O guvernare între a fi și a nu fi

Din păcate, nici manifestanții din stradă, nici jurnaliștii obiectivi nu consideră că la Palatul Victoria ar fi o guvernare în adevăratul sens al cuvântului. Și nici nu poate fi altfel de moment ce nicio măsură economică serioasă nu a fost luată de la instalarea guvernului Grindeanu, la fel cum sectoare vitale ale societății românești plutesc în ceață, ori și mai rău, singurele „reforme” sunt restaurația vechilor cadriști și încercarea de deturnare a bătăliei cu corupția, în concepția majorității actuale, o simplă „vânătoare de vrăjitoare” a neamțului Klaus Iohannis, șeful poliției politice și al Binomului.
Zic unii jurnaliști că guvernarea se zbate între a fi și a nu fi și, cu toate acestea, triumfalismul și aroganța nu lipsesc nicidecum, așa cum nu au lipsit niciodată din guvernările stângii. Priviți numai ce se întâmplă în domeniul relațiilor externe: după o întâlnire protocolară între Teodor Meleșcanu, ministrul nostru de Externe și ambasadorul Federației Ruse, Valeri Kuzmin, presa de casă a PSD a început să jubileze că, în sfârșit, România își resetează relațiile cu vecinii noștri din Est, așa cum fac cică și alte țări europene, fiind pusă în discuție apartenența la NATO și UE… Pentru care cuvântul „iresponsabilitate” mi se pare prea blând.
În schimb, valul de schimbări tactice la vârful UE și CE nu interesează pe nimeni, ceea ce va face loc unor decizii peste capul României. Deoarece, în afara președintelui Iohannis, preocupat de Brexit, de un răspuns comun la problemele ridicate de alegerea lui Donald Trump, răspuns care nu poate fi decât întărirea coeziunii, a capacității de apărare a țărilor integrate în UE, Executivul nostru nu e capabil de nicio reacție constructivă.
Firește, activiștii actualei majorități de guvernământ vor contrazice realitatea și concluziile de mai sus, aducând vorba despre vizita întreprinsă zilele trecute de prim-ministrul României, Sorin Grindeanu, la Bruxelles, în care a avut contacte „fructuoase” cu mai multe personaje la vârf, numai că întrevederile sale n-au vizat programe și proiecte românești, ci au încercat să justifice abuzurile legislative ale actualei majorități și să motiveze pro domo amplele proteste din fața Palatului Victoria.
Și numai că este așa deoarece în conferința de presă, alături de oficialul nostru, nu au apărut nici Jean-Claude Juncker, nici Donald Tusk, cum se întâmplă de obicei, semn că derapajele guvernului român n-au putut fi trecute cu vederea, de aceea dl Grindeanu s-a angajat să rezolve rapid situația critică a ordonanțelor buclucașe și a mulțimilor din stradă.
Iar acasă situația nu este deloc roză: niciunul dintre personajele compromise ale actualei puteri nu are absolut nimic să-și reproșeze, nimeni nu face pasul în spate, din contra, atacurile lor asupra justiției și a lui Iohannis s-au întețit, iar mediile care scot la iveală noi și noi dovezi ale vinovăției lor sunt cică mincinoase, sunt văzute ca atacuri împotriva statului de drept și a cetățenilor cinstiți din această țară căzută, iată, sub papucul străinilor și al multinaționalelor.
Poziția prim-ministrului nostru însă a fost subminată chiar de cel ce l-a adus în fruntea Guvernului: ce calitate de șef al Executivului e aceea când trebuie să ceară aprobare de la liderul suprem, Liviu Dragnea? Ce se poate discuta cu un astfel de șef de guvern altceva decât să-i transmită liderului de facto al guvernului ce au cerut mai-marii Europei? Calitatea de locțiitor este și adevăratul motiv pentru care nu a primit un „to do list” scris asemeni înaintașului său, Victor Ponta. Iar aceasta este una dintre cele mai nedemne situații apărute la vârful politicii noastre după revoluție.
Nu este cazul nici să-l compătimim pe Sorin Grindeanu. În fond, știa din capul locului care-i sunt limitele și limitările funcției. Este din același aluat ca și ceilalți: declară la Bruxelles că OUG 13 a fost o greșeală, de aceea a și retras-o, dar, ajuns acasă, consideră că era corectă, numai proasta comunicare fiind la originea protestelor din stradă. Odată cu care speranțele mele apropo de guvernul Grindeanu s-au prăbușit așa cum s-au prăbușit și speranțele străzii.

