Politica nimicului (II)

Sunt nevoit să actualizez, fără o plăcere anume, titlul de față, iar asta se întâmplă fiindcă „politica nimicului” a devenit între timp un fel de obsesie națională. Mi-e tot mai clar că elitele noastre politice și mediatice nu se pot încumeta să abandoneze nimicul politic înzorzonat cu discursuri sforăitoare, cu fundițe, cu panglici multicolore și prezentat ca realizare epocală în fața camerelor de luat vederi, nimicul îmbrăcat în haine de gală și bătăliile de sumă nulă, toate ținând captive energiile unei întregi generații, ale unei întregi națiuni. Mă tem că nici următoarea generație nu va scăpa neatinsă de tenebroasele-i tentacule.
Scriam acum un deceniu: „se înmulțesc mesajele pe tema «deșertăciunea deșertăciunilor» sau «vânare de vânt»: «angoasa nimicului», «experiența nimicului», «ontologia nimicului», «ravagiile nimicului», «teoria nimicului și a nimicurilor», «revelația nimicului», «războinicii nimicului», «nimicul care nimicnicește» (Heidegger) etc. Dacă am mai adăuga și termenii înrudiți semantic precum «nenoroc», «neșansă», «imposibilitate», «pacoste», «nefericire» etc. de care ne-am lovit în aceeași zi, am avea imaginea disperării, a frustrării unei categorii sociale. După filosoful german, deși nimicul nu atrage către sine, ci respinge, el coexistă cu ființarea, așadar conștientizarea nimicului din viața noastră ar putea genera anumite virtuți.”
Între timp, tema a făcut destui prozeliți în spațiul public, datorită, evident, nu inițiativei subsemnatului, cât analiștilor de la Stratfor (George Friedman, Meredith Friedman, Matthew Baker), numai că deplasarea discursului jurnalistic către filosofarea politică ar putea să-i lipsească pe cititori de posibilitatea de a cunoaște dimensiunile reale ale nimicului românesc.
Ca noțiune politică, nimicul se asociază cu politica degeaba, acea activitate inutilă, lipsită de perspectivă a liderilor care se strofocă să ne convingă de 30 de ani că personalizarea politicii și cultul personalității sunt soluțiile contemporane ale dezvoltării României, deși ambele au eșuat în cei 45 ani de comunism și ceaușism, fiind condamnate fără drept de apel de revoluția sângeroasă din decembrie 1989. Perpetuarea politicii personalizate și sugrumarea democrației sunt singurele motive pentru care România a mai bătut pasul pe loc încă 3 (trei) decenii, iar luminița de la capătul tunelului încă nu se întrevede.
Și asta deoarece cultul personalității emană de la electoratul nostru abandonat în zona gri a manipulărilor ordinare, emană de la partidele noastre, organizate pe sistem feudal ca niște oști în frunte cu o căpetenie fudulă și forțoasă. Emană de la sistemul de administrație, național și local, care funcționează după aceleași reguli: „Comanda la mine!”, adică la liderul politic, la baron. Cu cât mai ascultat a fost baronul, cu atât mai „bune” rezultatele la urne. Din păcate, la umbra liderilor autoritari nu s-a putut dezvolta nicidecum schimbul de mâine. Nici după Ceaușescu, nici după Iliescu, nici după Dragnea n-au apărut personaje apte să le continue jupânia, semn că această manieră de a face politică își va da duhul, iar cauza nu este neapărat intrarea în UE, cât schimbarea mentalității electoratului nostru. Greoaie, înceată, dar continuă. Ceea ce nu înseamnă că de mâine-poimâine va fi altfel.
Dincolo de observațiile de mai sus, realitatea imediată ilustrează și mai pregnant politica nimicului: de doi ani se schimbă legile justiției, se schimbă completele de judecată de la ICCJ, doar-doar va scăpa Liviu Dragnea de condamnare și mă întreb: cu ce va progresa România sugrumând lupta anticorupție și scăpându-l pe Dragnea? Pierit-au toți oamenii cinstiți, demni și profesioniști în Țara Românească? Nu cumva ne întoarcem în perioada ceaușistă când de liderii politici nu se puteau atinge justițiarii? Sau deja ne-am întors.
Totul pleacă de la escamotarea adevărului: „Realitatea este așa cum spun eu”, dictează un lider al Puterii, adică minciuna, realitatea coafată, nu aceea a inadecvării liderului suprem și a partidului de guvernământ, constituie adevărul lor… Ceea ce este în fapt fundamentul politicii nimicului!

