Cu mici și aproape nesemnificative excepții, în spațiul public cea mai arzătoare problemă a momentului o constituie așezarea personajelor în scenă și nu drama, cum ar fi normal. Or drama este că ideea principală căreia i se subsumează intențiile actualei majorități câștigătoare nu are legături importante cu buna guvernare, ci cu rezolvarea trecutului respectivelor personaje. Iar drama și mai mare este că respectivelor personaje le revine, după alegeri, toată Puterea politică.
Miza a fost, așadar, eliberarea de trecutul compromițător, estomparea adevărului prin reconstruirea altui trecut, unul favorabil și înălțător. Nu e o miză nouă, căci ne-a măcinat și înainte de revoluție, ne macină energiile politice și după. Ca să înțelegem, să-l privim pe politicianul-simbol al epocii postdecembriste, Ion Iliescu, cel ce se străduia să ne demonstreze că nu e din familia ceaușeștilor în care și-a desăvârșit formația de căpetenie roșie, ci e ditai socialistul european, progresist și original democratic.
Numai că istoria s-a repetat la alegerile din 11 decembrie, principala temă de campanie dezbătută mai ales la televiziunile de casă nefiind una legată de programele de guvernare, de viitorul României, ci de trecutul principalelor personaje, de faptul că binomul DNA-SRI cică a făcut și face dosare politice la comanda lui Băsescu-Iohannis pentru a-și înlătura concurenții la un ipotetic viitor mandat. Nimic despre suspiciunile rezonabile din dosare, ci doar despre prezumția de nevinovăție. Semn că scopul lor principal este acela de a se pune la adăpost de acuzațiile justițiarilor și a-și putea continua nestingheriți cariera politică. Fie ce-o fi.
Ce „legături primejdioase” au cu trecutul câștigătorii alegerilor din 11 decembrie? Mai toate sunt referitoare la corupție și abuzuri de putere: niște condamnări, câteva dosare penale aflate în diferite stadii, suspiciuni rezonabile asupra comiterii unor fapte ilicite, abuzuri, multe legate de banul public… Iar o eventuală condamnare le poate pune punct, Doamne, ferește! carierei lor de integri oameni de stat.
Să ne înțelegem: nimeni nu susține că Justiția românească ar coincide cu justiția divină, căci nu există pădure fără uscături, dar necazurile cu justiția sunt ale unei părți infime a populației, iar gestionarea lor revine judecătorilor și procurorilor, mai puțin Guvernului. Exacerbarea discursului (anti)justițiar, însă, o datorăm specificului puterilor politice de după 1989: politica noastră a depins mai puțin de instituțiile democrației, Justiție, Parlament, Executiv, Consilii locale, cât de persoanele impuse de partide. Așadar personalizarea actului politic, politicianul atotputinte nu puteau să aibă altă consecință decât confruntarea cu justițiarii.
Pentru că în asemenea situație, personajul politic devine mai important decât funcția: funcția ține de lege, de agenda postului, pe când omul politic, de umori personale și șefi de partid, de umorile altor lideri, înalți funcționari, motiv pentru care domnia legii mai are de așteptat până se instaurează cât de cât acceptabil.
Iar, dacă ideea care le-a adus voturi câștigătorilor actualului scrutin a fost legată de trecut și abuzurile binomului, degeaba vin căpeteniile stângii să ne amintească de îndeplinirea promisiunilor de bună guvernare și creșterea nivelului de trai. Acestea țin mai degrabă de continuarea campaniei electorale în așteptarea unor evenimente ca suspendarea președintelui ori alegeri generale anticipate. Miza a fost să scape curați, nevătămați de justiție, iar strategiile nu le lipsesc.
În sensul acesta trebuie interpretate ultimele acte ale majorității actuale de impunere a unui prim-ministru de paie în capul căruia să se spargă asumarea „până la virgulă” a tuturor promisiunilor îngrozitor de populiste, fără cine știe ce rațiune economică și politică. Totodată, este foarte important ca actualii lideri să fie la adăpostul unui guvern-marionetă, feriți de oprobriul public, pentru a putea conta pe o bună imagine în caz de noi confruntări electorale.
Petru Tomegea.
Petru Tomegea - ePolitica 