Prof. Maria Holban şi preotul Florentin Loghinoaia ne-au oferit o „încercare de monografie”: Bogdăneşti – trăire ortodoxă şi învăţământ românesc, Editura Fundaţiei creştin filantropice, Bogdan Întemeietorul (2003). Iniţiativa şi devotamentul sunt de înţeles când se vorbeşte de o vatră autentică de istorie şi civilizaţie rurală, asupra căreia cercetătorii s-au aplecat mai puţin. Pentru că un toponim cu o asemenea rezonanţă arhaică, important centru de iradiere etnoculturală, nu putea să nu stârnească dorinţa de a dezvălui adevăruri necunoscute ori uitate.
În „Cuvânt către cititor”, pr. Loghinoaia motivează apariţia acestei cărţi prin intenţia de a constitui „un punct de plecare spre noi explorări” deoarece „un nume încărcat de simboluri” legate de descălecat, de predecesori merită dulcea zăbavă a lecturii. La rândul ei, profesoara Holban aduce „un pios omagiu şi o preţuire nemărginită celor dispăruţi” care „au sădit în sufletul urmaşilor deschiderea spre lumină”.
Să recunoaştem că editarea lucrării este o întreprindere curajoasă ţinând cont de vastitatea materialului oferit de arhive, de la primele atestări şi până azi. O pot confirma istoricul Ion Solcanu, profesor al Universităţii Al. I. Cuza, prof. Vasile Pohoaţă, muzicolog la TVR Iaşi şi subsemnatul, filolog, care au adunat şi prelucrat multe sute de pagini de documente, din păcate, fără a vedea încă lumina tiparului.
Cuprinde patru capitole judicios alcătuite: I. Comuna Bogdăneşti, II. Bogdăneşti – viaţa şcolii, III. Bogdăneşti – o vatră de ortodoxie şi IV – tabele şi fotografii. Editarea cărţii pare a fi fost un preambul la întâlnirea fiilor satului, prilejuită de împlinirea a 640 de ani de la prima ctitorire a Mănăstirii Bogdăneştilor şi 145 ani de la zidirea primei şcoli. Însă şcoli au funcţionat şi înainte de 1858 în localitate. Pe la una a trecut şi Nică a lui Ştefan a Petrei Ciubotariului.
În privinţa aşezării geografice, a reliefului şi a climei e de remarcat corecta informaţie, iar abundenţa termenilor de strictă specialitate demonstrează aria largă a publicului ţintă. Din nefericire, neinserarea unor hărţi de specialitate, ele există, chiar şi în variante cromatice, pentru aria studiată, îngreunează localizarea unor fenomene tectonice şi hidrografice.
Probleme apar în legătură cu istoricul şi evoluţia socială, administrativ-politică a aşezării. Din analiza datelor bibliografice se observă lipsa unor izvoare certe, scrise şi arheologice, legate de etimologia toponimului generic şi de atestarea sa documentară în secolul al XIV-lea, pentru că majoritatea surselor la care se face trimitere citează aceleaşi legende şi presupuneri lansate, ca şi confuziile, de către Narcis Creţulescu în 1898 în Istoria Sfintei Mănăstiri Râşca, preluate în mare de lucrările următoare; lor li se adaugă fabulaţii, pentru că peste 30 de toponime identice, răspândite nu numai în Moldova îşi justifică aproape asemănător originea, vechimea şi forma. Fireşte, e de apreciat patriotismul local, iar reamintirea cunoscutelor legende produce înălţare sufletească. De asemeni, punându-se bazele argumentării pe studiile serioase ale lui C. C. Giurescu, N. Zaharia, Mircea D. Matei, I. Barnea, V. Mihordea, afirmaţiile capătă oarece fundament ştiinţific.
De reţinut că Bogdăneştii se pot lăuda cu multe lucruri: una din primele cetăţi moldoveneşti, aflate pe malul drept al Moldovei, atribuită lui Bogdan Întemeietorul, peste ruinele căreia preotul G. Loghinoaia, tatăl autorului dimpreună cu enoriaşii a construit mănăstirea de azi; cei mai mulţi dintre locuitori au fost răzeşi şi nu doar robi pe moşiile călugăreşti, au avut una din primele şcoli nu numai din judeţ şi, nu în ultimul rând, mândria cea mai mare a localnicilor, numele lui Bogdan ca radical al toponimului lor. Arheologul şi istoricul mai au de rezolvat localizarea corectă a cetăţii Moldovei, Civitas Moldaviae, (Moldaviensis), numită mai târziu, după deschiderea minelor, Baia, ale cărei ruine încă vizibile pe malul drept al râului omonim nu au beneficiat nici până azi de cercetări riguroase, de aici confuziile între Bogdăneşti, Bogdana şi Bogoslovul.
În schimb, istoricul învăţământului, de la localuri la situaţia financiară, de la dascăli la elevi, de la activităţi didactice la relaţiile cu autorităţile beneficiază de o atenţie aparte. Construcţia acestui edificiu de cultură şi civilizaţie, de educaţie şi instrucţie are ca piloni nume celebre: Nicolae Cârlănescu, Vasile Hudiţă, Mihai Lupescu, Vasile Alexandrescu, dar nu sunt uitaţi nici cei anonimi de demult ori de azi care, în linişte şi cu răbdare, de cele mai multe ori cu remuneraţii mizere (p.36) continuă să slujească instrucţia şi educaţia cu aceeaşi dăruire.
Un capitol interesant şi bine documentat este cel dedicat bisericii şi activităţii religioase de tânărul pr. Loghinoaia care stabileşte începuturile mănăstirii la 1363, având la bază sursele mai sus pomenite, urmate de două faze ulterioare de refacere, 1511-1512, pe vremea lui Bogdan al III-lea, iar între 1620-1745 un schit de maici. Mai aflăm, de asemeni, de schitul lui Iov, de la care astăzi a rămas doar numele unei poieni şi schitul Bogoslovul a cărui localizare rămâne în sarcina viitorilor cercetători. Capitolul este închinat, evident, reconstrucţiei mănăstirii, adevărată catedrală ortodoxă, cel mai de seamă eveniment al secolului trecut. Nu sunt uitate nici biserica de lemn a Sfinţilor Voievozi, lăcaş liniştit, de pioasă reculegere, din vatra satului, al cărui început însă trebuie căutat în jurul lui 1700, odată cu cel din vatra Boroii, şi nu în inscripţia de pe un octoih, 1776, ori aceea de pe clopotul mijlociu, l783, nici biserica Duminicii Mari, construită după război.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 