Petru Tomegea

Proiectul de țară prinde contur

Dar ideile de la care a plecat s-au schimbat: oricât de savant ar fi fost conceput proiectul, oricâte mari personalități culturale, formațiuni politice și instituții ar fi pus umărul, până la urmă el trebuia însușit de forțe civice, de cetățeni, indiferent de naționalitate, studii și stare socială care să-l simtă al lor și să-l pună în mișcare. Altfel, ar fi perceput ca un corp străin asemeni altora mai vechi.
Ei, bine, iată că în aceste zile de manifestații maraton, prin pancarte, lozinci, prin slogane repetate de mii de ori, prin versuri, poante, cântece, interviuri…, elemente ale respectivului proiect se așază într-o ordine firească. În fond, tinerii nu-și doresc lucruri excepționale, ci starea de normalitate a unei țări membre UE, căci asta înseamnă „o țară ca afară”. Evident că primul obiectiv este nivelul de viață și bunăstare, numai că nivelul acela nu se poate obține decât prin conlucrarea tuturor cetățenilor, dar și prin voința unor guvernanți dedicați națiunii.
Ușor de zis, greu de obținut, dar, până la urmă, nu prin efortul general s-a ridicat omenirea spre civilizație? Ideea e mobilizatoare, numai bună pentru un cadru general: o țară ca afară. Mai departe, însă, va fi nevoie de propuneri rezonabile, de condiții și o ierarhizare a acestora: care este ordinea acestor 10 itemi sau „porunci”? Fiindcă ideea unui proiect-carte de sute de pagini nu-mi surâde decât ca analiză și comentarii, cu grija de a nu transforma inconștient o intenție nobilă în vorbărie și politicianism.
Iată decalogul străzii, cele 10 „porunci”, preluate la manifestanți și ierarhizate de mine:
1. libertatea e aceeași pentru toți, de la guvernant la guvernat. Nu există libertatea de a batjocori, a fura, a minți și a manipula;
2. democrație înseamnă puterea poporului, nu a aleșilor care, urmare a votului, au de îndeplinit un contract social. Votul nu înseamnă nicidecum victoria asupra inamicului, nici administrarea țării în propriul interes. Guvernul, Parlamentul sunt ale tuturor, nu doar ale unui jupân sau clan care trage sforile;
3. dreptul de a alege și de a fi ales nu înseamnă nimic dacă alegerea nu se face în cunoștință de cauză, dacă „valoarea”, competențele candidatului sunt văzute doar de ai lui și umflate prin manipulare. Singur votul nu rezolvă moralitatea clasei politice, nici nu o responsabilizează decât în măsură nesemnificativă. Mai întâi trebuie responsabilizat alegătorul, iar acțiunea a început în stradă;
4. Justiție, dreptate și drepturi egale pentru toți; domnia legii, nu a bunului plac. Orice imunitate, privilegiu, exceptare de la lege înseamnă abuz, dacă nu e caz de forță majoră. Statul de drept este principala avere a unei națiuni;
5. Educația, cinstea, probitatea morală, ținerea cuvântului dat, onoarea și demnitatea trebuie repuse la loc de cinste între trăsăturile omului politic;
6. transparența actului decizional ar goli pușcăriile de oameni politici și sertarele de demisii. De ascuns se ascund doar corupția, ilegalitățile și escrocii de profesie;
7. adevărul, realitatea faptului văzut cu ochii și analiza corectă a situațiilor n-ar mai trebui să fie manipulate politic; mincinoșii trebuie arătați cu degetul, ca-n Evul Mediu, dacă altfel nu se poate;
8. într-o democrație autentică, informarea corectă a populației trebuie să fie literă de lege. Nu există bună guvernare având la bază dezinformarea sau informația trunchiată;
9. frica de viitor, de dușmani imaginari și menținerea la putere prin amenințarea, propagarea diverselor frici și temeri ar trebui interzise prin lege. Ne-au afectat societatea, făcând-o greu de guvernat un număr prea mare de decenii.
10. Nu se poate politică fără probitate morală, iar politicienii, indiferent de partid și de funcția politică trebuie ținuți departe de funcții înalte dacă au avut condamnări penale.
Fiindcă protestele din fața guvernului nu au legătură cu partidele, nici de la putere, nici din opoziție, ci cu încălcarea acestor 10 „porunci” sau condiții de mai sus. Nu se protestează pentru salarii, pensii, ajutoare, ci pentru asanarea climatului politic, pedepsirea hoților și a corupților, alungarea mincinoșilor și a șmecherilor din politica românească.
Petru Tomegea

