PSD nu mai vrea să fie partid de mase?

O importantă schimbare politică are loc sub ochii noștri fără ca „poporul pesedist”, „clasa muncitoare”, „românii”, să reacționeze, iar această schimbare va avea urmări serioase: sărăcimea, mulțimile pensionarilor amărâți, masele populare, cuvinte cu care ne rușinăm acum, rămân fără reprezentare politică în Parlament întrucât PSD nu mai este un partid de mase. Nu o declară însă fățiș, temându-se să nu-și risipească bazinul electoral, dar adevărul nu poate fi altul. De demonstrat.
Firește, schimbarea nu se produce brusc. Social-democrații continuă să subvenționeze păturile sărace prin ajutoare sociale, e drept, de 4-5 ori mai puțin, proporțional vorbind, decât în țările dezvoltate. Continuă, de asemenea, subvenționarea mascată sau pe față a multor întreprinderi de stat cu probleme de management și eficiență economică, mai ales din domeniile mineritului, energiei, dar susține și varianta opoziției de a-i pune pe stipendiați la muncă. Mass-media sunt pline de imagini în care jandarmii participă la deszăpezire, la înlăturarea efectelor generate de intemperii, în timp ce asistații sociali stau cu paharul în mână la crâșmă.
Care sunt dovezile ca PSD s-a săturat să fie perceput ca partid al clasei muncitoare, al maselor, un partid de esență socialistă?
1. Actuala majoritate intervine în dinamica relațiilor de producție de partea capitalului și a patronatelor, mutând povara fiscală pe umerii angajaților. Ba mai mult, de fiecare dată ieșirea din crizele de ei înșiși provocate se face tot pe spinarea clasei muncitoare, căci în România munca este drastic impozitată.
2. PSD politizează tot sectorul bugetar, inclusiv justiția, cu scopul de a beneficia de imunități și privilegii, în timp ce poporenii vor o clasă politică harnică, cinstită, curată, iar corupții, hoții, jefuitorii banului public să fie pedepsiți conform legilor în vigoare asemeni tuturor celorlalți cetățeni cu drepturi egale.
3. Poporenii vor să fie în Uniunea Europeană în marea lor majoritate, au încredere că fondurile UE pot scoate România din sărăcie, iar liderii actualei majorități o cotesc fără să anunțe spre trilaterala de la Visegrad la remorca Ungariei și a Poloniei care contestă aproape tot ce vine de la CE. Deja s-au făcut primii doi pași spre Romexit: Curtea Constituțională se dezice de UE, iar Guvernul acuză Comisia europeană de ingerințe în justiție, deși legea UE bate constituțional legea românească. Așadar până la activarea art. 7 nu mai e mult.
4. Mulțimile vor libertate și democrație, vor corectitudine și responsabilitate, iar PSD ne trage spre autoritarism și iliberalism ca în Ungaria și Polonia. Puterea actuală e mare admiratoare a sultanului turc Erdogan.
5. Noi vrem educație, sănătate, autostrăzi, iar liderii actualei majorități nu sunt în stare să ni le ofere, nu au niciun interes („Țara te vrea prost!”) sau vin cu paliative, aruncând vina pe acarul Păun și dezastruoasa moștenire.
6. Bazinul electoral de stânga vrea să fie reprezentat de un partid meritocratic și transparent, în care să troneze principiul egalității de șanse, iar liderii oferă un partid construit piramidal, singurul decident fiind liderul suprem, cel ce îl și conduce doar cu oamenii măriei sale. Poporenii nu au nevoie de un partid secretos care-și negociază interesele pe la colțuri, pe sub mese cu oricine, corupt, necorupt, nu contează.
Toate cele șase puncte de mai sus dovedesc faptul că scena politică românească, eșichierul politic s-au dezechilibrat totalmente, lăsând fără reprezentare electoratul de stânga, încă majoritar, moment ideal pentru apariția unui adevărat partid socialist. Privind la personajele gata de start, am o uriașă strângere de inimă. În fond, nu așa a câștigat Emanuel Maron alegerile din Franța?
Nu este exclus ca tocmai din această pricină să asistăm la atâta manipulare în spațiul public, la abaterea atenției de la adevăratele probleme ale societății românești, tocmai ca să împiedice coagularea unei mișcări sănătoase de stânga, căci PSD, oricum ai da-o, a eșuat.