Petru Tomegea

Campania nerușinării

Debut de campanie electorală. Un prim fapt îți sare în ochi: politicieni corupți, cu dosare și condamnări penale, cu averi nesimțite făcute prin contracte preferențiale cu firme și instituții ale statului român se declară mari susținători ai bunăstării românilor, ai dreptății și ai luptei împotriva corupției. Se cațără cu tupeu nemărginit la microfon în studiourile lor TV considerându-se mari patrioți, mari eroi ai luptei împotriva justiției care le-a dat sentințele, dar și a hidrei bruxelleze care a pus genunchiul pe gâtul țărișoarei lor scumpe. Oricine nu e de acord cu sacul de gogoși turnate în capul concetățenilor e catalogat ca dușman al poporului și trebuie „luat în șuturi”. Atâta revărsare de tupeu, de lipsă de obraz și cinism nu cred să mai fi fost vreodată în istoria României, cu excepția perioadei bolșevice, pe care, iată, o retrăim 7 (șapte) decenii mai târziu. Se uită civilizata Europă la diriguitorii noștri ca la urs.
Al doilea fapt care îți sare în ochi este comportamentul grobian față de Opoziție al acelora vremelnici la guvernare, față de cei ce le critică greșelile și incompetența atât ale miniștrilor cât și ale prim-ministrului: să li te adresezi de la tribuna Parlamentului României, simbolul suveranității naționale și al democrației, cu chiparos, urât și prost nu s-a mai întâmplat niciunde în analele parlamentarismului pe mapamond. Dovadă a golăniei politice. Puneți figura lui Orlando Teodorovici lângă acelea a lui Virgil Magearu și a lui Vintilă Brătianu ca să înțelegem unde am ajuns! Iar criticile nu erau politicianiste, ci la obiect. Ceea ce demonstrează că puterea în democrația românească e folosită în alte scopuri decât acelea ale bunei guvernări.
În consecință, România s-a despărțit în două falii ireconciliabile: una tăcută, dar amenințătoare care vrea democrație și UE, care împinge în spațiul public din când în când mii de protestatari și probabil realizează acum cât de iresponsabilă a fost neparticiparea la vot în 2016. Nu că ar fi prima dată când noi, românii, regretăm trecutul, dar măcar de-am învăța ceva. A doua falie este reprezentată de câștigătorii alegerilor, mai aroganți și mai egoiști decât tot ce a avut România până acum, cei ce au interpretat votul ca libertate de a face ce vor mușchii lor cu cele 20 de milioane de locuitori ai României, azi și mâine, și fără să-i întrebe. Fiindcă pot. Or din pricina abuzurilor și a aroganței se tem să dea ochii cu cetățenii, iar partidul și-a înjumătățit bazinul electoral în numai doi ani.
Al treilea fapt care supără este selecția candidaților pentru alegerile europarlamentare: partidele din patria noastră există doar la televizor, iar politica lor de cadre se bazează majoritar pe calitatea de a câștiga puncte în confruntările verbale televizate, în interviuri aranjate, în talkshow-uri regizate, chiar și în scris, pe Facebook, sau pe alte rețele de socializare. Nici vorbă de competențe politice, economice, culturale serioase, nici vorbă de științe politice, ci doar de aceeași politicăreală plicticoasă de 30 de ani, de aceeași batjocură la adresa poporenilor și a adversarilor. Progrese viitoare ale parlamentarilor noștri în Parlamentul European? Să fim serioși. Îi numeri pe degetele de la o mână pe aceia cu adevărat valoroși.
Al patrulea fapt și mai îngrijorător decât celelalte este amenințarea cu furtul voturilor la urne și cu manipularea alegătorilor, operațiune care este în curs: se lansează minciuni, fake news-uri, acuzații grave la adresa contracandidaților, fără ca CNA, organul de presă, radioul, televiziunea respectivă să ceară probarea. S-a umplut țara de securiști și de masoni, de membri acoperiți ai serviciilor secrete, de trădători de țară și de neam…, fără ca cineva să prezinte o minimă dovadă, la fel cum e plin eșichierul politic de acuzatori interesați în manipulare și distrugerea adversarilor.
În aceste condiții nu se mai poate vorbi nici de corectitudinea alegerilor viitoare, dar nici de o elită politică sinceră, demnă și competentă, dedicată binelui comun, ci de o gașcă de manipulatori șmecheri și tupeiști pentru care minciuna a devenit singura cale de salvare.

