Kalashnikov’s mentality

Odată cu analizele politice declanşate după încheierea scrutinului din decembrie, important din cauza declanşării crizei şi a acumulării atâtor contrarietăţi niciodată rezolvate definitiv, se vede clar că societatea este bulversată de două curente politice contradictorii, unul lăbărţat peste poate, conservator, legat şi la două decenii după implozie cu multiple fire roşii de preceptele teoretice ale vechiului regim, aşa numita mentalitate de tip Kalaşnikov, faţă în faţă cu firava „corectitudine politică”, un fel de statut moral şi profesional unanim acceptat al oamenilor politici în ţările cu democraţie consacrată. Faptul este explicabil pentru că libertatea bine înţeleasă, respectul pentru regulile democraţiei le-au adus prosperitate economică şi un nivel de civilizaţie, de cultură materială până la care mai avem multe decenii de muncă făcută cu migală şi tragere de inimă. În ultima parte a secolului trecut, „political correctness” devenise adevărată religie, panaceu dorit de toate societăţile suferinde. Reuşise să se insinueze nu doar în structurile şi maniera de conducere a treburilor publice ori în relaţiile contractuale, ci şi în societate, devenind un concept mult prea cuprinzător, respins ca atare de F. Fukuyama. În varianta sa iniţială, el se referă la respectarea cu sfinţenie a legii şi a ordinii, a cinstei şi a onoarei în politică, la aplicarea moralei creştine, a egalităţii şanselor şi a consideraţiei pentru adversar, la impunerea tendinţei spre emancipare socială a tuturor, spre civilizaţie şi progres.

Până acum, oamenii politici de la noi nu au avut atari bătăi de cap, mai ales la putere, pentru simplul motiv că transparenţa, fundamentarea deciziei politice nu au fost punctul lor forte, majoritatea observatorilor ascunzându-şi dispreţul în spatele unor calificative defăimătoare ca: balcanic, dâmboviţean, mioritic, ori, mai grav, totalitar, securistic, autarhic etc. Încă nu s-a învăţat un principiu simplu, general valabil, că, dacă ceva e bun ori rău pentru mine, e bun sau rău şi pentru aproapele meu, motiv pentru care s-au inventat nenumărate avantaje nesimţite, privilegii, gratuităţi, priorităţi etc. numai pentru unii, fie întregi categorii sociale, fie parlamentari, fie revoluţionari, pentru a fi folosiţi ca masă de manevră la nevoie.

Astfel, chiar la începutul mileniului al treilea, în era globalizării şi a lărgirii graniţelor lumii civilizate, la noi izbucnesc vetuste scandaluri legate de manipulare, de lipsa de transparenţă a actelor nu doar politice, de falsificare a rezultatelor alegerilor, lucru pe care oricine îl poate bănui după numărul mare al dosarelor de fraudare a votului aflate în instanţe, semn că nu se preferă jocul democratic cinstit. Scandalul „cumpărării” ştirilor a venit şi el intempestiv, ca şi cum asemenea fenomene s-ar fi petrecut pentru întâia dată, iar ecourile sale se vor stinge probabil în justiţie. Toate acestea sunt reminiscenţe ale vechii orânduiri „populare”, aduse împreună cu lumina de la răsărit, îmbrăţişată şi de români cu voioşie proletară, greţos slăvită de foşti activişti până în zilele noastre. În spiritul formelor mentale Kalaşnikov, (inventatorul armei greoaie dar eficace a tuturor revoluţiilor, contrarevoluţiilor, loviturilor de stat, a „tulburărilor” coordonate de Kremlin în numele celei mai „umane” dintre societăţi, comunismul, n.a.), evoluţia evenimentelor de după fuga dictatorului respectă întocmai scenariul leninist de preluare şi legitimare a puterii. Nici cu ocazia mineriadelor nu s-au făcut uitate indicaţiile lui Stalin din 1929 – 1933 de folosire a minerilor şi a altor detaşamente „proletare” ca brigăzi de asalt în obţinerea puterii, ceea ce s-a reuşit cu brio în septembrie ’91 şi cât pe ce în ’99. Mai pot fi aduse în discuţie: ascunderea dezonorantă sub masca unor imunităţi în faţa justiţiei pentru care sunt întotdeauna mai presus, legea fiind până acum un simplu instrument de înfăptuire a politicii partidului aflat la putere; acuzaţiile trebuie întoarse întotdeauna împotriva acuzatorului cu asupra de măsură, mass-media, ţinute sub oboroc,  să aibă „ciocul mic”. E nevoie de deturnarea rolului serviciilor secrete de la slujirea interesului general la urmărirea adversarilor politici, bugetul constituie momeală politică, iar statistica având rolul de a măslui şi cosmetiza realitatea în favoarea liderilor tari. Moşteniri cu iz greu, bolşevic.

