Archive for ianuarie 2022

AUR își arată adevărata față

ianuarie 31, 2022

AUR își arată adevărata față

A câștigat o mulțime de voturi la ultimele alegeri devenind a patra forță politică prin înșelarea alegătorilor credincioși ai bisericilor ortodoxe și ai unor culte neoprotestante. AUR-iștii militau cică pentru drepturile familiei, baza societății noastre, și interzicerea drepturilor minorităților sexuale, văzute ca pericol mortal pentru viitorul României. După accederea în Parlament, au uitat complet de promisiunile din campanie, continuându-și activitatea de prostire a electoratului cu minciuni, scandaluri, certuri, atacuri la autoritățile civile și medicale. 

Se declarau mai români decât toți românii și „luptau“ pentru suveranitate și independență prin discursuri populiste, fără să țină cont de voința majorității cetățenilor care și-au dorit cu ardoare intrarea în cluburile selecte ale Uniunii Europene și NATO, apropierea de civilizația occidentală a culturii și a bunăstării și ieșirea din sfera de influență a Rusiei. 

Și-au pus în titulatura partidului cuvântul sfânt pentru români „Unire“ ca să păcălească lumea și au făcut mare caz de unionism, dar la alegerile din Republica Moldova au militat împotriva intereselor României și au votat formațiunile prorusești, pro-Kremlin, ca o veritabilă coloană a V-a infiltrată la vârful puterii politice românești.

Sprijiniți puternic de oficinele mediatice ale Federației Ruse, unii spun că și finanțați din surse rusești antieuropene, acum își arată adevărata față. În timp ce o coaliție mondială alcătuită în jurul NATO și UE plus Anglia, Canada și Australia, încearcă să-i stopeze pe Putin și pe soldații ruși să ocupe Ucraina, după care ar urma bineînțeles și Polonia, România, Bulgaria, Țările Baltice, liderii AUR Șoșoacă și Simion trec fățiș de partea agresorului, trădându-și patria-mumă. Alături de o serie de politruci și jurnaliști, comentatori filoruși din mass-media, încurajează Rusia în demersul său de a reocupa Ucraina. Au uitat complet de unirea cu Republica Moldova, de Bucovina și de tezaurul răpit încă din Primul Război. Asta să însemne  patriotismul înfocat cu care se tot laudă?

Nu au învățat absolut nimic din istorie, ba nici înșiși liderii AUR-iști nu știu bine pe ce lume trăiesc: toate formațiunile politice, partidele și liderii lor antieuropeni, inclusiv aroganții Corneliu-Vadim Tudor cu al său PRM și Gheorghe Funar cu PUNR, toți naționaliștii ipocriți și țanțoși, suveraniști de paradă și circari oportuniști au dispărut în neant sau la groapa de gunoi a istoriei.

Nimeni nu poate anticipa, nici chiar Putin, cum va evolua situația din vecinătatea României, fiindcă acest război nu este unul drept, nu este unul de apărare ori eliberare, ci este unul de cucerire. Ceea ce dă poporului ucrainean dreptul de a folosi orice mijloace, inclusiv războiul de gherilă. Iar asta va duce la pierderi catastrofale cuceritorului. Vezi situațiile din Afganistan, Cecenia…

Însă pe noi Unirea din 1859 și Reîntregirea Patriei în 1918 ne-au învățat că numai unitatea la vârful puterilor politice, a elitelor naționale și a marii majorități a cetățenilor e aducătoare de reușită. Iar istoria ne arată că ocupația rusească, mai ales cea sovietică a ultimilor 45 ani, au fost mult mai păguboase, mai ticăloase și mai nocive decât acelea turco-tătară și germană: ne-au obligat să ne pârâm unii pe alții, ne-au pus să mințim că nu mai putem de bine, să furăm ca să putem trăi, ne-au politizat școala, ne-au falsificat istoria și cât pe ce de nu ne-au impus limba rusă.

Iar acum vin Diana Șoșoacă, româncă de-a noastră(!), și alți AUR-iști să ne spună că e bine cu rușii, că trebuie să fim de partea lor și să abandonăm Ucraina unde trăiesc câteva sute de mii de români. (Nu o citez ca să nu creadă lumea că a devenit mare politiciană, mare patrioată).

România trece prin cea mai dificilă perioadă de după revoluție: zăngănit amenințător de arme la granița de răsărit, o pandemie care nu dă semne că poate fi controlată, o iarnă grea cu facturi înrobitoare și cu toate acestea ni se ițește în frunte o formațiune politică ambetată de putere care se ridică pe muntele de cadavre, un fel de coloană a cincea mână în mână cu dușmanul dintotdeauna al neamului românesc.

Dar poate ne va da Dumnezeu minte.

Petru Tomegea

Scandalagiii se vor justițiari

ianuarie 27, 2022

Scandalagiii se vor justițiari

Dacă nu s-ar fi remarcat prin scandaluri publice imediat băgate în Breaking  News în prime-time de televiziuni lipsite de profesionalism și onestitate, partidul sau gașca AUR n-ar fi existat, nici voievoada Șoșoacă, nici galeristul George Simion. Cel ce se filmează cu telefonul mobil minut cu minut ca să-i vadă posteritatea genialitatea, comparându-se blasfemic cu Iisus și cu toți eroii neamului. Auriștii au învățat de la Șoșoacă să țipe, să urle, să jignească, să injurieze, să amenințe „dușmanii“ prin propriul telefon ca să vadă ai lor cât de tari sunt, iar unor cetățeni mai slabi de virtute li se pare act de mare vitejie. 