PSD e cel mai tare

Aici nu va fi vorba de partidul care a câștigat alegerile fără drept de apel, ci de modul în care înțelege să guverneze, fiindcă împăunarea zilnică cu rezultatul votului care le-ar da dreptul să facă tot ce vor și bătaia fudulă cu pumnul în piept nu sunt de bun augur pentru climatul democratic, nici pentru eficientizarea deciziei politice.
Din păcate, privind în urmă cu 27 ani, descopăr această meteahnă de la începuturile sale pe prima scenă politică, indiferent de numele purtat. Astfel, prostind o țară întreagă, o organizație obștească precum FSN s-a transformat peste noapte în partid și nu s-a dat în lături de la niciun abuz spre a-și netezi calea spre permanentizarea puterii, impunându-și oamenii și voința politică de sus până jos, indiferent de cursul istoriei sau voința poporenilor. Pe vecie mahări. De atunci provin destule obiceiuri proaste și încurcături legislative care ne dau mereu de furcă.
N-a fost niciodată vorba de parteneriate în cazul social-democraților, ci întotdeauna de stăpân și argat, iar atunci când jocurile nu le-au ieșit după poftă, s-au supărat, și-au luat jucăriile și au plecat, bineînțeles după ce și-au aranjat oamenii pe posturi grase și sigure. Dăruiți cu funcții și avantaje, aliații mai mici, conjuncturali, le-au fost mereu ascultători. Din păcate, modelul stângii a prins în politica românească, alte partide, e.g. PDL, încercând să-l imite, dar cu mult mai puțin fler și succes.
Acesta este principalul motiv pentru care majoritățile lor parlamentare au legiferat când și cum au vrut, „de-al naibii”, ca să le arate opozanților cine e jupânul în țara asta. Așa s-a ajuns să avem un climat politic duplicitar, irespirabil și una dintre cele mai stufoase legislații. Uneori, „greșelile” din legile adoptate de ei (90/2001) au ajuns să le fie fatale – mai mereu legile lor fiind cu dedicație.
Sunt și alte antecedente legate de relațiile cu celelalte formațiuni, unele fiind de-a dreptul ticăloase: PSD a avut o relație specială cu PNL în USL și un fel de gentlemen’s agreement Ponta – Antonescu, numai că dorința lui Victor Ponta de a deveni președinte n-a mai ținut cont nici de obraz, nici de înțelegerile de la început, nici de onoarea cuvântului dat, nici de demnitate ori de onoare…
O situație asemănătoare s-a produs după 11 decembrie: echipa lui Dragnea a câștigat alegerile cu promisiuni de creștere a standardului de viață, de creștere economică și reformare a administrației, educației, sănătății, dar prima grijă a fost să se pună la adăpost de justiție, să scape de condamnări, să adopte fără consultări, fără sindicate și organizații profesionale, fără cine știe ce analize parlamentare un buget numai pentru ei și ai lor.
Acum stilul acesta abrupt-primitiv nu mai ține, iar poporenii au observat că democrația pierise, de aceea protestatarii au ieșit cu sutele de mii în stradă. De remarcat că și de această dată partidele lor satelit își manifestă încrederea deplină în liderul suprem, ba chiar au inițiative personale împotriva justiției pe care social-democrații nu și le-ar permite.
Ei, bine, astfel de situații au mai fost, dar ceea ce a pus capac la toate a fost manifestarea puterii discreționare a lui Liviu Dragnea: la alcătuirea legilor și a hotărârilor societatea civilă, celelalte forțe politice, instituțiile subsecvente, spațiul public au fost complet ignorate și chiar scoase din arhitectura deciziei, iar legile lui au ieșit proaste: OUG 13 și 14, Legea Bugetului, ca să amintim numai trei. Numărul lor însă ne va speria mai târziu.
Fără consultare publică, fără un exercițiu de democrație parlamentară cum scrie la carte, cu niște justițiari de carton ca Șerban Nicolae și Eugen Nicolicea, fără a permite sub nicio formă contribuția opoziției, decizia politică după alegerile recente a fost întotdeauna ostentativă, „de-a naibii”, ca să se vadă cine e jupânul, ceea ce nu are legătură cu buna guvernare, ci doar cu interesul propriu și aroganța.
Politica asta a celui mai tare, plagiată după tipicul interlopilor și al bandelor de cartier, a fost îmbrățișată de PSD și pusă în aplicare după o campanie electorală deșănțat-manipulatoare, iar rezultatele le-am văzut în stradă și în sondaje. Miroase a eșec.