Numai astfel poate fi justificat dispreţul pentru tot ce înseamnă învăţământ şi cercetare ştiinţifică, în mod deliberat şi criminal subfinanţate, a căror emancipare ar fi dus la creşterea bunăstării şi la uşurarea crizei, la dispariţia unor bazine electorale uşor de dus de nas cu pomeni. Dar neruşinata sete de diplome şi titluri academice obţinute cu toptanul de corifeii puterii proaspăt alfabetizaţi întrece cu mult nesimţirea ceauşistă. Căci modestia, nobleţea de caracter nu mai fac casă bună cu politica.

Şi pentru că de multe ori adevărul dă năvală în spaţiul public aducând grele prejudicii de imagine conducătorilor iubiţi, a (re)născut obiceiul de a controla informaţia, de a intoxica mediile printr-o deşănţată demagogie politică într-o nouă şi binecunoscută limbă de lemn. Locul „agenturilor” ceauşiste l-au luat trusturile de presă, jurnaliştii care nu vor să preamărească puterea în ode şi omagii. Numai că, de atâta versatilitate a criticii, neîncrederea în clasa politică s-a generalizat, iar, în consecinţă, banii contribuabilului sunt deturnaţi în proiectarea altei imagini publice decât cea tăvălită în noroi, una mai credibilă în ochii electoratului, adevărată fobie a regimurilor totalitare. Nici cei mai hirsuţi analişti ai fenomenului nu au prevăzut aşa o evoluţie a noului om politic, abia intrat în Europa.

Tranziţia nu se încheie când vor unii, ci atunci când Kalashnikov’s mentality va ceda total locul în favoarea conceptului political correctness. Până atunci mai va.

Petru Tomegea

Apărut în Obiectiv de Suceava

Efectul Streisand

Descris de Mike Masnick, (Techdirt, 2005), ca un „fenomen comun în cre[tere” prin r\spândirea Internetului – surs\ principal\ [i vehicul de informa]ie pentru categorii tot mai largi ale popula]iei, efectul Streisand nu are leg\tur\ cu muzica Barbrei, ci cu cenzurarea, stoparea circula]iei unor date, documente, fotografii, filme cu caracter privat sau nedestinate publicit\]ii. Prin diverse procedee legale ca blocarea în instan]\, protest civic împotriva înc\lc\rii dreptului la intimitate etc., se încearc\ ie[irea din încurc\tur\ [i salvarea imaginii publice. Dac\ materialul compromi]\tor nu f\cuse cine [tie ce vâlv\ pân\ la tentativa de a-l interzice ori a-l face inofensiv, ei bine, din acel moment fluxurile acces\rilor inund\ uria[ele servere: internau]ii se inflameaz\ brusc, situa]ia e întoars\ pe toate fe]ele, iar lucrurile iau o turnur\ deloc favorabil\ împricina]ilor. Scandalul se atenueaz\ cu timpul, dar prestigiul r\mâne [ifonat. Au p\]it-o întâi celebra cânt\rea]\, în 2003, de aceea fenomenul `i poart\ numele, apoi Biserica Scientologic\, banca elve]ian\ Julius Baer, oligarhul rus Alisher Usmanov etc. De remarcat c\ în Occidentul civilizat rectitudinea moral\, demnitatea constituie temeiul oric\rei institu]ii sau personalit\]i respectabile, iar Netul nu este spa]iu anomic precum cel românesc unde injuria gol\neasc\, limbajul fecaloid î]i taie r\suflarea [i cheful de comunicare cu semenii. Interven]iile pe forumuri, site-uri, bloguri, spa]ii publice bine reglementate nu le poate face orice iresponsabil ori impostor dup\ cum îl taie capul. În plus, de multe ori, [tirile denigratoare iau amploare (ne)dorit\ [i în presa scris\ ori audio-video, încercându-se discreditarea anumitor adversari, concuren]i, fiindc\ politicul [i-a b\gat coada pân\ în inima cuvântului, a mediilor.

