Archive for the ‘Triumfalismul ultima faza a regimului autoritar’ Category

Triumfalismul, ultima fază a unui regim autoritar

mai 21, 2011

Cine îşi închipuia că după Revoluţia din ’89 vom scăpa de strategii toxice capabile să conserve puterea s-a înşelat amarnic. Crescuţi în mantaua bolşevică, diriguitorii  postdecembrişti n-au fost în stare să înveţe altceva din trecut, iar pofta nemăsurată de putere le-a întunecat minţile, călcând în picioare speranţele populare. Deoarece ştiinţa şi arta bunei guvernări nu stârniseră pasiuni, au revenit la măsuri coercitive, ipocrizie, festivism şi triumfalism.

Pentru că uităm uşor, merită reamintită propaganda cinică a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, cea mai umană dintre societăţi. Zi de zi conducătorul iubit şi mama României se voiau slăviţi pentru măreţele ctitorii, azi surse de fier vechi.

Cornul abundenţei îşi revărsase roadele peste români, de la tonele de fontă pe cap de locuitor, la cele de grâu şi porumb. Poporul eroic radia de fericire, aveam cârmaci înţelept şi drept şi cinstit şi viteaz, dar nu puteam cumpăra din magazin decât adidaşi şi takimuri. Ajunseserăm un popor vegetal.

Partidul se îngrijea de toate, inclusiv de sănătate, dar mortalitatea infantilă speria lumea civilizată, ca apoi să descoperim că sute de mii de mame au fost sacrificate prin Decretul 770/1966. Nu voiau nicidecum să îndeplinească planul de înmulţire a şeptelului uman, căci geniul carpatin poftea să împărăţească peste mari mulţimi. Invidia măreaţa Chină.

Însă fanfaronada şi triumfalismul n-au pierit odată cu regimul. La doar câteva luni, au renăscut într-o nouă ipostază: „Iliescu apare/ Soarele răsare”, iar oficinele mediatice, ca şi cum n-ar fi murit 1000 de tineri, au reluat ditirambii, odele şi omagiile aduse ofrandă FSN-ului şi noului tătuc. Susţinuţi până şi de ambasadele străine, după cum rezultă din cablogramele WikiLeacs.

Ei bine, din acel moment a început calvarul românesc. În necunoştinţă de cauză, i-am reconfirmat la putere pe politrucii şi securiştii fostului regim. Deşi s-au făcut că lucrează pentru democraţie, au luat în posesie statul şi frâiele puterii. Revoluţia a fost confiscată.

Neavând vreo căutare în propria ţară, unde s-au schimbat doar simbolurile ceauşiste, nu şi metehnele, elitele morale şi intelectuale au ales calea exilului, abandonându-şi concetăţenii în starea de simplă populaţie, la voia manipulatorilor şi a şmecherilor politici. S-a lăbărţat peste ţară o clasă politică de pradă, cu rădăcini adânci în vechea nomenclatură şi serviciile secrete. Germenii acestei situaţii erau previzibili, burghezia roşie a ajuns la putere.

Cu toate acestea, până prin 2008 se părea că vom reuşi, dar criza şi recesiunea, scăpate de sub control, ne-au readus în punctul de plecare, iar democraţia a făcut paşi îndărăt. Concomitent cu pierderea încrederii şi cu scăderea în sondaje a noii Puteri, tot mai ameninţate de spectrul pierderii viitoarelor alegeri, liderii au început să se laude cu ieşirea din criză, urmată de expansiune economică şi prosperitate.

Minciuna a accentuat deruta populaţiei supuse unor chinuri greu de suportat ca diminuări salariale, pierderea gratuităţilor la servicii medicale, amputarea ajutoarelor sociale şi a bugetelor pentru educaţie, inflaţia, scumpiri accentuate ale alimentelor.

Ca să dreagă busuiocul, au reapărut elogiile vetuste: soarele reapare, dar nu cu dl Iliescu, ci cu dna Udrea. Efigia dlui Boc urcă pe cerul patriei odată cu reforma statului, cu succesele măreţe din economie şi din lupta cu corupţia. În acelaşi timp avea loc greva profesorilor care nu-şi primiseră salariile şi se închideau zeci de spitale, unele construite de Carol I.

Dl preşedinte este şi dumnealui un model demn de urmat de tineri. Dna Turcan speră ca printre ei „să existe un viitor Traian Băsescu”. El „este omul şi liderul politic care nu a pierdut nicio competiţie electorală, oricât de dificilă ar fi părut ea”. Nu e prea puţin? Déjà vu.

Or cu fanfaronade şi triumfalism nu speriem criza, iar casa României nu va deveni curată şi frecventabilă(Cf. A. Michnik).

Petru Tomegea