Mai multă Europa în România sau mai multă România în Europa?

A trecut şi Congresul PPE de la Bucureşti. Din nefericire, entuziasmul participanţilor români, recte PDL şi UDMR, s-a topit îndată într-o campanie electorală ale cărei rezultate le ridică mari semne de întrebare. Rămân însă un sens şi un slogan: „Mai multă Europa!” care trebuie măcar înţelese, dacă de aplicat se vor dovedi dificile.
Analiştii au explicat semnificaţia acestei lozinci în fel şi chip, de la creşterea coeziunii, a cooperării şi a respectului reciproc între membrii componenţi ai UE la extinderea valorilor cultural-morale care au făcut posibilă Uniunea de state libere, însă pentru cetăţenii români „Mai multă Europa!” înseamnă cu totul altceva.

UE şi România?

De remarcat că de la orice întrunire politică de asemenea anvergură aşteptăm ca nivelul nostru de trai să se apropie de acela al vechilor democraţii europene, ca imensa lor zestre de civilizaţie şi cultură, inclusiv politice, să ne fericească şi pe noi. Fiindcă, iată, jinduim după ele de peste şapte decenii fără ca vreo putere politică să-şi facă un crez din aceste doleanţe populare şi să încerce să le pună cu hotărâre în practică. Cu toate campaniile electorale.
Nu ne-am propus însă să discutăm documentele Congresului, nici hotărârile acestuia ori alegerile de lideri, ci să evidenţiem lipsa de iniţiativă şi pragmatism a participanţilor români, căci prilejul a fost unul extraordinar pentru a strânge legăturile cu mai-marii PPE aflaţi la Putere în statele lor şi în Parlamentul European ori în CE, de a determina realmente amplificarea relaţiilor cultural-economice, sincronizarea politică între entităţile occidentale şi România.

România e colonie?

Fiindcă iată, „retrograda” USL se lasă pe mâna prestigiosului economist Ilie Şerbănescu şi acuză împreună UE de tendinţe hegemonist-colonialiste, iar demonstraţia savantului nu pare să aibă cusur. Numai că, n-am descoperit nici măcar în discursul domnului preşedinte Traian Băsescu, foarte grijuliu cu statul de drept, vreo menţiune împotriva exceselor monopoliste ale unor firme, concerne, trusturi occidentale, nici a intereselor politice ale marilor retaileri interesaţi doar de piaţa românească de desfacere. Asta să însemne pentru liderii apuseni „mai multă Europa”?
România ar fi avut nevoie de acces mai uşor la banii CE pentru modernizarea industriilor, a infrastructurii, pentru dezvoltarea agriculturii şi a civilizaţiei rurale, a turismului, a educaţiei, pentru achiziţionarea unor noi tehnologii şi know-how… Că tot facem noi caz de globalizare, mondializare, consumerism…
Or iată Congresul a trecut, dar efectele marii întruniri de la Sala Parlamentului s-au dovedit benefice doar imaginii liderilor noştri şi ai lor. Popularii europeni nu şi-au schimbat nici măcar impresiile asupra României. Deşi au intrat în contact cu realităţile româneşti, cu mult deosebite cele aflate din paginile ziarelor apusene, totuşi concluziile MCV şi ale altor comisii de monitorizare nu ne vor fi favorabile. Fireşte, nu e prima dată când pleacă la fel cum au venit.

O cauză pierdută

Partea cea mai dureroasă însă e alta: nu suntem în stare să ne susţinem cauza. Pentru că, s-o spunem deschis, aşa cum România are nevoie de mai multă Europa, tot aşa şi Uniunea Europeană ar trebui să promoveze mai multă România. O Românie care să joace de la egal la egal în structurile ei de conducere, una a cărei voce să fie respectată în aceeaşi măsură cu vocea suratelor ei.
Să aruncăm o scurtă privire asupra conţinutului secţiunilor şi a programelor educaţionale din universităţile lor şi ale noastre şi să vedem că, dacă pretutindeni în România cultura şi civilizaţia popoarelor apusene se studiază pe îndelete, cele româneşti nu beneficiază de acelaşi tratament. Cel mai mare avantaj deocamdată rămâne ridicarea unei noi elite intelectuale şi tehnice româneşti în universităţile şi instituţiile lor de cercetare.
Pe cât de deschisă şi binevoitoare a fost atitudinea organizatorilor noştri, pe atât de frustrantă a fost abandonarea intereselor româneşti. Nici măcar n-au amintit vreo măsură în vederea eradicării necazurilor, a sărăciei noastre endemice, pentru ieşirea din starea perpetuă de criză economică şi politică. Fie PDL şi UDMR sunt mulţumite cu dezechilibrele actuale, nu doar economice, ci şi politice, fie n-au avut curajul, nici voinţa de a deschide discuţia.

Petru Tomegea