În loc de politică, spaime și îngroziri

În loc de politică, spaime și îngroziri

Nu se întâmplă acum pentru întâia dată… Metoda aceasta de a stăpâni, a controla populația prin frică și teroare a debutat cu deplin succes încă din zilele revoluției, iar campionii de atunci și urmașii lor au desăvârșit-o, continuând să o practice și azi. Atâta doar că numărul credulilor s-a subțiat până aproape de dispariție, fiindcă procedeul e perceput ca parșiv și vetust, dar străveziu asupra intențiilor mizerabile ale puterii politice.

Să ne amintim de zilele și mai ales de nopțile de după 22 decembrie 1989: securiștii și teroriștii lui Ceaușescu, cei ce circulau prin tunele pe sub marile aglomerări urbane, otrăvesc apele și trag din orice poziție; temându-se de revenirea regelui în zilele revoluției, Iliescu și FSN au declanșat o manipulare fără precedent: cică regele vine împreună cu „burghezo-moșierimea“, cu liberalii și țărăniștii lui să-și ia țara, moșiile, fabricile și uzinele înapoi, iar noi să redevenim săraci (!), robi, sclavi, supuși lipsiți de drepturi și libertăți. Rușii stau și ei cu tancurile gata să intre în țară pe la Sculeni, Vadul Oii… și să ne ocupe din nou, de aceea noi trebuie să fim vigilenți și prevăzători, să le spunem, zice același Iliescu, „cine suntem și ce vrem“, adică să le cerem aprobare, ba chiar să încheiem un nou tratat de „prietenie“, ca și cum nu ne-ar fi ajuns 45 ani de pax sovietica. Partidele istorice vor să închine țara imperialismului american, finanței mondiale și capitalului străin, iar noi să le fim iarăși robi în propria țară. Ungurii, Ardealul, rușii, Moldova, ucrainenii, Bucovina, sârbii, Banatul… Și astfel s-au instalat definitiv(?!) la putere.

După cinci-șase ani, țintele mari s-au mai rărit, însă ne-au rămas destule mai mici: Coposu și Câmpeanu, deși n-au mâncat salam cu soia, pâine, ulei și zahăr pe cartelă, vor să-i aducă pe străini și pe ai lor la treburile țării, iar apoi să se facă ei stăpâni peste țară. Emil Constantinescu, Țapul, și Convenția Democratică ne vând țara străinilor și ne fac slugi la bogații Occidentului, lor le vând fabricile și uzinele, dar noi „nu ne vindem țara“, pentru că „noi muncim, nu gândim“, noi aici însemnând clasa muncitoare, proprietară a mijloacelor de producție, clasa conducătoare a României, rămasă la butoane de pe vremea tovarășilor. De aceea minerii în frunte cu ortacul-șef, Miron Cozma, alias Tudor Vladimirescu, s-au pornit la București în 1999 ca să-l scoată de barbă pe Țap din Palatul Cotroceni.

De fiecare dată când feseniștii pierdeau Puterea, catastrofa se abătea asupra României și a „românilor“: nu va mai avea cine să ne plătească salariile și pensiile, leul va fi înghițit de monedele străine, șomajul ne va lăsa fără locuri de muncă, ăștia, noii veniți „la ciolan“, habar n-au să conducă țara, nu-s nici măcar în stare să facă un program de guvernare, economia, industria se vor duce de râpă… Catastrofă, nenorocire, vai de noi!

Dar spectacolul cel mai degradant apare atunci când urmașii feseniștilor sunt amenințați de proteste! Ei, bine, atunci frica de a pierde puterea le ia mințile: acuză comploturi ale serviciilor secrete, ale ocultei mondiale, e mâna rușilor, a ungurilor, a lui Merkel, Macron…, fiind scoase de la sertar imaginile lui Soros, a statului paralel, ale dușmanilor României. Ținta ultimă a manifestanților este cică lovitura de stat. Nu sunt în stare să câștige alegerile cinstit, de aceea forțează obținerea puterii politice prin forță. Așa că organele de intervenție sunt pregătite de război: trebuie să le dea o lecție, o ripostă, a se citi o bătaie zdravănă, așa cum s-a întâmplat la 10 august, anul trecut.

Vă puteți întreba ce legătură are stilul acesta de a face politică, dacă politică se cheamă așa ceva, cu democrația și cu buna guvernare, iar răspunsul nu poate fi decât unul: e moștenirea bolșevică în România, fiindcă urmașii tovarășilor sovietici și ai cozilor lor de topor nu au știut cu adevărat ce înseamnă respect pentru democrație, pentru puterea poporului. Fiindcă în socialismul ceaușist omul a contat doar în calitate de cap de locuitor, diriguitorii fiind clasa superioară care se bucura de avantaje uriașe pe care nici un monarh nu le-a avut vreodată. Cum să iubească ei democrația și libertățile supușilor?

Petru Tomegea

 

Lăsată în voie, Corupția ucide

Lăsată în voie, Corupția ucide

Nu e zi să nu-i jelim nenorocirile: pădurari uciși cu sânge rece apărând cu viața pădurile țării și ale gospodarilor, polițiști asasinați cu bestialitate în exercițiul funcțiunii, paznici schilodiți, hăcuiți cu jungherul, omorâți pentru că nu le-au permis hoților să scape cu prada, victime pe șosele fiindcă nu s-au respectat proiectul și rețetarul cimentului sau al asfaltului și au apărut gropi, fisuri… Să le mai amintim și pe cele 64 victime de la colectiv și pe miile de accidentați grav pe șantiere unde protecția muncii e vraiște. Încet-încet, crimele, victimele malpraxis-ului, ale lipsurilor din spitale, uciderile din culpă… au devenit obișnuință.

