Nu m-am așteptat ca această campanie să aducă cine știe ce înnoiri radicale de comportament, de strategii și mijloace, dar nici să asistăm la degradarea limbii românești și a moralității actului de comunicare. Și nu este vorba de o degradare prin uzură, ci de una intenționată, menită a maximiza profitul electoral al câtorva candidați.
Voturile și limba română
Cum s-a ajuns aici? Prin două căi: serviciile de consultanță și PR de campanie au observat că butadele, grosolăniile de limbaj, acuzațiile de maidan prind bine în mass-media, fiind preluate adesea fără discernământ și multiplicate în spațiul public. Este adevărat, avem CNA, avem și alte servicii de monitorizare a presei, a audiovizualului, dar în condițiile dezvoltării fără precedent a rețelelor de socializare, a site-urilor pe NET, a televiziunilor, a telefoniei mobile, mai pas de prinde vinovați.
A doua cale ține de anumite (in)compatibilități, de instruire și educație ale activiștilor implicați în campanie, ale candidaților înșiși. Ei bine, cei educați și instruiți corespunzător știu să-și aleagă cuvintele pe care să (nu) le rostească în fașa alegătorilor, dar ceilalți consideră că naturalețea și frustețea exprimării sunt calități care dau bine. De multe ori, cele două căi se combină.
De la gângav, la încet la minte
Or naturalețe nu înseamnă doar a vorbi buruienos, ci și a păstra valorile tradiționale ale exprimării (populare). Se contează pe impactul de moment al unei etichete, porecle, supranume sau glume, de prea multe ori sărind calul, numai că portretul creat astfel candidatului la cea mai înaltă funcție în stat nu prea are legătură cu principalele trăsături general acceptate.
Și mai grav este atunci când nu cunoaștem sensurile exacte ale cuvintelor cu impact, de obicei vocabule neaoșe. Iată o mostră: „Eu nu cred că ardelenii… pot vota un gângav în fruntea țării. Nu cred că pot vota un om încet la minte”. Dându-și seama că a greșit, încearcă s-o dreagă: „Gângav, în sensul că atunci când vorbești puțin, ori ești filosof, ori nu te duce capul. Gângav înseamnă atunci când ești încet la minte”.
Ne ducem la dicționare și, surpriză! Sensul „încet la minte”, dat de comunicator, lipsește din toate cele consultate. Iată semnificația: care vorbește greu, nedeslușit și împiedicat, repetând silabele; gângăvit, bâlbâit. Cuvântul „gângav” se explică (Scriban) prin repetarea sunetelor „ng”. Or de aici și până la deducția „nu-l duce capul” sau „e încet la minte” drumul e lung, cât de la glumă, la injurie.
Nici măcar scuze
M-aș fi așteptat ca beneficiarul unui asemenea demers comunicațional să reacționeze, cerându-și imediat scuze și recunoscându-și cavalerește greșeala, deși insulta e mai mult decât greșeală. Dar nu am descoperit niciunde păreri de rău sau scuze, iar exprimarea joasă nu a stârnit cine știe ce proteste publice.
Din păcate, înșiși candidații coboară uneori ștacheta comunicării civilizate și elegante, cu toate că față de alții au pretenția să fie respectați. Iată, în același context al campaniei electorale, unul dintre ei folosește aceleași cuvinte: „nu-l duce prea mult capul”.
De remarcat că, în majoritate, candidații și susținătorii lor cer celorlalți candidați și promit la rândul lor „o campanie civilizată, și decentă, și cu bun-simț și să nu vorbim de ce rău e adversarul, ci de ce putem noi să facem pentru România”. Însă, luați de vâltoarea declarațiilor politice, își fac uitate promisiunile, antrenându-se în dispute lexicale precum cele de mai sus.
Nu mai bine…?
Vorbeam la început despre (in)compatibilități între poziția de candidat la funcția supremă în stat și competențele celor înscriși în cursa electorală. Ei bine, n-am descoperit la niciun candidat competențe în evaluarea posibilităților intelectuale ale celorlalți competitori, așa cum n-am descoperit competențe extraordinare pentru activitatea de conducere a unui popor, a unei republici parlamentar-prezidențiale.
Unii se bazează doar pe experiență, dar plusul de valoare nu îl dă niciodată doar experiența politică proprie, ci apelul la studii și experiențe notorii ale înaintașilor noștri și ale celor ce au reușit prin alte părți. Din păcate, nu știu câți dintre politicieni își bazează activitatea pe astfel de valori. Nu mai bine ne spuneau simplu „ce pot să facă ei ca viitori președinți pentru România” și pe ce resurse se bazează?
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 