Petru Tomegea

Desecretizarea protocoalelor SRI – o gogoașă electorală

Este o fumigenă interesantă și o manipulare plină de naivități: cică desecretizarea asta vine în numele recâștigării democrației și a libertăților poporului român, democrație și libertăți furate de către statul paralel și DNA. Gogoașa ca gogoașa, dar nu pot accepta populismul sforăitor: DNA nu anchetează găinării, nici plicul, mita pentru tratament favorizant ici-colo, ci cazuri de mare corupție în care sunt implicați politicieni, funcționari de rang înalt, oameni de afaceri grei, deveniți bișnițari. De când înseamnă aceștia poporul român? De când caracteristica reprezentativă a românilor este corupția, hoția, nu ospitalitatea, cinstea, hărnicia? Și apoi, ce caută politicienii în această ecuație dacă sentința trebuie s-o dea judecătorul?
Mass-media, în special televiziunile cu carnet de membru PSD țintesc prin manipulările de mai sus nu doar publicul nostru mare amator de bârfe cu politicieni la vârf plus scenarită, dar și rating-ul tot mai mizerabil al scălămbăielilor politicianiste. Însă dedesubturile desecretizării nu sunt decât două:
1. Posesorii de dosare penale speră că datele din respectivele protocoale desecretizate îi vor ajuta să scape de pedeapsă, s-o diminueze sau măcar să amâne pronunțarea, caz în care ne punem întrebarea: ce se va întâmpla cu dovezile furăciunii și ale corupției din dosare, cu dispariția banului public? Fiindcă totuși părți importante din bugetele publice au fost transferate în conturile acuzaților. Dovada? Priviți palatele, piscinele, mașinile, averile lor și ale familiei, făcute dintr-un amărât salariu de bugetar!
2. Desecretizarea aceasta trebuie să preîntâmpine alte desecretizări, care, în concepția liderilor tari de azi, nu trebuie să ajungă la urechile alegătorilor: dosarele marilor afaceri cu statul, ale privatizărilor în interes personal, ale deciziilor politice, încrengătura legilor și a ordonanțelor aducătoare de profit imens politicienilor tari care nu mai pot trăi azi fără „independența justiției”. Gândiți-vă doar la afacerea salariilor nesimțite acordate tovarășilor de nebunii politice și a pensiilor speciale și e de ajuns. Mai adăugați legalizarea comisioanelor și surparea autostrăzilor abia terminate…
Ce avantaj are cetățeanul simplu ca mine și ca d-voastră din desecretizarea acestor protocoale? Nici unul. Căci demult contribuabilii sunt scoși din ecuația puterilor politice, devenind simple procente electorale, simplă masă de manevră. Nu sunt astfel de protocoale în țările cu democrație consolidată? Ba bine că nu: fiecare stat de drept este interesat ca propriii cetățeni să nu fie furați de nimeni, să nu fie jecmăniți prin fel de fel de tertipuri politice precum corupția la nivel înalt. Iar dacă respectivele protocoale au și ingerințe în justiție, atunci autorii lor își merită pedeapsa. Nu de la partid, ci de la judecător, de la lege.
Firește că posesorii de dosare își fac iluzii: chiar dacă vor schimba legile, ordonanțele, hotărârile de guvern… precum ciorapii, procesele lor își vor urma cursul normal deoarece nicio lege nu poate avea caracter retroactiv. Implacabil, toate dosarele grele, mai devreme ori mai târziu, se vor încheia cu o sentință definitivă.
Războiul cu DNA și procurorii, în schimb, are alt scop: timorarea celor ce fac dosare și încercarea de a obține un NUP (Neînceperea Urmăririi Penale), înfricoșarea judecătorilor pentru îndulcirea pedepselor, eventual salvarea averilor făcute numai ei știu cum. Ați privit vreodată în ochii unui țăran bătrân care știe valoarea muncii de o viață atunci când trece (pe jos) pe lângă palatele îmbogățiților peste noapte? Crede cineva că până la urmă nu vor fi descoperite delapidarea, furtișagul, corupția?
Mai sunt și în alte țări anchetați miniștri, șefi de partide și chiar șefi de stat precum Nicolas Sarkozy, al Franței, dar n-am văzut să se întrerupă pentru asta activitatea guvernului și a parlamentului, să se răstoarne tot sistemul legislativ pentru salvarea lor. De ce se întâmplă doar în România? Fiindcă partidul de guvernământ poate. Fiindcă justiția de câțiva ani suferă lovituri cumplite.

Petru Tomegea

Cine ne sunt luptătorii pentru familia tradițională?