Dar partea cea mai tragică a fenomenului este dispariția și chiar uciderea  copiilor, a fetițelor, a fetelor devenite marfă pentru traficanții de carne vie: aproape nu e localitate să nu aibă astfel de exemple, la fel cum nu e localitate în Occident în care să nu fie scandaluri, arestări, procese cu cerșetori, pești și prostituate provenind din România, preponderent din zonele sărace. E plină presa noastră și a lor de astfel de vești. Puneți traficul de persoane alături de exodul locuitorilor noștri, mai ales al celor înalt calificați, spre aceleași zone ca să vă dați seama ce se întâmplă cu România azi și peste numai câțiva ani: sate întregi doar cu vârstnici ori complet depopulate. Toate aceste fapte au legătură cu corupția și cu corupții, cu nepăsarea diriguitorilor.

De câțiva ani buni, nu mai luptă aproape nimeni cu hoția, cu corupția și cu corupții, nu se mai bate nimeni pentru victimele corupției și pentru săracii patriei, ci doar pentru rânza politicienilor corupți, pentru salvarea hoților din pușcării și dosare penale. Ne-o repetă mereu și mereu organismele europene MCV, GRECO, Comisia de la Veneția, comisarii europeni. Presa, televiziunile, site-urile pe Net par a se fi lehămețit. Au scris și despicat firul în patru atâția amar de ani degeaba. Cel puțin asta e percepția subsemnatului și nu numai.

Ar fi interesant de știut câte victime face anual corupția și cât din sărăcia celor 35 de procente din populația României e din pricina furtului banului public și a afacerilor necinstite, a spălării banilor, a trecerii dintr-o bancă (în Elveția) sau     dintr-un cont în altul ca să nu se poată dovedi necinstea averilor. La fel de interesant ar fi să știm de câte mii de victime este nevoie ca Justiția și Parlamentul și Guvernul să se trezească la realitate până nu e prea târziu și să-și schimbe comportamentul și legislația. Nu pentru asta sunt plătiți din ban public?

Dar ți-ai găsit: mult mai important decât viața, sănătatea și educația cetățeanului român este bătălia pentru putere politică, pentru avantaje electorale, pentru căpătuire a lor și a urmașilor. Legile au fost croite special pentru ei, în deplin dispreț pentru protejarea siguranței cetățenilor împotriva delincvenților, a violatorilor și a hoților.

Iar climatul acesta nesigur pentru viață și pentru afaceri cinstite prelungește la nesfârșit perioada de subdezvoltare și sărăcie, alungând investitorii și capitalul. Atât timp cât corupția înflorește, nu vor fi bani pentru sănătate și educație, nici pentru serviciile de protejare a climatului de ordine publică. Ticăloșia diriguitorilor, incompetența, sărăcia, climatul de nesiguranță, serviciile proaste de sănătate și educație au determinat exodul românilor peste graniță în căutarea unui nivel de  viață și civilizație superior, iar șanse ca lucrurile să se schimbe nu se prea întrevăd.

Este adevărat că după omorul de la Colectiv, după crimele de la Caracal societatea s-a trezit și reacționează împotriva autorităților, a procurorilor și a polițiștilor care din neglijență și din pricina legilor proaste n-au putut interveni la timp pentru salvarea celor două copile, dar reacția politicienilor nu este pe măsură. Pe deasupra, legea recursului compensatoriu a complicat și mai mult viața cetățenilor: criminali, violatori, hoți celebri au devenit liberi, desfășurându-și nestingherit activitatea infracțională: jafuri la bănci și bancomate, cetățeni jefuiți de bunuri pe drumuri publice și acasă, elevi bătuți, violați, atacați în curtea școlii… Până când?

Petru Tomegea

Mihai Șora și lecțiile trecutului

Mihai Șora și lecțiile trecutului

A fost o vreme când în spațiul public românesc problemele trecutului unor personalități cultural-politice și-au găsit cumva rezolvarea, modelul fiind cel francez în care reevaluarea unor mari scriitori și filosofi ai stângii precum André Gide, Luis Aragon, Jean Paul Sarte, Simonne de Beauvoir, Henri Barbusse, André Bréton, André Malraux… s-a făcut despărțind apele: compromisurile cu Stalinismul, cu socialismul și comunismul, cu organizațiile politice extremiste a rămas ca o rană a trecutului, iar valoarea scrierilor, a conținutului ideatic a primat.                                 

Nu chiar la fel s-a procedat și la noi, unde compromisurile erau cu dreapta, cu regalitatea, cu regimul burghez: Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, Octavian Goga, Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Ion Pillat… au început să fie studiați la școală alături de Mihai Beniuc, Geo Bogza, Eugen Jebeleanu, Zaharia Stancu, Eugen Barbu, Valeriu Emil Galan, Nicolae Țic, Nicolae Labiș, Dan Deșliu, Victor Tulbure, Marcel Breslașu, Marin Preda…, unii mai devreme, alții mai târziu. Situații tulburi au fost și în cazurile altora precum George Călinescu, Mihail Sadoveanu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu… Unele corecturi s-au făcut și după 1989, introducându-se în manuale personalități marcante ale istoriei antebelice. Din păcate, mulțimi de  poeți, scriitori, filosofi, teologi… deveniseră martiri ai unei ideologii inumane.