În aceste condiții, liderii de mucava și AUR au tot crescut în sondaje, fără a fi contracarați nici de justițiari, nici de alte formațiuni politice, toată țara fiind câmpul lor de scandaluri, de manevre electorale și populiste, grosolan de populiste. Unii observatori politici se miră de o asemenea făcătură. Nu e nimic de mirare: intelectualii abia acum au simțit pericolul, la fel și partea conștientă a societății, abia acum s-au trezit și ar putea să fie prea târziu.

Orice borfaș dat de cel puțin trei ori în prim-plan la televizor capătă notorietate și, în România, poate să facă ce vrea cu notorietatea, inclusiv mănăstiri. Iar istoria noastră nu e lipsită de exemple: Dan Diaconescu, Gheorghe Becali, Elena Udrea, Monica Iacob-Ridzi, Bivolaru (2), Sorin Ovidiu Vântu… Pentru că scandalul politic și televiziunile merg mână în mână: unii fac bani pe seama scandalagiilor, iar politicienii scandalagii fac rost de voturi. Un cerc destul de vicios al politicii noastre.

Prima senzație când îi auzi pe auriști câtă importanță își dau este exprimată de o frază-șablon: „Ia te uită cine vorbește!“ pe care englezii o cunosc demult („Look who’s talking!“), ca atare la ei impostorii și impostura răzbat mai greu spre deloc. Ceea ce este surprinzător rămâne tupeul lor: în vreme ce politica este o știință absolut necesară conducerii statului, știință care se învață la școli serioase, impostorii, cei mai mulți abia alfabetizați politic, n-au absolut nicio reținere, le știu pe toate, sunt lipsiți complet de modestie, bun simț și experiență și se agită de mama focului, fac gură mare, îi acuză pe alții de incompetență și prostie, de corupție și management defectuos, iar televiziunile îi dau în prime-time.

Iată-i pe Simion și pe Șoșoacă: nu au nici studii, nici competențe în medicina pandemică, dar condamnă măsurile de protejare a populației de COVID, îi batjocoresc și-i trag la răspundere pe Raed Arafat, Alexandru Rafila, pe directorii de spitale, fac manifestații zgomotoase sub geamurile saloanelor bucșite de infectați, unii în stare critică,  iar mare parte a contaminărilor și a deceselor li se datorează. 

Se declară mari luptători pentru libertățile cetățenești sugrumate cică de președinte și guvern prin obligativitatea purtării măștii și restricții, măsuri luate de toate țările pentru accesul în spații închise, doar prin aceste restricții autoritățile limitează numărul infectărilor dând posibilitate spitalelor să respire, iar renunțarea la ele ar provoca zeci de mii de victime. Așadar, marea bătălie pentru libertate a AUR generează moarte și ar trebui să răspundă penal pentru zădărnicirea eforturilor de salvare a populației. Voturi de pe cadavre!

Ultima găselniță este una penal-ofensatoare: fac pe justițiarii – intră peste autorități publice cu o trupă de scandalagii, cu camere de luat vederi și le iau la rost, le îmbrâncesc, le injuriază pe motiv că n-au făcut dreptate „oamenilor simpli“, că nu sunt români get-beget, ci implantați de Germania, vezi cazul primarului șvab al Timișoarei, Dominic Fritz. La refec este luat zilnic și Klaus Iohannis pe motiv că este sas, adică german din România, și că vinde țara „nemților lui“.

Nu e singura manifestare preluată de la cămășile brune naziste, de la legionari și fasciști. Vezi accesele lor xenofobe la adresa evreilor, a țiganilor și a altora, excese care le-ar putea scoate în afara legii formațiunea politică naționalist-șovină. Analiștii, unii politicieni conștienți s-au trezit cu elefantul în magazinul de porțelanuri și nu știu ce să facă.

Petru Tomegea

Rușii bat din nou la porțile României

ianuarie 24, 2022

Rușii bat din nou la porțile României

Pentru a nu știu câta oară în istorie, România se confruntă cu pericolul rusesc. Pericol intrat în fibra și osatura neamului nostru de peste 3 (trei) veacuri. De la Petru cel Mare încoace, umbra Imperiului Rus amenință poporul român și ciuntește din hotarele noastre, când Dobrogea, când Moldova, din care după fiecare război cu Imperiul Otoman, cu Germania nu mai voiau să plece, iar acum, Bucovina, dăruită de Stalin Ucrainei. La fel a ciuntit și de la finlandezi, suedezi, norvegieni, unguri și alții. Deși are cel mai întins teritoriu, niciodată nu îi ajunge, mereu are nevoie de războaie prin care să cotropească noi regiuni. În timp ce alte popoare au construit universități și catedrale, mai toți liderii ruși și-au ținut mujicii în sărăcie, ca să poată purta războaie și să se întindă peste Europa și peste Asia și peste Orientul Apropiat și peste tot. Ce blestem va fi fiind pe neamul acesta războinic și agresiv, veșnic însetat de confruntări?

