Archive for the ‘PDL – război între generaţii?’ Category

PDL – război între generaţii?

februarie 25, 2012

Despre conflict între generaţii s-a vorbit după înlăturarea greilor Blaga, Berceanu şi Videanu din posturile deţinute în guvern deoarece înlocuitorii lor n-au venit cu cine ştie ce competenţe şi expertize suplimentare, ba din contră.
Pentru că, atunci când vârsta este singurul criteriu al reformei de personal, valoarea, meritele individuale nici nu mai contează. Este şi una din cauzele situaţiei critice a leadershipului PDL, una corespunzătoare celor 14-18 % în sondaje. De demonstrat.

Criterii de personal?

Că nu s-a aplicat vreun criteriu meritocratic în selecţia la vârf se vede din importanţa dată în continuare unor figuri destul de şifonate ca Ioan Oltean, Gh. Ştefan, Gh. Falcă, Gh. Seculici, G. Scripcaru, T. Baconschi etc. Sfada s-a reaprins după alegerea lui Blaga la Senat, de aceea guvernul Ungureanu a renunţat la toată garnitura veche a PDL în favoarea alteia complet noi, a cărei medie de vârstă e sub 35 ani. Iar, când Berceanu e.g. nu s-a regăsit pe viitoarele liste de candidaţi, războiul se poate considera ca şi declanşat. Cel puţin în spaţiul public.
Din păcate, vârsta mică nu ţine loc de diplomă, nici de competenţă, nefiind un atu sine qua non al reuşitei. Şi apoi cu studiile nu stau deloc rău, ţinând cont de publicitatea gratuită în jurul diplomelor, a masteratelor la universităţi celebre. Însă au mai fost titraţi şi în guvernele anterioare, iar rezultatele lor n-au rămas în istorie.

Clone şi surogate

În plus, echipa lui MRU nu poate fi bănuită de independenţă de moment ce presa haină i-a şi catalogat pe tineri drept „clone”, „surogate”, „înlocuitori” etc., fiind posibil ca poreclele să vină din interiorul PDL, mare meşter la astfel de etichetări. Situaţia a apărut ca urmare a promovării adjuncţilor, secretarilor, şefilor de birouri din ministerele conduse de fostele superstaruri pedeliste Udrea, Barbu, Boagiu…
Imediat după învestirea noului executiv, formatorii de opinii au încercat să creeze un cap de pod mediatic în avantajul coaliţiei de la Putere. De obicei, noile guverne acumulează puncte prin aderenţa populară la ţintele propuse, dar programul guvernului MRU nici măcar n-a fost stabilit, drept dovadă, UDMR se plânge că nu l-a semnat încă.

Atacuri şi ţinte ratate

În schimb, iureşul atacurilor a pornit din nou asupra Opoziţiei, a grupului Iliescu-Năstase-Voiculescu, iar ofensiva se va accentua cu cât se apropie campania electorală. Dacă bătălia vizează aceiaşi duşmani din 2008-2009, e clar că vom avea vot negativ, iar noile reforme nu vor putea fi bine explicate şi receptate, criza şi înapoierea producându-ne mai departe dureri de cap.
Conflictul între generaţii însă e vechi de când lumea. El s-a reaprins cu patimă şi cu numeroase victime pe vremea Hitlerjugend, materializată la 18 ani după înfiinţare în „SS Panzer Division Hitlerjugend”. Legionarii români le-au copiat până şi ţinuta colegilor germani, nu doar comportamentul.
Fenomenul merită atenţie fiindcă şi atunci se ajunsese la alungarea profesorilor vârstnici din universităţi şi şcoli, nu numai evrei, şi chiar a medicilor din spitale. Aşa a fost ucis şi profanat cel mai mare istoric al românilor, Nicolae Iorga. Marii reformatori din educaţie şi sănătate n-au avut vreme să mediteze la dramele provocate de o idee grăbită.

Legea pensionării şi juventinismul

Or ţările nordice ştiu că, forţând pensionarea la o anumită vârstă, numărul tinerilor valoroşi nu creşte, iar producţia, productivitatea, profitul şi motivaţia muncii scad. De aceea, acolo legile pensionării sunt în funcţie de capacităţi, competenţe, expertize, iar vârsta este aleatorie, fiecare lucrând cât dă randament. Mai ales că, într-o serie de discipline, valoarea maximă survine peste 60 de ani.
De juventinism se vorbeşte de ani buni în artă şi sport, iar despre implicaţiile sale politice şi sloganul „Toată puterea, tinerilor!” se poate afirma că aduc oarece câştig de imagine şi lansează câteva personalităţi necesare unui partid aflat în criză de personal, dar generează dispute inutile şi segregare.
Ca să nu-şi risipească membrii făuritori de brand politic, s-a spus că greilor PDL le revine organizarea campaniei electorale, ceea ce e greu de crezut de moment ce coaliţia de guvernământ are angajate firme celebre de peste ocean, dar şi câţiva specialişti români intraţi în PR cu bocanci cazoni, plini de glod. Q.e.d.

Petru Tomegea