În anii ’90, politicienii, membrii CPUN şi constituţionaliştii au promis o Constituţie serioasă, modernă şi echilibrată, care să ne aşeze în rândul celor mai avansate state democratice. A ieşit însă o construcţie hibridă, nici republicană sadea, nici monarhică, numai bună de încălcat cu sau fără intenţie.
Urmărind nu numai lucrările Adunării Constituante de atunci, dar şi pulsul străzii, al spaţiului public, oricine a putut observa principalele axe şi principii ale noii construcţii juridice. S-au dorit extirparea totală a ideii de monarhie constituţională, dar continuarea cu orice preţ a cutumelor republicane ceauşiste. Se pare că a fost tentantă preşedinţia cu sceptru monarhic, dar a funcţionat concomitent teama că aleşii pot cumula prea multă putere şi se poate reedita epoca totalitarist-dictatorială.
Constituţia la 22 ani
Încercând la 22 ani un fel de feedback al Constituţiei din 1991, revăzute în 2003, eşti tentat să afirmi că ea n-a devenit nici pe departe Biblia vieţii noastre politice şi administrative, că şi cele trei Puteri, şi instituţiile statului de drept, şi o serie exagerat de mare de demnitari au intrat prea adesea în conflict cu legea supremă, în fine, că aceasta n-a slujit cum ar fi trebuit democraţiei noastre.
Iar cauzele sunt uşor de reţinut, fiind repetate până la saturaţie în aceşti ani: premisele fostei Adunări Constituante n-au fost de bun augur căci Constituţia regală din 1923, una dintre cele mai moderne ale Europei, se spune, n-a fost anulată legal, prin referendum, aşa cum nici abolirea monarhiei, nici noua formă de guvernământ republicană n-au depins de voinţa poporului român, ci de forţa pumnului procurorului stalinist Vîşinski şi a tancurilor sovietice, fiind vorba de un act impus de puterea de ocupaţie.
Postcomunism degeaba
Noua Putere politică instalată după revoluţia din 1989 s-a comportat cu slugărnicie faţă de leadership-ul comunist naţional şi moscovit, continuând statu quo-ul impus cu forţa şi neîndrăznind să permită regelui revenirea în ţară. În plus, mediile favorabile regelui Mihai au fost mereu ostracizate, monarhia fiind demonizată alături de boieri şi odioşii burghezi, de relaţiile de exploatare a omului de către om.
Or acum se pune întrebarea: în virtutea cărei realităţi politice continuăm preceptele şi condiţiile fostului dictat sovietic? Suntem sau nu ţară suverană şi independenţă ca să ne apucăm să facem o lege clară, corectă faţă de toată lumea, dreaptă cu toate forţele politice implicate şi reprezentativă pentru doleanţele naţionale de început de mileniu al treilea?
Temelia unei noii abordări constituţionale
La fel cum ar trebui să primim răspunsuri legitime legate de Constituţia din 1923 (pe care poporul român n-a abrogat-o), de alegerea, în cunoştinţă de cauză de această dată, a formei de guvernământ şi abia apoi să punem bazele statului democratic românesc, unul care să descurajeze pe oricine a atenta la integritatea şi unitatea naţionale, la suveranitate şi independenţă, unul care să permită tragerea la răspundere a celor ce au jurat strâmb (sperjur) cu mâna pe Constituţie.
Decât să ne aflăm în treabă şi să nu putem rezolva definitiv, cu răbdare, cu înţelepciune şi în tihnă toate cele de mai sus, mai bine amânăm orice iniţiativă până când vom fi destul de maturi, de chibzuiţi, de pregătiţi şi de hotărâţi să facem în sfârşit ceea ce trebuie.
Ori corectitudine, ori deloc
Din abordările de până acum ale principalilor actanţi politici implicaţi în actul de revizuire iese în evidenţă o cumplită îndoială: „Aş vota pentru monarhie, însă nu se conturează o astfel de opţiune”, spune preşedintele Senatului, Crin Antonescu. Dar pe noi ne interesează nu numai opţiunea Domniei Sale, ci a întregului popor şi, mai cu seamă, să se ţină cont de voinţa acestuia, de principiile statului de drept, de drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.
Că lucrurile nu sunt tocmai cum ne-am dori se vede din susţinerile specialiştilor implicaţi şi ale liderilor de opinie: nici vorbă de clarificări certe asupra regimului politic şi constituţional, ci doar de o cosmetizare a republicii staliniste. Ce altceva să însemne redefinirea raporturilor între cele trei Puteri, Legislativ, Executiv şi Justiţie, pe de o parte, pe de altă parte clarificarea raporturilor acestora cu Preşedinţia decât o încercare disperată de a face funcţionale elemente ale republicii staliniste? Care nu va putea niciodată să funcţioneze altfel.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 