În sufletul neamului nostru, mai ales al țăranilor, carnea principală de tun și în Primul, și în al Doilea Război, rușii, încă de pe vremea sovieticilor, nu au beneficiat deloc de simpatie, nici din partea românilor, nici a altora: „Vin rușii, vin rușii!“ o capodoperă cinematografică americană (1966), să amintim și de șlagărul mondial al Beatles: „Back In The U.S.S.R!“, dar și un cântec românesc devenit popular cu același titlu. 

Spaimă și groază fiindcă multora ne-au ținut prizonieri părinții o mulțime de ani, pe unii i-au deportat în Siberia, mai ales dacă erau germani, ne-au jefuit tezaurul național, averea poporului nostru și nu vor să ni-l restituie, ne-au luat 3 provincii, Moldova, Bucovina și Sudul Basarabiei, iar după ultimul război ne-au jefuit țara de principalele bogății: uraniu, grâne, lemnul codrilor seculari (atunci au apărut munții golași!), inclusiv petrol și aur, iar bieții mei părinți au fost obligați să dea uium, să facă corvoadă cărând bușteni din codri spre principalele trenuri cu direcția URSS. Țara cu cele mai întinse păduri de pe mapamond! Cel puțin 15 ani de foamete, sărăcie și servitute. Pe copii ni i-au obligat să învețe rusește din clasa I până într-a XII-a, iar la un moment dat au vrut ca rusa să devină limba oficială. Azi mulți rusofili se fac a uita și cochetează din nou cu „lumina de la răsărit“.

Valul schimbărilor democratice din 1990 le-a rănit mortal mândria și pofta de noi cuceriri, iar Imperiul Sovietic s-a destrămat parțial, apărând state libere și independente precum cele baltice Lituania, Letonia, Estonia, apoi Georgia, Ucraina, Armenia, Moldova… O vreme se părea că „neamurile“ au scăpat la democrație și libertate, dar n-a ținut mult. „Homo sovieticus“ a revenit la politica imperială de amenințări și dictat asupra „vecinătății imediate“ și a început provocările în Georgia, Armenia, Ucraina, statele baltice, iar răsculații din Belarus și Kazahstan și-au regăsit  „libertatea și bunăstarea“ alături de „fratele mai mare“ Putin.

Acum sunt amenințate libertatea și independența fostelor republici socialiste (frățești!) din „lagărul socialist“ Polonia, România, Slovacia…, iar Serbia și Ungaria deja fac plecăciuni noului împărat. Ba chiar este amenințată și Uniunea Europeană deloc indirect. Între timp, tancurile, mașinile de luptă, armele grele și sute de mii de ruși echipați de război bat la porțile statelor respective și sunt gata de invazie, mai întâi în Ucraina, cică leagănul poporului rus, pofta tuturor împăraților Kremlinului de la cneazul Igor încoace.

Însă prin ultimele amenințări Rusia și-a ostilizat toți vecinii, cu excepția belarușilor, a cazacilor „pacificați“ recent de armata rusă. Despre democrație și libertate, se va „vorbi“ din nou după sfârșitul lui Putin, când nu va mai fi cale de întors.

Și dacă romanii și-au impus civilizația superioară, limba, cultura, școlile înalte, academice în mai toate teritoriile cucerite, rușii vor impune cizma soldatului sovietic și șenila tancului? Ce a rămas din ocupația sovietică în România după 45 ani de comunism impus cu forța? A rămas o industrie falimentară, un învățământ politizat greu de reformat, o societate bolnavă de blat și șmenuri, corupție și șmecherie…

Petru Tomegea

Trepădușul politic moare de grija altuia

ianuarie 20, 2022

Trepădușul politic moare de grija altuia

Vremuri grele de criză economică generată de scumpirea energiei, de creșterea alarmantă a numărului de infectați, de situația internațională gravă în apropierea granițelor…, dar două partide, românești amândouă, AUR și USR au alte priorități: s-au găsit tocmai acum să-și atace colegii de la PNL, PSD și președinția adunând adeziuni pentru demiterea lui Iohannis. Vor neapărat să destabilizeze coaliția de guvernământ și PNL prin des-ființarea lui Florin Cîțu și stârnirea dihoniei, a zâzaniei între partidele Puterii. Se fac luntre și punte să împiedice reușita PNRR și modernizarea, reformarea sectoarelor de activitate economică și socială ori să zădărnicească efortul serviciilor medicale de a salva populația de COVID. Nimic despre necazurile interne ale propriilor partide, nimic despre proiectele lor sociale și parlamentare (inexistente). S-au asociat cu grupul fostului haiduc de Teleorman în ofensiva contra Justiției acuzând amestecul politic în decizia judecătorilor, continuă cu găselnița „statului paralel“ și cu trădarea intereselor naționale de către serviciile secrete și primii demnitari din fruntea României. Ca și cum principala activitate a respectivelor partide ar fi mătrășirea celorlalți.