Pe acest fond, a izbucnit scandalul Mihai Șora, filosof cu operă, fost ministru al Educației, în urma unui clip publicitar în care mărturisea: „Aveam 30 ani când viaţa s-a oprit. Când s-a lăsat cortina şi ziduri au început să fie înălţate. Aveam 30 ani când ne-au condamnat pe toţi la frică. Iar pe copiii noştri la foame şi la frig. Ne-au condamnat la întuneric, o beznă din care mulţi au încercat să scape, însă puţini au reuşit. Aveam 30 ani când ne-am pierdut ce aveam mai aproape de suflet: libertatea. Pemiteţi-mi să o sărbătoresc acum, la 30 ani de când mi-am recâștigat-o, lucru pe care eu îl fac de atunci în fiecare zi. La mulţi ani, dragii mei!” În fond, o pledoarie pentru libertate în opinia unui cetățean al României.

Atacurile imunde au pornit, neașteptat, nu de la luptătorii anticomuniști rămași pe baricadele spațiului public, ci tocmai de la foștii activiști – securiști și urmașii lor care    s-au strecurat cum-necum în fruntea unor autorități publice și servicii mediatice, televiziuni, presă, internet, iar acuzațiile demolatoare se refereau la perioada când filosoful s-a întors din Franța și și-a găsit de lucru ca traducător la ministerul de Externe al Anei Pauker, iar apoi la „Editura de Stat pentru Literatură și Artă“ (vezi Biblioteca Pentru Toți), fiind pus alături de înfocata stalinistă. Cam așa: după ce ai nenorocit generații, trimițându-le la moarte în pușcării, la canal, tocmai tu vii acum să ne vorbești despre libertate? Nu ni s-au prezentat minime dovezi.

Nu cunosc istoria domnului Mihai Șora cu de-amănuntul, nici opera Domniei Sale (să-mi fie rușine!), fiind filolog ca formație, dar bătălia sa cu servituțile vârstei la 102 ani și cu atentatorii la democrație și libertățile publice m-au impresionat. M-aș fi așteptat ca eforturile sale supraomenești de a fi prezent zi de zi „La Girafă“ cot la cot cu protestatarii să-i fie unanim apreciate. 

Necazul D-lui Șora nu este trecutul, ci prezentul: și-a propus să fie mereu în fruntea luptei pentru Europa, dreptate, democrație și libertate, să fie o pildă de dăruire pentru semeni și nu știu dacă a lipsit de la vreunul din protestele împotriva abuzurilor actualei puteri de guvernământ, indiferent de vreme. Dar, ca la comandă(?), au sărit toți de pe unde fuseseră „angajați“ să beștelească de pe baricadele opiniei publice un cetățean iubit și respectat de milioane de alți cetățeni. Nu-mi dau seama în numele cărei rațiuni.

Nu mă preocupă aici să aflu nici câți dintre criticii săi înverșunați erau lupi moraliști, ci faptul că opinia mea e alta, sigur coincidentă cu a mai multora: Dl Mihai Șora a avut un comportament demn și onorabil, dând dovadă de patriotism și empatie, iar numele său va rămâne de-a pururi în istoria revoltelor împotriva abuzurilor acestor ani. Acuzatorii vor rămâne în partea cealaltă. Privind înapoi, nu mi-l pot imagina cum ar fi  trimis oameni la pușcărie meditând la Kant ori la filozofii antici. Și apoi, jertfa sa din ultimii ani i-a răscumpărat orice vină, dacă ar fi avut-o. Minime iudica! (Să nu judecăm cu asprime!)

Petru Tomegea 

 

Istoria nedemnă a eșuării unui guvern

 

Nu va fi vorba de politică, ci de demnitate, adevăr și jurnaliști, formatori de opinie, patroni media, moderatori… sforari și mincinoși. Va fi vorba de personaje mediatice clientelare gata să-și vândă condeiul pentru te miri ce avantaj oferit cu mărinimie de Putere ori de mahări cu bani amestecați în jocuri politice. Nu e vorba de politicieni care și-au jucat și își joacă mai departe rolul fără demnitate și onoare, au făcut-o mereu, la fel cum nu va fi vorba de jurnaliști-activiști aflați pe față în solda unor partide, ci de reprezentanți ai mass-media care se declară imparțiali și independenți tocmai pentru a putea minți și manipula cu mai multă credibilitate și deci cu eficiență. O fac de 30 de ani. Tocmai lor li se poate atribui fără tăgadă eșecul guvernării social-democrate.