Petru Tomegea

Sindromul ciorbei reîncălzite

Bolile presei românești și ale televiziunilor de știri sunt greu de vindecat, la fel cum sunt greu de vindecat bolile politicii noastre. După ce s-au lăfăit în spațiul public din 2016 încoace, câteva marote sunt reluate și reamplificate încercându-se schimbarea paradigmei tematice actuale. Doar vin alegerile. În consecință, ca să nu mai toace zilnic necazurile legate de pierderea independenței Justiției, de lipsa autostrăzilor, atenția electoratului e îndreptată către subiecte fumate de când hăul precum: Florian Coldea, întemeietorul statului paralel și al binomului, cel făcător de dosare penale unor lideri ai majorității de guvernământ curați ca lacrima, multinaționalele și băncile străine care sug sângele patriei noastre iubite la ordinul magnatului Soros, Uniunea Europeană, noua Poartă care ne consideră țară de mâna a doua, răpindu-ne suveranitatea, hipermarketurile care au umplut cu marfa lor rafturile din România…, încât românii nu mai au de unde cumpăra celebra noastră roșie cu gust și arome neapărat românești.
Cu astfel de teme, ratăm din nou o campanie electorală europeană care nu are vreo legătură nici cu Coldea, nici cu Soros, nici cu bătălia politică internă, ba nici cu pofta mai-marilor politicii noastre de a scăpa curați din dosarele penale, ci cu programe de dezvoltare economică, cu creșterea bunăstării tuturor cetățenilor Uniunii Europene, cu reformarea sistemelor sociale și de educație la nivel european, cu autostrăzile și transporturile, cu interconectarea europeană a acestora, cu modernizarea agriculturii, cu realizarea unor spitale moderne și eficiente, cu crearea unor forțe armate puternice de apărare a tuturor membrilor UE, cu politicele de coeziune…
E clar că liderii noștri, candidații la Parlamentul European, partidele lor și jurnaliștii deveniți mai toți mercenari n-au viziune europeană, nu știu decât să bată mărgica cu marote prăfuite și chiar hazoase, în loc să explice tuturor cetățenilor care este esența și rolul UE, cum este condusă, cum sunt promovate proiectele, care sunt principiile după care funcționează, că nu ne-a obligat nimeni să fim membru al UE, care este datoria reprezentanților României în Parlamentul European…
Aceste cerințe au devenit în prezenta campanie europarlamentară condiții fără de care nu se mai poate: dacă li s-ar explica pe îndelete cele de mai sus cetățenilor noștri, n-ar mai putea veni o serie de lideri forțoși să se bată cu pumnul în piept cât de viteji sunt ei în războiul cu UE, cum îi obligă înalții comisari europeni pe guvernanți să țină cont de MCV și rezoluțiile PE, de tratatul de aderare, halindu-ne în același timp suveranitatea, nouă urmașilor lui Burebista. Nici nu s-ar mai câștiga voturi prin umilirea și batjocorirea concurenților opozanți, ori prin atacuri nedemne la UE care a băgat în România până acum 29,011 miliarde de euro în doar 10 ani. Nu cred că este localitate românească să nu fi beneficiat într-un fel de apartenența la UE. Ca să nu mai vorbim de cele aproape 5 milioane de cetățeni români care-și câștigă pâinea în Occident, trimițând și bani pentru cei de acasă.
Din păcate, în afara acestor marote descalificante, își mai fac loc și alte boli precum acelea din vremea bolșevicilor: „Dai în mine, dai în tine, dai în fabrici și uzine”, așa că toți cei ce nu sunt de acord cu Liviu Dragnea și PSD, adică Opoziția, PNL, USR-PLUS, Pro România în frunte cu Victor Ponta, toți sunt trădători de țară și de neam, toți sunt vânduți străinilor, sabotează și defăimează țara la Bruxelles, au distrus-o și au lăsat-o în sărăcie, nu sunt deloc patrioți, vor să ia România pe persoană fizică… Din nou scenarita le bântuie mințile: Iohannis este pionul otrăvit trimis de Germania Angelei Merkel să supună poporul român, Cioloș (Julien!) e membru al unor agenții și servicii secrete străine și este pus să vândă Ardealul ungurilor…
Așadar, în vederea alegerilor europarlamentare, PSDragnea se erijează în singur apărător al României în fața valului dușmănos venit din partea UE, a Occidentului și a Opoziției, toate fiind puse în cârca actualului președinte, candidat cu șanse reale la câștigarea celui de-al doilea mandat prezidențial. Și-ți vine să te întrebi: ce mai caută PSD în Parlamentul European?