Referendumul asupra schimbării art. 48 din Constituție referitor la familia tradițională românească scoate la suprafață ipocrizia actualilor politicieni ai majorității de guvernământ și dorința lor de a păcăli atât pe cetățenii onești, cât și electoratul la viitoarele alegeri prezidențiale.
Ce anume vor să schimbe? Alineatul (1): „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.” Și nu integral, ci doar „căsătoria liber consimţită între soţi”, care trebuie să devină în esență „căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie”. Numai că ultima precizare este statuată nu numai prin alte legi ale familiei, dar și în mentalitatea unui popor creștin-ortodox pentru care astfel de lucruri sunt sfinte. E clar că cineva se leagă la cap fără să-l doară.
Așadar cam care ar fi motivația că nu se mai poate trăi fără aceste schimbări? Una absolut derizorie: nu cred că avem între cetățenii noștri prea multe încercări de a realiza familii monosexuate, ci doar câteva cazuri de inși în general străini. E clar că schimbarea art. 48 ascunde altceva. Ce anume? O manipulare mizerabilă: cetățenii cu drept de vot vor fi chemați anul viitor la urne să se pronunțe concomitent și asupra candidatului prezidențial, și asupra familiei compuse din bărbat și femeie, iar propunătorii speră ca referendumul să-l favorizeze pe candidatul lor, fiindcă trebușoara asta cu familia tradițională nu poate fi negată de aproape nimeni. Iar în ceea ce privește câștigarea alegerilor „specialistul” Liviu Dragnea ne-a oferit deja o mostră de „democrație”.
La o privire atentă, se poate observa cu ușurință că necazurile familiei tradiționale nu vin nicidecum din respectivul articol constituțional, ci din cu totul alte cauze, cele mai multe sociale, psihologice, omenești precum sărăcie, educație, sănătate… Dar ceea ce mă îngrozește pe mine este un alt aspect: cine ne sunt puritanii care se strofocă să ne apere viitorul familiei tradiționale? Să-i luăm pe rând:
1. Liviu Dragnea, liderul celui mai mare și mai tare partid românesc și ditai președinte al Camerei Deputaților s-a despărțit de fosta soție și și-a băgat fiul într-o afacere murdară cu dosar penal, iar acum trăiește în concubinaj cu o tânără de 25 ani, băgată în față la Congresul PSD; partidul tace.
2. Călin Popescu-Tăriceanu, aflat la al cincilea mariaj. ALDE tace.
3. Codrin Ștefănescu – nu știu dacă și-a legalizat noua relație.
4 – 5. Claudiu Manda, divorțat, aflat acum într-o relație cu Olguța Vasilescu…
6. Marian Oprișan, baron de baron, are și el o iubită sau amantă… Mă opresc aici fiindcă lista, nesimțit de lungă, nu este un bun exemplu onoarea clasei politice, iar lista îi cuprinde pe primii bărbați și femei de stat din România.
Nu pe toți, slavă Domnului! Dar, din păcate, iată, profitorii, parveniții, mai toți liderii ajunși peste noapte în poziții politice importante refuză să mai conviețuiască cu fostele neveste, își abandonează vechiul cămin conjugal și copiii, își schimbă urgent mașină, casă, prieteni, nu mai răspund la telefon foștilor cunoscuți…, considerându-se prea importanți pentru plebe, pentru prostime. De atâta aroganță, nu-și mai încap în propria piele, nu mai dau cu lunile pe la cabinetele lor din fostele circumscripții electorale, îngropându-și proiectele cu care au câștigat alegerile. Țara? Care țară?
Ceea ce nu știu însă proteguitorii ipocriți ai familiei tradiționale este că în lumea civilizată o astfel de schimbare constituțională este socotită discriminare foarte gravă, iar organizațiile civice internaționale, nu cele românești, politizate de la vârf la bază, sunt foarte active și, pe lângă demonstrațiile împotriva gâtuirii legislației anticorupție, vom avea și manifestări anti-guvern Dragnea în toate marile capitale europene, așa cum au fost la încercări similare ale altor state doritoare de manipulare familistă.
Ce face guvernul Dragnea III care n-are chef să rezolve probleme cu adevărat presante ale societății românești? Își caută de lucru încercând să câștige electoratul cu fel de fel de gogorițe ieftine precum schimbarea art. 48 din Constituție și înființarea unui minister care să-i pedepsească pe cei ce nu au aceeași opinie cu conducătorul suprem.
Petru Tomegea

Vom avea din nou deținuți politici?

