Manipularea e una din strategiile politice încă în uz în România, fiind un mijloc important de adunare a voturilor și de realizare a proiectelor politice de partid sau individuale, uneori și a succeselor de piață.
Dacă în democrațiile așezate convingerile politice ale cetățenilor se formează pe calea informării corecte și a persuasiunii, într-o democrație originală ca a noastră, pe lângă informarea corectă și persuasiune, politicienii mai și mint, de nu, citează trunchiat frazele și afirmațiile competitorilor, se folosesc de jumătăți de adevăr, distorsionează realitatea imediată, oricât de evidentă, ceea ce tocmai manipulare înseamnă. De demonstrat.
O colonie numită România
În aceste zile este în vogă acuzația de colonizare a României. Începând cu economistul Ilie Șerbănescu și continuând cu sutele de analiști, comentatori, oameni de presă și televiziune, tema colonizării este aruncată când în cârca actualei puteri, când a fostelor. Ce înțeleg toți acuzatorii prin colonizare? Faptul că în România decide capitalul străin, cum crede nu numai dl Șerbănescu, că UE, SUA, Rusia și chiar guvernul mondial(?) ne-ar impune să (nu) exploatăm gazul, să le vindem terenurile și tot ce mai avem bun, aurul, metalele rare… ca apoi să le cumpărăm produsele lor de la hypermarket-uri.
Înțelegem dorința de a puncta politic împotriva actualei puteri sau a precedentelor, dar colonizare înseamnă aducerea unor populații străine pentru a le așeza în zone slab populate ori rămase pustii, lucru care se întâmplă mai ales în cazul cuceririi respectivelor zone. Or România nu a fost cucerită încă de nimeni după decembrie 1989 și nici nu a fost colonizată, cele câteva zeci de mii de e(i)migranți nefiind semnificative.
De vină ar fi capitalul străin
Da, avem oarece capital străin, dar am dori să avem și de zeci de ori mai mult, dacă se poate. Așa cum fiecare țară își dorește capital străin, iar teama de pierdere a suveranității nu i-a încurcat niciodată pe nemți, francezi, englezi… De ce ne-ar încurca pe noi? Da, avem produse străine în proporție de circa 70% marfă alimentară de import pe rafturile celebrelor supermarket-uri, dar situația aceasta e posibilă deoarece economia românească încă produce scump și necompetitiv, chiar dacă roșiile noastre, merele pătule… vor fi având cine știe ce calități ieșite din comun.
Dacă afirmația că noi suntem colonie e adevărată, înseamnă că și ungurii, austriecii, nemții, francezii, englezii… ar trebui să se plângă de colonizare deoarece au zeci de milioane de „coloniști”, iar marii retaileri vând cam aceleași produse și la ei, roșiile turcești, ceapa și usturoiul chinezești fiind nelipsite.
Un paradox –republica (neo)feudală
A doua acuzație manipulatoare: feudalizarea României. Ea a devenit frecventă mai ales după încetățenirea termenului de „baron” pentru liderii politici locali și după cumpărarea-vinderea unor mari suprafețe de teren. Ce presupune feudalizarea? Reinstalarea unor realități și relații interumane specifice feudalismului: existența marilor proprietari de pământ privilegiați de legi și cutume și a unei clase de lucrători dependenți de voința autarhică a nobilului, a boierului. Or noi nu avem nici baroni, în adevăratul sens al cuvântului, nici boieri sau nobili, cum nu avem nici țărani șerbi, iobagi, rumâni sau vecini obligați să le muncească pe nimic pământul.
În schimb, acuzația aceasta e percepută de diriguitori și majoritatea de guvernământ ca defăimătoare și rău-voitoare deoarece sunt în curs de finalizare legi importante referitoare la descentralizare și regionalizare. Cele ce, să recunoaștem, sunt necesare. Dar vor întări și rolul liderilor politici locali, așa numiții baroni. Atâta doar că baronii aceștia au fost și vor fi aleși o dată la 4 ani, neavând nimic în plus, decât poate pofta de avere, față de omologii lor din Occident.
Poate ar trebui să punem punct acestui mod de a face politică
Mai sunt și alte teme manipulatoare, dar una, de mai mică importanță, e drept, depășește prin nerozie limita suportabilității: cică ridicarea salariului minim la 850 și apoi la 900 de lei e rea, chiar nocivă, fiindcă va genera dispariția a mii de firme care abia își duc traiul de azi pe mâine. Ceea ce e adevărat. Alternativa ar fi să rămână respectivii lucrători lihniți de foame ca să nu le moară firmele, iar patronii să mai aibă oarece profit? Or asta nu e gândire economică, ci altceva.
Iată de ce acuzațiile populiste și politicianiste ar putea avea o limită…
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 