Dovezi nu au, argumente serioase nici atât, dar toacă zilnic tematica manipulatoare de mai sus prin influencerii și vârfurile lor de lance la două televiziuni de tip Dan Diaconescu, România TV și Realitatea TV, cu ajutorul unor penibile mafalde de presă ca Anca Alexandrescu, Laurențiu Botin, Victor Ciutacu… Speculează la infinit libertatea presei și a opiniei, văzând că personajele injuriate nu-i cheamă în justiție să dovedească acuzațiile de trădare, de corupție, afirmațiile calomnioase…

Evident că formațiunile respective au niște motive care le ard degetele: AUR va pierde bazinul electoral după ieșirea din starea pandemică și vrea să recupereze segmentele anti-Iohannis, anti-străini și să devină liderul Opoziției. Dar prognozatul referendum și adunarea adeziunilor pentru demiterea președintelui ar putea să le ridice probleme partidului și carierelor politice ca și în cazul lui Liviu Dragnea: nici măcar Parlamentul nu va legitima desfășurarea referendumului, darmite CCR.

Ceea ce mă intrigă este, însă, altceva: Iohannis și-a jucat cartea europeană cu prestanță, cinste și seriozitate, iar azi reprezentantul României dialoghează pe picior de egalitate cu toți ceilalți lideri europeni. Ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum. Amintiți-vă că Ion Iliescu nu era invitat niciunde, că Traian Băsescu stătea singur pe margine la întâlnirile CE, iar acum Iohannis e întotdeauna înconjurat de un grup sau de altul. Vocea lui e ascultată, se exprimă admirabil în germană și engleză, este consultat de fiecare dată în problemele capitale, iar România nu mai e oaia rătăcită a Europei. Există la ora actuală o altă personalitate politică românească în stare să se descurce mai bine pe plan european? Probabil, da, dar deocamdată nu se arată. 

Însă momentul amenințării Ucrainei, vecina României, de către Rusia ne-a arătat un președinte care își sacrifică imaginea publică pentru a-și pune la adăpost Patria. Acesta a fost motivul principal al coaliției Stânga-Dreapta (PSD-PNL-UDMR), alături de dorința de a se încheia bâlciul politic în care fiecare se acuza pe fiecare și orice reformă era contestată, fie de o parte, fie de alta. Nu mai bine să-și consume energiile împreună în activitatea de guvernare decât să se faulteze reciproc? Iar până acum, decizia își arată roadele.

Pe plan intern, nu președintele a provocat crizele energiei electrice și a gazului, ci contextul european al încălzirii globale: prea multă energie se risipea și singura modalitate de a grăbi economisirea, implicit salvarea planetei, era scumpirea gazului, a curentului electric, de aceea s-au scumpit cu aceleași procente pretutindeni, nu numai în România. 

E de înțeles că partidele se bat pentru poziții electorale fruntașe, dar buna creștere a membrilor îi obligă să se preocupe întâi de bârna din ochii lor și abia apoi de paiul din al altora. A nu se omite că mai devreme ori mai târziu lipsa fairplay-ului, a demnității și a onoarei se va deconta.

Petru Tomegea

„Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici…“

ianuarie 17, 2022

„Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici…“

Încă de pe vremea „conducătorului iubit“, istoria nu mai avea liniște, iar măreții voievozi fuseseră puși la treabă: să legitimeze megalomania lui Ceaușescu băgat în șirul făcătorilor de țară, spre nerușinarea tovarășilor și a „intelectualilor“ care-i închinau imnuri, ode, omagii și cântări pe stadioane cu zeci de mii de tineri prostiți de câțiva folkiști dirijați de Adrian Păunescu, membru al CC al PCR. Măreții voievozi erau puși să susțină în lumea largă cultul personalității unui dictator odios cu mari dificultăți în a-și citi discursurile, la fel cum se întâmpla(se) în URSS-ul lui Iosif Visarionovici Stalin, Coreea lui Kim Ir Sen (cel ce și-a instaurat dinastia în fruntea partidului comunist!) ori în China lui Mao Tse Dun și următorii.

Conform documentelor de partid și de stat, intelectualii aveau datoria să slujească teoria protocronismului prin care românii deveniseră buricul pământului. Nu era invenție epocală care să nu fi fost pornită din spațiul carpato-danubiano-pontic, de la rachetele cosmice, inventarea insulinei, la teoria relativității. Însuși dictatorul era urcat pe cel mai înalt soclu al figurilor politice internaționale. Se lansase sintagma, când combustibilul comunismului românesc se cam epuizase, că România e „grădina Maicii Domnului“ și aceea copiată după „Россия – сад Богородицы“, iar lingviști de două parale demonstrau că limba dacilor era româna, că latina e de origine românească, la fel sanscrita și altele.

Revoluția din 1989 nu le-a permis tovarășilor să-și încheie impunerea  „mărețelor idei“ ceaușiste, dar după 1989 și-au continuat nestingheriți strădaniile. Ba chiar au apărut neștiute realizări ale înaintașilor daci: tunele de sute de km pe sub Carpați, mai ales sub Bucegi și Ceahlău, ba chiar unul mai lung mergea pe sub Marea cea Mare în Turcia, permițând ciobanilor transhumanța! Delirium tremens! 