E clar că social-democrații și liderul lor reconfirmat prin ovații prelungite la mărețul congres nu suportă vocile critice nici din propriul partid, nici din afară. Dacă pentru pesediștii slobozi la gură liderul suprem a găsit ac de cojoc lăsându-i fără funcție în partid, pentru politicieni din Opoziție, analiști politici, jurnaliști cârtitori… va fi mai greu. Nimic însă nu e imposibil pentru Liviu Dragnea, cel ce a decis, sigur pe sine, că parlamentul va pregăti o lege, va modifica și codul penal în așa fel ca toți cei ce defăimează țara precum parlamentarul european, Monica Macovei, să poată fi sancționați penal. Prin „țară” nu se înțelege patria tuturora, ci partidul de guvernământ, guvernul, în frunte cu mărețul lider.
Așadar vom avea din nou deținuți politici? Din nou vor răsuna zarca din Aiud, coloniile de la Periprava, șobolănăriile de la Sighet și Rămnicul Sărat? Se vor murmura iar cântecele lui Radu Gyr Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane? Cu ce costuri politice pentru România?
Au fost mai multe legi care dezvoltau art. constituțional 30, alineat (7). „Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.” Numai că, la fel de adevărat este că suveranitatea nu poate fi exercitată de un singur om, de o formațiune politică, o entitate funcționărească, ci ea aparține întregului popor. Așadar critica deciziilor politice, guvernamentale, parlamentare nu înseamnă defăimare a țării și a poporului, ci a diriguitorilor care dau decizii proaste.
Și mai este important să spunem că în afara Turciei, a Rusiei, în nicio țară europeană nu există astfel de preocupări, ele atentând la dreptul la opinie, la libertatea de exprimare și, eventual, de asociere.
Din păcate, odată cu declarația tătucului în fața celor peste 4000 de delegați social-democrați care au și aplaudat-o, democrația din România se stinge. Erau demult semne prevestitoare: PSD, partidul majoritar, urmașul FSN, PDSR, nu tolerează vocile critice, așa cum nu au tolerat nici înaintașii. Legi de acest tip autoritarist-totalitar au mai fost în 1996, 2001, ultima abrogată în 2006, ca și art. 236, indice 1, din fostul Cod Penal, pentru că România nu putea fi admisă în UE cu astfel de „moștenire”.
Dar nici bine n-a pomenit dl Dragnea de defăimarea țării, că subordonații s-au și pus pe treabă, în consecință europarlamentarul Cristian Preda a fost „invitat” să dea seamă în fața Consiliului de Onoare al ordinului Steaua României… Să se învețe minte ca altădată să nu mai bleștească despre majoritatea de guvernământ PSD-ALDE-UDMR, despre corifeii acesteia… Așadar „prigoana” a început.
Nici nu-ți trebuie cine știe ce mare efort să vezi că vocile critice din mass-media aproape au amuțit. Își mai „permit” opinii critice un post de televiziune și câteva personalități intelectuale din cultură și educație, iar jurnaliștii care nu ridică osanale liderului suprem pot fi numărați pe degete. Pe deasupra, televiziunea publică, plătită din banii contribuabilului, ne aduce inși cu dosare penale să ne învețe democrația, așa cum fac celelalte televiziuni ale unor moguli amatori de putere politică și iliberalism. N-am crezut niciodată că într-o țară membră a Uniunii Europene mai e posibil așa ceva.
Firește, nu poți să nu te întrebi dacă în partidele de la putere mai există spirit democratic și membri iubitori de democrație și libertate. Știu că după lecția oferită de mărețul Congres al PSD întrebarea e degeaba, căci acolo au vorbit numai aplaudacii d-lui Dragnea. Dar întrebarea trebuie pusă ca să vadă generațiile viitoare de politicieni că drumul democrației nu merge numai înainte.
Vă mai amintiți cum a ieșit pe ușa din dos a istoriei fostul PCR? Vă mai amintiți zilele revoluției cu peste o mie de tineri jertfiți pentru libertate? Mai țineți minte strigătul lor: Vom muri și vom fi liberi? Nu cumva actualii lideri au uitat?

Petru Tomegea

Salvați de guturai

De-o bună bucată de vreme, și asta cam de la schimbarea gărzii lui Victor Ponta cu aceea a lui Liviu Dragnea la Congresul PSD din 2015, o întrebare nu-mi dă pace: mi-a luat Dumnezeu puterea de a înțelege politica românească sau ne-am întors în punctul de plecare din 1989, de nu cumva mai jos? Și asta fiindcă încet-încet, România a început să graviteze iarăși în jurul unui singur personaj, tot un tătuc atotputinte, atotștiutor și atotfăcător, unul care și-a însușit până la punct și virgulă regulile și comportamentul á la Ceaușescu. Aceleași manipulări groase făcute de activiști cu mari probleme de exprimare în limba română, lipsiți complet de aportul științelor politice, de orientare și viziune, aceleași tertipuri politice de ținut poporenii în frâu, aceeași sărăcie ideologic-doctrinară și o sărăcire perpetuă a populației.
Cu două deosebiri consecutive: 1. măcar acum cetățenii nemulțumiți încă își pot lua bocceluța să se mute în alte țări unde munca și valoarea sunt respectate, și o fac în proporție de masă, aproape un sfert din locuitori, adică mai bine de jumătate din forța de muncă, activând în alte țări, 2. uneori dreptul la opinie răzbate până la marele public acum când mass-media, informațiile, adevărul sunt controlate mult-mult mai eficient decât în prim-ministeriatul lui Adrian Năstase.
Tocmai când am ajuns aici cu demonstrația, am dat de o știre năucă: ditai președintele unei comisii parlamentare de aflare (în treabă) a adevărului(?) legat de activitatea serviciilor secrete ne anunță că generalul Florian Coldea, fost adjunct al șefului SRI, s-a îmbolnăvit de guturai și nu poate pune depoziție(?) în fața onoratei comisii. Până aici, nimic năucitor, numai că la câteva minute a venit explicația generalului că nici vorbă de vreo răceală și că se poate prezenta oricând în fața comisiei parlamentare… Asta fiind o mostră emblematică din activitatea celei mai importante puteri a statului de drept român, Parlamentul.
A fost pedepsit pentru respectiva minciună președintele Comisiei SRI, Claudiu Manda? Din contra, deoarece a adus servicii inestimabile liderului PSD, Liviu Dragnea, cel ce fusese pus la colț cu câteva zile în urmă de fostul șef al SRI, George Maior. Spre necazul lui Dragnea, aflat în fața unui congres dificil, acesta declarase că nici pomeneală de luptă cu statul paralel, ci de prietenie la cataramă și chefuri ca acelea cu șefii serviciilor secrete și sistemul. Or Florian Coldea putea aduce și alte dovezi, doar n-a acceptat să vină degeaba în fața comisiei, după ce în spațiul public i s-au turnat găleți de lături în cap de către televiziunile de partid.
Ca să nu-i strice fața mărețului lider și să dea pe goarnă cine știe ce informații compromițătoare, Claudiu Manda l-a „îmbolnăvit” subit pe general. N-a fost singurul dintre subordonații care a pus umărul la salvarea lui Dragnea: întregul CEx al PSD a făcut-o: chiar dacă în statutul partidului scrie altceva, membrii acestuia nu au fost de acord ca tătucul lor să-și pună mandatul în joc și să participe cinstit la alegeri ca oricare dintre liderii de rang secund. A folosit subterfugiul: „Vreți să mai fiu în continuare președintele vostru?”, iar cei din sala au răspuns întru-n glas și au început să aplaude. „Atunci așa va fi și să nu vă îndoiți niciodată”. (Parcă l-ar fi citat pe Iisus). Or așa ceva nu ține într-o țară membră a UE, ci doar în state eșuate din lumea a III-a.
Ultimul Congres al PSD are totuși meritul de a ne fi arătat adevărata față a social-democrației românești, social-democrație care a închinat steagul în fața dictaturii tătucului Dragnea. Unii spun că ne-am întors înainte de 1989, dar atunci, în afară de comandantul suprem, ideologia era totul. Azi există numai interesele liderului suprem. Iar corifeii PSD nici măcar nu încearcă să ascundă această stare.
În schimb nada pentru fraierii care mai așteaptă reforme și bunăstare de la actuala majoritate de guvernământ o constituie proiectele „îndrăznețe”, fie pentru „următoarea sută de ani” de guvernare PSD, fie până în 2040, când vom fi pe picior de egalitate cu Japonia… Recunoștință eternă! Trăiască PSDragnea!