Petru Tomegea

Politica de șmecher

Regimul democratic e unul dificil și costisitor. El presupune participarea tuturor cetățenilor la treburile publice, o Constituție democratică, un set destul de mare de legi, reguli și cutume care trebuie respectate de fiecare în parte și de toți împreună. Se ridică totuși o întrebare: regimul democratic este nevoit să limiteze unele libertăți și drepturi cetățenești pentru a se respecta legea? Da, fiindcă altfel libertățile mai mari ale celor de la Putere pot restrânge libertatea și drepturile celor guvernați. Ceea ce înseamnă că democrația nu poate exista fără egalitatea deplină a tuturor cetățenilor în fața legilor. Sunt lucruri de o banalitate întrată în obișnuință…
Banalitate, nebanalitate, dar aici democrația românească s-a împotmolit, dând semne de abuz, oboseală și chiar lehamite, de nu cumva de boală incurabilă. În spațiul nostru public se discută de ceva vreme că ar fi apărut din senin(?) o gașcă de șmecheri care nu mai acceptă egalitatea în fața legii, socotind că votul câștigat la ultimele alegeri le dă dreptul să facă ce vor, iar doctrina lor se numește iliberalism. Modelul vine pe filieră maghiară de la Federația Rusă a lui Putin și de la Turcia lui Erdogan, primii care își arogă dreptul de a-și reprezenta popoarele fără a se consulta cu toți cetățenii, cu reprezentanții legitimi ai acestora și ai Opoziției.
Cu o asemenea gașcă de șmecheri în frunte, Opoziția susține că în România de libertate deplină se vor bucura doar șmecherii și ai lor. Ce te faci, însă, când alegerile au fost câștigate prin gogoși populiste și mită electorală? Prin astfel de mijloace se vor eterniza la guvernare, iar prostimea, ciumpalacii, amărăștenii, cum sunt alintați zilnic poporenii, vor fi obligați să tacă alți 50 de ani și să le înghită toate abuzurile.
Rămâne, ca înainte de 1989, să cârtim pe la colțuri, căci deja mai toate ziarele și televiziunile ascultă comanda partidului unic și nu mai transmit demult aproape deloc punctele de vedere ale Opoziției. Practic, cică se reeditează, dar la o scară mult mai mârșavă și pe față, situația din vremea regimului Năstase, când mass-media ajunseseră la stăpân.
Cel mai liber dintre toți cică e Liviu Dragnea, liderul maxim. Încearcă ceva și al doilea, Călin Popesc-Tăriceanu, dar nu prea-i iese, rămânând mereu la mâna partidului majoritar. Ceilalți primesc libertățile și drepturile cadou sau drept mită de la liderul suprem. Ceea ce nu se mai numește democrație, ci feudalism sadea.
Primul semn că discuția pe șoptite din spațiul public are un sâmbure de adevăr îl reprezintă câștigarea imunității șmecherilor în fața legii: măreții lideri desconsideră justiția, care, atât timp cât s-a ocupat de alții era bună, dar, cum s-a apropiat de ei, nu mai e bună, trebuie reformată, serviciile secrete să-și vadă de ale lor, dar să nu se ocupe de afacerile murdare ale liderilor puterii, chit că ele atentează la siguranța națională, iar magistrații care îndrăznesc totuși să-i trimită în judecată sunt amenințați, li se umblă la carieră și sunt dați afară fără scrupule. Vezi cazul Kovesi.
În domeniul economic, se repetă aceeași situație: fiindcă încasările la buget scad și foamea lor de bani crește odată cu apropierea campaniei electorale, finanțele publice, băncile, capitalul, cursul de schimb… au intrat în suferință din pricina unor legi și ordonanțe în interes personal date peste noapte. Ba chiar, colac peste pupăză, analiștii economici susțin că intrarea României în criză este inevitabilă. Asta mai lipsea actualei guvernări.
Fiindcă de șmecheri și tari ce sunt, nu au timp să asculte și părerile experților, ale profesioniștilor, să țină cont și de argumentele Opoziției, că și Opoziția aparține tot României, și o fac din convingerea că le știu pe toate, că ceea ce fac ei este cel mai bine. Iată că nu este.
Și totuși se urcă la tribună să ne dea lecții… Se comportă astfel fiindcă pot, numai că buna guvernare a unei țări înseamnă în primul rând responsabilitate. Să nu ne fie frică. Până la urmă democrația, profesionalismul, știința de carte și buna credință vor învinge și ei știu asta. Deocamdată vor răspunde în fața alegătorilor, și anul acesta, și la anul de câte două ori.

