Ca observator atent al informaţiilor care pătrund în spaţiul public, nu se poate să nu rămâi şocat de absenţa aproape totală a discursului politic calificat. În schimb, este extraordinar de prezentă replica vindicativă, discursul ameninţător la adresa concurenţilor pe acelaşi culoar, a adversarilor şi a opozanţilor politici, a partidelor din partea cealaltă a eşichierului. Or o asemenea politică nu serveşte nicidecum bunei guvernări. De demonstrat.
Ameninţări pentru toată lumea
Aproape că nu există politician, formaţiune politică, instituţie a democraţiei care să se poată extrage din această stare de fapt. În lipsa unor date certe, a unor proiecte ori programe, şi politicieni şi presă trec la îngroziri şi ameninţări cu care încearcă să-şi sperie sau să-şi demobilizeze adversarul, inclusiv colegul cu altă viziune: Călin Popescu Tăriceanu, Andrei Chiliman îl sperie pe Crin Antonescu cu alegerile în PNL, Antonescu îi ameninţă voalat cu excluderea, europarlamentarul Cristian Preda îl îngrozeşte pe prim ministrul Ponta cu Crin Antonescu, cică un fel de Ceauşescu…
Dan Voiculescu îl sperie pe preşedintele Băsescu cu suspendarea, cu Justiţia de după încheierea mandatului, iar susţinătorii acestuia îl ameninţă pe Felix cu procesele în instanţă, cu dosarul ICA şi cu alte celea. Parlamentarul Raluca Turcan, consilierul Daniel Funeriu îi sperie pe miniştrii Pricopie şi Andronescu cu clasa 0, iar aceştia, la rândul lor ridică vocea, bătându-le obrazul că „tupeul şi îndârjirea nu ţin loc nici de logică, nici de inteligenţă”.
Lasă că nici Opoziţia nu rămâne mai prejos, chiar dacă miza funcţiilor publice şi a avantajelor bugetare lipseşte: Blaga îi sperie pe cei ce nu-l mai vor în fruntea PDL, inclusiv pe pretendenţii(?) Cristian Preda, Gheorghe Falcă că nu e exclusă candidatura la prezidenţiale, aşa cum nici Adriean Videanu nu o exclude…, nici alţii… aşijderea. Atraşi precum fluturii la lampă.
Intră în joc instituţiile
Lucrurile trec adesea de sfera omenescului, ajungându-se la faza pe instituţii: unii parlamentari ameninţă CCR cu dispariţia în viitoarea configuraţie constituţională, Preşedinţia sperie Parlamentul cu referendumul din 2009 asupra celor 300 de parlamentari şi a abrogării Senatului, iar Parlamentul, ca să nu rămână dator, îngrozeşte Preşedinţia cu reducerea prerogativelor şi abandonarea regimului semiprezidenţial în favoarea Republicii Parlamentare.
În sarabanda înspăimântărilor mai intră peste toate şi ANI, şi DNA, şi serviciile secrete, încât stai şi te întrebi dacă a mai rămas vreo instituţie publică sau vreun înalt personaj neatins de boala sperieturilor şi de cine mai ştie ce ameninţări.
Culmea-culmilor s-a atins imediat după publicarea raportului MCV pe Justiţie când ameninţările au depăşit graniţele: o anumită parte a spectrului politic şi câteva instituţii din România s-au înspăimântat de conţinutul acestuia, încercând, la rândul lor, să acuze lipsa de obiectivitate şi caracterul părtinitor al CE…
Sperietura se întoarce împotrivă-ne
Prezentarea extraordinar de succintă de mai sus e menită, la rândul ei, să ne sperie pe noi, contribuabilii. Şi pe bună dreptate: niciuna, dar absolut niciuna din sperieturile, ameninţările şi replicile la astfel de atitudini nu fac parte din fişa postului, dar, în schimb, consumă cea mai mare parte a timpului de lucru al înalţilor demnitari, înveninează atmosfera, încât foarte puţini se mai concentrează şi asupra jobului.
Este principalul motiv al nemulţumirilor populare, al percepţiei publice că „în România nimic nu merge”, că politicienii nu fac decât să se certe toată ziua iar ideea de bună guvernare e doar o gogoaşă demnă de campania electorală, că politicul s-a îndepărtat de cetăţean, iar instituţiile statului de drept nu-şi fac datoria.
Consecinţele acestei stări de fapt sunt frustrante: concomitent cu multiplicarea îngrozirilor şi a ameninţărilor, imaginea, notorietatea şi credibilitatea politicienilor scad. Cu cât luptele implică mai multe instituţii publice, cu atât acestea vor avea de suferit, iar, în final, vom trage ponoasele cu toţii. Inclusiv România.
Raţionamentele de mai sus sunt la îndemâna oricui, sunt familiare tuturor diriguitorilor noştri, neprezentând niciun fel de dificultate şi totuşi de ani buni nimeni nu ţine cont de ele. Se mai face caz de ele prin campanii electorale, ca apoi să se revină la ameninţări şi îngroziri.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 