Fără să vrem, asistăm de câteva luni la chinurile facerii unei noi-vechi formaţiuni politice, cândva portocalie, în curs de înverzire. Nici vorbă de ecologism. Se pofteşte o megaconstrucţie de dreapta, un fel de aspirator naţional al tuturor tendinţelor populare, liberale, conservatoare şi ce se va mai găsi. Modelul îl flutură de ani buni dl Valeriu Stoica, mare ideolog şi strateg democrat-liberal.
S-ar prinde în horă mintenaş ţărăniştii lui Pavelescu, rămaşi pe de lături, dar morţi de câţiva ani după vreo ipotetică sinecură, farsa PIN Guşă, ecologişti veşnic în căutare de formă, populiştii marca DDD sau becalieni. Trădătorii altor partide vor fi puşi ca întotdeauna în capul mesei. Ca să dea jos USL, cică „pe scena politică bate un vânt de Convenţie Democratică!”
Rebrănduirea asta ce mai e?
Unii consideră acţiunea un fel de rebranding al PD-L, în pierdere urâtă de suflu, de membri activi şi susţinători, cu o cotă a încrederii care le trezeşte fiori în viitoarele campanii. Dar rebrănduire fără program nu se poate.
Nu sunt puţini cei ce idealizează politica antebelică, trecând sub tăcere cameleonismul, trădarea joasă, şantajul şi etajul, mica ori marea ciupeală. Dacă-l cităm pe Caragiale, cameleonii „sunt vechi, domnule!” Ca şi Agamiţă Dandanache, se lăudau că vin „de la patuzsopt”, că luptă în „toate Camerele, [se dau] cu toate partidele, ca rumânul imparţial”, aşadar mereu cu fundul în mai multe luntri, ca să se poată „lipi” de oricine le dă mai mult. Azi s-ar zice că joacă la două sau mai multe capete.
Cameleonismul s-a jucat într-o tragedie cu multe sute de mii de morţi după 23 august, când câteva cozi de topor ale partidelor istorice, inclusiv ale foştilor social-democraţi şi socialişti, au dat cinstea şi onoarea pe ruşinea înfrăţirii cu PCR. După un răgaz de vreo 40 de ani, fenomenul a reapărut în toată „măreţia” lui în 1989.
De la roşu purpuriu, la verde buratic
De un roşu bolşevic până în măduva oaselor, mari activişti şi securişti au renunţat la purpura tovărăşească, croind social-democraţia „modernă” sau reinventând fostele partide istorice. Au stat o vreme pitiţi în dosul unor figuri autentice de politicieni de înaltă stirpe ca seniorul Coposu, fraţii Boilă, Ion Diaconescu, Radu Câmpeanu, Dan Amedeo Lăzărescu, I.V. Săndulescu, Sergiu Cunescu etc.
Nu s-au mulţumit însă multă vreme cu rangul secund, începând marea burzuluială politicianistă de după 2004 când doctrinele şi curentele s-au contaminat reciproc, că nu mai ştii unde e stânga şi dreapta, unde sunt democraţii ori democrat-liberalii.
Postdecembrist, cameleonismul s-a practicat la greu şi cu bune rezultate: FSN, FDSN, FDUS, PDSR, PSD au dus la îmbrobodirea electoratului în două Duminici ale Orbului şi o dată în 1992. Văzând că ţine, au copiat-o şi alţii, însă fără succesul scontat, ultimii amatori fiind PD-1991>PD-L-2007. Acum se coace o mare strânsură politică, mişcare-obsesie de dreapta, gândită în laboratoarele puterii, care „să ţâşnească din valul indignării(?) şi entuziasmului nostru”, sub bagheta dlui Lăzăroiu, cu maeştri de ceremonii Boc, gen. Oprea, Miki Şpagă, Morega, Tărâţă, toţi luptători glorioşi împotriva stângii bolşevice!
Cum e la alţii?
În democraţiile aşezate, arareori se produc astfel de mutaţii, doar dacă apar acumulări şi evoluţii doctrinar-ideologice, fenomene social-economice care converg spre o anumită osatură a majorităţilor politice, nicidecum stratageme oportuniste de păcălire a alegătorilor.
Dacă în lumea civilizată schimbările se fac în deplină transparenţă, la noi funcţionează subversiunea: partidul-pâlnie UNPR, apărut pe scena politică prin management de culise, achiziţionează la hurtă din piaţa politică primari, consilieri, parlamentari slabi de înger şi de virtute ai altor partide.
Ciocu’ mic!
Presa nici măcar n-are voie să critice cameleonismul fără a trezi un cor de injurii şi grosolănii ale liderilor portocalii de opinie şi ale postacilor, tot mai scrofuloşi la datorie. Acum le dă apă la moară un proiect de lege care va închide gura criticilor, interzicându-se organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice în faţa palatelor Cotroceni şi Victoria. În loc de întoarcere cu faţa la popor, de care li-e frică. Să sperăm că legea nu se va numi „Ciocu’ mic!”
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 