Petru Tomegea

Pentru cine legiferează Parlamentul României?

Constituția statuează la ARTICOLUL 61 (1) că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”. Numai că, analizându-le în esența lor, legile trecute de cele două camere ale parlamentului, cel puțin de la ultimele alegeri încoace, favorizează mai cu seamă o anumită sau anumite persoane, de obicei politice, doar anumite categorii sociale și formațiuni care, într-un fel sau altul, sprijină actuala guvernare. În limbaj actual s-ar putea numi legi cu dedicație, eufemistic vorbind (nu exclud ca vreodată un procuror îndrăzneț să încopcieze aceste fapte într-un dosar de corupție!). Așadar încă o „formă fără fond” pe lângă multe altele de la temelia statului de drept și a democrației românești. De demonstrat.
Într-o țară democratică, cu stat de drept funcțional, cu reguli stricte și obișnuințe acceptate de secole bune, procesul de legiferare se desfășoară altfel decât în România: legile sunt pentru toți membrii societății, cetățenii înșiși sunt egali, fără imunități, în fața legilor, ei sunt consultați uneori mai mulți ani și contribuie la alcătuirea unor legi bune pentru toți, nediscriminatorii, progresiste, iar specialiștii, juriștii, sociologii, o mulțime de organizații cetățenești își spun cuvântul și de cuvântul lor chiar se ținea seama…
Or Parlamentul și Guvernul României, ambele având competențe constituționale în domeniul legiferării, s-au îndepărtat cu totul de cutumele democratice, practicându-se politica pumnului în gură: guvernul dă ordonanțe de urgență fără să fie vreo urgență, iar majoritatea parlamentară nu ține cont de opoziție, nici de profesioniștii domeniului, nici măcar de tratatele internaționale la care România este parte. A se vedea întreaga legislație referitoare la Justiție. E ca și cum cetățenii ar fi invitați iar și iar la proteste. Ceea ce s-a și întâmplat din 2016 încoace.
Iată doar câteva exemple: actuala putere vrea să-și fidelizeze activiștii de partid, consilierii, primarii, parlamentarii…, de aceea principalele legi se referă la avantaje și creșteri salariale pentru ei, ajungându-se la situații hilare precum șoferi ai parlamentarilor și femei de serviciu cu salarii mai mari de câteva ori decât al profesorului care i-a învățat să scrie și să citească și al inginerului care le-a construit clădirea. N-am auzit până acum ca legislatorii să fi făcut studii de impact, să se fi consultat cu organizațiile profesionale, cu societatea civilă când au schimbat legile salarizării după cum le-a dictat interesul politic și pofta de căpătuire personală.
Sau, referitor la cel mai recent caz, legile justiției, se poate afirma cu dovezi că magistrații, specialiștii în drept ai catedrelor universitare și ai institutelor de profil, societatea civilă, cetățenii nu au fost consultați. Ba nu s-a ținut cont nici de MCV, nici de Comisia de la Veneția, nici de rezoluția Parlamentului European. S-a practicat manipularea: la discuții au fost invitate numai organizații fictive și asociații profesionale nereprezentative, care au pe listă de obicei inși din partidele de guvernământ, iar discuțiile publice pe seama mai tuturor proiectelor au lipsit aproape cu totul.
Nici în domeniile bancar, fiscal-financiar și economic lucrurile nu stau mai bine: OUG 114 provoacă mari turbulențe și semne de întrebare nu numai pentru oamenii de afaceri, dar și pentru opoziția românească, pentru Uniunea Europeană, iar băncile mondiale, agențiile financiare internaționale amenință cu scăderea ratingului și a credibilității României. Nu știu dacă cineva și-a asumat conștient destabilizarea mediului economic, dar e clar că viitoarele guvernări vor avea mult de furcă până vor repune la loc toate rotițele sistemului.
Așadar în favoarea cui legiferează actuala putere politică de moment ce majoritatea cetățenilor tot mai împovărați de taxe și impozite, firmele producătoare de bunuri, băncile creditoare vor avea de suferit? Cum se explică faptul că mereu majoritatea de guvernământ are alte priorități decât acelea ale tuturor „românilor”?