Cum s-a ajuns în această fază de care fac haz istoricii cu capul pe umeri, lingviștii serioși și intelectualii străini nu e greu de presupus: școala românească încă funcționează după idei și principii vetuste, iar învățăceii nu pot ieși singuri din mantaua  lui Stalin, semianalfabetul care a scris „Principii de lingvistică“ pentru a dovedi că le știe pe toate. N-am avut și noi o academiciană, „savanta de renume mondial“ cu 3 (trei) clase?

Odată stârnit, fenomenul a căpătat proporții de masă după revoluție: un președinte mai slab de înger îl învie pe Vlad Țepeș și-l aduce în piața publică să-i tragă în țeapă pe dușmanii corupți, iar o formațiune politică defilează cu portretele lui Burebista și Decebal. FSN s-a dus cu portretul lui Ștefan cel Mare la Podul de Flori de peste Prut, pe când un partid politic iese la manifestări în frunte cu stegarul dac și alți participanți în costume specifice, iar câteva zeci de fraieri și-au schimbat naționalitatea de pe buletin din român în dac.

Pe plan local, liderii nu stau degeaba: nu e zi să nu aniversăm după modelul 2050 de ani de la făurirea primului stat dac al lui Burebista fel de fel de personalități, ceea ce nu e rău. Rău este că respectivele personalități ajung niște bieți activiști de partid, iar menirea lor principală e să aducă voturi.

Priviți-o pe Diana Șoșoacă, mare personalitate politică contemporană, cum se poartă ea ca un voievod (vă puteți dvs. imagina un voievod să poarte mască?) și îi trage la răspundere pe Raed Arafat, Alexandru Rafila și pe oricine îi iese în cale sau cum continuă ea glorioasa epocă a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, sărbătorit recent cu mare tam-tam mediatic pe 10 ianuarie 2022 la împlinirea „cifrei rotunde“ de 547 ani. 

Pe deasupra, se duce o campanie ineptă cu idei desprinse din documentele ceaușiste despre calitatea extraordinară a tuturor produselor românești, a școlii românești comuniste și mai ales a olimpicilor noștri care câștigă absolut toate concursurile internaționale. Oare ne-ar strica un dram de realism și de modestie? Nu de alta, dar mă chinui de mulți ani să găsesc de ce merele poloneze sunt mai proaste decât ale noastre și de ce Dacia noastră rivaliza cu Mercedes și nu reușesc să aflu.

Mă tem totuși că bietul Eminescu ar putea muri din nou de râs. 

Petru Tomegea

Cine conduce România, televiziunile sau partidele?

ianuarie 13, 2022

Cine conduce România, televiziunile sau partidele?

După lege, partidele sunt cele desemnate că conducă țara prin alegeri democratice în care își desemnează reprezentanții în Parlament și în Consiliile locale. Parlamentul se numește și Legislativ deoarece prin legile adoptate pe baza majorității guvernează Executivul legitim. Guvernul este obligat să aplice aceste legi menite să asigure un climat de ordine și disciplină propice dezvoltării economice și sociale. Tot Guvernul este cel ce asigură buna colaborare cu alte guverne în scopul apărării suveranității și a independenței.

Teoretic, sună frumos și corect, numai că partidele românești se conduc după alte reguli decât în democrațiile avansate unde ideologiile și doctrinele generează programe de reforme. S-a ajuns la concluzia că activitatea partidelor noastre ține cont în primul rând de interesele electorale și abia apoi de interesul poporenilor. Cine stabilește prioritatea acestor interese de partid? 

Spațiul public este cel ce face agenda publică în România, spațiu reprezentat de mass-media și în principal de televiziunile așa-zis de „informații“. Ele furnizează partidelor diagnoze și prognoze, cel mai adesea partizane și manipulatoare, adică vectorii politici aducători de imagine publică și de voturi. Nu numai atât: au fost destule momente când în studiourile TV s-au negociat în direct decizii politice! De demonstrat.

În acești 32 ani, partidele românești au fost mereu dependente de televiziuni, pricipalul slogan al tuturor protestelor fiind: „Ați prostit poporul/ Cu televizorul“. Semn că televiziunile, mass-media, în general, n-au fost niciodată independente, ci ele însele au depins de subvențiile de la stat, adică de banul contribuabilului, folosit, cum se vede, împotriva contribuabilului. Partide care nu au apărut la televizor n-au existat niciodată, iar asta înseamnă o politică lipsită de aportul nemijlocit al cetățenilor.

Care sunt vectorii politici promovați de televiziuni prin talk-show-uri, moderatori și influenceri? Aceiași cu care reușesc să-și sporească ori să-și mențină audiența: de pildă, România TV a lui Ghiță, mai nou și Realitatea TV, îi îngrozesc pe telespectatori cu scăderea și neplata pensiilor, segmentul acesta, cel mai numeros, al pensionarilor fiind acaparat de PSD și AUR care îl și cultivă zi de zi prin declarații pline de „grijă“ populistă. Tot aici, dar și la Antene, au apărut încă de la începutul pandemiei poziționări antimască („antibotniță“) și antivacciniste pe baza cărora AUR-iștii și-au încropit un bazin electoral slab instruit care i-a votat să intre în Parlament, iar acum i-au surclasat pe USR-iști. Pentru că dau prost la nivel european, de frică să nu piardă cu totul segmentul „cu carte“ din electorat, PSD s-a lepădat oficial de coronascepticism și conspiraționism, intrând la guvernare alături de PNL.

