Bătălia pentru transparență

Toate regimurile, guvernările postdecembriste au considerat transparența un obiectiv politic important doar în vorbe, cu excepția președinției profesorului Emil Constantinescu. Nu s-a dorit ca inițiativele, deciziile diriguitorilor să fie luate la lumina zilei fiindcă cele mai multe ascundeau ceva ce doar azi descoperim: corupție sfidătoare, spoliere a banului public, ilegalități, abuzuri, superficialitate, amatorism, interese de clan, de partid și foarte multe greșeli.
Agenda publică și fluxul de informații au fost mereu bine controlate, mai ales de către Putere, prin intermediul unor firme, instituții și servicii fidele, de aceea în România campaniile, confruntările politice au necesitat tratamente diferite: unul informal și anost în Parlament, Consilii locale, despre care publicul mai poate afla câte ceva, iar altul profitabil, generator de imagine publică și voturi, în spațiul public, mass-media, dar care cel mai adesea e rupt de realitate și manipulator.
Urmărind numai câștigul electoral, bătăliile politice propriu-zise au fost transferate din Parlament la televizor, partidele postrevoluționare făcând din televiziuni și manipulare un scop existențial. Beneficiază, contra cost, evident, de regie, specialiști în comunicare și manipulare, experți în campanii electorale, că te și întrebi dacă în spatele imaginilor gonflate se ascund personaje politice reale sau creaturi, manechine, paiațe, oameni de paie. Cine vrea(?) să afle cum a funcționat / funcționează acest sistem n-are decât să cerceteze circuitul banilor, drenarea bugetelor naționale și mai ales locale spre respectivele firme mediatice. (Mă lecuiesc greu de iluzii!)
Transferul politicii, al politicienilor și chiar al negocierilor în studiourile TV a creat mutații imposibile într-o altă țară democratică: a apărut o logistică fantastică în formațiunile politice puternice, cu echipe de comentatori, specialiști în comunicare și manipulare, analiști și comunicatori de partid, iar întreaga clasă politică se află în campanie electorală permanentă, indiferent dacă sunt sau nu alegeri, motiv pentru care guvernarea României a devenit a cincea roată la căruță și deocamdată lucrurile nu au șanse să se schimbe.
Practic, există două entități politice paralele: una aflată cum-necum în fața noastră, cu politicieni și demnitari îmbrăcați mereu de sărbătoare, zâmbitori, făcând mare caz de munca și priceperea lor, care se prefac a respecta legi și regulamente, și alta dosnică, nonformală, în care se iau decizii peste noapte, în care se vinde și se cumpără orice, inclusiv demnități, funcții, posturi, influențe, voturi… și chiar libertatea.
Obiceiul secretomaniei, al negocierilor pe sub mese, pe la colțuri sau chiar în WC a fost legiferat și în domeniul economic unde s-a creat posibilitatea acționariatului la purtător, iar, în privința banilor, secretizarea conturilor și a transferului bancar. Nu mai amintim de conturile și averile ascunse peste granițe, de la Panama la Monaco, Madagascar și Fortaleza, Brazilia. De preferat offshore, departe de ochii prostimii contribuabile. Mai pasă de prinde trădătorii și escrocii, delapidatorii și hoții.
Și pentru ca situația aceasta să nu fie singura aducătoare de sărăcie și subdezvoltare, se încearcă acum subordonarea justiției în așa fel ca marii prădători să nu poată fi nici măcar anchetați, iar banii furați din sudoarea poporenilor să nu mai poată fi recuperați vreodată. Este proba de foc la care societatea a reacționat ieșind în stradă cu sutele de mii, iar UE, țările prietene stau cu ochii pe MCV și România.
Pentru bișnițarii politici care poftesc la banul public, dușmanul suprem a devenit DNA și șefa sa, Laura-Codruța Kovesi. De ani buni își pregătesc o majoritate parlamentară ascultătoare, fac manevre dosnice, croiesc și schimbă legi, decrete, ordonanțe doar-doar vor vedea-o plecată. Partea cea mai mizerabilă a manevrelor a fost însă încercarea de compromitere, de murdărire la care s-au dedat nu numai televiziunile de casă, ci și câțiva membri ai comisiei parlamentare speciale, iar sintagmele „sufrageria lui Oprea”, „cheful din vie”, „cucuveaua roz”… tocmai acest rol îl aveau.
Pe când o bătălie pentru transparență?
Petru Tomegea