Petru Tomegea

Politica românească dă în clocot

De la alegerile din 2016 încoace, politica noastră, la fel ca democrația originală iliesciană, a luat-o de-a-ndoaselea: a început să deconstruiască aproape tot ce se construise cu mari eforturi și sacrificii până atunci. Astfel că nimic nu mai era bun: democrația a intrat sub oboroc iliberal la fel ca în Ungaria și Turcia, apartenența la Uniunea Europeană și NATO a devenit peste noapte suspectă, fiind pusă în discuție și trecută în plan secund, Justiția, care se afla într-un trend european apreciat de MCV, de comisarii europeni și de Comisia de la Veneția, a ajuns calul de bătaie al liderilor majoritari, independența ei dispărând în ceață, iar dezvoltarea economică, mediul financiar-bancar, investițiile străine n-au mai beneficiat de politici favorabile, din contra.
De remarcat că niciuna din schimbările de mai sus n-au fost cuprinse în programul de guvernare aprobat de Parlamentul României, un program numai bun de prostit lumea, ci au intervenit intempestiv, „noaptea ca hoții”, stârnind panică și proteste masive încă din primele zile ale noii guvernări. Apoi am intrat într-o perioadă de recul și încercări de a le rezolva nu toate deodată, ci una câte una pentru a nu mai stârni strada și organismele europene..
N-au stârnit cine știe ce mișcări de protest, în schimb actualii diriguitori au intrat în conflict cu organismele UE și cu o mulțime de țări membre ale căror ambasade i-au tras de mânecă pe forțoșii noștri lideri majoritari care au dorit cu tot dinadinsul să facă din România oaia neagră a Europei și a lumii civilizat-democratice. Ei, bine, au reușit.
Însă deconstrucția s-a împotmolit parțial odată cu revolta magistraților, cu reinflamarea protestelor de stradă, provocând mânia alianței de guvernare. În consecință, politica românească a dat în clocot și măreții lideri au trecut la amenințări fățișe, ceea ce nu s-a mai întâmplat de la revoluție încoace. Asta dovedește că în rândul majorității de guvernământ au intrat dezorientarea și frica.
Despre ce amenințări e vorba? Iată câteva mai cu moț:
1. PSD, adică Liviu Dragnea, „se va ocupa” de liderii și membrii social-democrați care „zburdă” pe la alte partide, fiind vizat în primul rând cel ce culege roadele politicilor „înțelepte” ale liderului suprem și se mărește văzând cu ochii, partidul lui Victor Ponta, Pro România. Cel ce a căpătat faimă și putere după ce s-a întărit cu doi foști prim-miniștri, Grindeanu și Tudose. În interpretarea lui Dragnea, toți cei plecați sunt masoni și securiști, iar împotriva lor vor fi trimiși mardeiașii de partid și inspectorii financiari, deveniți, iată, gardă pretoriană. Cică asta nu se numește „hăituială”. Așadar, democrația iliberală trece la acțiune.
2. Pe motiv că „românii vor să știe adevărul”, o importantă amenințare e aruncată asupra magistraților, mai ales a celor ce cred în independența sistemului judiciar. Și, parțial, amenințarea deja este pusă în practică: Secția specială pentru anchetarea magistraților, la fel ca fosta SIPA, a început să strângă dosarele unor magistrați posesori de plângeri penale făcute de inculpați preponderent politici, secția fiind interesată în primul rând de dosarul lui Dragnea de la DNA. Istoria consemnează astfel de secții speciale în vremea lui Lenin, primul inițiator, a lui Stalin, și a lui Hitler, ale căror efecte au dus la dispariția deloc misterioasă nu numai a opozanților politici, dar și a câtorva milioane de victime colaterale. Nici secția specială românească din vremea ocupației bolșevice n-a stat degeaba: sute de mii de victime aruncate la canal, în închisorile comuniste de reeducare (fenomenul Pitești) sau deportate în Bărăgan, în Dobrogea ori în Deltă.
3. Pe motiv că nu face ce îi cere partidul, adică o ordonanță de grațiere și amnistie, este amenințată carierea ministrului Justiției, Tudorel Toader însuși, cel ce a reușit să-și ostilizeze întreaga clasă a magistraților.
4. Ultimul amenințat, Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene și Comisar european pentru o mai bună legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale… Drept semn că Secția pentru investigarea justițiarilor își începe acțiunea de curățare a României și a Europei de dușmani…

Petru Tomegea

Cine umblă cu minciuna, domnilor guvernanți?

