Românii au încercat toate variantele de guvernare din ’89 încoace, de la partide de stânga la partide de dreapta şi tehnocraţi, iar după un respiro liberal de 4 ani, minoritar şi cu contre ale fratelui pizmaş, nemulţumirile actuale tind să măture leadership-ul vinovat de incompetenţă, vorbărie şi huzur. Executivul se află în dificultate de a-şi hrăni populaţia, de a se îngriji de apărarea, educaţia şi sănătatea acesteia. Din pricina compromisurilor joase, dregătorii nu mai au forţa şi autoritatea necesare trecerii prin „deşertul” crizei, economia abia mai suflă din pricina prăbuşirii pieţelor, a înmulţirii peste poate a taxelor şi a celor cu mapa, iar vecinii Ungaria, Ucraina şi Rusia devin tot mai pretenţioşi, pe când albanezii şi bulgarii ne râd în nas. S-a ajuns până acolo, încât Szegedi Csanad, europarlamentar al formaţiunii extremiste Jobbik să-şi deschidă birou la Târgu Mureş, ca să consfinţească autonomia Ţinutului Secuiesc, România nemaifiind percepută ca stat suveran şi unitar. Preşedintele tuturor românilor n-a schiţat vreun gest. Precedentul creat va atrage şi alte cedări, iar Uniunea Europeană nu intervine, considerând aceste acţiuni amiabile.
Istoria republicanismului de pripas se răzbună, dar ponoasele le trag cei mici, amărâţii sorţii. Instaurată cu tancuri sovietice şi dictat stalinist, republica „populară” a alungat monarhia din propria-i casă, după ce procurorul Vîşinski a bătut cu pumnul în masa regelui. Vă puteţi imagina grosolana lèse majesté în Anglia ori în Japonia unde pentru „Save The Queen” sau crizantema imperială şi-ar da viaţa fericit orice muritor? N-a contat că strămoşii Carol I şi Ferdinand ne-au aşezat cu demnitate pe harta civilizaţiei. Constituţia regală a fost abrogată la comandă bolşevică, iar de legalitate n-a îndrăznit să vorbească nicio coadă de topor. De care n-am dus lipsă vreodată. Apoi elitele au fost decimate, puşcăriile şi lagărele au lichidat fizic elitele naţiei, floarea intelectualităţii, în timp ce clasa muncitoare şi-a instaurat dictatura sub supravegherea kaghebistă a comisarilor sovietici. Lumea a fost ţinută în frâu prin manipulare securistic-orwelliană, frică, foame şi frig. Sutelor de mii de martiri încă nu li se cunosc mormintele şi numele, comunismul fiind condamnat doar la operetă.
Ei bine, republica asta opresivă care a făcut din secretarul general al PCR preşedinte cu sceptru monarhic, aflat pe picior de egalitate cu lumea bună a vremii, Măria Sa Bokassa I, Împăratul Canibal, tovarăşii Mobutu Sese Seko Nkuku Ngbendu Wa Za Banga, Kim Ir Sen etc., a fost legitimată după revoluţie prin înşelarea bunei credinţe a poporenilor care i-au zis „da” în necunoştinţă de cauză. Acum, încălcarea intenţionată a cutumelor democratice şi a libertăţilor cetăţeneşti s-a întors împotrivă-ne: n-au folosit nimănui mătrăşirea Constituţiei din 1923, ori reinstaurarea ilegală a republicii staliniste după 1989. Istoria trebuia reluată din punctul arbitrar, din momentul în care agresiunea străină a schimbat regimul constituţional, iar lui Mihai I să i se facă dreptate. N-a fost să fie deoarece statu quo-ul profitorilor de azi este o prelungire a regimului comunist. De aceea avem senzaţia că nimic nu s-a schimbat.
Falimentul republicii se datorează iresponsabilităţii politice, imposibilităţii separării în fapt a celor trei puteri, slăbiciunilor mult prea omeneşti în actul de guvernare şi lipsei de apetit pentru legi şi reguli. S-a încercat, vorba lui Noica, „strecuratul pe sub istorie”, iar puterea a revenit, cu mici şi aproape nesemnificative excepţii, celor ce au ştiut să mintă mai vârtos. Câţiva jurnalişti, sesizând jocul la cacialma, ne-au avertizat că puterea câştigată prin înşelătorie şi minciună nu vine în numele poporului suveran, ci în nume propriu. Dar mesajul a căzut în pustiu, iar strigătele disperate în stradă sunt tardive.
Deficitul de încredere în valorile republicane vine însă din trecutul antedecembrist. Deşi propaganda ceauşistă încerca să acrediteze ideea că trăim în cea mai umană dintre societăţile posibile, populaţiei i re restrângeau drepturile şi libertăţile, iar viaţa devenise un calvar. Democratice doar pe hârtie, instituţiile statului n-au fost în stare să contracareze tendinţele autoritarist-dictatoriale, nici să asigure alternativă democratică puterii totalitare, ceea ce a determinat izbucnirea unei revolte sângeroase. Ca nicăieri în ţările fostului lagăr socialist, forţele armate au tras în propriii cetăţeni. Cu toate acestea, revoluţia şi FSN-ul n-au dorit reconstituirea stării de drept antebelice, continuând republica de pripas.
Astăzi descoperim cu stupoare că abuzurile şi tendinţele ceauşiste se insinuează pe uşa din dos, chiar dacă au trecut două decenii şi am fost acceptaţi în NATO, UE. Presa scoate la iveală aceleaşi metehne: sărăcirea populaţiei, abuzul diriguitorilor, creşterea necontrolată a puterii serviciilor secrete, imixtiuni în viaţa personală a cetăţenilor, educaţia şi sănătatea precare ameninţând în continuare securitatea naţională… În privinţa libertăţii de exprimare şi a dreptului la opinie, puterea politică nu-şi ascunde nici măcar intenţia de a le restricţiona, după cum interpretează analiştii ultima decizie a CSAT legată de doctrina de apărare. Revin şi vechile obişnuinţe: controlul mass-media, linguşirea lichelelor şi presa slugarnică, burghezia de partid, chiolhanurile în vilele de protocol întreţinute din ban public, mulţime de gărzi de corp, lux ţipător… Căci costul nomenclaturii actuale a devenit exorbitant. Se revine şi la celebrul RIP (Războiul Întregului Popor), la informatori şi delatori, din nou trebuie să ne încolonăm toţi în spatele mult iubitului şi stimatului. Din nou politicul a pus stăpânire pe vieţile noastre…
S-ar fi întâmplat toate acestea sub ochii regelui?
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 