Imediat după alegerile din 2016 aceștia ne-au mințit că guvernele de stânga vin la putere bine pregătite să conducă România pe drumul reformelor și al bunăstării în baza unui program plin de promisiuni înălțătoare și cu echipe de dregători numai unul și unul, aleși pe sprânceană de liderul suprem, în fapt o sumă de gogoși electorale la îndemâna unei găști de incompetenți și iresponsabili. Susținuți cu atâta aplomb, miniștrii în frunte cu șefii guvernelor au făcut greșeli impardonabile față de cetățeni, slujind cu abnegație nu viitorul României, ci soarta voievodului de Teleorman și a lor, fără să-i (și să-l) tragă nimeni de mânecă. Practic, ne-au vândut pielea ursului din pădure. Cu o Opoziție slabă, răzlețită și demobilizată, continuu lovită de pasiuni și scandaluri interne, majoritatea de guvernământ a considerat că votul îi dă dreptul să facă ce vor mușchii ei, „fiindcă poate“. Și a făcut…

Din acest punct a început degringolada: strada a ținut-o tot într-o revoltă, iar abuzurile au fost sancționate de populație alături de organismele europene. Așa că împricinații și jurnaliștii mancurtizați au dat vina pe stradă, pe UE, pe Soros și statul paralel. Au revenit la discursul ultrapopulist și chiar naționalist, cu românii în sus și românii în jos, vituperând împotriva UE și a tuturor celor ce le condamnau excesele. Majoritarii și-au trântit ei înșiși două guverne pe motiv de neascultare față de voievod, făcându-se de râs și de ocară în fața suratelor din UE și nu numai. Fiindcă acolo democrația, inclusiv aceea internă de partid, funcționează.

Pe acest fond de contradicții, a venit 10 august 2018 când li s-a ordonat organelor de forță, poliție, jandarmerie, să dea o lecție (a se citi bătaie) dură străzii și diasporei pentru ca de aici încolo să nu-i mai încurce pe Dragnea și PSD în drumul lor spre dictatură, adică spre iliberalism și regim de mână forte, căci visul puterii absolute prinsese aripi încurajate de o bună parte a presei. Se părea că trebuie să o luăm de la capăt din decembrie 1989. Ani pierduți pentru România. Cât să ne fi costat deriva de la democrație, terfelirea imaginii României și îndepărtarea de UE? 

În consecință, bazinul electoral al PSD a început să se risipească, nu numai din pricina abuzurilor de putere, a greșelilor de guvernare, ci și a plecării masive în căutare de lucru peste graniță. Așa se face că realitatea electorală s-a schimbat în ultimii 3 ani, cifrele ultimelor alegeri arătând că majoritatea de guvernământ se volatilizase pe drum, fără ca „independenții“ din mass-media să dea semne de conștiință publică și că critice demersurile păguboase ale găștii din fruntea țării pentru a-i întoarce de pe calea eșecului.

Iar eșecul a venit: de data asta Opoziția, nu Dragnea, a reușit prin moțiune de cenzură să trimită guvernul în șomaj, chiar dacă era condus urmașii mărețului voievod de Teleorman.

Te-ai fi așteptat ca „independenții“ din presă să-și recunoască eroarea ticăloasă, minciuna și manipulările din acești ani, dar ți-ai găsit. Au lansat cu echipele lor de zgomote ideea că, dărâmându-li-se guvernul, urmează catastrofa: tăieri de salarii și pensii (știu ei ce știm și noi cum stă ministrul de finanțe pe o hazna goală), aruncarea în șomaj a sutelor de mii de angajați…, încât te întrebi dacă nu cumva eșecurile ultimelor trei decenii li se datorează.

Petru Tomegea

Încă o campanie pentru… români!

 

Cum se apropie vreun eveniment important, ca alegerile, de pildă, cum sar politicieni mai mari sau mai mici cu declarații de dragoste față de români, că nici nu știi unde să le mai pui: în acești 30 de ani de libertate și democrație mi-am umplut toate spațiile, podul, dulapurile, cămările… cu sentimente fierbinți de iubire ale diriguitorilor față de mine, față de ai mei, vecini, prieteni, concetățeni. Evident că, în contact cu adevărul, mai toate cele venite de la politicieni s-au topit ca aburii. N-a rămas nici urmă de dragoste, nici la mine, nici la alții. Și atunci pentru ce le mai fac? Cui folosesc?

Un singur lucru nu mi-e neclar: voturile maghiarilor, peste 1.300.000, ale germanilor, sârbilor, ucrainenilor, bulgarilor, turcilor, evreilor, polonezilor… din România nu interesează pe nimeni sau se mizează tribal numai pe conaționali? Ei nu sunt cetățeni, nu-și plătesc dările la fel ca noi, muritorii de rând? Oare cum se vor fi simțind când mai toți candidații li se adresează doar „românilor“ de pe zecile de bannere întinse pe stâlpi, pe clădiri, pe instituții oficiale? De pe sutele de mii de afișe de pe care se ițesc figuri pline de zâmbet, pocnind de sănătate și de bunăstare, evident, ale candidaților, cei ce se bat cu pumnul în piept pentru „români“. În contrast evident cu cei ce se scoală cu noaptea-n cap să se ducă la lucru ori la doctori?

Veți spune că nu înțeleg eu corect mesajul, fiindcă ar fi o prescurtare de la „cetățeni români“. Le-o fi greu să pronunțe cuvântul „cetățean! Dar cum s-ar simți ditai prim-ministra României dacă reporterii i s-ar adresa cu Viorico, Vasilico, ia să ne spui…?

Faptul că politicienii noștri „mor“ de dor și drag față de români, rromâni, România, Rromânia… doar în vorbe și în campanii electorale nu e nou. Râdeau de această adevărată pacoste și clasicii celui de-al XIX-lea secol, Caragiale, Eminescu, Vlahuță, Rosetti…, dar de lecuit nu s-a lecuit nimeni. Ce vrea să însemne asta?

