Unii politicieni români par convinși că sunt de neînlocuit și că, fără ei, țara și partidele li se duc de râpă. Din fericire, uneori chiar au avut astfel de momente, iar Călin Popescu-Tăriceanu e unul dintre ei. Asemenea politicieni nu sunt mai mulți decât degetele de la mâini.
Din păcate, dacă în momentele înălțătoare aceste ilustre personaje dispun de luciditate și forță de persuasiune, când șuvoiul vieții politice îi dă deoparte, își pierd simțul orientării, epuizându-și în doar câteva zile zestrea de notorietate și încredere. Căci, în politica românească, de la mărire la decădere nu e decât un pas, iar de la Agamiță Dandanache încoace, coșmarul politicianului e să nu rămână pe dinafară, fără coledzi, cum ar zice nenea Iancu.
Între glorie și dileme
Ei bine, abia atunci se vede „tăria” de caracter. Abia atunci îți dai seama de resorturile intime și principiile politice care i-au împins în față. Dacă în anii de glorie conceptul de democrație și moralitatea actului politic le-au călăuzit pașii în cele mai multe din hotărârile luate, când își pierd măreția de lider, li se frânge și sistemul de valori.
Dilemele lui Tăriceanu au apărut după pierderea șefiei PNL prin alegeri libere, democratice. Obișnuit din 2004 cu întâietatea, n-a știut să piardă cu demnitate și să accepte hotărârea congresului. A început să-și acuze colegii și mai cu seamă urmașul de lucruri pe care și el însuși le făcuse: astfel, Crin Antonescu e acuzat că s-a aliat cu PSD în proiectul USL, numai că din 2006 până în 2008 prim-ministrul Tăriceanu a făcut același lucru, așa cum l-a făcut și PDL în 2009. Alt acuzator.
Care democrație?
Situația s-a repetat atunci când Congresele PSD și PNL l-au desemnat pe liderul liberal candidat la președinție, și când PNL a intrat la guvernare alături de PSD în mai 2012, iar lui Tăriceanu nu i s-a încredințat niciun rol. A urmat o perioadă de oarecare acalmie, până la retragerea PNL din USL, moment în care Tăriceanu a considerat că îi poate da lovitura de grație lui Antonescu.
Ce ar fi făcut un lider democratic de partid mânat de grija propriei formațiuni? Ar fi încercat să-și creeze o altă majoritate și să schimbe lucrurile. E posibil să fi sondat terenul, dar fără vreun rezultat. Nesigur pe viitorul său politic, a încercat să înșele vigilența colegilor cu numele său, să-și facă propriul partid ori să rupă și el ca Valeriu Stoica și Teodor Stolojan o halcă din PNL. Înafara altui exclus, Sorin Ilieșiu, nimeni nu l-a urmat, semn că politica românească se lecuiește încet-încet.
Cine e la capătul punții?
În compensație, s-a făcut frate cu vechiul dușman, incriminat de atâtea ori, promițând readucerea oii rătăcite a liberalilor pe pășunea mănoasă a defunctei USL. A trecut puntea, obținând șefia Senatului, chiar dacă PNL era de altă părere, motiv pentru care a urmat excluderea din partid. Se vede treaba că nu a fost de ajuns.
A nu se înțelege că fostul lider liberal e singurul care s-a făcut frate cu nefârtatul până a trecut puntea. Această ignobilă manevră, înrudită până la obsesie cu bolșevicul vicleșug al abandonării tovarășului de drum, constituie una din stratagemele de succes în politica noastră: Ion Iliescu și-a păstrat guvernarea cu ajutorul lui Ilie Verdeț și Vadim Tudor, însuși Traian Băsescu s-a folosit de PUR-ul lui Voiculescu pentru alcătuirea majorității de guvernământ în 2004 și de PSD în 2009. Coborând mai jos în eșichierul național, stratagema a devenit demult obișnuință.
Partidul e-n toate
Iată de ce pentru dl Tăriceanu, și pentru alții ca el, orice decizie a majorității e respectată numai atunci când le convine. Dacă nu, se duc direct la adversarul care îl primește cu brațele deschise. Din păcate gestul PSD de a se folosi de Tăriceanu, ca și gestul multor formațiuni politice care au făcut același lucru, sunt privite cu scuza „așa-i politica”, pe când gestul defectorului e condamnat cu mânie revoluționară. Or fostul prim-ministru poate nu ar fi defectat dacă n-ar fi fost încurajat de coaliția de guvernământ.
Așa că, în condițiile în care partidele înseși abdică de la moralitate și principii, degeaba sperăm că vom avea politicienii pe care-i merităm și că reformele clasei politice perorate zi și noapte în spațiul public mai pot îmbunătăți cândva actul de guvernare.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 