Aceleași televiziuni trăiesc înspăimântând populația cu spectrul inflației galopante și al datoriei publice, creșterea prețului facturilor la încălzire, curent electric și gaze, iar partidele de guvernământ se văd puse în situația de a forța bugetul public și, oricum ai da-o, de a pierde voturile unor segmente electorale importante, mai cu seamă ale săracilor (peste 40%). În schimb, partidele de opoziție încurajează grevele, ieșirea la proteste, ceea ce încurcă și mai mult partidele Puterii la alegerile viitoare.

Ați observat domniile voastre, sper, că marea majoritate a vectorilor susținuți de televiziuni se află pe partea stângă. Aveți, așadar, explicația de ce Stânga, PSD plus AUR la extrema stângă, acumulează cele mai multe adeziuni și voturi, o obișnuință neschimbată de pe vremea tovarășilor.

Rezultă cu claritate că televiziunile de informații românești au renunțat la informarea corectă și echidistantă a spectatorilor și s-au înregimentat cu arme și bagaje în solda partidelor politice care decontează cu zeci de milioane de €uro serviciile prestate. Ceea ce înseamnă că dezinformează, mint cu nerușinare, vezi campaniile analfabete cu statul paralel și cu Justiția subordonată serviciilor secrete. Manipulând la modul ordinar, audiența lor a început să scadă concomitent cu creșterea accesibilității Internetului. Pe când un BBC românesc?

Petru Tomegea  

AUR – partid antisistem ori antipopulație?

ianuarie 10, 2022

AUR – partid antisistem ori antipopulație?

2022 vine cu o nouă provocare politică: se înmulțesc vocile care cer scoaterea în afara legii a Alianței pentru Unirea Românilor. Motivele sunt clar exprimate: atac împotriva Parlamentului (un fel de revoluție!), naționalism de grotă, fascism, antisemitism, conspiraționism, calitatea intelectual-umană sub orice critică a parlamentarilor în frunte cu Șoșoacă, protestele ticăloase împotriva autorităților medicale care încearcă să salveze populația de COVID-Omicron și ticăloșia de a se cocoța pe cadavre, nicio inițiativă cetățenească lăudabilă pentru ridicarea standardelor de viață și civilizație ale „românilor“… Și PRM, partidul lui Corneliu-Vadim Tudor, era antisistem, dar măcar avea respect pentru limba românească și pentru istorie. Cât despre „românii“ din titulatura partidului, e bine să le amintim că și minoritățile naționale muncesc și trăiesc în bună înțelegere cu populația majoritară și nu e cazul să fie discriminate.

Au declarat din capul locului că vor UNIREA cu Republica Moldova, dar s-a  aflat că votanții lor de peste Prut au fost încurajați să voteze alături de rusofili împotriva Maiei Sandu, președinta proeuropeană, ceea ce înseamnă că nu servesc interesele „românilor“, ci ale susținătorilor lor de la Sputnik și Russia Today, așa că între programul lor și realitate nu este nicio legătură, doar mint și manipulează la modul ordinar ca să păcălească populația pentru a-i fura voturile.  

Se laudă că apăra FAMILIA, PATRIA, CREDINȚA și LIBERTATEA, dar în afara unor proteste în favoarea familiei tradiționale și împotriva egalității de gen prilejuite de referendumul eșuat al lui Dragnea, nimic pentru Patrie, nimic pentru Credință. Cât despre despre Libertate, e clar că se referă numai la libertatea nevaccinaților, nu la toți cei 20 de milioane de locuitori. Or și aceștia au dreptul la sănătate, la libertate și la un trai mai bun.

Reprezentanții lor se fudulesc că AUR este un partid antisistem, înțelegând prin asta să fie nu doar împotriva Guvernului, ceea ce e firesc, dar ei sunt împotriva statului, împotriva legilor, împotriva cercetării științifice și a autorităților medicale, împotriva majorității populației care vrea să scape cât mai curând de boală, de corupție, de sărăcie și de politicieni ticăloși, incompetenți și unii chiar escroci condamnați de justiție ca atare. Chestia asta cu partidul antisistem e o păcăleală. Cum să fie antisistem de moment ce AUR face parte din sistem: e în opoziție, are membri în Parlamentul României, ba chiar are și funcții conform algoritmilor?

Ca răspuns la acuzațiile grave apărute în presă și a plângerilor penale împotrivă-le de care se ocupă acum procurorii, liderii AUR n-au găsit cu cale să răspundă rațional, ci s-au dedat ei înșiși la mișto și la acuze precum că partidele de la putere vor să desființeze opoziția, să încalce Constituția și legile. Au uitat că legea 14 / 2003 zice altceva: „Sunt interzise partidele politice care, prin statutul, programele, propaganda de idei ori prin alte activități pe care le organizează, încalcă prevederile art. 30 alin. (7), art. 40 alin. (2) sau (4) din Constituția României, republicată.“ Ele se referă la „incitarea la discriminare“, la violență… Firește programul depus la BEC respectă legea, dar activitățile partidului, culminând cu asaltul după modelul trump-ist asupra Parlamentului, intervențiile agresive ale Șoșoacăi împotriva medicilor și a autorităților medicale, discreditarea campaniei de vaccinare anti-COVID și promovarea minciunilor ticăloase, a îngrozirii populației… nu cadrează cu o țară membră a Uniunii Europene de secol XXI.