Petru Tomegea

Ce va reține istoria din evenimentele actuale?

Privind perioada noastră antebelică, nu se poate să nu observăm un acut simț al istoriei pe care l-au avut personalitățile marcante de la revoluția poșoptistă până la Marea Unire. Simțul acesta acut al istoriei coincide cu perioada „de aur” a României – marii bărbați de stat au vrut să marcheze istoria neamului lor.
Ce s-a întâmplat după Reîntregire? Încet-încet, simțul istoriei i-a părăsit pe politicieni, făcând loc unui alt simț, acela al imediatului, al clipei, dublat de un egoism-individualism în creștere, concomitent cu pierderea idealurilor mărețe și nobile, cu micșorarea până la caricatură a mizelor și a reușitelor naționale. Este perioada când interesul național al cetățenilor n-a mai concis cu acela al conducătorilor politici, fie rege, fie guverne. Nu se putea ca bolșevicii și URSS să nu speculeze momentul. (Nu știu cât din cele de mai sus îmi aparține și cât am învățat din cărți.)
Să nu vă închipuiți că, dacă ne-au lipsit evenimente înălțătoare, istoricii n-au avut ce reține: transformarea graduală a poporului român în populație ușor de manipulat, pierderea unei bune părți din teritoriul național și a tezaurului, deportarea evreilor și a țiganilor, aroganța și abuzurile Gărzii de Fier, tribulațiile veros-amoroase ale lui Carol al II-lea, asasinate politice, instabilitatea politicii noastre interne, sărăcirea și bolile populației concomitent cu îmbogățirea protipendadei, izolarea internațională…
Dar să nu credeți că n-am avut și personalități ale căror statui le venerăm, Iorga, Titulescu, Maniu…, însă numărul politicienilor lipsiți de forță și de chemare pentru patria lor a fost copleșitor. Războiul gestionat amatoristic și homo sovieticus au pus capăt unui regim și așa aflat în descompunere.
Ținând seamă de cele de mai sus, bolșevicii au schimbat rolul istoriei, din disciplină științifică devenind vector politic propagandistic. Realitatea faptului nu a mai contat, ci imaginea creată de structurile specializate ale PCR. Astfel că românii s-au trezit în cea mai glorioasă epocă, una „de aur”, „societatea socialistă multilateral dezvoltată”, în care personalitatea umană se dezvolta „plenar”, iar patria lor era văzută evoluând „ spre comunism în zbor” – delirium tremens, sărăcie lucie!
În acest climat de realitate contrafactuală, revoluția „lor” din 1989 a asigurat continuitatea atitudinii manipulatorii asupra istoriei, iar politica a contat doar pe suportul de imagine în funcție de care s-au mișcat „masele populare”. Nici vorbă de simțul istoriei nici în ceea ce privește ieșirea la suprafață a noilor-vechi formațiuni politice, nici evoluția liderilor, noua guvernare apărând, nici nu putea altfel, sub o falsă identitate.
Lipsind adevărații „bărbați de stat”, lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici azi, iar simțul istoriei nu dă semne să determine schimbări ale cursului politic, nici ale atitudinii majorității politicienilor față de conceptul de bună guvernare și modernizarea României.
Ba din contra, pentru adormirea simțului istoriei, nu doar al elitelor, ci si mai ales al cetățenilor, istoria este înlocuită de scenarii conspiraționiste, multe venite din trecutul serviciilor securistice de propagandă. Se creează astfel istorii paralele ai cărei actanți sunt fantome precum oculta mondială, finanța evreiască, „agenturili” de care vorbea Ceaușescu. Alături de acestea se află binomul, DNA, serviciile secrete, multinaționalele, unii ambasadori, iar mai-marele lor cică este președintele-neamț. Situația copiază preceptele anului „1984” (Orwell).
Așadar ce va reține istoria de moment ce actanților politici nici nu le pasă de ea? În locul reușitelor guvernării, vom avea o mare de peste 600 000 de protestatari cu lanternele aprinse și un guvern care se ascunde după colț să-și scape jupânii de belele în justiție; vom mai avea o majoritate săracă a poporenilor și câțiva lideri putred de bogați din salar de la stat; vom fi mai departe o biată țară la coada UE, dar cu lideri debordând de fericire și bunăstare proprie, măreți, aroganți, șmecheri… care se vor încolona încet, dar sigur, spre lada de gunoi a istoriei. Care nu iartă.