Petru Tomegea

Poporul votează degeaba?

Din 1989 încoace am tot votat politicieni care ne-au promis integrarea în Europa, iar acum, dandana! se trag sfori pentru a ne îndepărta de Uniunea Europeană fără să ne consulte nimeni dacă suntem de acord sau nu. Asta s-a văzut cu maximă claritate din discursul vicepreședintelui CE, Frans Timmermans: „Pentru numele lui Dumnezeu, nu începeţi să alergaţi înapoi!” Or spusele înaltului birocrat bruxellez pot fi bănuite de orice, numai de manipulare nu.
De unde ni s-a năzărit că ne scot din UE? Din faptul că actuala majoritate de guvernământ o cotește spre grupul de la Visegrád care votează mereu împotriva regulilor UE. Or „românii” sunt atașați de nucleul dur al Europei. Deși nici Parlamentul, nici Guvernul, nici Președintele nu au anunțat niciodată o schimbare de direcție, totuși ea se produce încetul cu încetul fără să ne dăm seama.
Să fie vorba de rătăcire de moment sau de trădare a intereselor naționale românești? Ceea ce se va vedea foarte curând. Numai că nu e singura chestiune în care votăm una și iese alta: votăm mereu pentru bunăstare și civilizație, dar în loc să crească nivelul de trai, cresc prețurile, dobânzile la credite, inflația și ne trezim tot de unde am plecat. Votăm pentru modernizarea șoselelor, a căilor ferate, votăm reformarea administrației, a educației, a sănătății, dar, odată ajunși la decizie, diriguitorii uită de ce i-a trimis poporul în înaltele jilțuri, iar necazurile devin sufocante: accidentele pe șosele se înmulțesc, cu mii de victime anual, analfabetismul înflorește, iar bolnavii au rămas fără medicamente esențiale. De răspuns nu răspunde nimeni.
E bine că diriguitorii de azi au inițiative în ceea ce privește reformarea Justiției, dar din păcate inițiativele lor nu au legătură cu interesele poporenilor, ci cu ale lor. De exemplu, nu le-a cerut nimeni, ba chiar nici ei nu și-au propus în programul electoral, să-și legifereze imunitate totală în justiție, să o lase mai moale cu lupta împotriva hoției și a corupției, însă faptele o dovedesc: numeroase articole de lege sunt modificate pentru ca justițiarii să nu mai poată ancheta politicieni și înalți demnitari corupți. Iată ce se întreabă, probabil fără a-și da seama de consecințe, prim-ministrul Viorica-Vasilica Dăncilă: „Chiar şi un prim-ministru să ajungă să fie anchetat?” Ca și cum cetățeana prim-ministru n-ar trebui să răspundă egal cu toți ceilalți în fața legii! Aceasta e mentalitatea actualei majorități de guvernământ.
În loc să pună în operă programe eficiente de eradicare a sărăciei endemice, așa cum au promis în campania electorală, au declanșat imediat după alegeri o bătălie nebună cu morile de vânt precum sistemul, binomul, statul paralel, Soros…, toate copiate din politica lui Erdogan și Putin, pentru a ține treaz electoratul de stânga ca să poată pune ei sub papuc politic justiția, să-și subordoneze toate instituțiile publice, pentru a nu le mai ieși din cuvânt marilor mahări ai coaliției de guvernământ.
Ba chiar se fac luntre și punte nu ca să înlesnească activitatea celor ce prind hoți și delapidatori, nici ca să încurajeze lupta cu corupția, ci să lovească în demnitatea și independența instituțiilor judiciare și a conducătorilor acestora, ceea ce la nivelul conducerii Uniunii Europene produce frisoane, foarte mari semne de întrebare. Mai e vreo țară de pe pământ în care prim-ministrul și ministrul Justiției să nu participe la bilanțul anual al Ministerului Public, al Justiției? S-a găsit România, că tot iubim noi democrația originală a fostului președinte Ion Iliescu. Numai că acum, chiar dacă Dragnea apare, soarele nu mai răsare.
Dar cu democrația românească ce au? Fiindcă până la urmă democrația este cea mai vulnerabilizată prin atacurile la statul de drept și Justiție. Pentru că nu poți minți poporul cu televizorul de dimineață până seara, iar acum scadența bate la ușă: partidul majoritar cu iubitul său conducător în frunte, căruia i-a fost frică să-și pună mandatul în joc la congres(!), a pierdut majoritatea relativă în sondaje, iar viitorul la următoarele alegeri miroase a rostogolire în prăpastie. Și poate că partidul acesta în care nimeni nu are curajul să spună pe față adevărul, nici măcar la congres, își merită soarta.

