. Rândurile de față, însă, nu se vor concentra pe aspectul vinovăției sale, au făcut-o judecătorii, ci pe consecințele sentinței, altele decât încarcerarea lotului Grivco.
Mai întâi o clarificare: perioada următoare va trebui împărțită în două, una până la încheierea mandatului actualului președinte, iar alta, după. Și asta din cauza acuzațiilor asupra politizării actului de justiție, cu referiri accentuate asupra DNA. E clar că până la sfârșitul anului vom avea continuitate. Cu ce rezultate?

Despre SUP și NUP

E greu de anticipat. Mai sunt pe rol procese, dar, cu excepția cazului Mircea Băsescu, anvergura lor nu a stârnit încă nici curiozitatea mediilor, nici luări importante de poziție din partea politicienilor. Având în vedere schimbarea gărzii la Palatul Cotroceni, nu e exclus ca activitatea să încetinească, iar marile fraude postdecembriste să aștepte vremuri mai clare.
Începând cu 2015, însă, vom asista la schimbări politice: se va pune presiune mediatică pe acele procese de anvergură națională care din diverse motive au primit SUP sau NUP, căci în spațiul public se vorbește de 39 privatizări dubioase, de mătrășirea industriei naționale, de flotă, de CFR, de fraudarea domeniului public.

Ochi pentru ochi?

Numai că legea Talionului, ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, deja este adusă în discuție de câțiva lideri și activiști ai PSD. Cu atât mai mult cu cât urmează o campanie electorală de tip „care pe care”.
Cum va răspunde Justiția? Dar coaliția de guvernământ și decidenții politici? În legătură cu Justiția, nu am absolut nicio îndoială, își va face datoria de a împărți dreptatea la fel ca și până acum, ba chiar cu un dram de încredere, experiență și expertiză în plus. O situație nouă o va constitui gestionarea acuzațiilor de politizare a actului de justiție, dacă ne luăm după declarațiile guvernanților și ale prim-ministrului.

Speranțe ar fi…

În privința factorului politic, este clar că partidele de la putere vor dori să aibă o anume influență asupra Justiției, posibilă mai cu seamă prin numiri politice, dar era controlului asupra deciziilor judecătorești a trecut. Din păcate, teme justițiare vor alimenta și mai abitir discursul pentru prezidențiale, iar aceste teme îl vor viza pe Traian Băsescu. Căci nu Klaus Iohannis va fi direcția atacurilor lui Victor Ponta, ci cosemnatarul Pactului de coabitare.
Din ce se vede până acum, actuala Opoziție, recte PNL și liderul acestuia, se situează tranșant de partea Justiției, dându-ne un motiv în plus de speranță în caz că Iohannis câștigă prezidențialele. Dar actuala coaliție de guvernământ își va continua asaltul asupra a tot ce ține direct sau tangențial de cel ce, în concepția lor, ține frâiele Justiției. Iar această bătălie nu pare a se sfârși odată cu schimbarea președintelui.

Petru Tomegea

Troc electoral ori calcul politic?

De la ruperea USL, politica românească a intrat în zodia gemenilor: aproape nimeni nu mai abordează problemele cetățenești, politicile publice, inițiativele politice parlamentare și guvernamentale, cu excepția pomenilor electorale, cele mai multe pică în desuetudine imediat ce sunt lansate, în schimb asistăm zilnic la un război tot mai inflamat între cele două părți gemelare ale executivului, președinte și prim-ministru.
În rândurile de față nu vom insista asupra mizelor acestui conflict politic la vârf, unul obișnuit la vreme de coabitare, ci asupra consecințelor. Și apoi, destui analiști învârt pe toate fețele atacurile și, mai ales, diatribele combatanților, strategiile și mijloacele aruncate în luptă. Însă țintele enunțate de cei doi ar putea fi false, ca și războiul. De demonstrat.

Un Pact degeaba?