Petru Tomegea

Tinerii frumoși și liberi

După ce i-am văzut coborând din trenuri în Gara de Nord, miile de tineri, mai ales studenți, au fost așteptați cu ceai și prăjituri de colegii lor din capitală, într-o explozie de bucurie și îmbrățișări, și mi-am spus că România mai are un viitor, iar după ce am aflat că în rândurile lor sunt și studenți de alte naționalități… și i-am mai și auzit cântând imnul național împreună, mi-a fost rușine să stau deoparte. Așa că mi-am reluat „pana”.
Dar cine sunt tinerii frumoși și liberi? O sintagmă care a trezit reacții de apreciere după ce au fost văzuți în Piața Victoriei, în fața Guvernului României, după omorul de la Colectiv, apoi după celebrele ordonanțe, protestând alături de alte vârste și categorii sociale împotriva abuzurilor unei puteri discreționare, a unei majorități anarhice. Numai că, pe lângă aprecieri și laude la adresa implicării lor sociale, sintagma a devenit în gura altora ironică, fiind menționată de fiecare dată când vreunul dintre tineri făcea vreo boacănă. Intenția de discreditare mi-e clară, așa cum mi-e clar de unde vine. E o altă formă de reacție politică parșivă: când cineva nu e de acord cu puterea politică, trebuie desfigurat, iar metodele sunt aceleași de pe vremea tovarășilor.
Ce mi-a atras atenția în manifestările lor stradale? Deși protestatari hotărâți, tinerii erau puși pe jocuri, veselie, glume și ironii civilizate, înțelegători și politicoși cu cei din jur, decenți, mulți nedespărțiți de prietenele lor. Buni colegi. Împart tot ce au între ei. Știu versurile imnului la fel cum știu și alte cântece patriotice. Nu se poate să nu-ți crească inima!
De ce au ieșit ei în stradă de moment ce la alegerile parlamentare cei mai mulți au lipsit? Nu cumva au lipsit fiindcă alegerile noastre nu mai sunt demult relevante, nu reușesc să producă schimbările așteptate de 27 ani? Dar ca orice frustrare publică apropo de actuala majoritate guvernamentală în frunte cu un despot ca Liviu Dragnea atotstăpân, și actuala ieșire masivă în stradă a fost provocată nu neapărat de legitimarea imorală prin votul din 11 decembrie, cât de delegitimarea rapidă, într-o lună, caz unic, a câștigătorilor puterii politice.
De ce legitimarea prin vot a fost imorală în condițiile scorului de 45% + acela al aliaților? Cu toate că alegerile au fost corecte și democratice, ele s-au câștigat printr-o manipulare groasă, atotcuprinzătoare la care au pus umărul nu doar televiziunile de casă, ci și primari, baroni, oamenii de influență, activiști, vectori media. Însă despre responsabilitatea lor văd că nimeni nu discută acum, semn că-și vor relua obiceiurile conform „indicațiilor” ori de câte ori va fi „nevoie”.
Tocmai de aceea, când ai câștigat alegerile mituindu-ți propriul electorat, fidelizând populații defavorizate, inclusiv din zonele de sărăcie cruntă locuite nu neapărat de romi, mințind și promițând oricui tot ce își dorește, orice vrea să audă, tinerii frumoși și liberi, iubitori de carte și profesii pretențioase, s-au aflat în fața unei mari dileme: își abandonează patria în mâna uzurpatorilor sau încearcă să salveze democrația și statul de drept. Așa că au ales să se implice alături de ceilalți cetățeni.
La un an după Colectiv, cu toată eșuarea guvernului Ponta, după alte două rânduri de alegeri, lucrurile au revenit în punctul de plecare: guvernare doar în propriul interes. Ceea ce i-a indignat. Nu doar pe tinerii de acasă, ci și pe aceia din celelalte capitale ale lumii. N-a fost televiziune de pe mapamond fără să le prezinte doleanțele, mișcările de stradă și sloganele.
Nu poți sta deoparte când, în România, Dorel a scăpat la butoane, iar singurul program pus în aplicare este „lasă că merge și așa”, când resursele bugetare sunt dirijate către propriile buzunare, iar poporenii trag ponoasele. Pentru că cele peste 600000 de protestatari n-au revendicări salariale, ținta tinerilor frumoși și liberi fiind România lor și a copiilor lor cu care au ieșit în Piață.
În fond, tinerii au declanșat bătălia pentru viitorul României.

