Archive for the ‘De ce amestecăm moartea cu politica?’ Category

De ce amestecăm moartea cu politica?

ianuarie 30, 2014

De ce amestecăm moartea cu politica?

Cum s-a ajuns să amestecăm lucrurile de viață și de moarte cu politica? Nu e decât un singur răspuns: există o cumplită foame de voturi, voturi de pe orice, din sărăcie, analfabetism și dezordine, din scandaluri înadins provocate, din întâmplări dramatice și tragice, inclusiv de pe morți. Ca cioclii.
De ce sunt atât de importante voturile? Pentru că într-o democrație numai cu ele se ajunge la putere. La ce e bună Puterea? Politicienii zic că pentru buna guvernare. Însă, deși până acum s-au cam perindat toate partidele pe la Palatul Victoria, Puterea lor nu a vizat și bunăstarea supușilor, decât în foarte, foarte mică măsură. Și atunci?

Politizare și înapoiere

De politizat, politizează și alții: politicienii englezi, germani, francezi și chiar elvețieni, fie de la putere, fie din opoziție. De pildă, în problema e(i)migrației forței de muncă din estul continentului european. Aș vrea să le reamintesc că procesul era invers înainte de război, dar acum le vine foarte greu să-și amintească.
Întrebările din vorspann vin ca urmare a politizării nenorocite și macabre a accidentului aviatic din Apuseni, soldat cu două victime, Aurelia Ion şi Adrian Iovan, și cu răniți. Când, cu adevărat, zicerea „a călca pe cadavre” capătă relevanță. Semn că, în disperarea lor, unii politicieni, sau ce-or fi fiind ei, își hrănesc orgoliile și de pe vii, și de pe morți.

Ce aveau Adrian Iovan și Aura Ion cu politica?

Mai întâi câteva adevăruri incontestabile: la manșa avionului se afla pilotul Adrian Iovan, singurul care putea decide evoluția zborului. La sol era ghidat de specialiștii ROMATSA, ajutați de STS care i-au aprobat toate deciziile. La sol a intervenit ISU, bine, rău, va răspunde. La manșă nu erau clasa politică, nici Parlamentul, nici Guvernul, nici Voiculescu, Stroie, Mănescu, Ponta ori Antonescu, nici alții care au devenit nu numai „șacali, hiene şi necrofagi”, ci și locuri de scuipat în piața publică.
Aveau Adrian Iovan, specialiștii ROMATSA și comandanții ISU rol de politicieni, de activiști de partid? Nici vorbă. I-a numit cineva pe criterii politice? E momentul să răspundă, dacă au făcut-o. Cu siguranță că aveau, ca fiecare, simpatii și antipatii politice, dar în timpul nenorocirii își îndeplineau cum credeau ei mai bine sarcinile și datoriile de serviciu.

De ce fac politicienii treaba Justiției?

Guvernului îi revine obligația de a analiza comportamentul fiecărei instituții implicate și de a lua măsuri de ridicare a acestora la nivelul cerut de anul 2014. Justiției i se cere să-i condamne pe vinovați, iar Parlamentului, să revadă întreg ansamblul legislativ. Și cu siguranță așa se va face. Dacă are cineva vreo dovadă certă că nu va fi așa, să o facem publică. Dar nu e nevoie de procese de intenție.
De ce politicul o ia înaintea Justiției, a analizei reci și raționale a omului de știință? Abia acum înțeleg: în timp ce Justiția, organele de anchetă și control se mișcă greu cu anchetele și condamnările, o anume parte a politicienilor și a activiștilor lor încearcă să acumuleze capital electoral pe seama impactului emoțional al populației.
Trec apoi fără jenă să-i judece ei înșiși pe făptași și chiar să pronunțe sentințe de vinovați. Ceea ce s-a întâmplat adesea. Cum e posibil așa ceva într-o democrație în care, dintre cele trei puteri ale statului de drept, doar Justiția e competentă a da sentințe? Iată că e posibil. Se mai întâmplă așa ceva în alte democrații? Niciunde.

Ar trebui o măsură totuși…

La fel au stat lucrurile în cazul privatizării OLTCHIM și CFR – Marfă, al condamnării fostului prim ministru Adrian Năstase… Până și în domeniul sensibilelor relații internaționale, când politizarea s-ar putea lăsa cu urmări neașteptate pentru România, vezi vizita recentă a înaltului emisar american, Victoria Nuland… Și situația se va repeta până când legiuitorul va face ordine, iar justițiarii își vor face datoria.
Firește că trebuie să existe și responsabilitatea celui ce a făcut numiri politice, dar politicul are o altă menire, mult mai importantă, într-o democrație adevărată: buna guvernare, bunăstarea tuturor cetățenilor. Iar voturile trebuie să vină nu din batjocură, scandaluri, certuri și acuzații asupra altora, nici de pe morți și nenorociri, ci din programe politice și proiecte de dezvoltare. E și motivul pentru care batem mereu pasul pe loc. De atâta amar de ani.

Petru Tomegea