Rămâi perplex: cică România nu are mai mulți corupți decât Olanda, Danemarca, Germania, Belgia, Franța…, unde „nivelul corupţiei este cu mult mai ridicat decât în România”! Alți politicieni ne dau apoi exemple cum o bancă daneză și alta olandeză au dat miliarde de € mită, cum firma Volkswagen și-a păcălit clienții, cum Microsoft a obținut contracte mituind în stânga și dreapta… Și apoi, în România nici nu avem mari corupți…!
Ultima afirmație mi-a luat graiul. Și atunci pentru ce țara este lăsată în paragină și cetățenii în sărăcie, pentru ce se strofocă din 2016 încoace actuala putere să gâtuie justiția? Pentru ce România nu beneficiază de un guvern care să se ocupe de dezvoltare economică, de autostrăzi, educație și sănătate, ci numai să scoată ordonanțe de urgență? Ca să-și salveze drepții și cinstiții lideri pielea zălogită de statul paralel?
Haide să aruncăm o privire asupra datelor oficiale ale UE privind percepția corupției în 2017 și clasamentul celor mai puțin corupte țări: Danemarca, cu 88 de puncte, Finlanda, Norvegia şi Elveţia, cu câte 85 de puncte, Suedia cu 84 puncte, Luxemburg, Olanda și Marea Britanie cu câte 82 puncte, Germania cu 80 puncte, și, la coadă, România și Grecia cu 48 puncte, Ungaria cu 44 puncte și Bulgaria cu numai 42 fiind purtătoarele lanternei roșii.
Pe deasupra, suntem campioni la nivelul și volumul furăciunilor: între 28 și 40% din PIB, în funcție de evaluatori, dispare în buzunarele corupților, pe care apărători ai imaginii României refuză să-i vadă sau se fac a nu-i vedea deoarece ei înșiși fac parte din tagma lor sau de ea depind. Rețineți că nu este economist, nu este sociolog, nu este analist politic profesionist și nepartizan care să nu identifice corupția ca principala cauză a sărăciei a peste 40% din populația țării, adevărata cifră a dezastrului actualei guvernări.
Și mai e o diferență ignobilă: în România corupția privește aproape exclusiv banul public, adică bănuțul văduvei și al sărmanului, al copiilor din medii sărace și al bătrânilor, de la gura cărora se fură, oameni buni, în timp ce în Olanda, Danemarca, Germania… corupția privește la fel de exclusiv entități private, căci statul își păzește cu mare grijă bănuțul. De aceea bătălia cu corupția și cu corupții are cu totul alt sens în România, unde bântuie fenomene ca finanțarea nemuncii, a pensiilor și a indemnizațiilor speciale pentru clienții de partid, concomitent cu subfinanțarea educației și a sănătății, subnutrirea unor mari categorii de copii, bolnavi și bătrâni. Nu uitați bolile care în țările occidentale au fost eradicate sau sunt ținute sub control, însă la noi fac ravagii.
Haide să mai aruncăm o privire asupra nivelului de viață și civilizație: ceea ce noi numim sate în România, în Occident sunt mici zone rezidențiale în care confortul este cu mult peste al zonelor urbane, locuite mai ales de „clasa muncitoare”. România de azi a satelor moldovenești, oltenești și muntenești nu diferă prea mult de acum jumătate de centenar: încă avem sate fără curent electric, peste 40% nu au apă curentă, iar de canalizare, nici vorbă.
Și atunci de ce ne mint politicienii că nu avem mare corupție când în curtea împricinaților au răsărit palate de milioane de €uro, terenuri și bazine de înot cu nocturnă, iahturi și mașini de lux, proprietăți pe Coasta de Azur, conturi umflate bine dosite, acțiuni la purtător, ca să nu li se poată lua urma…? Și toate din salarii de bugetar. Nu cumva minciuna miroase de la o poștă? Și apoi cum e posibil ca după ce ne mint de la obraz să vină în campanii electorale să ne ceară spăsiți votul?
Ei, bine, iată de ce: poporul trebuie ținut la distanță, în ignoranță, așa că marii mahări ai puterii nu se mai amestecă cu vulgul, cu prostimea, cetățeanul simplu le pute de ceva vreme, neavând nici măcar dreptul de a protesta. De aceea majoritatea palatelor noilor îmbogățiți au ziduri înalte și groase. De aceea nu circulă decât cu mașini blindate și pază de corp, cu echipe de protecție adesea alcătuite din interlopi vestiți. De aceea principiul de bază al democrației universal valabil, acela al participării active a cetățenilor la conducerea treburilor cetății, la viața politică, în România nici nu există.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 