Odat\ integra]i în lumea liber\, fenomenele globalizante ne lovesc în plin, de la criz\ pân\ la tabloidizare. A[a c\ era imposibil s\ r\mân\ f\r\ urm\ri trucurile [i trocul câ[tig\torilor recentei campanii. Escaladarea promisiunilor de[\n]at-populiste, cu toat\ eviden]a primelor semne ale crizei, mituirea aleg\torilor, minciuni gogonate promovate la greu le dau b\taie de cap [i motive de derut\ noilor guvernan]i. Ca la un semnal, mass-media au reac]ionat dur la încerc\rile de a cenzura paralela între promisiunile dinaintea sufragiului [i sugrumarea lor dup\ alc\tuirea Executivului, de a justifica mijloacele infrac]ionale de câ[tigare a voturilor. Alega]ii de tipul „la r\zboi ca la r\zboi”, „to]i am gre[it”, „greaua mo[tenire”, „ce era s\ facem?” i-au înt\râtat pe forumi[ti, jurnali[ti, anali[ti, realizatori de programe, moderatori. Or din analiza gogo[ilor, a tromboanelor rezult\ limpede în[elarea electorilor du[i cu z\h\relul la urne, ca atare mistificarea rezultatelor în scopul accederii la putere. Actan]ii au omis c\ societatea actual\ nu mai e atât de u[or de prostit ca în anii ’90.

Dac\ de însu[irea unor ideologii moderne nici nu poate fi vorba, în schimb efectul Streisand se l\f\ie demult în dezlânata noastr\ politichie. Cine ar fi zis c\ dup\ ravagiile istoriilor cu bile]ele roz cei ce îi vor suferi consecin]ele vor fi tocmai ini]iatorii? Pentru c\ presingul nu doar mediatic asupra liberalilor, a „R\zgândeanului” spre a le for]a încolonarea în conglomeratul preziden]ial PD a dezarticulat alian]a D.A. Când socoteala urnelor le-a barat drumul spre majoritatea mult visat\, „prezis\” cândva în sondaje, nevoia unui aliat de dreapta, clamat\ din prima secund\ dup\ exit-polluri, a devenit acut\, numai c\ experien]a traumatizant\ a unor rela]ii inamicale i-a oprit pe „petroliberali”, „patricieni” s\ fac\ iar\[i pasul.

Politica asta impredictibil\ n-are leg\tur\ nici cu logica, nici cu [tiin]a, iar urm\rile unor acte, atitudini nu sunt luate niciodat\ în seam\, de aceea o alt\ „monstruoas\ coali]ie” s-a mo[it, de data asta f\r\ înalte idealuri pa[optiste. În fapt, s-au unit stânga cu dreapta, r\ii cu bunii, ho]ii cu cinsti]ii, penalii cu dosare la DNA, Felix Motanul, baronii, oligarhii, în tot 322 – num\rul fiarei, cu cei ie[i]i din spuma m\rii în frunte cu „Afroditul”, înfr\]i]i într-o mare dev\lm\[ie na]ional-oximoronic\ irepetabil\. Nota de plat\ se va circumscrie [i ea în final fenomenului Streisand.

Pentru a distrage aten]ia, ni s-a dat exemplul Germaniei, dar alian]a pedelisto-pesedist\ seam\n\ mai degrab\ cu o pisic\ cu clopo]ei, n-are face cu eficien]a unei realpolitik nem]e[ti, iar cu political correctness nici atât: surse f\r\ dubiu sus]in c\ pentru în]elegerea între cele dou\ partide s-ar fi „muncit” ani buni înainte de scrutin, motiv pentru care discu]iile post factum cu liberalii au fost doar de ochii lumii, ca s\ mai salveze ceva din aura „cavalerilor drept\]ii”. În plus, cele dou\ forma]iuni construite în jurul unor interese personalizate, de la baz\ pân\ în vârf, n-au avut alt\ leg\tur\ cu programele de stânga ori de dreapta decât pofta neostoit\ de a sc\pa de urâ]ii ani în opozi]ie nelucrativ\. A[adar nu aveau de armonizat principii, norme, nicidecum planuri(?) de salvare a economiei, doar „oameni tari” [i interese „nelegitime”, legate de agenda public\ în m\sura propriului avantaj politico-economic. În viitoarele campanii, toate vor deveni cai de b\taie ai opozi]iei liberale, ai mediilor dezl\n]uite, iar pre]ul pl\tit nu va fi mic.

Deja li se întorc asupr\-le termenii gongorici cu care-[i condimentau discursul rudimentar, la indica]iile „pre]ioase” ale unor consilieri PR-i[ti de dou\ parale: logodn\, nunt\, c\s\torie, mariaj din interes, Parlamentul ru[inii, majoritate contra firii etc. Incapabili s\ inspire un suflu nou, vinova]i de degradarea continu\ a spa]iului public, manipulatorii PR-ismului grobian ar trebui ei în[i[i b\ga]i la alfabetizare politic\. Poate astfel se vor igieniza [i forumurile pe Internet.

Petru Tomegea