Petru Tomegea

Lupul, părul și schimbarea politică

Ca alegător nici nu mai știi pe cine să votezi ca să scapi de belele și de sărăcie. Nu e vorba aici de belele cu poliția, procuratura și tribunalul, ci de belele legate de sărăcie, de lucrarea pământului care stă pârloagă, așteptând un străin să-l cumpere, de pădurea care se mută încet-încet în conturi offshore, de jumătate de populație cu WC în fundul curții, de școala care scoate absolvenți fără carte, de spitalul din care vii bolnav, de șefii funcționarului de la ghișeu care nu văd sutele de „neica nimeni” la coadă…
Să ne amintim cu câtă înflăcărare candidații la alegeri ne promiteau împlinirea tuturor acestor dorințe, și nu numai, ca să vedeți, să înțelegeți că de aproape 28 ani le înghițim minciunile, le dăm votul, după care suntem abandonați în nevoile noastre. Aceleași. Mai demult, că erau și atunci oameni fără școală multă, ba chiar și analfabeți, ne mai luam după înțelepciunea populară, după sfaturile bătrânilor, ale învățătorilor și ale preoților, iar nerușinarea, șmenul, șmecheria, curajul obraznic și tupeist de a fi mințiți în față încă nu paralizaseră spiritul civic ca acum.
Să ne amintim că mulți jurnaliști, învățați și sfătuitori ne-au prevenit în campania electorală că nu e bine să alegem foști și actuali infractori, cetățeni condamnați sau în curs de judecată, oricâte promisiuni ne-ar face, că are țara, slavă lui Dumnezeu! și destui oameni de ispravă, harnici și onești pe care să-i votăm, dar n-am ascultat și le-am dat votul.
Din păcate, la nicio lună după învestirea noului guvern, am descoperit deloc surprinzător că respectivii aleși își văd mai departe doar de interesele lor, acum fiind încopciați în dosare penale, iar talpa țării rămâne în continuare doar cu ponoasele. Nu alta decât frustrarea acumulată în acest sfert de secol de minciună și politicianism ne-a scos pe ger în stradă cu sutele de mii. Cine și cu ce alte promisiuni ne va întoarce în casele noastre?
Rândurile de față n-ar fi fost scrise dacă școala pentru tineri și pentru adulți și-ar fi împlinit scopul pentru care a fost concepută, iar alegătorii ar fi înțeles ce e cu politica și cu votul. De aceea spun că altădată prețuiam mai mult sfatul înțelepților, țineam seamă de învățătura transmisă prin viu grai din tată în fiu sau de la bătrân la novice. E vorba de proverbe și zicători. Nu te teme! Nu mă voi năpusti asupra ta, dragă cititorule, cu o poliloghie despre proverbe și zicători, ci voi aduce în discuție doar unul, unul vechi, de când lumea: „Lupul își schimbă părul, dar năravul ba”.
Dacă în campanie erau numai lapte și miere, după ce s-au văzut cu mandatul de consilier sau de parlamentare în buzunar, penalii proaspăt aleși au trecut iarăși la ale lor, nepăsându-le de promisiuni, de cuvântul dat, de contractul social de reprezentare girat prin vot. S-au năpustit îndată asupra justiției cu gând să scape de acuzații, de procese, de condamnări penale.
Acum se miră că măsurile social-democrate cu măriri de salarii, pensii, alocații, ajutoare nu au contat prea mult, căci mulțimile de cetățeni protestează în stradă împotriva unor ordonanțe numai bune să le albească dosarele, să-i scape de pedepse. Cu toate că respectivii ne-au promis marea cu sarea, inclusiv că ne vor reprezenta cu cinste interesele în Legislativ și Consilii Locale.
Necazul cel mare e că exact ca în proverbul de mai sus ne-au promis că de data asta se vor schimba, că vor guverna pentru talpa țării, iar noi ne-am lăsat păcăliți și acum ne-am trezit cu sutele de mii în stradă la proteste, semn că participarea la viața publică nu mai trebuie să fie vorbă goală. Că o zi dacă nu ne pasă, sunt gata să ne încalece. Stau după colț și pândesc clipa: la adăpostul nopții, când ne pregătim de culcare. Că poate nu-i vede nimeni.
Și asta în timp ce avem Parlament și Executiv alese democratic, numai că de la democrație averea nu vine așa cum vor ei, peste noapte, ci cu munca și răbdarea câtorva generații. Fiindcă nu numai viața trebuie să ne fie morală, ci și averea cinstită, domnilor politicieni.