Ipoteza de mai sus pleacă de la o realitate de netăgăduit: Traian Băsescu se apropie de sfârșitul mandatului, iar posibilitatea de a fi mai departe la comanda jocului politic e tot mai redusă. În schimb, observând că bazinul electoral al celor 7,4 milioane de votanți la referendum migrează spre dreapta, prim-ministrul a găsit calea de a-i ține alături: își face din Traian Băsescu un inamic acerb, îi aduce acuzații de o gravitate imposibil de acceptat într-o țară democratică și civilizată, ultima ispravă fiind ruperea Pactului de coabitare. Care evolua și el ca orice altă formă fără fond.
Dacă lucrurile ar fi rămas în acest stadiu, poate că aerul politic continua să fie oarecum respirabil, numai că atacurile lui Victor Ponta sunt de fiecare dată urmate de replici și mai dure ale lui Traian Băsescu. Ultima reușind să-i inflameze nu doar pe candidații cu musca pe căciulă: „Pe unii dintre ei îi voi dezbrăca public… pentru că… au lucruri ascunse în CV-ul lor…, dar când ai aparţinut de anumite instituţii şi nu-ţi treci în CV şi vrei să devii preşedintele României, acest lucru n-ai voie să-l faci”.

Atac și contraatac

Cel mai sus a sărit, bineînțeles, prim-ministrul, lăsând impresia că prin ruperea „Pactului de colaborare instituţională”, cum a fost rebotezat, i-a dat lovitura de grație inamicului… Firește că nimeni nu se așteaptă ca războiul să se încheie înainte de alegerile prezidențiale, ceea ce dă apă la moară ipotezei noastre.
Din păcate, consecințele confruntării deja se întrevăd: războiul are un efect pervers, mutând bătălia pe terenul lui Victor Ponta, iar Traian Băsescu, văzut de toți comentatorii ca un „zoon politikon” redutabil, e exclus să nu fie conștient de urmările atacurilor sale. Fiindcă de la începutul stării conflictuale și până acum a făcut din Victor Ponta un candidat aproape de neînvins. Și dacă va continua astfel, opoziția de dreapta va avea puține șanse.

Cui prodest?

De aceea, știindu-se bine că loviturile președintelui îi servesc de minune candidatului PSD, se pune întrebarea dacă nu cumva între cei doi există o înțelegere / o disponibilitate de a se sprijini reciproc. În această situație, condițiile puse, în eventualitatea că înțelegerea a avut loc, nu pot decât să vizeze schimbarea statu-quo-ului rezultat din urne și consfințit prin legi. Ceea ce nu mai e în ordine.
Bănuiala a intrat și în mintea lui Ludovic Orban, dar și a lui Cătălin Predoiu, unul dintre cei doi posibili contracandidați: „cred că Băsescu realizează că într-un fel îi ridică mingea la plasă lui Ponta”. Corect, dar Predoiu nu este singurul care o spune, părerea fiind vehiculată frecvent prin talk-show-urile TV.

Q.E.D.

În opinia mea, nu este exclus ca acuzațiile de blat sau/și de troc politic pentru prezidențiale să aibă punctul de plecare în deducția logică de mai sus. Doar că, dacă aceasta se va confirma, punerea în aplicare se va dovedi nu numai anevoioasă, ci și fatală: Victor Ponta, odată intrat pe poarta Cotrocenilor, se va confrunta încă din primul minut cu contestarea publică și nu doar a celor ce i-au votat pe contracandidați, ci și a propriilor alegători. Nu cred că mai e loc de iluzii.
În acest război la vârf, țintele nu au cine știe ce legătură cu buna guvernare și bunăstarea generală promise în campaniile electorale, în schimb, tensiunile escaladează iar precampania anunță furtuni. Spectacolul politic e deocamdată în stadiul intrigilor de palat și se îndreaptă spre punctul culminant. Abia de aici încolo vara fi fierbinte, iar toamna, și mai și.

Petru Tomegea

Tăcerea lui Iohannis

Toată lumea a observat că politica românească e înainte de toate o politică de vorbe și abia apoi, dacă mai rămâne disponibilitate, se întreprinde și ceva în favoarea guvernării. De aceea, în țara în care dregătorii se țin de vorbă unii pe alții, apariția unui tăcut trezește suspiciuni și chiar neîncredere. De demonstrat.

Politica de vorbe

A fost suficient ca proaspătul președinte și virtual prezidențiabil al PNL, Klaus Iohannis, să-și ia câteva zile de concediu ca să se inflameze nu doar spectrul politic, ci și spațiul public: nu s-a mai întâmplat până acum ca vreun candidat să lipsească la apel în bătălia electorală.
Adică să nu-și „blagoslovească” rivalii, inamicii… la televizor, știind bine că, cu cât va avea un limbaj mai contondent, cu atât mai multe voturi va aduna. Cei ce n-au făcut-o, în opinia mea, n-au avut nicio șansă în politica românească, fiind catalogați ca politicieni slabi, fără „snagă” sau „cojones”.