De fiecare dată când se află ceva despre nereușitele și matrapazlâcurile actualei guvernări, cei în cauză lansează acuzația că informațiile sunt false, adică fake news-uri, special inventate ca să discrediteze guvernarea, socotită cea mai performantă. Și tot de fiecare dată când cineva critică guvernul, miniștrii, deciziile lor, imediat înalții diriguitori sar cu acuzația că respectivul este prost informat sau neinformat, chiar și în cazul când informațiile vin de la Institutul Național de Statistică aflat în subordinea guvernului sau de la organismele UE.
Acuzația de neinformare-dezinformare ajunge chiar și la organismele Uniunii Europene care are propriile servicii de estimare a realităților politice, economice și sociale din fiecare țară membră, acuzatorii încercând astfel să inducă ideea discriminării de care are parte România și mai ales partidul de guvernământ, împiedicat astfel să-și ducă la îndeplinire faimosul program de guvernare, să genereze bunăstare pentru „români” . Ei, bine, placa aceasta a tot fost repetată până s-a uzat cu totul și n-o mai crede nimeni.
Să vedem care sunt temele atât de sensibile, încât să stârnească pasiuni contradictorii în țară și în străinătate?
1. Justiția: GRECO, MCV, Comisia de la Veneția, Parlamentul European, câteva ambasade, unii lideri europeni… critică faptul că noile reforme ale Justiției slăbesc lupta împotriva corupției și statul de drept, favorizându-i pe marii corupți și profitori cu dosare penale și condamnări. Răspunsul responsabililor guvernamentali este năucitor: în loc să recunoască realitățile evidente și să ia măsuri punctuale pentru corectarea lor, neagă adevărurile acuzând dezinformarea, lipsa bunei comunicări și a contactului cu oficialitățile în drept, pe de o parte, iar pe de altă parte, reaua voință, încercarea de a marginaliza România. Se susține, ca pe vremuri, că România este stat suveran și independent, iar legiferarea este atributul inalienabil al Parlamentului.
Da, dar la fel ca Germania, Franța, Spania…, prin tratatul de aderare la UE, România și-a cedat o parte de suveranitate, iar Constituția a recunoscut principiul că legile, normele Uniunii Europene au întâietate. De ce guvernanții actuali nu mai vor să recunoască ceea ce este stabilit prin tratat ratificat la vremea lui de Parlamentul României? Este clar că secretul nu poate fi altul decât încercarea de a scoate România din UE în pofida voinței populare, majoritar orientată către Occident, nu către Rusia noului țar, nici către Turcia noului sultan și nici către China partidului comunist, cel ce controlează și justiție, și stat de drept, și populație… Se vede cu claritate că acesta e modelul „democratic” preferat de PSD.
Numai că strada, Opoziția, în mare majoritate, judecătorii și procurorii nu acceptă minciunile Puterii, iar demonstrațiile începând din 2017 o dovedesc. Pe deasupra, actuala grevă a oamenilor din Justiție ar putea duce la blocarea activității Tribunalelor și la demiterea ministrului Tudorel Toader.
2. Dar cazul cel mai flagrant este acela al candidaturii Laurei Codruța Kövesi pentru șefia Parchetului UE. Știind bine că în România există dosare grele de corupție și de fraudare a fondurilor europene, și nu în altă parte decât în partida guvernamentală, echipa lui Liviu Dragnea și instituțiile statului capturate politic se fac luntre și punte să scornească fapte incriminatoare la adresa fostei șefe a DNA: pârăși de partid inventează trei case ale d-nei Kövesi în SUA, plus o origine indiană!, scornesc o mulțime de cazuri de luare de mită, de dosare penale făcute la comandă, încât nu mai e posesor de sentință penală sau de dosar în Justiție care să nu se plângă cât de tare a fost el urgisit de fosta procuroare-șefă.
3. Opoziția, cot la cot cu agențiile internaționale de evaluare, cu finanțiștii independenți politic, cu unii specialiști ai băncilor europene susțin in corpore că și bugetul pe anul acesta este bazat pe minciuni, pe calcule aiuristice, nu degeaba nu este promulgat, iar urcarea inflației și a prețurilor, creșterea dobânzilor și a valutelor străine o dovedesc cu prisosință…
Deci cine umblă cu minciunica, domnilor guvernanți?
Petru Tomegea