Petru Tomegea

Cine calcă în străchini?

Se vede treaba că România a rămas fără bărbați de stat! Într-o situație internațională câinoasă, cu un război hibrid-mediatic pentru menținerea României în sfera de interese a lui Putin și a Basarabiei sub talpa stalinistă, cu o Mare Neagră tot mai aglomerată de vase de război, cu o stare de sărăcie internă care afectează aproape jumătate de populație, sărăcie din pricina corupției și a jafului, cu o e(i)migrație apropiată de exod, cu școli și spitale în derivă, România nu reușește să găsească adevărați bărbați și femei de stat spre a o scoate la lumină.
Iar situația în care ne aflăm ne-am făcut-o „propria manu”: pe vremea Podului de Flori, unirea cu Moldova ar fi fost o sărbătoare, numai că Iliescu și feseniștii s-au temut și n-au vrut să se strice cu Gorbaciov. Care nici măcar nu se împotrivea. Cât privește starea de sărăcie, aceasta putea fi eradicată demult, dacă diriguitorii ar fi lăsat justiția să-i prindă pe hoți, să recupereze banii furați, iar economia de piață să nu fie stânjenită de pofte sinucigașe.
Și apoi nu ne-a pus nimeni să dărâmăm ce-a construit Ceaușescu, fiindcă nici cehii, nici ungurii, nici polonezii n-au făcut-o, ci și-au modernizat uzinele, fabricile și producția, păstrându-și și piețele… Iar jaful privatizărilor și al transferului tehnologiilor socialiste la fier vechi a fost adevăratul genocid pe care nu-l anchetează nimeni, deși are un număr de victime de sute de ori mai mare decât al revoluției. N-a răspuns și nu răspunde nimeni, chiar dacă decizia politică proastă ne-a lăsat săraci.
Răspunderea politică? Nu funcționează la noi deoarece a fost și este mereu păcălită prin manipulare, prostire în față, mituire a electoratului și chiar bășcălie. Întotdeauna mituirea alegătorilor s-a făcut cu banii contribuabililor, adică tot ai lor: în loc de investiții pentru viitorul României, pentru educație și sănătate, bugetele publice au curs și curg spre buzunarele lor și ajutoare sociale. Nu așa s-au perpetuat la putere cam aceiași politicieni care nu sunt în stare nici măcar să vorbească bine românește?
E clar că mai toate guvernele au călcat în străchini, dar nicicând n-au existat mai multe oale sparte ca astăzi. Firește că erau necesare măriri salariale, dar ele era cazul să fie corespunzătoare creșterii productivității muncii, cum se face în orice economie solidă, nu anulând investițiile. A existat însă posibilitatea accesării fondurilor europene, de aceea toate bugetele naționale au mizat pe ele, dar nu s-a străduit nimeni să alcătuiască proiecte viabile cu care să construim spitale, școli noi, autostrăzi… cu acești bani, diriguitorii de azi având altă treabă: să lupte cu morile de vânt ca statul paralel, binomul, Soros sau cu sistemul judiciar.
Dar călcatul în străchini se vede cel mai bine din încercarea disperată a majorității de guvernământ de a subordona politic justiția, de a o lipsi de independența fără de care cea de-a treia putere devine sluga Executivului, la dispoziția mahărilor politici. Li s-a pus pata pe șefa DNA, Laura-Codruța Kovesi, și o acuză că se amestecă în jocul politic făcând dosare penale celor bănuiți de corupție și hoție. Toți fiind fiii și nepoții Albei-ca-Zăpada!
Într-o țară în care corupția a devenit sufocantă, iar sărăcia endemică, măreții lideri se chinuiesc zi și noapte să dezincrimineze fapte de corupție, să slăbească prin mijloace diverse compartimentele justiției, încât a fost nevoie de intervenția Uniunii Europene prin vocea prim-vicepresedintelui CE, Frans Timmermans, care, pentru a doua oară, ne-a bătut obrazul și i-a întrebat pe vremelnicii diriguitori dacă nu cumva le-a căzut grea apartenența la UE.
Nu știu ce se va întâmpla cu diriguitorii care au călcat în străchini, dar se vede cu maximă claritate ce se va întâmpla cu România: parcursul ei european, care a trezit atâtea speranțe în sufletul poporenilor, ar putea fi blocat prin nesăbuința lor. Căci nimeni nu a adus vreo garanție a opririi atacurilor împotriva justiției, împotriva viitorului românesc. Dar sunt sigur că nu e departe nici clipa când greșelile se vor plăti așa cum s-au mai plătit o dată în 1989.

