În imaginarul public se răsfaţă de aproape un deceniu un personaj politic imprevizibil până la bizar, analizat, „comentat”, bârfit, înjurat, dar temut, pândit zilnic, fără să se reuşească stabilirea unor coordonate ipostazic-verificabile. De aceea „modelul” uman stârneşte curiozitate aproape maladivă.
„Fenomenul politic” Băsescu şi-a ajustat tipologic conturul insolit şi extravagant în anii Convenţiei Democrate. Bine calculatele-i răbufniri au provocat falii schismatice propriilor grupuri partinice, cumplite dureri de cap preşedintelui Constantinescu, primului-miniştru V. Ciorbea, dlui P. Roman şi nouă tuturor. S-a insinuat chiar o anume psihoză.
Punctual, surprinde printr-un set de variabile independente şi/sau interactive ca: atrage în jurul său personalităţi cu reale însuşiri pentru profit de imagine, îşi valorifică atuurile personale cu fler hiperdezvoltat, dispune de energie debordantă pentru a face faţă crizelor provocate de el însuşi, iese la rampă cu talent de actor înnăscut pentru declaraţii năucitoare. E pus mereu pe isprăvi, poante, ştrengării, mitocănisme într-o limbă românească neaoşă cu priză la public, lăsând impresia unui om obişnuit, lipsit de complexe. Se învârt în jurul său, cu toată isteria presei, femei fatale, în deplin contrast cu un fizic puţin propice costumaţiei de top. Acţiunile sale, pe lângă impact, au putere inductivă, ceea ce generează spectaculosul, în schimb, reflexul deductiv e slab, fără consecinţe generatoare de corecţii majore. Proiectele politice şi mai cu seamă modalitatea de punere în operă nu au însă consistenţă. Lansate în campania electorală, n-au convins. Analiştii „mogulizaţi” de preşedinte n-au dat doi bani pe ele.
Urmăreşte sabordarea sau subordonarea sistemului „ticăloşit”? Pentru că provoacă dezechilibre majore între puterile statului, notă proastă la criteriul Pareto. Chiar şi sub asediul crizei, funcţionează la fel, prin urmare, check and balance a fost redirecţionat mioritic. Vrea să afle comportamentul de grup al indivizilor politici loviţi în moalele capului pentru a-l modifica ulterior, speculând efectul Hawthorne, sau pur şi simplu încearcă un transfer de personalitate spre zonele induse? (Jung) Adică propriului popor. I-o fi căzând greu Cioran după care „românii nu se pot depăşi în chip normal pe ei înşişi”, sau tocmai de aceea. Navighează în populism din cauza dimensiunii preponderent rurale a societăţii, (aproape 50% la ţară şi alte vreo 20% de la oraş ocupate în paralel şi cu lucrul pământului), ori datorită slăbirii unei ipotetice coeziuni sociale? Îşi înlătură „cu perfidie” (C.T. Popescu) sangvinară tovarăşii de drum, refuzând cu obstinaţie lucrul în echipe urzite de alţii, din calcul strategic, ori are mentalitatea alergătorului singuratic de cursă lungă? Capitalizează politic doar în nume propriu din instinct, din necesitate, din individualism, sau are alt plan „machiavellic”?
În imposibilitate de a mânui sforile subterane ale predecesorului său, avea nevoie de puteri sporite întrucât Constituţia iliesco-iorgovană nu-i ofereau un rol de „jucător”, aşa că încă din campanie înoată pe valul simpatiei populare, esenţa puterii sale. Prima lovitură de berbec: a schimbat dintr-un foc axa tradiţională franco-germano-rusă ca să ordone cap-compas Washington – Londra, provocând isterii interne şi externe. Anticipare ştiinţifică sau intuiţie copiată post factum după orientarea creştin-democratei Merkel, Cancelar german. Fără vreun efect. Flerul n-a mai funcţionat. Dar stilul nu dă semne de slăbiciune.
Societatea civilă remarcă greşelile: reforma morală s-a împotmolit înainte de a începe; e necesară chiar şi după 20 de ani o lege a lustraţiei, pusă în termeni corecţi, fiindcă or fi fost ei importanţi informatorii, dar nu ieşeau din cuvântul băieţilor cu ochi albaştri, care, la rândul lor, executau cu mult zel poruncile înalţilor activişti pcr; vânătoarea de vrăjitoare, noaptea cuţitelor lungi sunt doar cabale de speriat sau potolit babe politice; în plus, eroii revoluţiei, mineriadele, jaful băncilor şi al activelor economice au cam aceiaşi autori, nu numai morali, ţinuţi în braţe de- şi cu toate puterile; a fost el pus la punct, pe hârtie, sistemul legislativ, însă mai trebuie şi forţă şi voinţă politico-juridiciare de a-l aplica fără ură şi părtinire. Treabă anevoioasă la nereuşita căreia a „pus umărul”, vrând a-şi demonstra forţele.
Ce-i de făcut? „Înapoi la popor”, „reforma clasei politice”, „parlament unicameral”, „vot uninominal”, transparenţa surselor de finanţare a mass media, reforma educaţiei, sunt doar câteva torpile lansate în foc automat în cei 5 ani. „Putem fi în avangarda acestor procese care încep în Europa sau putem să stăm să fim ultimii”. Suntem ultimii. A provoacat mereu tangajul sistemului, dar n-a intuit icebergul crizei, luat în plin. Împreună cu guvernanţii descântă podurile / şoselele să nu se surpe şi, în compensaţie, primim sărăcie lucie şi curbe de sacrificiu. Tot mai mulţi români se întreabă: la ce-or fi buni atâţia amar de politicieni gureşi şi degrabă certăreţi cu veniturile, viloaiele şi gipanele lor babane? Putem fi în avangarda Europei fără WC-uri, cu case de paiantă şi chirpici înghiţite de puhoaie, cu drumuri desfundate, cu codrii seculari strămutaţi în conturi elveţiene, cu şcoli care dau să pice peste prunci şi cu poporul plecat la lucru peste hotare? Cu politicieni care vorbesc limbi străine de parc-ar mânca aguridă după scoverzi?
După atâta risipă de şmecherie şi stratageme pro domo, poate că domnul Băsescu va avea măcar revelaţia, în sfârşit, că era mai utilă crearea unei forţe politice progresiste care să poată învinge tare sistemice prin decizii rapide şi inspirate de ştiinţa bunei guvernări, prin investiţii strategice în educaţie şi învăţământ, cheia tuturor necazurilor domniei sale şi ale celor mulţi. Ar fi lăsat „o dâră” la Cotroceni.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 