Mitul politicianului tăcut

Numai că până la viitoarea campanie mai sunt vreo două luni, iar „neamțul” Iohannis dorește revenirea la o normalitate demult așteptată, în care toate trebuie făcute la vremea lor, refuzând, până acum cel puțin, vorbăria politică. Chiar dacă, privind și la case mai mari, precum cea franceză și cea italiană, de exemplu, unii vor prinde curaj. Și-a permis concediul pentru a evita situația, obișnuită la noi, de a rămâne la serviciu pe hârtie, dar de a mai rupe câte o zi, două, trei…
Iată de ce tăcerea lui Iohannis devenise motiv de dispută politică, mai cu seamă după alegerea sa în fruntea noului PNL. Ca urmare, în spațiul public, și-au făcut loc două teorii: 1. candidatul PNL are dificultăți de exprimare, nu e combativ, nici nu e în stare să dea replica potrivită, sugerându-se că nu e bun de președinte; 2. tăcerea sa e o stratagemă electorală cu care își va doborî adversarii vorbăreți și certăreți.

O diversiune…

Autorii primei teorii aduc și explicații, repede urmate de scenarii, adică un fel de bârfă politică: de fapt, tace fiindcă nu vrea să câștige alegerile, având o înțelegere, a se citi „blat”, cu Victor Ponta, ca, în schimbul atitudinii noncombat să-l pună prim-ministru după noiembrie 2014.
Că aserțiunea n-are nicio noimă, cunoscută fiind „ținerea” de cuvânt a liderului PSD, o știu probabil și scenariștii: promisiunea puterii executive e doar o momeală din care cei ce-și fac iluzii vor mușca așa cum au mai făcut-o și altădată, doar că până acum nicio formațiune câștigătoare a alegerilor nu a cedat Executivul, cu atât mai mult cu cât PSD cică îl împinge la Cotroceni pe Victor Ponta împotriva voinței(?).

Sub acoperire

Nu este exclus ca această diversiune să acopere preferința clar-exprimată a prim-ministrului pentru „liberalii reformatori” ai lui Călin Popescu-Tăriceanu, pe care și l-ar dori contracandidat în turul al doilea. Nu doar preferința, ci și eforturile conjugate ale colegilor și ale televiziunilor de partid pentru promovarea zi și noapte a PLR și a candidaturii dlui Tăriceanu.
Nu mai este valabilă, în condițiile actuale, nici reciproca: în caz că pierde scrutinul prezidențial, actuala coaliție de guvernământ nu se va destrăma până la alegerile din 2016. O spune și Traian Băsescu. Singura formațiune care poate roi rămâne UDMR, așezată mereu lângă Putere. UNPR și PC fiind pe punctul de a fuziona cu PSD, după modelul PNL, nu va renaște o coaliție de guvernământ Iohannis redivivus, în caz de revendicare a președinției.

O stratagemă riscantă

În ceea ce privește stratagema tăcerii, în opinia mea, ar putea reuși până la un punct: pericolul mai mare e al percepției publice, căci nimeni nu va vota un candidat slab sau unul morocănos. În plus, alegătorii trebuie să aibă încredere că alesul lor face față tuturor provocărilor, ca factor de echilibru și mediere între puterile statului, ca reprezentant al României.
Din păcate, declarațiile și interviurile lui Klaus Iohannis de după revenirea din concediu cât pe ce să demoleze mitul politicianului tăcut, al celui ce vrea să vorbească doar cât e nevoie, dar să facă întotdeauna ce trebuie, cumpănit și gospodărește, așa cum stă bine unui neamț respectabil. În fine, să zicem că afirmațiile sale au răspuns necesității de a cunoaște mai multe despre om și candidat.

