După câteva decizii ale Guvernului, ale Parlamentului și ale Curții Constituționale, am înțeles că poporul român nu mai este suveran, iar în Constituție scrie degeaba la Art. 2 – (1) că „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.”
Iată și dovezile: hotărârea poporului la referendumuri naționale nu mai contează, iar după alegerile câștigate de actuala majoritate de guvernământ în baza unor promisiuni groase, nici doleanțele poporului n-au mai contat. În 2009, după ce o majoritate referendară legitimă a adoptat decizia că Parlamentul poate avea maximum 300 de parlamentari, nimeni nu a pus-o în practică nici până azi pe motiv că referendumul este consultativ, dar așa ceva nu scrie în Constituție, pentru că hotărârea poporului este ultimativă, nu facultativă. Altfel referendumurile nu-și mai au rostul. Înțeleg că respectiva decizie nu convine Parlamentului, și el suveran, dar în această situație suveranitatea parlamentului emană de la suveranitatea poporului, nu invers. E clar că prin astfel de tertipuri suveranitatea populară a fost confiscată de către puterea Legislativă, adică Parlamentul, care nu mai reprezintă Poporul, deoarece poate încălca și chiar a încălcat contractul constituţional.
Același lucru e valabil și în cazul referendumului din 26 mai când Curtea Constituțională i-a anulat cu de la sine putere valabilitatea, hotărând că și corupții pot beneficia de amnistie și grațiere, chiar dacă poporul a decis altceva. Mai adăugați abuzurile Executivului prin Ordonanțe de urgență, inclusiv în cazul unor legi organice, și avem tabloul aproape complet al încălcării suveranității poporului român.
Așa că suntem în situația (2) când un grup exercită suveranitatea în nume propriu, prima dată Parlamentul României, iar a doua oară, Curtea Constituțională. Nu ne-au comunicat în baza căror alte articole din Constituție au luat respectivele decizii, la fel cum nici alte autorități ale statului nu au reacționat cu hotărâre, semn că actele noastre constituționale permit(?) astfel de încălcări.
Și atunci de ce mai scrie în Constituție că poporul este suveran din moment ce principalele instituții ale statului nu-i respectă suveranitatea? Nu cumva se atentează asupra bazelor sistemului democratic și nu se mai respectă drepturile cetățenești? Fiindcă sunt și alte situații când Constituția spune una, iar Puterea de guvernământ face alta: suntem cu toții egali în fața legii, dar parlamentarii sunt exceptați, beneficiind de imunitate nu doar pentru declarații politice, ci și pentru matrapazlâcuri. Priviți doar circul și nerușinarea în cazul ridicării imunității unora prinși cu musca pe căciulă.
Ei și pentru că imunitatea nu a putut rezolva și dosarele altor mari mahări, atunci s-a trecut la schimbarea, chiar măcelărirea, spun unii, a legilor în așa fel ca să scape, etapă desfășurată departe de ochii prostimii și ai parlamentarilor corecți, în așa-numitele „centre de reflecție”(?). Cât cinism ne mai trebuie ca în astfel de circumstanțe să ne mai și plângem că nu suntem admiși în spațiul Schengen? Un spațiu al corectitudinii și al statului de drept?
Cum s-a ajuns aici? Încet-încet: decizie după decizie, Curtea Constituțională a transformat România din republică semiprezidențială în republică parlamentară, lipsindu-l pe președinte de importante prerogative, iar ministrului Justiției i-au crescut peste noapte puterile, devenind cel mai important decident în domeniul Justiției. Or puterea emană de la popor, ca și suveranitatea, prin vot, iar personajul politic cu cele mai multe voturi este președintele.
S-a ajuns în această situație forțând nu numai legile și Constituția, ci și rușinea, bunul simț, lipsa fair-play-ului: fiindcă pesediștii nu sunt în stare să câștige alegerile prezidențiale, au transformat această instituție a statului de drept în ceva nesemnificativ. În bătaie de joc de tot ce are mai sfânt un popor, dreptul la libertate și democrație.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 