Vrea să însemne că populismul și patriotismul de paradă nu mor, pe de o parte, dar, pe de alta, respectivii politicieni vor să creeze impresia că ei sunt reprezentanții tuturor cetățenilor români, ai României, în numele cărora vorbesc cu prefăcută empatie, deși nu le-a cerut-o nimeni. Au mai fost și alții care se strofocau pentru România, ba se considerau tătuci și mame devotate ale românilor, iar tentația văd că îi furnică și astăzi pe nu puțini.

Că e vorba numai de gargară politicianistă, patriotism de paradă o dovedește „grija neostoită“ pentru viitorul patriei, al copiilor, pentru imaginea României în lume: limba română, istoria patriei sunt abandonate ori lăsate la îndemâna unor amatori carieriști, profitori, adepți ai plagiatului, școala, cartea și bibliotecile nu mai constituie demult o prioritate, abandonul școlar e cel mai mare din UE, iar numărul de studenți, cel mai mic, moartea, crima, accidentul au năpădit străzile și drumurile, iar aproape o jumătate dintre condamnați se bucură în libertate de binefacerile recursului compensatoriu.

Or niște patrioți adevărați ar fi pus umărul la dezvoltarea României pe toate planurile, să avem o economie performantă și sănătoasă, afaceri cinstite, profitabile nu numai pentru șmecheri, escroci ori mahări politici, să avem școli, spitale moderne și eficiente, iar administrația, justiția să fie trup și suflet de partea cetățeanului onest.

Nici vorbă de așa ceva: cetățenii au ajuns să-și păzească singuri avutul, să-și apere casele, animalele, pădurile care au căzut și cad pradă hoției și șmecheriei. Vremurile când se puteau baza pe siguranța zilei de azi și de mâine, când își trimiteau copiii cu cheia de gât la școală au rămas în poveștile bunicii, căci zilnic ne dispar copii, mai ales fetițe pe care le găsesc polițiștii după luni bune de căutări prin păpușoaie și huciuri. Hrană fiarelor. De nu, cenușă și urme greu descifrabile de ADN. Mii de dispariții nerezolvate și dosare cu autori necunoscuți după ani și ani de cercetări penale(?).

Asta să fie semnificația ascunsă a declarațiilor de dragoste, a aprecierilor nesincere la adresa numai a conaționalilor, deși tot în România muncesc și unguri, și nemți, și ucraineni…? În timp ce zeci de ONG-uri toacă bani aiurea pentru aceeași cauză pe care se prefac că nu o văd?

Petru Tomegea

Presa ca țeapă

 

Toată pasărea pre limba ei piere, zice un vechi proverb. Editorii, finanțatorii, jurnaliștii din presa noastră centrală consideră, însă, că, promovându-și produsele cu titluri bombastice, adică cu „cârlig“ la cititori, își asigură rating-ul aducător de abonamente multe și contracte bănoase de publicitate, adică de profit. Numai că adevărul e altul: înșelându-și cititorii, telespectatorii, ascultătorii cu astfel de șmecherii goale de conținut, și ieri, și azi, și mâine, presa românească centrală mai are o leacă și-și dă duhul. 

Dar să trecem la exemple de titluri cu „cârlig“: „Breaking news“ (Știri explozive de ultimă oră), „Dezvăluire șocantă…“, „Ziua cuțitelor lungi“, „Cu cuțitele pe masă…“, „Răsturnare de situație“, „Schimbare radicală…“, „X dă de pământ cu  Y, Z, ori…“ cu legea pensiilor, cu moțiunea, cu…, „S-a ales praful și pulberea…“ și când citești articolul observi că, în fond, informația sau / și comentariul descriu o situație obișnuită – e.g., Opoziția a depus ori și-a retras moțiunea, ceea ce mi se pare un fapt normal într-o țară democratică. Nici un șoc, nici o răsturnare, nici o trântă. Ba mai ciupim fără ghilimele de rigoare și din literatura universală.

La fel se întâmplă când se iau anumite decizii, de o parte ori de alta: „înnebunesc pesediștii“, „crapă fierea în…“, cutare „dă marea lovitură“, „iese foc și pară…“, „răscoală în PSD, în PNL, în…“, război, lupte grele, ciomăgeală, duel, „bubuie PDL“, scandal, cutremur, furtună, potop, panică, „s-a detonat nucleara!“ „X a explodat“, „aruncă bomba“, „Bombă în televiziune“, „Șoc în Guvern“, „stare de șoc“, „șoc și groază“, „Dezastru total pentru X!“, „Kovesi, în alertă de gradul zero!“,  „Surpriză de proporții!“… Dar, la o analiză atentă, descoperi că nu s-au aglomerat spitalele de glumeți, nici fierea, rânza nu le-au crăpat unor politicieni, deși… Cât despre răscoală, duel, lupte grele, ciomăgeală, cutremur, furtună, potop, panică…     s-avem pardon, dar în afară de discuții mai aprinse sau discursuri bolovănos-belicoase, și nici măcar acelea, fiind vorba de probleme minore, altceva n-a fost. Să nu-mi spuneți dvs. că alții, din țări mai cu ștaif, nu ridică vocea și nu amenință, nici nu se vaietă, nici nu se ceartă, că vin cu exemple.

