Revenirea temei în spaţiul public s-a produs prin discursul antielitist, antiintelectualist declanşat ca urmare a înregimentării unor personalităţi „independente” în oastea preşedintelui. Un discurs când lucid, când lăcrimos a cărui intenţie nu e totdeauna clară. Aşteptam să fie evaluat mai întâi sistemul bolşevic de valori, cum era cazul, şi abia apoi integritatea celor amestecaţi în bătălia politică postdecembristă. De valori se discută naiv, cei buni (ai noştri) – cei răi (ai lor), aşa stând lucrurile în imaginarul popular. Din cauza nepriceperii la doctrine, nici mişcările politice valahe n-au ajuns prea departe de epoca bizantină a verzilor şi a albaştrilor, mereu în răscoală.
Sentimentul decăderii valorice era prezent şi înainte de ’89, mai cu seamă în cugetul câtorva iluminaţi, aflaţi în răspăr cu regimul. Oficinele comuniste propagau ideea că produsele culturii şi ale civilizaţiei capitaliste sunt decadente, iar cele ale realismului socialist, în continuă înflorire, pline de umanism. După ce-au terminat cu măreţele realizări, culturnicii se află în faţa unui moment crud al adevărului, care ar trebui confirmat de piaţă. Numai că piaţa noastră încă nu a devenit market, ci a rămas un fel de obor, cu târguieli ca acelea şi înşelătorii cât încape, în română „piaţă” fiind sinonim cu „ceaţă”. „Scrieţi, băieţi, numai scrieţi” ne sfătuia bătrânul Heliade, ca tipografia să meargă din plin. Azi nu există ins respectabil dacă nu scrie cărţi, nici om politic fără operă voluminoasă. Piaţa? Doar famelicii jurnalişti mai subvieţuiesc din scris. Încet-încet, nu mai recităm cu însufleţire versurile marilor clasici şi ale poeţilor contemporani, dar ne ascundem în dosul şurii cu „Băgău” şi căscăm ochii cât cepele la reviste despuiate, cu noile achiziţii ale capitalismului de cumetrie.
Într-un context mai larg, se poate afirma că nu numai valorile estetico-filosofice se află în mizerie, ci şi cele moral-patriotice, societatea românească încercând să-şi găsească alte repere în spaţiul monden dominat de murgul sirep al Cămătarului şi de stolul său de porumbei însoţitori, născători de legende. De bon ton sunt oamenii bogaţi, amantele şi divorţurile aleşilor care-şi savurează a doua tinereţe alături de top-modele dornice de politică şi de înmulţirea prinţilor moştenitori bastarzi. Acum vreo cinci generaţii, ne stingeam ofurile în valsuri vieneze armonioase, azi dansăm abraş din buric şi fese pe ritmuri strămoşeşti de Isarlâk şi Ferentari. S-au schimbat vremurile, boieri dumneavoastră, căci odată cu democraţia şi libertăţile trebuie să ne dăm şi noi cu lumea, să deprindem valorile după Academia de Manele şi Belle Arte cu Minuni şi regina sexului în bikini 3D.
În atari condiţii, orice demers asupra valorilor nu-şi are rostul. Forţaţi de stimulente tainice, unii critici improvizaţi văd nimicul, iar alţii, capodopera, în aceeaşi creaţie, pe baza aceloraşi argumente. Aşa că cititorii, câţi or mai fi fiind, află pe tarabe multă maculatură abjectă, promovată deşănţat, tratate analfabete de medicină naturistă şi vindecări cu lut, urină, balegă, urma vacii pe înserat, coarne şi copite de ţap, manuale de chiromanţie, de magie mai albă ori mai neagră. Ca în orice ţară fără autorităţi, fără Universitate şi oameni de ştiinţă.
Demult a funcţionat un parteneriat între edituri şi critici, specialişti, experţi, ca să cultive împreună excelenţa, nu zeci de genii pe Km2. Acum gunoiul nonvalorilor năzuieşte snob la vârf, emite pretenţii obraznice asupra panteonului naţional, iar kitschul e deversat în casele noastre, colmatând canalele. Izgoniţi din cetate, artiştii autentici s-au retras în turnul lor de fildeş, lăsând locul unor sinecurişti pofticioşi care îşi alocă neruşinaţi bani publici pentru punerea în valoare a propriilor făcături, mai ales peste graniţă, bombardând mass-media cu ştiri pro domo.
Cineva se joacă iresponsabil cu viitorul culturii româneşti.
Petru Tomegea
Ziare.com
Petru Tomegea - ePolitica 