Petru Tomegea

Politica jumătăților de adevăr

Politica jumătăților de adevăr, să recunoaștem, e un rău mai mic decât politica minciunilor și a manipulărilor feseniste din ultimul deceniu al secolului trecut. Pentru că jumătățile de adevăr sunt urmate inerent de jumătăți de măsură, politica aceasta nu corespunde idealului de democrație și civilizație pe care România și l-a propus în zilele fierbinți ale Revoluției din 1989. De demonstrat.
Ceea ce nu vrea să însemne că minciunile și manipulările au dispărut totalmente, ci că politica jumătăților de adevăr predomină. De pildă, nu ni se mai spune că Monarhia ne readuce exploatatorii și ne face iarăși robi pe moșiile boierilor, dar ni se predică imposibilitatea schimbării regimului republican; nu mai răsare soarele când apare Ion Iliescu, dar întreg spectrul politic trebuie să ia ora exactă de la Victor Ponta…
În opinia subsemnatului, politica jumătăților de adevăr e principalul atu al majorității PSD și al prim-ministrului Victor Ponta în preajma campaniei electorale prezidențiale. Iată câteva argumente:
1. Guvernul Ponta afirmă că are cea mai mare creștere economică din UE, dar trece sub tăcere că succesul este datorat mediului de afaceri, lucrătorilor, industriașilor și posesorilor de capital. În plus, nu știm exact marja de eroare a calculelor, iar bănuiala că e și multă manipulare aici se vede din faptul că taxele și impozitele cresc, iar salariile, nu.
2. Liderii PSD susțin că Victor Ponta stă cel mai bine în sondajele pentru prezidențiale. Dacă e așa, atunci de ce e nevoit să apeleze la UNPR, PC, UDMR, gruparea Tăriceanu și la PPDD, punându-l pe Dan Diaconescu să provoace fel de fel de diversiuni la una din televiziunile sale de casă?
3. PSD și Guvernul Ponta cică au o majoritate confortabilă, dar sprijină pe față racolarea membrilor noului PNL, ca dovadă prezența in corpore a staff-ului majorității de guvernământ la Congresul de constituire a Partidului Liberal Reformator. În plus, refacerea în grabă a defunctei USL cu transfugii liberali grupați în PLR nu miroase a altceva. Și apoi, o contrazicere în termeni: dacă o grupare de securiști și comuniști a reușit să confiște PNL, de ce salvatorul liberalismului românesc, Călin Popescu-Tăriceanu, îi pune pe „adevărații” liberali în slujba PSD, socotit continuatorul PCR?
4. Victor Ponta se declară adeptul reformelor, al democrației și apărătorul tuturor drepturilor omului, dar face adesea caz de românismul și ortodoxia sa față cu luteranismul challengerului său, Klaus Iohannis. În plus, mizeria aceasta demnă de evul mediu devine câmp de bătălie politică după aproape două secole de separare a statului de biserică în Occident. Adevărat că avem o lege a Parteneriatului între stat și biserică, cu referințe speciale la serviciile sociale, dar aceasta nu privilegiază Biserica Ortodoxă.
5. În timp ce Victor Ponta susține, ca și Traian Băsescu, de altfel, că Justiția a făcut progrese reale în ultima vreme, totuși vrea să o scape de sub influența președintelui. În plus, nici unul, nici altul nu ezită să-și afirme rolul de adevărat reformator, trecând sub tăcere că reforma în Justiție a fost înfăptuită în primul rând de judecătorii și procurorii înșiși.
6. Fiind acuzat că Ponta are o înțelegere cu Traian Băsescu, Pactul de coabitare fiind dovada, purtătorul de cuvânt al PSD îi acuză pe liderii noului PNL, Klaus Iohannis și Vasile Blaga, că alcătuiesc un trio cu președintele, deși nici acesta, nici PMP-ul său condus de Elena Udrea n-au trimis măcar un mesaj la congresul de constituire a dreptei românești.
7. PSD și liderul său, candidat prezidențial, își afirmă cu tărie caracterul umanitar al demersului de iertare a celor ce au obținut pensii sau măriri de pensii contra mită și a mamelor cărora le-au crescut indemnizațiile în urma unor erori de calcul, fără a recunoaște deschis că gestul guvernului nu se numește milă, ci mită electorală. Semn că foamea de voturi le tulbură mințile.
Iată că până la urmă politica jumătăților de adevăr nu este cu nimic mai bună decât aceea minciunii și manipulării din anii ’90. Este tot o tehnică de manipulare deoarece odată cu jumătatea de adevăr ni se strecoară în suflet și cealaltă jumătate alcătuită din neadevăr.

Petru Tomegea

Cum vrea Victor Ponta să câștige președinția?

Cu intenție sau fără, discursul lui Victor Ponta la Consiliul National al PSD care l-a învestit drept candidat prezidențial lasă la vedere mijloacele și strategiile de câștigare a scrutinului din toamnă, iar unele dintre acestea nu prea au a face cu democrația europeană. De demonstrat.

