Ce aveți cu Victor Ponta?

Ce aveți cu Victor Ponta?

Poate că întrebarea corectă ar fi „Ce are Victor Ponta cu noi?“ Dar să observăm mai întâi că personajul nostru nu se lasă, ci insistă să ne fie neapărat mare „conducător“, iar de la pierderea alegerilor prezidențiale din 2014 și mai cu seamă de la demisia pricinuită de omorul de la „Colectiv“ încoace își caută cărarea pierdută, însă nu o mai găsește.

Presa a manifestat oarece înțelegere pentru tânărul politician până la accederea în postul, prea înalt pentru dânsul, acela de prim-ministru, când, dintr-o dată și-a pierdut bunul simț (politic), iar modestia și-o afișa doar teatral. Apoi l-a privit de sus pe coechipierul de președinție USL, Crin Antonescu, și a încălcat mocofănește celebrul lor gentlemen’s agreement după ce s-a văzut cu sacii în căruță. (Adică, înțelegerea inițială era că șeful liberalilor îi va susține candidatura la postul de prim-ministru, ceea ce s-a și întâmplat, iar Ponta al social-democraților îl va susține la alegerile prezidențiale pe Crin Antonescu, ceea ce nu s-a mai întâmplat). A fost mai importantă pohta de a candida el însuși decât bărbăția politică. Este cel mai urât și josnic act de trădare a unei prietenii politice după 1989.

Sarabanda greșelilor și degringolada moral-politică au continuat neabătut: aroganța l-a determinat să se împăuneze cu un miting electoral faraonic pe stadionul „23 August“, când subțirimea personajului și poftele sale de putere și mărire au fost evidente pentru toată lumea. Era clar că manifestarea mirosea intenționat a ceaușism, iar activiștii din jurul său puseseră în operă un cult costisitor și deșănțat al personalității, de parcă ne întorseserăm cu 25 ani în urmă. De minciuni groase, de fake news-uri nu mai zic. A fost momentul în care oricine îi putea anticipa eșecul, un moment în care presa serioasă și liberă l-a lăsat din brațe.

A pierdut prezidențialele, deși era convins de victorie la scor, ca urmare s-a stârnit omerta amenințărilor în partid, iar după cele 64 victime de la Colectiv n-a avut încotro și a trebuit să demisioneze de la Palatul Victoria și să piardă șefia PSD, căci o altă stea se înălța-agita la orizont, aceea a lui Liviu Dragnea. A stat retras din prim-plan o perioadă destul de scurtă, ca apoi să ne trezim cu PRO România, un partid „pâlnie“ prin care să se procopsească cu parlamentarii pesediști fugari și ce-o mai fi pe lângă ei, pentru a-și lua înapoi partidul și a se așeza în locul lui Dragnea. Politică de lift care o vreme i-a reușit.

Stânga s-a așteptat ca fostul lider PSD și PRO România să pună umărul la bunul mers al guvernării nu numai a lui Grindeanu, Tudose, ci și a Vioricăi Dăncilă, dar Victor Ponta a devenit deodată „mare jucător“, după modelele instaurate de Vadim, Năstase, Băsescu… Astfel, pune umărul la căderea guvernului stângii, apoi sprijină instalarea guvernului liberal, însă, nemulțumit probabil de oferta lui Ludovic Orban, nu face pasul strategic, îndepărtându-se atât de aripa liberală a propriei formațiuni cât și de aceea social-democrată din jurul lui Mihai Tudose. Și așa a început dezastrul pe care-l anticipam…

Acum e vremea întrebărilor: ce a vrut Victor Ponta de fapt? De ce l-au refuzat liberalii și Orban? N-a știut să negocieze sau nu avea o bază solidă de negociere? De ce nu l-au urmat pesediștii, pemepiștii… așa cum ne tot anunța triumfător? Iar acum de ce i se risipește turma adunată cu atâtea momeli și intenții războinice?

Întrebările de mai sus au un punct comun nevralgic: trădarea din 2014 care-l va urmări toată viața și-l va costa cariera de mare politician. Căci jocurile politice au o marjă de acceptare, destul de mare la noi, însă trecerea liniei roșii atrage după sine consecințe dintre cele mai perverse. Jocurile de picioare, trădările și înțelegerile pe la colțuri dau oarece rezultate pe moment, numai că toate se răzbună, fiindcă politica românească nu mai reacționează la aceiași stimuli din ultimul deceniu al secolului trecut.

Și apoi este o mare tulbureală în capul acestui lider: ce doctrină, ce ideologie constituie esența PRO România și cui se adresează? Numai celor ce îl adulează sau clienților politici pe care i-a servit în vremea prim-ministeriatului său? Ce fel de țară vrea să ne construiască un astfel de împătimit de putere?

Petru Tomegea