Mai are România nevoie de elite?

Mai are România nevoie de elite?

Ca români, luăm în considerare un lucru abia când ne frige la degete sau dispare. Cum climatul politic s-a deteriorat, iar excesele, abuzurile de putere s-au înmulţit, privim cu ochii umezi, vorba preşedintelui, la ipotetice elite care ar trebui să sară în apărarea celor năpăstuiţi.
În spaţiul public, bocitorii pe umărul sărăcenilor, apărătorii libertăţilor şi ai democraţiei s-au înmulţit. De la ei provine acuza de non combat la adresa marilor personalităţi ale culturii şi ale ştiinţei româneşti, care cică întârzie într-un prelungit somn al raţiunii.

Şi totuşi elitele…

Acuzatorii însă nu-şi pot depăşi propria condiţie, să înţeleagă că fenomenul elitist contemporan nu mai e cel învăţat cândva din cărţi. Capitalul, criza şi, mai ales, recesiunea ne-au lovit nu doar la buzunar, ci mai ales în structura demografică şi demnitate. Starea elitelor, cu excepţia celei politice, singura care nu ne părăseşte, orice ar fi, s-a schimbat radical, prefigurând, ca de obicei, o primenire generală de statu quo-uri şi mentalităţi.
Pentru ţările care, din varii motive, n-au prins primul avânt al libertăţilor şi al democraţiei, elitele au jucat un rol determinant. Ca să ne întemeieze o patrie, paşoptiştii au avut de luptat cu suzeranitatea otomană, statul patriarhal, analfabetismul şi cu înapoierea. După ce şi-au săvârşit opera lăsând urmaşilor România reîntregită a regelui Ferdinand, elitele au renunţat la sămănătorism şi poporanism, adaptându-şi comportamentul noilor cutume apusene: o parte a intrat în bătălia politică, iar alta şi-a văzut de învăţământ şi cultură.

Evoluţie frântă

Aflat la limita între civilizaţie şi conservatorism revolut, cu reprezentare pur formală la vârful puterii, mai ales după război, poporul a redevenit populaţie manipulabilă, iar speranţa de eradicare a subdezvoltării s-a veştezit. Principala cauză o constituie obstrucţionarea participării cetăţenilor la luarea deciziei politice şi distanţarea arogantă a conducătorilor de populaţie. De la origini şi în prezent.
Nicăieri în lume nu există o forţă militară coercitivă şi informativă de o asemenea amploare, interpusă între şefi şi contribuabili. Nicăieri nu se calcă pe picioare atâtea servicii secrete ca să-l izoleze pe conducător de masele populare. De cine se tem? Oare câte şcoli, spitale, km de autostradă s-ar face cu bugetele SRI, SIE, STS, SPP, DGIPI, DGIA, DIM, DCISM, DGPA…, plus sutele de mii de consilieri, bodyguarzi, argaţi, şoferi, slugi, oameni de încredere? Nu ei cocoşează statul slab? Nu cumva de asta împrumutăm miliardele?

Fripturism şi privilegii

Până prin 2004-2007, elitele au stat la TV, au scris în presă, în reviste şi cărţi cum e cu statul de drept, cu instituţiile sale, cu relaţiile între cetăţean şi autoritatea publică. Au condamnat democraţia originală a FSN-lui iliesc, arătându-ne ce e democraţia adevărată. Au scos lumea în stradă învăţând-o să lupte pentru drepturi şi libertăţi.
După admiterea în NATO şi UE, ies în public arareori, încercând să ne dezveţe ce ne-au învăţat acum două decenii, să ne convingă de opusul celor susţinute atunci. Dar nu recunosc că au greşit sau că greşesc. Ceea ce nu numai că le-a distrus aura demnităţii, dar le va infesta şi cariera.
Jurnaliştii se întreabă ce să fi determinat schimbarea radicală a opţiunilor, dar lucrurile nu sunt simple. Dacă Opoziţia acuză în genere fripturismul, sinecurele, avantajele şi privilegiile date cu generozitate de actuala Putere, se observă că procentul celor căzuţi în păcat e nesemnificativ. Dacă-i excludem pe activiştii tot mai zeloşi.

Între pragmatism şi cinism

Explicaţia e alta: luptătorii vârstnici fie şi-au diminuat activitatea, fie s-au dat cu Puterea ori au fost daţi deoparte, dar tinerii valoroşi nu şi-au însuşit idealurile lor, preferând să plece peste graniţe pentru cariere de răsunet pe cont propriu. Sătui de încercări ratate, de lentoarea prefacerilor, înţeleg altfel decât paşoptiştii valorile universale legate de patrie, limbă, bine comun.
Mulţi din cei plecaţi ne aruncă adevărurile dure direct în faţă: nu voi i-aţi ales? Nu pe banii voştri prosperă şi huzuresc? Adevărat este, însă pragmatismul tinerei generaţii e cinic, iar renunţarea la acţiuni civice profesioniste în folosul celor mulţi va menţine România între voluntarism şi statul de drept.

Petru Tomegea