Iar acum asistăm la ultimele reverberații mediatice ale personajului nostru care, fără a-și da seama, își dezvăluie în public nu neapărat caracterul frust, dintr-o bucată, cât alte elemente ale personalității sale care-l așază definitiv între non-modele. Evoluția și involuția sa se suprapun, din păcate, peste un anume tip de politică dâmbovițeană, cândva cu mare priză la public, dar ale cărui limite au devenit tot mai detestabile. De demonstrat.
Cine este sau mai degrabă cine era Traian Băsescu? E fostul președinte al României într-un deceniu de tranziție. O tranziție spre ceva ce nici noi nu am prea știut, dar nici el, din cât se vede. O figură de politician atipic, lipsit complet de coerență și doctrină, cu o ideologie aproximativă și schimbătoare după cum bate vântul, dotat cu limbaj adesea agresiv-argotic, șmecher-marinăresc, cu meșă la începutul carierei, mic de statură, îmbrăcat mai ales anapoda, cu tricou vărgat, dar mereu gata să dea dușmanului un cap în gură, să-i umple botul de sânge… O repetă el însuși cu mare satisfacție.
Nu voi vorbi despre chefuri cu whisky și aventurism muieratic, deși devine ironic adesea afirmând că, odată ajuns prin porturile lumii, se ducea pușcă spre bibliotecă. Fiindcă vorbește el însuși, încurajat de galeria de aplaudaci care-i țin isonul, așa cum o fac și destui jurnaliști în pană de subiecte, întrucât personajul nostru le mai asigură ceva vizibilitate.
Aparent, prin atacuri verbale la adresa competitorilor și mai cu seamă a propriilor colegi, și-a făcut loc singur, îmbrâncind, la figurat, în stânga și în dreapta, arma sa letală fiind cuvântul, expresia groasă și remanentă, cu priză la un anume public. Ajuns fără cine știe ce eforturi primar al Capitalei, a devenit o speranță: într-o vreme când PSD era de neclintit, iar opoziția nu era în stare să ridice un personaj de anvergură, ochii unor intelectuali celebri și ai unor jurnaliști în vogă s-au îndreptat către Traian Băsescu, iar acesta a început să crească în sondaje.
Așadar nu niște merite extraordinare, nu niște competențe ieșite din comun l-au impus electoratului român, ci oportunismul unei prese care a vrut cu obstinație să creeze o alternativă la PSD și Adrian Năstase, văzut ca simbol al corupției și al ipocriziei, percepție neschimbată nici acum.
Pentru a-i înțelege de la început stilul de joc politic, să ne amintim două momente semnificative, fără de care evoluția sa ar fi fost imposibilă:
1. „Petre, ești cel mai bun!”, e vorba de șeful PD. Prin mișcări de culise și lovituri pe la spate, Petre Roman a fost înlăturat de la conducerea propriului partid, după care steaua sa a început să pălească. I-a luat locul, fără regrete sau complexe, Traian Băsescu, ale cărui pretenții au crescut peste noapte.
2. „Dragă Stolo”, virtualul candidat la președinție, nu reușea să treacă de 9% în septembrie-octombrie 2004, anticipându-se cu claritate pierderea alegerilor. Scena creată într-o sâmbătă la TV prin care „grav bolnavul incurabil” Theodor Stolojan se retrage în favoarea lui T. Băsescu constituie un fel de Deus ex machina (Dumnezeu dintr-o mașinărie!): lacrimi, emoții populare la TV, dar șoc și groază la PSD: „marinarul” a dat lovitura vieții. După care câștigarea primului mandat la Cotroceni a venit ca o urmare firească. De atunci social-democrații se tem de emoții publice ca diavolul de tămâie, mai ales după ce Mircea Geoană, Victor Ponta… au încurcat-o cam la fel.
Nu știu în ce măsură și-a dorit sau nu, dar T. Băsescu a rezolvat două lucruri: a pus PSD la punct și a dat aripi Justiției. Ultimul nu-i va fi iertat și nici nu și-l va ierta veci-pururi: protejata sa, Elena Udrea, câțiva dintre colaboratorii apropiați, inclusiv fratele și ginerele, au primit condamnări. Și nici el însuși nu se simte în siguranță. Alți apropiați semnează zilnic condica la Procuratură și Judecătorii.
Acum, în ideea de a înfricoșa justiția, o atacă disperat, făcându-și ferfeniță bruma de imagine publică și credibilitate de care mai beneficia. Ușor și pe nesimțite, modelul său politic a devenit un antimodel de la care eu, cel puțin, nu mai aștept absolut nimic.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 