De fiecare dată, astfel de titluri vor să creeze percepția că informația respectivului jurnalist, de obicei de două parale, e grozavă, provoacă panică, stupefacție, că vom fi afectați peste măsură: „Vești MARI pentru mii de români!“, „Mecanismul a fost devoalat“, „mister deslușit, suspans“, „document devastator“, „declarație incendiară“, „descoperiri incendiare“, „absolut spectaculos“, „victorie istorică“, „S-a aflat, gata, vai de noi ori de ei“, intră la rupere, provoacă la duel,  vreme nebună, X stă ca pe jar, „ e chestiune vitală“, „Tragedie de nedescris“, „s-a trezit cu un cuțit în spate“, „i-a băgat un cuțit în inimă“ etc. Însă, deși cuvintele bagă spaima în sufletul cititorului, fondul indică fapte obișnuite, uneori fără absolut nicio relevanță.

Nu lipsesc amenințările: „Arde-i pe corupți!“, „La Țepe în Piața Victoriei!“, „Nu scăpați!“, „vor fi devastați, spulberați, alungați, linșați!“, „Ajunge cu manipularea!“, „La pușcărie cu voi!“, „Ieșiți în stradă!“, „Hai la luptă!“…, ceea ce creează impresia unui război devastator „între români și români“, între partide și instituții, între cetățeni și guvern, că nici nu mai știi ce să crezi. 

Adesea, jurnaliștii cochetează cu expresiile literare copiate sau calchiate de pe ici pe colo: X își înghite rânjetul, și-a pus poalele în cap, propunerea s-a fâsâit, discursuri leșinate, care dau în depresie…, dar și acestea au devenit locuri comune prin repetare obsesivă. De ce îi atrag pe cititori astfel de titluri într-o primă fază? Fac apel la spaime vechi, la metafore, personificări, epitete consacrate de scriitori talentați. 

Confuziile întreținute astfel nu ajută la degajarea unor forțe politice dornice de reforme, ci urmăresc doar crearea unor impresii de forță, de poftă de confruntare. Se încurajează la nesfârșit bătălia politică de sumă nulă, adică aceea între forțe politice care se anulează reciproc. Ce câștig se obține în afară de cei câțiva creițari în plus pentru patronatele media? 

Dar pierderile sunt uriașe: cine și-a dat seama că jurnalistul cutare minte exagerând cu bună știință data viitoare va deveni circumspect sau îl va evita… Aceasta e cea mai gravă boală a presei, a mediilor actuale: minciuna, manipularea sub o formă sau alta!

Petru Tomegea

Noua boierie românească sau ce-am dorit și ce-a ieșit

 

Noi, românii, am avut o clasă boierească, nu una nobiliară, așa cum au avut și vecinii noștri ortodocși, iar deosebirile nu sunt numai de nuanță. Deși a fost batjocorită mârlănește după venirea bolșevicilor la Putere, această clasă a pus totuși umărul le realizarea României reîntregite, pierzându-și privilegiile și moșiile după 1918. A ridicat România alături de suratele ei europene, iar englezoaicele și nemțoaicele ne erau bone la copii, în timp ce în agricultură, silvicultură, transporturi, cariere de piatră… își găseau de lucru italieni, greci, albanezi, sârbi, cazaci…, că țara ne era bogată și bine chibzuită.

Comuniștii nu au ținut cont de toate acestea, le-au luat boierilor casele, fabricile, averile și i-au deportat în Bărăgan, i-au trimis la canal, la Gherla, la Periprava, la Sighet… pentru a le lua și viața. Și au reușit. Asasinatul în masă a durat ceva ani, dar a meritat(!): încet-încet nomenklaturiștii și aparatcicii le-au luat nu numai locul, ci și casele, iar după comportamentul boieresc au tânjit și încă tânjesc. Ați uitat cu câtă satisfacție ne țineau la ușă ori în anticameră ca să ne deie o aprobare să ne putem cumpăra o căruță de lemne ori o butelie de aragaz? Ați uitat cum petreceau măriile lor zi și noapte la cabanele de vânătoare imitând viața de huzur a ceaușeștilor? Ați uitat câți servitori avea fiecare, toți importanți și plătiți din bani publici? Ați uitat cum îi purtau pe chiaburii satelor cu cătușele la mâini și ne puneau pe noi, copiii, să aruncăm cu pietre în ei?

De atâta „boiereală“ a ștabilor, a venit revoluția, iar prostimea, inclusiv subsemnatul, au așteptat cu totală naivitate să scape la libertate, democrație și civilizație occidentală.  Cred că noii boieri peceriști-feseniști-securiști mureau de râs! Așa că n-au trecut nici 30 de ani și boieria s-a reinstalat de-a binelea. Se vede treaba că e deplin înrădăcinată în tradiția noastră „multimilenară“.

Nu vreți să-i vedeți pe noii boieri în „activitate plenară“, că la treabă, la muncă e mai greu. Te duci, de durere, la o celebritate medicală, iar pe ușa cabinetului scrie că programul începe la 8: asistenta, parfumată și gătită, vine pe la 9, celebritatea sosește pe la 9,30 – 10, își soarbe pe îndelete cafeaua până pe la 10,30 – 11, vede scârbit 2-3 pacienți, preferențial, deși la ușa sa e plin de bătrâni suferinzi, iar apoi sună telefonul și e chemat „de urgență“ cică la spital. Nici măcar clasicul: veniți mâine! Nu e regulă, dar sunt prea multe excepții.

Te duci la cabinetul parlamentarului X, Y, Z să intervină pentru repararea drumului și, în caz că ai fericitul prilej de a-l găsi, după ore de așteptare, șefa de cabinet îți sugerează, cu zâmbetul oficial, că azi e prea ocupat ca să-ți rezolve cererea, deși în afara colegilor, a cunoscuților, a rudelor nu era altcineva înăuntru. Nici măcar nu-ți spune când să vii. Situația e aceeași de la miniștri, secretari de stat până la ultimii șefi din consiliile și instituțiile locale. Boierie fără limite.

