Archive for the ‘Şcoala românească nu merită încrederea lui Funeriu’ Category

Şcoala românească nu merită încrederea lui Funeriu

iunie 10, 2012

Fostul ministru Daniel Funeriu şi echipa sa de la Cotroceni, cei ce au croit o Lege a Educaţiei după chipul şi asemănarea lor, când se referă la şcoala românească, la dascăli şi elevi văd negru în faţa ochilor: o şcoală beteagă, cu profesori chiulangii, care lucrează (lucrau) doar 16 ore pe săptămână, incompetenţi, superficiali, hoţi, mitangii, cu elevi, studenţi şi universitari care în afară de copiat, plagiat şi cumpărat diplome nu mai ştiu nimic altceva, cu sindicate care mereu sunt împotriva reformelor… Până la dl Funeriu şi ai săi, şcoala românească nici n-a existat, iar după, a sucombat.

Două personaje, o singură idee

A se remarca de la bun început coincidenţa nu doar formală cu părerile Cotrocenilor despre politică şi politicieni: până la Traian Băsescu, nici Ion Iliescu, nici Emil Constantinescu n-au lăsat măcar „o dâră”, iar în afară de PDL şi de câteva personaje ca Boc, Macovei, Barbu, Udrea… Dumnezeu nu ne-a mai hărăzit cu te miri ce.
Încercând o trecere în revistă a acestor elemente programatic-ideologice şi încadrarea lor într-un mainstream, o mişcare de stânga ori de dreapta, observăm că, în afara nihiliştilor, o obscură concepţie filosofică născută în zorii civilizaţiei, nicio doctrină politică nu refuză o anumită continuitate, un reper la care să se raporteze.

O reformă fără subiect şi fără obiect

La fel, documentându-ne asupra celor mai cunoscute reforme ale educaţiei, nu descoperim aproape nimic din susţinerile dlui Funeriu, ci individualizăm doi vectori fundamentali: ce reformăm (obiectul) şi cu cine, cu ce reformăm (subiectul). Or legea dlui Funeriu nu reformează procesul cunoaşterii, nici al învăţării decât tangenţial: niciun dascăl n-a găsit acolo o concepţie nouă, revoluţionară despre procesele didactice, de aceea efectele în timp asupra standardelor educaţionale vor fi îndoielnice. Nici măcar stufoasa birocraţie nu e eliminată.
Dacă reformatorii celebri, îl adaug aici şi pe Andrei Marga al cărui demers ar fi putut avea succes dacă n-ar fi fost întrerupt de urmaşi, mizau pe un mijloc de reformare la îndemână, o lege europeană şi dascălul, ca în cazul lui Spiru Haret, Daniel Funeriu îl desconsideră pe educator, îl demonizează, îi dresează mereu procese de intenţie. Asta însemnând că, pentru a moderniza educaţia, i-a mai rămas o singură entitate, elevul. Or despre elevi, studenţi reformatori, legea nu are nimic de spus, principalul vector de reformare fiind dl Funeriu şi activiştii săi de partid.

Funeriu – mare reformator

Dacă de reformat nu reformează decât în cadrele de mai sus, ce face măreţul reformator? Politizează, încearcă să folosească sistemul educaţiei naţionale în beneficiul electoral al PDL, al dlui Băsescu şi, poate, al său personal. E nevoie de demonstraţie.
Spune dl Funeriu că „elevii şi studenţii sunt carne de tun pentru politici educaţionale devastatoare pentru România…, în mandatul [său] fabricile de diplome au pierdut în jur de 100 de milioane de euro în 2 ani”. Să nu ştie măreţul reformator că absolut toţi absolvenţii respectivelor universităţi particulare câştigă procesele de echivalare a diplomelor în instanţe, sau ne ia de proşti?
Continuă dl Funeriu: „E clar acum unde cotizează aceste fabrici de diplome şi cine le susţine interesele: Guvernul Ponta”. Oare? Nu vreţi să vedeţi în ale cui oşti electorale s-au înregimentat după 2008? Să fi trecut vreunul în tabăra USL? Nu s-a aflat.

„E lesne să mă faci Zoil, când singur tu te faci Horaţiu”

Zice dl Funeriu că a ales excelenţa, iar USL, mediocritatea. Aşa să fie? Dacă a ales excelenţa, competenţa şi expertiza, de ce acestea nu au contat în faţa criteriului vârstă şi carnet de partid, nici chiar la facultăţile de filosofie, e.g., unde performanţa maximă vine după 60-65 ani? Nu pentru asta autonomia noastră universitară şi şcolară a ajuns subiect de presă în Occident?
Şi aplaudacii săi se sperie de consultarea democratică a profesorilor, a elevilor şi a studenţilor în privinţa organizării bacalaureatului şi a vieţii universitare. Nu vor fi fiind aceştia conştienţi că un bacalaureat slab nu va permite înscrierea la universităţi celebre? Or fi toţi hoţi şi idioţi?
Cine politizează? Un ins care-şi ţine propriile diplome la fereală şi căruia îi este teamă să nu cumva să descopere între dascălii mereu beşteliţi oameni cu adevărat competenţi şi bine orientaţi în privinţa educaţiei? Sau va fi fiind convins că în mileniul al III-lea educaţia se poate face cu otuzbirul.

Petru Tomegea