Ideea majorității de guvernământ, a CCR și a ministrului Justiției de a introduce un prag valoric la „abuzul în serviciu” ridică două probleme constituționale de o gravitate ieșită din comun de care nici CCR, nici Legislativ, nici Guvern nu vor să țină seama: 1. furtul e tot infracțiune și hoțul tot infractor indiferent dacă fură 1 (un) leu sau 200 000 de lei; 2. introducerea pragului valoric discriminează 20 de milioane de locuitori care trăiesc din muncă cinstită fără a primi nicio favoare de la stat și produce impunitate pentru câțiva mahări politici cărora li se dă dreptul să fure până la prag. De demonstrat.
Practic, pragul valoric legitimează nedreptatea, împărțind societatea românească în două clase antagonice, în două Românii: marea majoritate a cetățenilor care-și plătesc cinstit dările la stat și clasa profitorilor care urmează să beneficieze de prag și să-și legitimeze prada. De când Constituția permite așa ceva? A nu se uita că, mai devreme ori mai târziu, de mineriada pragului vor răspunde nu doar politic împricinații, așa cum de celelalte mineriade au răspuns și vor răspunde vinovații care și atunci, ca și acum, s-au ascuns în spatele unor decizii instituționale și colective.
Nu cred că autorii dezincriminării abuzului în serviciu își închipuie că prin introducerea pragului valoric va scădea nivelul corupției, din contra, numai că în această situație este legitimă întrebarea de ce o fac. Fiindcă nu o fac nici de amorul artei, nici al dreptului… Așa cum sunt convins că nici susținătorii din mass-media nu-și închipuie, deși se strofocă să ne convingă de contrariul. Dar nu-mi fac iluzii că după spargerea buboiului și schimbarea actualei puteri își vor turna cenușă în cap. N-au făcut-o nici altădată în situații asemănătoare, ba, colac peste pupăză, tupeul le va crește proporțional cu mărimea manipulării.
Introducerea pragului survine însă în plină bătălie împotriva corupției când toate forțele ar fi trebuit direcționate către asanarea administrației publice și a mediului de afaceri, cu conexiuni strânse în sfera deciziei politice. Cu atât mai mult cu cât jaful banului public se situează la cote amețitoare, ca niciunde în Uniunea Europeană, ținându-ne în sărăcie.
De ce se tem marii investitori, partenerii noștri NATO și europeni de „hidra” corupției? Fiindcă o țară cu lideri corupți nu poate fi puternică, nu prezintă încredere pentru proiecte serioase, cu atât mai mult cu cât exemple sunt cu nemiluita: lideri politici și înalți demnitari sau funcționari din alte țări au vândut secrete de stat pe bani buni, au furat miliarde, ba chiar au lăsat armata fără muniție, pradă ușoară în mâna inamicului așteptând la hotar.
Or UE și NATO au investit și vor investi zeci de miliarde de Euro în România, iar conducătorii noștri, în loc să stârpească molima corupției, îi dau apă la moară limitând puterea Justiției. Și lucrul acesta se vede tocmai de la Casa Albă și fără să fii cine știe ce specialist.
Firește, au fost și alte puteri politice corupte, dar niciodată până acum nu ni s-a vândut cioara drept porumbel. Fiindcă aceasta campanie de intoxicare cu justițiari care fac jocuri politice arestând mari bărbați de stat cinstiți și integri, deși nu s-a dovedit nici măcar un singur caz de poliție politică, are un singur scop: prostirea în față a propriului electorat. Însă acuzațiile repetate pe toate posturile de televiziune nu țin loc nici de probe, nici de argumente, iar minciuna are picioare scurte.
Ceea ce mă miră este că nu învățăm nimic din istoria recentă: nici trei decenii de când și Guvern, și Mare Adunare Națională, și Justiție, deci cele trei puteri ale statului de drept, toate se ploconeau în fața unui singur om, nici rege, nici împărat, nici mare înțelept și virtuos, un om cu nimic superior altora, iar România ajunsese la coada Europei, una dintre cele mai sărace țări, sărăcie de care văd că politicienilor nu le pasă nici azi. Nu cumva sindromul acesta se repetă, iar societatea românească face din nou greșeala de a se închina la idoli falși, încropiți la îngrămădeală de câteva posturi de televiziune interesate nu de buna informare a publicului, ci doar de contracte mituitoare?
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 