Însă, la rândul lor, se respectă între ei și își apără cu scrupulozitate boieria lor și a șefilor, la care nu te trimit pentru nimic în lume. În schimb le prezintă „impresionanta“ carte de vizită, studiile, competențele, îi lingușesc, își manifestă supușenia, slugărnicia cu sugestia implicită că și ei sunt la fel. Numai unul și unul.

Boieria s-a reinstalat de-a binelea în România odată cu regimul Dragnea care, în nemăsurata-i poftă de putere, a considerat că poate face orice „vrea mușchii lui“ la guvernare, nu ce trebuie și ce stabilește legea. I-a dat acest drept cică votul popular, așa că i-a alungat pe competenții care mai rezistaseră în funcții publice, plantându-și propriii oameni, rude, amante top-model, indiferent de studii, cunoașterea limbii române, capacități… Motivația? „Fiindcă putem!“ Și au trecut la „reforme“: și-au schimbat nevestele, casele, și-au cumpărat bolizi reprezentativi pentru înalta funcție și, trai neneacă pe banii contribuabilului! 

Noii boieri, însă, nu mai sunt din stirpea unor Alecsandri, Kogălniceanu, Ghica, P. P. Carp, Rosetti, Negruzzi… care să mai construiască și o școală pentru fiii amărâților ori să poarte la universități celebre tineri dornici de învățătură, ca pe vremuri. Nu mai au nici buna creștere, nici rușine, nici drag de țară și de neam, ci trăiesc pe spinarea poporenilor de care își bat joc. Fără limite. De aceea încrederea în  diriguitori sună a pustiu.

Petru Tomegea

O manipulare: cine a tăiat salariile?

 

Când actuala Opoziție și mai ales PNL încearcă măcar să schițeze viitorul program de guvernare, din Partea Puterii i se reamintește cu nedisimulată satisfacție, ceea ce dă bine la propriul bazin electoral, să facă „ciocul mic!“ deoarece nu PSD, ci  liberalii (PDL) au tăiat salariile în 2010, când România a trebuit să se împrumute cu peste 20 de miliarde de €uro pentru a nu intra în criză. Și n-a intrat cu totul în criză, dar acuzația a rămas. Atunci „vina“ a fost împărțită cu Traian Băsescu, apoi a rămas responsabil numai  PDL. Și cum partidul lui Băsescu s-a topit în PNL, liberalii trag și în prezenta campanie electorală aceleași ponoase. Numai că vina este aruncată asupra celor ce au pus umărul la ieșirea din criză, nu asupra celor ce au provocat-o. N-ar fi pentru prima dată. Acuzația aceasta și altele de aceeași factură vor fi calul de bătaie și în campania prezidențială, așa cum rezultă din ghidul PSD.

Dar cine și ce a provocat criza din anii 2009-2012? Concluziile experților financiari sunt fără dubiu: guvernul cu susținere social-democrată al lui Călin Popescu-Tăriceanu, acela care se lăuda că „economia duduie“ și avea creștere economică cică de vreo 7,5%. Numai că toate beneficiile așa-zisului „boom economic“ au fost băgate în consum, fiindcă de asta l-au susținut social-democrații, iar de plasa de siguranță pentru criza care deja apăruse la orizont nu s-a mai preocupat nimeni. 

Criza, e adevărat, nu a fost provocată numai de guvernarea nesăbuită a României lăsată cu vistieria goală, ci a năvălit peste noi de peste ocean, așa cum a năvălit și peste alții, iar unii au dus-o mai greu, printre care și noi, iar alții, polonezii de exemplu, și-au păstrat aproape intacte datele economice.

Or calculele experților financiari nu au lăsat loc de întors: era nevoie de un împrumut masiv pentru refinanțarea creditului bancar și a dezvoltării industriale, refinanțare dublată de reajustarea cheltuielilor guvernamentale, singura cale fiind „tăierea salariilor“ cu 15-25% și diminuarea ajutorului social, căci la pensii nu s-a putut umbla. Mai ales că împrumutul, zicea fostul președinte, fusese contractat în condiții extrem de avantajoase și a fost gestionat de BNR. (Avantajoase? În condițiile în care astfel de împrumuturi beneficiau și încă beneficiază de 0% dobândă în Germania și nu numai? Și apoi nici până azi nu ni s-a spus foarte clar unde s-au dus banii pe care tot noi îi vom plăti!) 

Acum, la aproape un deceniu, ciorba tăierii salariilor este reîncălzită, în lipsă de propuneri coerente și fezabile pentru activitatea viitorului președinte. Minciuna prinde bine la bazinul social-democrat, aflat mereu la mâna darnică a PSD. În fond, se mizează ca întotdeauna în campaniile noastre electorale pe desființarea, discreditarea adversarului politic, așadar pe votul negativ, și nu pe concurență de programe ca într-o țară democratică.

E clar că partidul Vioricăi Dăncilă evită astfel să discute „mărețele realizări“ din domenii diverse precum transporturi, educație, sănătate, absorbția fondurilor europene, apartenența la UE, activitatea externă… și nici despre viitorul acestora, fiindcă aproape nimeni nu-l mai crede. Și atunci o lălăie cu păcatele altora, care nici ele nu sunt puține, și cu „vizite de lucru“, doar pentru a se afla în treabă.