Petru Tomegea

Aut Kovesi, aut nihil

Adică: ori cu Kovesi, ori deloc. Pentru că în politica românească întotdeauna pozițiile au fost și au rămas ireconciliabile, iar peacemakerii (făcătorii de pace) ne lipsesc cu desăvârșire, de foarte multe ori în istorie apelând la arbitri străini. Chiar și așa, situațiile critice au rămas cum au fost, încurcate: de pildă, domn român – domn străin, România regat sau republică, democrație sau dictatura burgheziei roșii, suntem cu Occidentul sau cu rușii…, adică dihotomii eterne. Nehotărârea, îndoiala, neîncrederea sunt probabil principalele impedimente ale evoluției politice românești.
Însă titlul trebuie „citit” corect: 1. „aut Kovesi” este opțiunea deocamdată ireversibilă a majorității de guvernământ, iar 2. „aut nihil” e opțiunea opoziției, a străzii și a protestatarilor, a Uniunii Europene, a comisarilor europeni, a ambasadelor SUA, Olandei, Germaniei, Franței…, a marilor agenții și oficii de presă străine și, probabil, a președintelui Iohannis.
Nu voi spune că prima e rea și a doua e bună, nici viceversa, pentru a nu fi acuzat iarăși că am nu știu ce cu unii de stânga sau de dreapta și apoi nimeni nu discută situația din punct de vedere axiologic (al valorii), ci doar prin prisma „celui mai tare din parcare”. Politică oricum nu se mai învață de la Coposu încoace.
Nu va fi, însă, vorba de etalarea forței dreptului, a argumentului juridic sau administrativ, chiar dacă domeniul aparține Justiției, ci a dreptului forței, cu alte cuvinte al celui ce „poate”, așa că nu se vor da în lături de la nimic, chiar de „pereat mundus”, adică „de-ar pieri lumea”. Asta înseamnă că fiecare va încerca să-și susțină obiectivul „până crapă” (careva) și să-și doboare adversarul inclusiv prin mârșăvii, căci bătălia politică în România nu a fost niciodată cavalerească. Asta fiindcă în loc de rege, duci, conți și marchizi noi avem tătuci și baroni. La patrie nu se mai gândește nimeni…
Acesta a fost stadiul confruntării azi, întâi de Mărțișor, a.c.
Din punctul de vedere al presei libere și al poporenilor, lucrurile se văd altfel: Laura-Codruța Kovesi este personajul cu cea mai bună imagine și cea mai amplă susținere atât în țară cât și peste granițe, este speranța majorității cetățenilor cinstiți, conștienți de necesitatea eradicării corupției și a hoției, iar coeficientul de aderență, credibilitatea ei sunt mai mari de 4-5 ori decât ale celor ce „îi vor răul”, adică îi propun revocarea.
E clar că ministrul Justiției, Guvernul și actuala majoritate parlamentară, în caz că forțează demiterea, se vor confrunta cu imaginea publică și credibilitatea atât a L.-C. Kovesi cât și a președintelui Iohannis, în asociere cu organismele externe menționate mai sus. În aceste condiții, continuarea demersului dlui Tudorel Toader la Curtea Constituțională într-un fel sau altul va fi asumat și decontat nu doar de el. Repet: nu va fi o confruntare pe principii de drept, fiindcă atunci câștigul ar fi de partea celor ce luptă cu corupția și prind hoții.
Riscul demersului e unul anunțat din vreme: 1. Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, și nu e singurul, i-a cerut preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker să mențină MCV pentru România şi, cazul unor noi atacuri asupra independenţei sistemului judiciar, să ia în considerare iniţierea procedurii de activare a Articolului 7 din Tratatul UE. 2. Condiționarea finanțărilor din bugetul UE de existența statului de drept (rule of law – domnia legii) și a justiției independente. Ambele confirmate de vicepreședintele CE Timmermans.
Îmi aduc aminte că, înainte de admiterea în NATO și UE, a existat un consens politic asupra justiției și nu am auzit pe nimeni să-l denunțe, până azi, iar în ultimele campanii electorale și în discursurile politice apartenența la NATO și UE nu a fost nicidecum pusă în discuție. Ce să se fi întâmplat între timp ca aceste idei mereu prioritare să se schimbe? Nu realizează nimeni riscul ca România să devină un „stat eșuat”, la marginea Europei civilizate, din nou „în calea tuturor răutăților”?
Sau bărbații noștri de stat, amestecați și împiedicați în tot felul de interese personale, au uitat de România?

