Un politician notoriu pentru talentul cu care-și etichetează inamicii politici, să-l numim pe Gheorghe Flutur, actualul secretar general al PDL, zice că „Ponta şi Antonescu sunt ca Prigoană şi Bahmuţeanu, se ceartă şi se împacă dacă e lună nouă sau lună plină”. Și iaca așa politica își trădează atât sexul cât și menirea de a bineguverna, făcând concurență literaturii.
Politică sau literatură?
Să nu cumva să credeți că este singurul care pune etichete colegilor, din contră, atribuirea de supranume și porecle a devenit o obișnuință, iar unele dintre etichete chiar au făcut carieră: cine nu știe ce înseamnă Vodcăroiu, Cârlan, Prostănac, Bunicuța, Zeus, Blonda de la Golden Blitz, Bokemon, Guzganul Rozaliu, Buldogul, Robokop, Frankenstein, Pleașcă sau Nelu Mexicanu? Și pentru că sunt atât de reușite și comice, nu pot să nu mai adaug: Micky Șpagă, Tribunul, Felix Motanul, Moliceanu, în frunte cu Abramburica…
Să înțelegem că secretarul general al PDL și ceilalți „nași” au niscaiva proiecte naționale de reformare a statului de drept, a economiei și a societății românești prin atribuirea de supranume ori va fi fiind vorba de politicăreala ieftină cu care ne-am obișnuit după Revoluția din Decembrie de la care, iată, se împlinesc 24 ani? Căci tocmai asta fac politicienii noștri de frunte când n-au ce face: își aruncă vorbe, vorbele atrag replici, iar mulțimea diatribelor provoacă lupte nesfârșite și chiar războaie politice.
De la metafore, la confruntare
Ultimul război pornit, se spune, pe vorbe, cât pe ce să ne lase fără buget, fără coaliția de guvernământ, ca atare și fără guvern. Colac peste pupăză, și fără președinte-director general la TVR. Tocmai de sărbători când clopoțeii și glasurile cristaline ale colindătorilor abia-abia acoperă sfârâitul cârnaților și al caltaboșilor în ceaun. Cine-i are. Cine nu, va înghiți în sec, mulțumindu-se doar cu mirosul.
Pe de altă parte, să recunoaștem, genul acesta de încontrări și încăierări verbale, de mișto și chiar injurii este tocmai sarea și piperul politicii românești. Fără un astfel de spectacol, în penuria de proiecte, programe, de idei reformatoare, politicienii români ar pedala în gol, televiziunile ar da faliment, iar la alegeri s-ar vota, probabil, unii pe alții. Nu este adevărat că fiecare popor are politica și politicienii pe care îi merită? Ba bine că nu.
De ce nu se uită dl Flutur în oglindă?
În ceea ce privește zisa dlui Flutur, ea are două ținte: să-l desființeze pe Silviu Prigoană, fostul coleg de partid, și nu unul oarecare, uitând, din păcate, că dl Prigoană și-a făcut demult harakiri, și să-i discrediteze pe liderii celei mai mari coaliții guvernamentale de după ’89. După principiul chinezesc(?) al picăturii de apă, care, căzând în același loc, găurește piatra. Însă, deși astfel de picături, dar ce zic eu picături, adevărate șuvoaie cu fulgere și chiar cu trăsnete au tot căzut, USL se dovedește mai greu de desfăcut decât de făcut. Și nimeni nu poate spune că nu s-ar fi făcut eforturi.
În plus, Opoziția asta de carton s-a obișnuit să privească numai și numai peste gard, în curtea buruienoasă a Puterii, pe când curtea proprie a rămas nemăturată încă de la plecarea lui Emil Boc și a lui Mihai Răzvan Ungureanu de la Palatul Victoria. Priviți-i cum caută vinovați: alcătuiesc o listă lungă cu nume grele din USL, dar, când e vorba de consecințele propriilor guvernări, toate cu PDL în frunte, tac mâlc.
Luna lor și foamea noastră
Nici măcar nu ne lasă a înțelege că au fost perfecți, vorba mentorului lor, Traian Băsescu. Cât despre dl Flutur, da, așa este. Crin și Ponta când se ceartă, când se împacă. Poate că la lună plină sau la lună nouă. Dar luna lui Emil Boc și a lui MRU cum era? Nu cumva a fost mereu goală? Nu cumva luna asta plină, nouă sau goală ne doare la fel? Sau pe dumnealor nu-i doare.
Ceea ce înseamnă că strategia nu e bună, iar strategii Opoziției ar putea încerca metoda clasică: să lanseze un proiect mai actual ca al USL, unul mai necesar, unul care să creeze un mainstream și să adune în jurul său pe bune nu doar alegători și voturi, ci și societate civilă, și mass media… Fiindcă, oricât s-ar strofoca, războaie numai cu vorba nu se mai pot câștiga.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 