Cu cât ne apropiem de capătul dublului mandat prezidențial, cu atât discuția despre viitorul președinte și perioada post-decembrie 2014 devine mai aprinsă. Și e firesc. Sunt lucruri importante care ne privesc pe toți.
Ceea ce, însă, mă intrigă sunt termenii folosiți de unii politicieni și activiștii lor apropo de președintele în exercițiu: Elena Udrea se declară „mai mult decât moștenitoarea”, urmașa, succesoarea lui Traian Băsescu, și nu e singura, iar presa se întreba până mai ieri cine îi va duce mai departe „moștenirea politică instituțională”, pe cine îl va declara actualul președinte succesorul său, continuatorul, înlocuitorul…
Rege sau președinte?
La o scurtă privire, observ că în Constituție scrie cu totul altceva la art. 81: Președintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat”, iar mențiunea că președintele în funcție își desemnează succesorul, urmașul, continuatorul… lipsește cu desăvârșire, așa cum e firesc să lipsească din Legea Fundamentală a oricărui stat democratic.
Pe deasupra, termenii moștenitor, urmaș, succesor… sunt preluați ca atare din recuzita constituțională monarhică: regele, împăratul sunt singurii care-și pot desemna moștenitorii, urmașii, succesorii la tron, eventual cu acordul parlamentului, al Consiliului de Coroană. Încât te întrebi: ce fel de republică va fi fiind România, ce fel de președinte am ales acum zece ani dacă vorbim despre moștenitori, urmași, succesori la scaunul de la Cotroceni? România mai e republică sau va fi devenit între timp regat, că iată Traian Băsescu își întemeiază deja o viitoare dinastie iar noi suntem ultimii care aflăm? De asta îl va fi atacat pe regele Mihai cu atâta…?
Un președinte – rege
Situația de mai sus nu este una fără precedent, să recunoaștem: există numeroase țări în care președintele își desemnează succesorul, iar votul popular, în caz că așa ceva există, îl confirmă. Vezi Rusia, Cuba, Coreea de Nord, China, Vietnam, multe dintre țările musulmane, asiatice, africane și latine. Vezi și cazul mult regretatului Nelson Mandela.
La noi, despre urmași s-a discutat la moartea lui Gheorghiu-Dej, succesor fiindu-i Nicolae Ceaușescu, iar în ultimii ani ai acestuia ca moștenitor era pregătit însuși fiul său, Nicu Ceaușescu. Ba chiar la diferite solemnități ale republicii, primul președinte al României se afișa cu un sceptru monarhic dăruit de Marea Adunare Națională(!) prin președintele ei, Ștefan Voitec. Semn că republica noastră era una… monarhică încă de pe atunci? Noroc de Revoluție…
Democrație înseamnă vot popular
De neînțeles este că niciun partid, nicio asociație civică, nici măcar cele ce funcționează pe banii contribuabililor nu protestează împotriva unor astfel de evoluții. Nu se gândește oare nimeni că politicieni serioși din Uniunea Europeană, din SUA sau specialiștii organizațiilor internaționale privesc cu uimire, ca să folosim un eufemism, la ce se întâmplă cu democrația românească?
Nu numai că partidele nu iau atitudine împotriva încercării de minimalizare a votului popular, a statului de drept și a instituțiilor sale democratice, dar nu e exclus să le convină anihilarea drepturilor și a libertăților cetățenești.
În acest sens, un exemplu edificator este depeșa Departamentului de Comunicare al PMP: „A fost o întâlnire la nivel înalt, între doi preşedinţi ai României, între actualul Preşedinte al României şi viitorul Preşedinte al României (Elena Udrea, n.a.). A fost aproape un moment istoric: am văzut mai natural ca niciodată o predare de ştafetă”.
De ce se grăbește Elena Udrea?
Conținutul comunicatului demonstrează tocmai aserțiunile de mai sus:
– doar Traian Băsescu a fost ales președinte al României, nu și Elena Udrea care deja se socotește „Președinte”;
– alegerile prezidențiale nu au avut loc, România este în acte o țară democratică, iar candidata Elena Udrea, oricât i-ar plăcea ei să fie urmașa lui Traian Băsescu, are șanse mai mici decât primii trei-patru candidați;
– având o Constituție republicană, în niciun „moment istoric” nu e posibil ca președintele în funcție „să predea ștafeta” cui crede el de cuviință decât dacă suspendă statul de drept. Ceea ce, pe meleagurile noastre, nu va mai fi niciodată posibil.
Au mai fost aberații în campaniile electorale, dar aceasta parcă le întrece pe toate.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 