Cică „un om politic care vrea să aibă viitor nu pune mâna pe bani și… nu se lasă în mâna presei”. Cu astfel de afirmații pe care le face tot mai frecvent, președintele și-a mai diminuat credibilitatea cu câteva procente – orice cunoscător, oricât de mediocru, a învățat regula postdecembristă că în politica noastră nu se mișcă nimic fără bani.
Însuși dl Băsescu o știe și totuși vine la televizor și ne spune contrariul. Dar nici până azi nu am aflat câți bani au costat în totalitate cele două campanii ale sale, mai ales ultima care, se spune, a fost cea mai costisitoare dintre toate campaniile noastre electorale. A se aminti protestele contracandidaților despre publicitatea electorală deosebit de agresivă, frecvența, calitatea și dimensiunile videoclipurilor electorale. Dar campania Elenei Băsescu la europarlamentarele, când erau panouri până și în lanurile de porumb și cartofi de la marginea șoselelor?
De ce nu avem mulți politicieni merituoși?
Nici până azi nu s-au făcut publice listele cu donatori și contribuitori, cu mulțimea și identitatea sponsorilor, așa cum nu s-au făcut publice, cu foarte mici și nesemnificative excepții, nici datele referitoare la banii cheltuiți în campanii electorale și între de către ceilalți politicieni. Este principalul obstacol în calea transparentizării deciziei politice în statul nostru firav de drept.
Pentru că banul este cel ce viciază alegerile prin realizarea și păstrarea a numeroase complicități. Este motivul pentru care cei ce nu dispun de fonduri nu pot accede în politica românească: orice candidatură costă de zeci, de sute, de mii de ori mai mult decât câștigă un funcționar, un profesor, un medic, iar subvenția de la guvern este o glumă nevinovată.
Prețul politicului
De ce este scumpă politica noastră, deși numai de eficiență nu poate fi bănuită? Fiindcă în campanii se aleg cele mai luxoase modele de panotaj, mizându-se foarte mult și pe prezența mediatică, mai ales televizată, și mai puțin pe procedee ieftine, dar eficiente precum contactul personal „door to door”. Contact devenit însă fie dezgustător pentru candidații cu oroare de glod și praf, fie greu de realizat din cauza imaginii compromise a doritorilor de noi mandate. De aceea se preferă modificarea percepției prin mass-media.
Nici între campanii electorale lucrurile nu se schimbă: pentru programele și proiectele celor de la Putere, din Capitală până la țară, se caută aderenți tot prin TV, nu arareori publicitatea și advertising-ul fiind mai scumpe decât respectivele planuri mărețe. Nu sunt singurele paradoxuri ale politicii românești.
Compromisul cu presa
Când vine vorba despre presă, lucrurile sunt și mai grave pentru că sunt la vedere. Oricine și-a dat seama citind presa sau uitându-se la televizor că există un număr de personalități politice care fac rating și sunt căutate ca iarba de leac de către realizatori, la fel cum există și personaje care nu (mai) au priză la mase. Iar priza asta la mase a devenit o boală de lux în România.
Dacă cei din prima grupă sunt „premiați” de patroni, ceilalți trebuie să-și plătească într-o formă sau alta aparițiile. Altfel nu apar. Iar dl Băsescu știe bine ce înseamnă să pierzi puncte la capitolul notorietate și imagine publică. La fel cum este conștient ca noi toți că fără să apari la TV n-ai cum face politică.
Președintele acuză, dar…
De fapt președintele a venit cu o nouă acuzație în stilu-i caracteristic: presa și televiziunile inamice nu-l invită niciodată în studiouri, iar celelalte pe unde apare nu prea au audiență. A nu se înțelege greșit: atunci când știrile sunt redactate corect, primii oameni în stat nu pot lipsi din emisiunile de informații.
Ce se întâmplă însă cu noii intrați în sistem sau cu cei ce doresc să intre? Fiindcă pe aceștia nu-i cheamă nimeni, mai ales dacă nu au în spatele lor logistica și banii partidului. Numai că, în condițiile în care lipsește o cernere corectă a valorilor, nu se poate vorbi decât incidental de calitatea tinerilor / noilor politicieni. Le fel cum o parte din vină aparține mediilor în cauză.
Și așa cercul vicios e gata: nu apari în mass-media, nu poți face politică, iar dacă nu ai și nu dai bani, nu apari. Ce e de făcut? Se spune că o mulțime de ONG-uri ar avea ca principală preocupare lansarea unor astfel de personaje, dar până azi nici vorbă să se fi auzit de vreo reușită.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 