Petru Tomegea

Strada a devenit actor politic

În bătălia cu strada, nicio putere politică nu a obținut vreodată victoria definitivă, acesta e un adevăr pe care istoria îl demonstrează și-l reamintește mereu. Este adevărat că mulțimile au pierdut uneori într-o primă fază, dar până la urmă dreptatea a fost de partea lor, fiindcă nu se poate guverna mult timp împotriva voinței populare.
Ceea ce nu înțelege actuala majoritate este că strada a devenit un competitor politic redutabil, iar cauzele acestui fenomen sunt cunoscute de politologi: politica ar fi trebuit să fie monopolul Parlamentului național și al consiliilor locale. Abdicând de la acest principiu constituțional și mutând dezbaterea politică pe rețelele de socializare, la televiziunile de casă, unde nu mai poți discerne între adevăr și minciună, între realitate și manipulare, strada, mulțimile, mai mult sau mai puțin inteligente, își fac propria agendă publică, una care nu coincide cu aceea a vremelnicei puteri politice.
Explicația simplă a evenimentelor începutului de an 2017 prezentată mai sus se bazează pe următoarele fapte: principalele hotărâri și legi nu mai emană de la Legislativ și Executiv, ci de la sediul din Kiseleff al PSD, elementul decisiv fiind Liviu Dragnea. Iar liderul social-democrat nici măcar nu-și ascunde intenția de monopolizare a puterii, trezind amintiri încă vii, dar negre, ale situației dinainte de 1989.
Mai trebuie spus că mulțimile se sperie întotdeauna de necunoscut, de înțelegeri secrete, peste capul lor, de încălcarea regulilor democratice, de lipsa informațiilor corecte și a concordanței între a spune și a face, de neînțelegerea unor gesturi și fapte politice. Ei, bine, în România acestor zile, au apărut și decidenți politici care anulează voința mulțimilor, care nu le recunosc rolul și puterea, ceea ce a dus la revolta masivă a străzii, deocamdată ținută în frâu de către protestatari. Practic, lipsa de empatie între politicienii puterii și protestatari a fost elementul detonator.
Or reacțiile preaputernicilor zilei au pus gaz peste foc: acuzația de manipulare a mulțimilor a picat groaznic, manifestanții fiind practic acuzați de prostie, de neînțelegerea democrației, de nerespectarea legilor și a cutumei. Nu-i poți acuza pe niște cetățeni obișnuiți, cu copii și căței că participă la un război civil și la lovituri de stat. Pe deasupra, s-au simțit solidari cu președintele, participant și el la acțiunile de protest, iar această solidaritate e în creștere. Inconștient, actuala putere a făcut din președinte cel mai important pol de putere.
Consecințele sunt previzibile: în caz că actuala majoritate își continuă demersul anti-Justiție, strada a devenit arbitru în această confruntare decisivă, putând determina fie căderea guvernului, fie alegeri anticipate. Cineva trebuie să cedeze deoarece strada nu și-a desemnat liderii, nici orientarea politică, de aceea Puterea nu are cu cine negocia.
Din păcate, dacă ne luăm după declarațiile prim-ministrului și ale ministrului Justiției, nici nu există măcar ideea de a negocia cu strada. Este și motivul intervenției președintelui care a cerut renunțarea la celebrele ordonanțe de urgență, iar indecizia guvernanților deschide calea unor confruntări și mai ample. Cui folosește nu-mi dau bine seama, dar în niciun caz bătălia cu „sistemul” promisă în campanie nu se poate transforma subit în bătălia cu „strada” fiindcă așa-zisele „sistem”, „binom”… sunt în altă parte. Cel puțin asta s-a înțeles din discursul mai-marilor PSD.
Ce spune teoria politică într-un asemenea caz: că o majoritate care nu ține cont de populație și de o anume moralitate, de programul cu care a câștigat alegerile, îndepărtându-se de idealurile naționale și doleanțele celor mulți devine o majoritate toxică, anarhică, iar istoria arată că toate astfel de majorități anarhice au sfârșit, mai devreme ori mai târziu, prost. Foarte prost. Iar în actuala majoritate nimeni nu-și asumă o astfel de evoluție.
Din păcate timpul singur, nefiind actor politic, nu va rezolva nimic. Acum strada are cuvântul și nu se va mulțumi cu simpla abrogare a Ordonanței 13.