Din păcate, scoaterea AUR în afara legii este inițiativă juridică fără prea mari sorți de izbândă implicând Parlamentul și CCR. Chiar dacă este vorba de viitorul României: ce se poate întâmpla în caz că Șoșoaca va câștiga alegerile prezidențiale, iar AUR va avea majoritate în Parlament? Din cât se vede ne așteaptă scoaterea țării din NATO și UE, așa cum cer și se laudă mai-marii AUR-ști acum, iar următoarea mișcare va fi îngenuncherea în fața lui Putin. Nu ne-au ajuns 45 de ani de cizmă sovietică? 

Iată de ce AUR este un partid nu numai antisistem, dar și antipopulație!

Petru Tomegea

Și s-a făcut liniște!

ianuarie 6, 2022

Și s-a făcut liniște!

De când cu Revoluția din decembrie 1989, urările noastre de Crăciun și-au schimbat conținutul, principalul mesaj fiind „Să aveți un Crăciun liniștit!“ Numai că, până anul acesta, n-am prea avut parte de liniște, nici la propriu, nici la figurat. De zeci de ani afaceriști veroși au inundat piața cu sute de tone de pocnitori, de fel de fel de artificii, care de care mai bubuitoare, deși nici neam de tradiții în acest sens la români. Tremurau geamurile blocurilor, speriau bătrâni și copii, zburau ciorile de prin copaci, iar bieții motani și căței nici nu mai voiau să iasă din case. Ca să nu mai amintim de miile de accidente ale copiilor, de răniri și glume proaste, atacuri golănești cu petarde aruncate în sân sau în coafură. Și bani cheltuiți aiurea.

Partea cea mai urâtă în vremea sărbătorilor era însă a scandalurilor politice, a certurilor și a nesimțirii unor politicieni care tocmai atunci încercau să iasă în față: se băteau cu pumnul în piept ce tari sunt ei și ce proști adversarii, își îngropau rivalii în minciuni, injurii, procese de intenție, mârșăvii… cu speranța de a-i face de rușine și a le lua locul, fie și prin pierderea-câștigarea voturilor.  

Până prin 2004, Iliescu, cel „sărac și cinstit“, tătucul, bunicuța, stalinistul… era cauza tuturor relelor: a readus comunismul la putere, securiștii lui au pus mâna pe țară și pe afacerile bănoase, din pricina lui România bate pasul pe loc. Toate excesele CPUN și ale F(D)SN, apoi ale PDSR și, în sfârșit, PSD i-au fost puse în cârcă. Întotdeauna vacanțele, inclusiv cele de Crăciun și de Paști, veneau cu dezvăluiri, certuri interminabile, moțiuni de cenzură, căderi de guverne, politicieni în conflict cu legea.

PNȚCD, liderii țărăniști în frunte cu Corneliu Coposu, Ion Rațiu, Ion Diaconescu, foști deținuți politici, conducerea PNL, PSDR-ul lui Sergiu Cunescu, liderul Convenției Democratice Emil Constantinescu… erau țapii ispășitori, punându-li-se și lor în cârcă mizerii legate de trecut, de moșieri, de Malaxa și Strousberg, de legionari și fasciști, de „cămășile verzi“! Voiau cică să ne vândă țărișoara imperialiștilor americani, capitalului străin ca să devenim o biată colonie, noi, urmași de daci și Burebista… Chestia asta cu colonia e încă în capul lui Adrian Năstase și al  celor de la AUR.

Se creaseră încă din primele zile ale revoluției doi vectori mari de atac, unul de la stânga spre dreapta abia născândă și altul gălbejit-galeș-pipernicit, anticomunist, proeuropean de la dreapta către stânga. Ei, bine, așa abia îngăimat, văzând spaima din ochii foștilor activiști ceaușiști, mesajul de dreapta a prins forță, iar după 6 ani a adus la putere Țapul în fruntea Convenției Democratice, demonstrând că poporul român nu este o masă amorfă și gelatinoasă, cum se plângeau marii „analiști“ făcuți peste noapte, cu soldă și surtuc roșu. Confruntările au continuat inclusiv în vremea tandemului Crin Antonescu – Victor Ponta și s-au acutizat după alegerile din 2020, părând că zodia crizelor politice e fără sfârșit.

Însă, începând cu 25 noiembrie 2021, s-a făcut deodată liniște! Competitorii războinici de dreapta și de stânga au fost chemați de președinte la aceeași masă, și-au înghițit orgoliile, înțelegând că România are nevoie de o coaliție de guvernare puternică spre a trece peste uriașele provocări generate de conflictul dintre Rusia și Ucraina, de COVID-Omicron și de implementarea programelor de dezvoltare PNRR cu bani europeni. Nu știu a cui a fost ideea. Unii zic că ar fi intervenit șefii NATO și ai SUA împreună cu liderii UE. Cert e că mai-marii PSD și PNL au înghițit gălușca și s-au apucat de treabă la Palatul Victoria, lăsând la o parte motivele de gâlceavă reciprocă și continuă. 

