După debarcarea lui Petre Roman în 2001, PDL nu s-a mai comportat ca un partid politic în sensul clasic al cuvântului, ci ca un fel de confrerie jansenistă funcţionând după canoanele şi umorile unui frate mai mare în stepene. Voinţa acestuia era lege: împărţea sarcinile, îşi judeca supuşii şi stabilea ierarhia.
Nici vorbă de construirea sau înscrierea într-un mainstream, adică să reprezinte tendinţe şi ideologii social-politice în curs, nici vorbă de colaborare cu celelalte forţe dispuse a realiza obiective şi programe comune pentru România, deoarece interesele îi priveau doar pe lider şi pe cei câţiva iniţiaţi. De demonstrat.
Democraţia ca joc de putere
Dacă până la câştigarea puterii împreună cu PNL şi…Voiculescu în 2004 democraţia internă de partid cum-necum se mai respecta, de atunci PDL joacă pe o singură mână şi o singură carte, aceea a lui Băsescu. Ca să suporte privaţiunile şi să nu se hainească, i-a ţinut aproape pe vechii tovarăşi de drum Blaga, Berceanu, Videanu… Nu e locul aici să analizăm mijloacele.
Prezent de dimineaţă până seara în mass-media, partidul a început să crească în sondaje, dar nu prin îmbunătăţirea performanţelor la guvernare naţională sau teritorială, ci prin canibalizarea întregii scene politice, prin atacuri consecvente la adresa aliaţilor liberali şi în special a primului ministru, Călin Popescu Tăriceanu.
De atunci PDL aplică tactica singur împotriva tuturor: priviţi otova, toţi sunt demagogi, ipocriţi, corupţi, hoţi, mişei, incompetenţi, numai portocaliii dispun de valori şi merite, numai ei fiind în stare să rezolve problemele ţării, iar Băsescu a devenit atotputinte şi omniscient, serviciile secrete, alte instituţii ale statului de drept punând umărul la acţiunea antidemocratică de personalizare a puterii.
Politica – o formă fără fond
Negocierile parlamentare, consultările între Opoziţie şi Putere, între preşedinţie şi partide n-au mai avut loc decât arareori şi fără niciun rezultat, căci se opuneau oricărei iniţiative a celorlalţi. În aceste condiţii, a fost meritul lui Tăriceanu că s-a concentrat pe sectorul economic-investiţional ale cărui perspective au permis creşteri importante de salarii şi pensii.
După intervenţia cu bileţelele galbene şi roz ale dnei Udrea, relaţiile între cei doi s-au răcit brusc. Motivele adevărate n-au fost dezvăluite nici de Tăriceanu, a cărui statură morală nu i-ar fi permis, nici de Băsescu. Dar a rămas porecla de Răzgândeanu, deoarece nu a mai fost de acord cu demisia guvernului şi provocarea alegerilor anticipate.
Lepădarea de Tăriceanu
După părerea unor analişti, răzgândirea ar fi fost determinată de aflarea stratagemei puse la cale de PDL care dorea să se lepede de liberalii tăriceni spre a rămâne singur la Palatul Victoria. Contracararea iniţiativei PDL a dus la trădarea grupului Stoica-Stolojan în 2006 şi la spargerea PNL, motiv pentru care între cele două partide s-a tăiat orice cale de comunicare.
Accentuându-şi tendinţele autoritariste, preşedintele nu încredinţează alcătuirea guvernului în 2008 Coaliţiei Johannis care câştigase scrutinul, ci propriului partid, iar Curtea Constituţională şi-a jucat rolul acceptând. PDL s-a asociat totuşi cu PSD pentru alcătuirea majorităţii. Doar pentru câteva luni însă, cât le-a trebuit să corupă ori să atragă alţi parlamentari prin mijloace pe care presa le numeşte fie trădare, fie mituire ori şantaj. Astfel că, de la finele lui 2009, rămân, în sfârşit, singuri la butoane, deşi formal le stau alături UNPR şi UDMR.
Reforme şi traseism
Insuccesele au fost cauzate cică de proasta comunicare, nu de politicile lor publice fără cine ştie ce aderenţă la membrii de partid ori la mase. Astfel, reformarea statului s-a făcut prin concedierea a 200.000 de bugetari şi tăieri de 25% din salarii, modernizarea clasei politice, prin uninominalul lui Boldea, Pasat, Ridzi, Apostu… şi prin stimularea traseismului, iar reforma legislaţiei prin 13 angajări ale răspunderii guvernamentale. Toate perorate ceas de ceas pe ecrane şi în oficinele de partid până la lehamite.
Or un partid responsabil ar fi căutat să îndeplinească dezideratele naţionale, promisiunile din campanii. Ceea ce nu s-a întâmplat: după ce PDL şi Băsescu s-au înstăpânit peste Putere, „Să trăiţi bine!” s-a mai auzit doar în bancuri. Q.e.d.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 