Petru Tomegea

Țara arde și baba se piaptănă

În fine, după mai bine de doi ani, România are președinte, cel puțin așa au zis pe rețelele de socializare zeci de mii de cetățeni: „Avem președinte!” Am avut noi și până acum președinte, dar cică de decor, a tăcut ca un „ficus” la Cotroceni, „mutul” fiind un supranume adesea folosit. La început era un „neamț” muncitor, tenace, de cuvânt, dar lumea noastră e repede schimbătoare.
Ce să-l fi scos din starea de contemplare? Unii zic că viitorul mandat, dar după cum se comportă ca președinte n-ai zice că se omoară de plăcerea jilțului. Nu rămâne decât să căutăm motivul în altă zonă, în evenimentele care „au mișcat țara” și să vedem că, parte a Executivului fiind, nu i-a picat deloc bine vestea celor două ordonanțe de urgență, a grațierii și a modificării Codurilor Penale, gata-gata să treacă de guvern, dacă președintele n-ar fi fost „pe fază”.
Într-adevăr, diferența între ce promisese PSD în campanie, între programul ultrapopulist de guvernare și promovarea pe sub masa guvernamentală a celor două ordonanțe era prea bătătoare la ochi. „Țara arde și baba se piaptănă!” și-o fi zis neamțul, prinzând sensul proverbului eminamente românesc. Fiindcă, în mod paradoxal, după ce a dat mâna cu Donald Trump, te-ai fi așteptat ca Liviu Dragnea să se întoarcă rapid acasă pentru a se întâlni de urgență cu echipe de experți și să pregătească România pentru ce urmează.
Iar ce urmează nu este deloc liniștitor: se reașează pilonii politicii internaționale, relațiile SUA cu restul lumii sunt supuse unui „checks and balance” de o duritate nemaiîntâlnită, iar cancelariile occidentale sunt în alertă demult. Germania, Franța, Uniunea europeană simt respirația grea a lui Trump în ceafă, cu atât mai mult cu cât le vor fi lovite nu numai interesele economice.
Ce face România în aceste vremuri tulburi? Rupe din bugetul Apărării, al serviciilor de securitate națională și se face că nu vede vulnerabilitățile generate de corupție la vârful puterii politice. Joacă mai departe aceeași miuță politică pe toloacă: majoritatea actuală și guvernul se strofocă să rezolve dosarele penale noi al lui Dragnea și ale tovarășilor de nebunii, în loc să așeze România într-o perspectivă cât de cât liniștitoare, să-și întărească statul de drept și economia. De școală și sănătate nu mai zic fiindcă gâtuirea reformelor și restaurația lovesc din plin.
Pe plan internațional, suntem deocamdată orfani de guvern. Nu cred să-și facă cineva iluzii că vreunul din liderii UE va sta la aceeași masă cu Dragnea, iar Sorin Grindeanu nu are nimic de spus, mulțumindu-se deocamdată să-i ducă trena liderului de partid. Singurul negociator va fi, vrem – nu vrem, pentru multă vreme președintele Iohannis. De ce nu e în stare actuala majoritate de nimic pe plan extern? Din pricina neîncrederii celorlalte guverne, partide, nu doar europene, dar și datorită compromisului, orgoliului și aroganței liderului teleormănean care la un moment dat va da socoteală în fața propriului partid.
Că situația este din cale-afară de critică o arată intervenția categorică a cancelariilor occidentale, mai ales a ambasadorilor și a altor reprezentanți ai SUA, a Canadei și a cancelarului german, Angela Merkel, cu toții îngrijorați de derapajele liderilor noștri apropo de Justiție, de lupta împotriva flagelului corupției. Din păcate, pentru cei în cauză astfel de intervenții sunt complet irelevante, semn că nici nu le pasă. Însă îngrijorările din spațiul public nu mai pot fi ascunse.
În aceste condiții, se cere o clarificare: ce e mai important, albirea dosarelor penale ale politicienilor sau soarta României? Nu cumva actuala majoritate parlamentară își încalcă obligațiile asumate în campania electorală și nu numai? De aceea găsesc, iată, o justificare demersului prezidențial de impunere a unui referendum național pe tema justiției. Declarativ, și Putere, și Opoziție consideră lupta cu corupția o necesitate stringentă pentru țara noastră, dar, când să treacă la fapte, uită și se concentrează doar asupra propriilor interese. Iar asta pune capac la toate.

Petru Tomegea