Votul negativ, însă, nu a construit niciodată nimic, cu atât mai mult cu cât el trebuie contracarat tot prin vot negativ: deja asistăm la chemări disperate ale Opoziției pentru scoaterea PSD, răul absolut, de la guvernare și chiar din viața politică și nu sunt atât de sigur că se dorește numai calea urnelor.

Și mai este un aspect: firește, tăierile de salarii au fost o mare nenorocire publică, deși până la urmă pierderile salariale au fost recuperate din banul țării, inclusiv dobânzile, dar creșterea datoriei publice de către guvernul actual numai de la 31 decembrie încoace cu peste 3 miliarde de €uro (de la 99,417 la 103,671) nu trezește nimănui nici măcar o bănuială? Fiindcă și acum ni se vând aceleași gogoși cu creșterea economică și a nivelului de trai. Ceea ce înseamnă că situația din 2010 nu e exclus să se repete.

Petru Tomegea

 

PSD plătește oalele sparte de Dragnea

 

Nu e zi să nu iasă la iveală alte fapte de vitejie ale fostului lider social-democrat și ale locotenenților săi: în loc de merituoși în posturi de de mare răspundere, în fruntea celor mai importante instituții ale statului, inclusiv a celor de forță, au fost promovați inși loiali, nu numai incompetenți, ci și fără studii și diplome corespunzătoare, iar acum descoperim cu stupoare că unii abia alfabetizați, de nu chiar mai rău, gestionau bugete uriașe și aveau în subordine adesea mari somități științifice ori tehnice, că predau nu știu în ce calitate cursuri studenților. Mai descoperim că destule personaje bănuite de corupție au fost și sunt sunt promovate până și la Bruxelles și Strasbourg, crezând că acolo merg lucrurile ca în România unde liderul suprem are țara la degetul cel mic. Ei, bine, nu merg, iar România ia palme peste palme… Așa se întâmplă când, în loc de oameni capabili, sunt promovați doar yesmeni, inși fără coloană vertebrală, dar credincioși jupânului, uneori fiindu-le singura calitate. 

Iar consecințele sunt tot mai vizibile: distrugerea nu doar a încrederii în instituții importante ale statului, ci chiar discreditarea instituțiilor înseși. Astfel, fostul Procuror General al României, Augustin Lazăr, aduce dovezi clare ale implicării unor oameni politici tari în dezorganizarea sistemului legislativ românesc pe trei căi: 1. crearea unui grup de „reflecție“, după cum afirmă și fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, grup compus din firme de avocatură interesate și magistrați loiali Puterii actuale care să răscroiască legile justiției în așa fel ca politicienii Puterii să nu mai poată fi anchetați, iar cei aflați deja la închisoare să scape; 2. constituirea unei găști de jurnaliști, mardeiași de partid și personalități mediatice manevrabile care să desființeze tot ce înseamnă magistrat corect, independent, care nu acceptă ordinele politicului; 3. crearea unei psihoze naționale despre nedreptățile provocate de justiția statului paralel (cazul Rarinca, Adrian Năstase, Liviu Dragnea…), amestecul serviciilor, al ambasadelor, al comisarilor UE în justiție și al lui Coldea, Băsescu, Iohannis…

S-a urmărit astfel timorarea procurorilor și a judecătorilor care s-au văzut puși mereu la colț și amenințați inclusiv cu închisoarea, în consecință DNA a căzut în acest război antijustiție și nu mai este în stare să țină în frâu hoția și corupția. Justiția a fost așadar pusă la dispoziția corupților și a infractorilor care scapă unul după altul de rigorile legilor, iar magistrații curajoși cad unul după altul în plasa mardeiașilor din mass-media și a Secției Speciale. A se mai reține că ajustarea legilor justiției a revenit lui Florin Iordache, Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea… și unei comisii speciale a Parlamentului, toți cu studii la mare distanță de dreptul românesc, care, deși au reușit să culce la pământ sistemul nostru juridic, cu toate eforturile, n-au reușit să-l salveze de pușcărie pe liderul lor suprem.

Partea cea mai compromițătoare a bătăliei lor cu Justiția a fost obligarea de către CCR a președintelui Iohannis să o demită pe Laura-Codruța Kövesi din fruntea DNA. Abuzul așteaptă decizia Curții Europene de Justiție, dar fosta șefă a DNA a ajuns doar prin propriile merite în funcția de procuror-șef al Parchetului European (EPPO). Iată că discursurile sforăitoare despre abuzurile procurorilor asupra unor politicieni „curați ca lacrima“ și asupra crimelor statului paralel n-au găsit credit la Bruxelles și Strasbourg.

Este evident că acuzațiile fostului procuror general al Românie nu pot rămâne fără urmări, nu numai fiindcă ele coincid cu acelea ale lui Tudorel Toader, ci fiindcă sunt cam aceleași cu concluziile MCV, ale Parlamentului UE, ale GRECO și ale Comisiei de la Veneția, ceea ce înseamnă că actuala putere este în foarte mare încurcătură dacă nu pune punct acestei tărășenii rușinoase. Cu atât mai mult cu cât în aceste spețe urmează a se pronunța și Curtea Europeană de Justiție.

Însă ultima plată a haiduciei lui Dragnea va fi la alegeri…

Petru Tomegea