Ca urmare, poporenii au avut un Crăciun liniștit. Necăjiți au fost doar presarii care nu găseau subiecte să-și mențină audiența, scormonind după ori inventând break-news-uri cu politicieni călcând strâmb. Au găsit, slavă Domnului! accidente groaznice, divorțuri ale celebrităților, încercând să ne strice liniștea cu un irlandez beat în vizită nocturnă la Casa Poporului ori cu părăsitele metrese, ibovnice focoase, sulemenite rămase fără parale tocmai de sărbători. Șomerițe de lux.

Petru Tomegea

2022 – Omicron – care pe care

ianuarie 3, 2022

2022 – Omicron – care pe care

Cu toate eforturile guvernelor din țările dezvoltate și cu sisteme de sănătate puse bine la punct precum Anglia, Germania, Israel, Elveția, Spania, Italia…, virusul pandemic Omicron se răspândește după cum i-e pofta. Totuși cu certificatul verde poate fi încetinit ritmul îmbolnăvirilor pentru ca spitalele să-i poată prelua pe toți cei  grav bolnavi, dar în rest e ca și cum ai păzi cu nuielușa un cârd de iepuri. Noroc au vaccinații cu schema completă: aceștia nu fac forme urâte, mortale și, în general, nu au nevoie de spitalizare.

După renunțarea la sau amânarea certificatului verde, în România a reînceput scandalul mediatic: cică guvernul nu se îngrijește de binele populației, face pe placul auriștilor Șoșoacăi, iar cei vulnerabili vor da ortul popii… Până deunăzi se dădeau de ceasul morții protestând împotriva certificatului verde: dictatură sanitară, le fură libertatea Iohannis și statul paralel, carantinare, control securistic, le omoară afacerile, vom muri de foame, stând cu școlile închise… 

Acum au întors-o ca la Ploiești: ne trebuie certificatul verde! Acești critici acerbi refuză să ia în considerație situația disperată a nemților, englezilor, israelienilor… care, cu toate măsurile legate de vaccinarea a peste 90% din populație, de distanțare social-fizică și de implementarea certificatului verde, cazurile de infecții sporesc în proporții îngrijorătoare. Nu și decesele.

Acum multe state vor recurge la o altă strategie: Omicron are mortalitate de trei ori mai mică decât COVID-19, dar contaminarea e de multe ori mai rapidă, în schimb dezvoltă asemeni vaccinului în prima fază o imunitate mai slabă, apoi imunitate colectivă, de aceea guvernul de la Ierusalim, de exemplu, se pregătește să-și ajute cetățenii să treacă mai ușor prin boală și astfel să se imunizeze. S-au îngrijit din timp de medicamente eficace, iar spitalele lor sunt pregătite să facă față unui val uriaș de contaminați. Au introdus însă și a IV-a doză de vaccin ca să fie siguri.

Nu sunt singurii care converg spre această variantă antipandemică, numai că, din păcate, cu bâlbâielile lor, ale ministrului nostru al Sănătății, cât e el de Rafila, și ale invitatului său, o celebritate medicală, nu au fost în stare să ne convingă. Ceea ce înseamnă că vom avea în continuare scandal mediatic, și de o parte, și de alta, iar starea PSD din sondaje poate deveni amenințătoare în caz că strategia ministrului ar da greș. Și cu voturile nu se joacă nimeni, ceea ce n-ar fi pentru prima dată.

Așadar ne vom confrunta cu un grad sporit de expunere la virusul Omicron și ni se va proba imunitatea naturală împreună cu rezistența fizică ale fiecăruia dintre noi, cu un grad de mortalitate de câteva ori mai mare a celor nevaccinați. Ținând cont de starea de sănătate publică și de capacitatea spitalelor de a ne vindeca, luând în seamă indisciplina și lipsa de respect pentru lege ale populației noastre, valul acesta pandemic, cică ultimul(?), va lovi din plin. Cu atât mai mult cu cât presingul mediatic al antivaxxerilor, cu Șoșoacă în frunte, și cu destule cozi de topor din rândul unor medici și traficanți de medicamente-tratamente anti-COVID comercializate ilegal vor amplifica numărul deceselor și al infectaților. Până când se va afla un procuror și un judecător care să pună piciorul în prag.

Dine fericire, acum și Dreapta, și Stânga s-au pus de acord și vorbesc pe aceeași voce: vaccinați-vă, oameni buni, și feriți-vă cum și cât puteți de zonele aglomerate, iar sărbătorile petreceți-le în liniște în familie, alături de copii, frați și surori. Până mai ieri trăgeau unul hăis și altul cea. Sfat pe care petrecăreții de revelion și colindătorii, artiștii și organizatorii s-au făcut că nu-l aud: au fost fericiți o noapte fără a se gândi la consecințe.

Iar consecințele vor apărea peste 7 – 14 zile…, după cum spun medicii epidemiologi. Deja numărul infectaților crește îngrijorător de la o zi la alta. Dar nici vorbă să se bulucească lumea la vaccinare, acceptând varianta din titlu: „care pe care“ și jocul de-a moartea. Ca și cum cele peste 50 000 de decese nu ne-ar privi și pe noi, ca și cum scaunele rămase goale la masa de Crăciun nu ne-ar impresiona deloc.

Petru Tomegea