Archive for the ‘Cine are dreptul sa vorbească despre onoarea politică?’ Category

Cine are dreptul sa vorbească despre onoarea politică?

martie 2, 2014

În sfârșit, politicienii noștri realizează cât de necesară e moralitatea în politică. Numai că de moralitate se discută demult, și între politicieni, și în mass-media, dar rezultate nu se prea văd. Din contra, parcă ne afundăm tot mai mult într-o văgăună lipsită de perspective și de repere. Din păcate, discursul despre onoare rămâne blocat la nivelul acuzațiilor aduse adversarilor, la fel cum se întâmplă și cu responsabilitatea politică, statul de drept sau anticorupția.

De ce fel de onoare e vorba?

În politica românească s-a vorbit de onoare chiar din primii ani de politică modernă, atunci când fiii plecați la studii la Paris ori în alte centre universitare occidentale se întorceau bine motivați în Valahia să-și „ridice țara și neamul”. Ei au europenizat România, reușind sub Carol I să ajungă din urmă țări de prestigiu: leul românesc devenise una din cele mai puternice și stabile monede, iar bursele cerealelor, ale petrolului și ale sării erau la București.
După 1989, primii descalificați în cursa pentru onoare au fost securiștii și activiștii eșalonului al II-lea – al III-lea care au pus mâna pe putere. Între timp, mai cu seamă după dispariția seniorului Corneliu Coposu și retragerea din prim plan a doamnei Doina Cornea, a altor fruntași țărăniști și liberali, foști deținuți politici, mai tot eșichierul politic s-a contaminat de imoralitate. Neînțelegând rolul asanator al votului, populația l-a acordat prea multor compromiși. S-a tras concluzia că merge și așa. Și chiar a mers, așa că numărul doritorilor nu scade.

Lupii moraliști

Cine are dreptul să vorbească despre onoare, caractere și moralitate în politică? Nu chiar oricine. De aceea, astăzi discursul despre onoare politică nu are absolut nicio relevanță, iar asta se datorează lipsei de credibilitate și căderii politicienilor „moraliști” într-un ridicol desăvârșit.
Disputa pe onoarea politică a reizbucnit în timpul și mai ales după abandonarea USL de către liberali: PSD, prin vocea lui Ilie Sârbu, îl acuză pe liderul liberal, Crin Antonescu, implicit PNL-ul, de lipsă de onoare. Și asta după ce, în spațiul public românesc, deja s-au încetățenit câteva definiții ale politicii acceptate de toată lumea. Da, politica românească este „o damă de moravuri îndoielnice”, iar politicienii noștri nu sunt „ușă de biserică”. O recunosc ei înșiși.

Campionii moralității?

De când a ajuns PSD campionul moralității? Poate de la „patrulaterul roșu” al lui Nicolae Văcăroiu? De la „șeful mafiei personale a lui Adrian Năstase” perpetuat și astăzi la vârful puterii? De la coaliția Iohannis, mătrășită în favoarea intrării la guvernare alături de vechiul inamic, PDL, în 2009? De la Ilie Sârbu care a mărturisit cu mândrie că, deși aflat în coaliție cu PNL, negocia pe ascuns cu Traian Băsescu intrarea la guvernare? De la păstrarea USL doar până în momentul când PSD și-a realizat visul de a se instala la Palatul Victoria?
Fecioară neprihănită nu este nici PNL. Destul să ne amintim invitarea de către Radu Câmpeanu a regelui Mihai să candideze pentru președinție sau negocierile pe din dos ale lui Valeriu Stoica pentru a-i bloca pe țărăniști și pe Emil Constantinescu în anul 2000, jocul la două capete în primul an al guvernării Năstase sau situația stânjenitoare a susținerii de către PSD a guvernului Tăriceanu.

Onoarea ține doar până la câștigarea alegerilor

Nu știu cine poate descoperi multe repere onorabile în situația actuală a PSD. Rămași singuri la guvernare, nu pe voturile proprii, ci ale USL, social democrații își deschid drum spre Palatul Cotroceni. Deși proiectul USL era prim ministru – Victor Ponta și președinte – Crin Antonescu, acum le vine greu să-și țină cuvântul până la capăt. Practic, se repetă situația din celelalte coaliții la care au luat parte…
Iată că întârzierea luării în considerare a noțiunilor de moralitate și onoare, inapetența pentru ideologii și programe naționale și pierderea elanului coalițiilor pe parcursul guvernărilor sunt principalele cauze pentru care România bate pasul pe loc de atâta vreme. De aceea, e bine de spus că s-a ajuns aici prin „contribuția” mai tuturor actorilor politici perindați pe la guvernare și care azi fac mare caz de cinste și corectitudine.

Petru Tomegea