Vin vremuri grele…

Majoritatea de guvernământ descoperă frica… Se teme de vremuri grele. După atâtea decizii proaste, inexplicabile pentru perioada actuală, diriguitorii dau din colț în colț. Au încercat și aproape au reușit să se facă stăpâni pe Justiție, dar acum au ajuns la scadență: Uniunea Europeană, magistrații, Opoziția, demonstrațiile de stradă și o bună parte a populației s-au radicalizat și nu mai acceptă mutarea deciziei juridice de la judecători la partidele de guvernământ, adică la liderul maxim Liviu Dragnea, iar vârful de lance al Justiției românești, Laura-Codruța Kövesi, este pe cale de a-și adjudeca funcția de Procuror European. Ceea ce ridică moralul magistraților, aducând o gură de oxigen ideii de independență a Justiției.
Alte decizii proaste precum OUG 7 și 114 cu reglementări economice amenință stabilitatea financiară a României: prețurile și dobânzile la credite, mai ales cele guvernamentale, cresc, Euro urcă îngrijorător destabilizând bursele și economiile populației, climatul economic european și mondial dă semne de criză, câteva mari companii se pregătesc de dislocare… Momentul coincide cu întârzierea nepermis de mare a alcătuirii bugetului național și cu revolta magistraților, a justițiarilor care și-au suspendat activitatea, au închis sălile de judecată, protestând pe treptele tribunalelor. Pe deasupra, majoritatea parlamentară dă semne de risipire, diminuând capacitatea de manevră a Guvernului. Ce e de făcut?
Și cum belelele nu vin niciodată singure, Guvernul s-a trezit cu o foame extraordinară de bani și, ca oricare cetățean în nevoie, a dat buzna la Banca Națională. Că acolo crede el că sunt banii. Epoca lui Nicolae Văcăroiu i-a fost pildă neprețuită: pe vremea sa, tiparnița de bani funcționa cu toate motoarele turate la maximum. Inflația cu două și chiar trei cifre au suportat-o fraierii și amărăștenii. Că doar ei i-au dat votul, iar „cunoscătorii” s-au îmbogățit peste noapte jefuind sistemul bancar. Situația se vrea repetată și acum, numai că „moșierul” producător de vinuri scumpe, adică guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, Opoziția, finanțiștii, oamenii conștienți s-au opus. Și atunci s-a pus în funcție liftul: Jos Isărescu! Sus Darius Vâlcov! Dar banii tot n-au venit.
Așa că li s-a pus pata pe cele 60 de tone din aurul Băncii Naționale aflate în Banca Angliei. BN are peste 100 de tone de aur necesare pentru acoperirea și garantarea leului, pentru ca statul român, capitalul românesc, românii înșiși să aibă o garanție a convertibilității leului, a afacerilor cu alte state, lucru valabil încă de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Ei, bine, cică aurul acesta trebuie adus acasă, iar pe finanțiștii neînregimentați politic i-au năpădit întrebările: ce vor să facă cu aurul – bun al întregului popor? Îl vor ascunde prin peșteri ca Ion Antonescu de teamă să nu-l găsească dușmanii sau în vor duce la ruși ca să-i pună cruce la fel cum i-am pus cruce tezaurului? Îl vor folosi pentru mită în viitoarele campanii electorale? Dar, pentru că există în acest domeniu niște reguli și cutume internaționale draconice respectate de secole bune, prevăd că aurul va rămâne la locul lui, cu tot cu foamea neostoită de bani a guvernului.
Unii jurnaliști și analiști privesc spre celebrul Maduro, președintele Venezuelei, cel ce a pus soldații să tragă cu pușca în protestatari și în străinii care veneau cu ajutoare. Da, în una din cele mai bogate țări de pe mapamond! El este cel ce a poruncit ca aurul din Banca Angliei să revină în țară, dar respectiva bancă, SUA și alții s-au opus. Toată lumea știe că de aurul țării nu te poți atinge, numai Maduro și PSD nu.
Văzând zbaterea ca peștele pe uscat a forțoșilor lideri români, agențiile internaționale de monitorizare a situației economice anunță că vor scădea rating-ul României, caz în care vom intra in criză: dobânzile la împrumuturile guvernamentale vor exploda, guvernul va găsi cu greu bănci care să-l crediteze, inflația ne va sărăci din nou, țara nu va mai fi atractivă pentru investitorii străini, iar ponoasele le vor trage din nou amărăștenii! E clar că vin iarăși vremuri grele!

Petru Tomegea