Petru Tomegea

Normalitate refuzată

Cuvântul normalitate vine de la normă, normal, iar normele, adică principiile, regulile, legile de bază se află în Constituția României: de ex. „Art. 16 – Egalitatea în drepturi. (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege.” Numai că, deși prevederile constituționale sunt însăși normalitatea, fiind bine înțelese de toți actanții politici, foarte puțini dintre ei sunt dispuși să le accepte, actualii majoritari, de exemplu, făcându-se luntre și punte pentru a le schimba: poftesc privilegii și imunitate în fața legii, discriminând pe toți ceilalți cetățeni cu drepturi egale. Chiar dacă au jurat cu mâna pe actuala Constituție și pe Sfânta Scriptură. De demonstrat.
Iată dovezile discriminării: membrii parlamentului au imunitate doar pentru declarații politice, dar colegii celor vizați de diverse dosare de abuz și corupție nu le ridică imunitatea spre a fi cercetați de justiție. Ca urmare, protejații parlamentului ajung apoi miniștri, posturi pe care nu le-ar fi putut ocupa dacă aveau dosare penale. Numai atât și e de ajuns ca MCV să nu fie ridicat niciodată. E clar că se simt cu musca pe căciulă și se tem să se prezinte în fața judecătorilor, deși ei înșiși se declară nevinovați. Astfel s-a creat în România o superclasă de privilegiați, bogați, șmecheri, aroganți care îi sfidează pe oamenii cinstiți și onorabili, iar acum dau atacul la DNA, la legile justiției și Codul Penal ca să scape de pedeapsă.
Pe cât de viteji erau în funcție, pe atât de lași sunt acum: ca să nu fie condamnați definitiv și să rămână cu averile intacte, foștii mari bărbați și femei de stat, mari rromâni, au dat bir cu fugiții în Serbia, Costa Rica, Madagascar, Londra… Mai țineți minte cât de tari erau Radu Mazăre, Elena Udrea, Sebastian Ghiță…? Acum stau la adăpost și înjură justiția românească, încercând s-o decredibilizeze! Toți au devenit mari luptători pentru drepturile omului! Evident, ale lor, nu și ale milioanelor de români jecmăniți.
Ca să fii șofer la stat, femeie de serviciu, vânzător-distribuitor, casier, funcționar într-o instituție publică e nevoie de cazier curat, adică fără o zi de pușcărie, dar ca să ajungi politician, demnitar, parlamentar, făcător de legi pentru 20 de milioane de cetățeni români, nu. Ba, uneori, e chiar indicat să-ți depui candidatura din penitenciar pentru a reuși. Se mai întâmplă oare undeva pe mapamond o asemenea tărășenie sau continuăm teoria lui Ion Iliescu despre democrația originală? Ne pregătim să distrugem cu totul resorturile societății românești, atâtea câte mai există?
De obicei, într-o țară democratică, instituțiile statului și funcționarii, demnitarii care performează se bucură de apreciere publică și recompense măcar morale. În schimb, DNA și Laura-Codruța Kovesi, cu rezultate remarcate nu numai de societatea românească, dar și de toate instituțiile și comisarii europeni, este în prag de demitere tocmai pentru că își face cu prisosință datoria. Se speculează câteva greșeli ale subordonaților, făcându-se din țânțar armăsar. Campania mediatică cvasigeneralizată împotriva ei demonstrează încercarea puterii actuale de a gâtui lupta anticorupție, de a controla justiția și a o politiza.
O situație anormală a ieșit la iveală în domeniul salarizării: 1. statul nu are dreptul să se amestece în politica remunerării angajaților din firmele private și totuși o face; 2. într-o economie normală, există un principiu sacrosanct al salarizării, raportul între salariul minim și maxim oscilând în jurul raportului 1 / 5,5. Or ultima lege creează diferențe catastrofice, guvernul favorizându-și propria clientelă cu venituri de zeci de ori mai mare ca salariul minim.
De ce nu există în democrațiile occidentale baroni locali, baroni naționali, tătuci care să facă totul? Fiindcă acolo finanțările de la buget se fac de multe zeci de ani după niște principii foarte clare și transparente: în funcție de numărul de locuitori, (în comunele mici, primarul este onorific), și de anumite corecții obiective. De aceea acolo numărul ministerelor și al secretarilor de stat e de 4 (patru) ori mai mic.
Oare până când ni se va refuza normalitatea?

Petru Tomegea