Toți într-un glas

Mai întâi despre învestitură: a fost una atipică. Dacă în democrațiile respectabile candidații primesc nominalizarea la candidatură pentru funcția supremă în stat în urma votului tuturor organizațiilor, ei bine, la Craiova a fost doar o demonstrație de forță și unitate în care comandantul a ieșit în fruntea oștirii spre a fi aclamat și adulat ca în vechiul Bizanț, așadar un exercițiu de imagine și acumulare de capital electoral.
Întrucât PSD e partid de guvernământ, organizațiile locale s-au mobilizat, asigurând sprijinul și logistica în vederea participării „masive” la un Consiliu – miting electoral. Iar evenimentul din Bănie va fi apoi multiplicat la scara întregii Românii. Băi de mulțime, lideri radiind de fericire, festivism, discursuri sforăitoare despre neam și țară, despre cât bine ne-a făcut Guvernul Ponta, despre bunăstarea care ne așteaptă…, déjà vu.

Liniile directoare

Numai că astfel de manifestări nu mai prea aduc voturi, de aceea, sfătuit de specialiștii PR, Victor Ponta a și spus pe ce se va baza campania sa: populism, naționalism, biserica ortodoxă, armata, Ponta – președinte – motorul schimbării, fidelizarea celor 7,4 milioane de votanți la referendum prin sloganul „schimbarea până la capăt”, ceea ce vrea să spună „răsturnarea regimului Băsescu!” și scoaterea Justiției de sub influența sa…
Despre populism, nimic nou. Vor fi și alții dispuși să apese pedala aducătoare de voturi din zonele în care civilizația pătrunde mai greu, însă succesul ține de credibilitatea ofertanților, fiindcă era gogoșilor sforăitoare a cam trecut. Cu naționalismul, însă, PSD e stâmtorat: va putea doar să zgândărească orgoliul mulțimilor, să ne arate cât de grozavi și talentați suntem noi, românii.

Interesul electoral

De ce? Avându-i parteneri de guvernare pe reprezentanții UDMR, social-democrații nici măcar n-au catadicsit să ia atitudine față de pretențiile de-a dreptul ofensatoare ale lui Tőkés László și Viktor Orban, ditai premierul Ungariei, exprimate ca într-o țară a nimănui la Universitatea de vară Tusvanyos. Adevărat este că n-au făcut-o nici alții care aveau în fișa postului obligația de a susține poziția României, adică ministrul de Externe și președintele.
Partea cea mai jenantă a discursului lui Ponta rămâne de departe intenția de a implica biserica ortodoxă în campania electorală, ceea ce n-ar fi pentru prima dată în istoria social-democrației românești. După o încercare de captare a bunăvoinței prin naivități de genul: „nu vreau să mă acuze nimeni… că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea. Aşa m-am născut, aşa o să mor, sunt mândru de asta”, urmează mesajul ușor de descifrat: „majoritatea românilor e ortodoxă”, ca atare „trebuie să sprijinim biserica și cultele religioase”.

O discuție care nu trebuia să aibă loc

Nu știm dacă biserica va „răspunde” cu entuziasm la mesajul prim-ministrului, dar istoria recentă ne-a arătat câteva imagini dezgustătoare, rușinoase pentru un stat de drept: politicieni adresându-se mulțimii credincioșilor din fața sfântului Altar, preoți sfătuindu-și enoriașii cu cine să voteze, căci nu degeaba parlamentari, consilieri, primari cer fonduri pentru parohiile lor.
De aici și până la a-l ataca pe luteranul și neamțul Iohannis n-a fost decât un pas, făcut însă cu nesăbuință: abia enunțat de Victor Ponta, imediat s-au găsit niscaiva sociologi și analiști de partid să repete ceea ce doar a gândit candidatul PSD. Să mai aducă în discuție și procesul cu ANI, trecând, bineînțeles, sub tăcere decizia favorabilă lui Iohannis dată de prima instanță. Se speră până în ultima clipă că „marele PNL” va renunța la nominalizarea acestuia.

Q.E.D.

În condițiile în care discursul nu face referiri clare la ideile și proiectele candidatului pentru România, ci doar transmite indicații pentru oamenii din teritoriu, evident că viitoarea campanie electorală a PSD n-are a face cu viitorul comun, ci doar cu visurile de mărire ale lui Victor Ponta.

Petru Tomegea