Titlul nu este o glumă și nici nu aparține vreunei opere literare. El cuprinde o afirmație seacă, extrasă dintr-un comunicat al Administrației prezidențiale care a fost reprodus de o mulțime de ziare și reviste, printre care și 22, revista GDS. Comunicatul a fost preluat de la fel de multe televiziuni și radiouri: „Președintele României,Traian Băsescu, va efectua, vineri, o vizită oficială la Comisia Europeana. Șeful țării urmează să se întâlnească cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso…”
Între Constituție și istorie
Deschidem în fugă Constituția României și, stupoare! „șeful țării” nu apare, așa cum nu apare nici sintagma „șeful statului” folosită nu numai de presă, ci și de însuși președintele României. Să fie oare vorba de neprofesionalism sau de încercări de a câștiga bunăvoința celui mai înalt demnitar al României? Și dacă i-ar câștiga bunăvoința, la ce le-ar folosi?
Dând filă cu filă înapoi istoria deselor ieșiri publice ale politicianului Traian Băsescu, descoperim o mulțime de ziceri interesante despre predecesorii săi, cel mai adesea cuvinte de ocară. Astfel, Ion Iliescu, este „bătrânul edec”, activiștii săi numindu-l „ultimul bolșevic, un dinozaur leninist”, ca și partidele pe care le-a condus, iar despre Emil Constantinescu e convins că nu a lăsat „nicio dâră” măcar în istoria României.
O strategie constantă?
De un atac mai mult decât înjositor a avut parte și Regele Mihai numit „slugă la ruşi”: „Abdicarea regelui a fost un act de trădare al (sic!) interesului naţional al României. Un act de trădare din partea regelui”. Încercarea ulterioară de a-și cere scuze sau de a atenua grozăvia afirmației a fost un eșec, iar imaginea lui Traian Băsescu a început de atunci să pălească.
Nu știu dacă astfel de etichetări ale înaintașilor săi reprezintă o strategie de imagine sau nu. Cert este că dorința de a-și degaja terenul în vederea propriei poziționări în panoplia conducătorilor români nu poate fi negată. A se lua în considerație și alte etichetări de tipul porumbacul, ironicul dottore, copilotul, Geoană Virginul și Comunistul, Felix Motanul…, toate atribuite cu generozitate celorlalți competitori politici.
Drumul către istorie
Firește, au mai fost și alte personaje care și-au pregătit din vreme terenul ca să rămână pentru totdeauna în mintea și istoria românilor… De aceea, nu știu cât de departe de asemenea tentații se situează cartea „Marele soc. Din finalul unui secol scurt”, un dialog între politologul Vladimir Tismăneanu și președintele Ion Iliescu, volum apărut la Editura Enciclopedică, Buc., 2004.
Să ne amintim că până în 2004, când i-a expirat ultimul mandat, Ion Iliescu a reușit să-și îndepărteze concurenții, nu întotdeauna prin mijloace ortodoxe, vezi alungarea lui Petre Roman din Palatul Victoria de către mineri sau acuzațiile la fel de grave ca ale succesorului său de azi atât la adresa aceluiași Rege Mihai cât și a altor lideri ca Radu Câmpeanu, Ion Rațiu, Corneliu Coposu, sau a unor lideri de opinie precum Doina Cornea, Petre Mihai Băcanu, Ana Blandiana, Roxana Iordache…
Doar simple cuvinte?
În aceste condiții, e clar că arogarea unor titluri inexistente în actuala Constituție vine în întâmpinarea unor tendințe din activitatea lui Traian Băsescu. Se înțelege din capul locului că nu și le-a acordat singur, dar le folosește și le-a folosit, iată, cu plăcere, el însuși, fără a le interzice nici comilitonilor săi.
Dacă până la urmă sintagma „șef de stat” ar putea beneficia de oarece înțelegere, deși unii constituționaliști ai noștri au condamnat-o, sintagma „șeful țării” ne pune în grea încurcătură. Mai întâi că este una nouă, iar apoi că nu a mai fost folosită nu doar în România, dar nici în altă parte. Ce-o fi vrând să însemne?
De la șef de gară la șef de țară?
Președintele nu e șef, adică „persoană care conduce o organizație, o instituție; conducător; persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane”(DEX), fiindcă nu conduce Președinția, nici nu este superior în grad celorlalți angajați ai Administrației prezidențiale. Fie Administrație, fie Cancelarie, acestea nu sunt unități militare.
Nu cumva „șeful României” vrea să însemne altceva? Poate Președinția ar trebui să ne spună din ce cauză repudiază termenii constituționali de „președinte”, „reprezentare”… în favoarea unora jignitori din recuzita străzii. Nu cumva noțiunea de președinte este aruncată în derizoriu?
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 