Ura

Bietul Marin Preda! N-a anticipat că vine peste noi tăvălugul postdemocraţiei, al postexistenţialismului, al postimpresionismului şi al atâtor post-uri în care silogismul său pesimist să-şi piardă valabilitatea. Da, nu mai este adevărat că „dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Pentru că dacă dragoste nu mai e, e ură. Multă ură. Şi nu e vorba de „ura şi la gară!”, ci de ura care ucide tot ce a născut şi naşte dragostea.
În minte cu silogistica lui Monşer, începând cu ceva ani în urmă, elita intelectuală angajată ca locomotivă la viitorul politic plenar al PDL şi al preşedintelui Băsescu se plânge pe toate canalele de amploarea sentimentului de ură a Opoziţiei faţă de conducători. De parcă n-ar fi trăit până în ’89 în România. Şezură şi plânseră degeaba elitiştii lângă apa Vavilonului, deoarece Nabucodonosorul lor nu numai că nu le-a luat în seamă lacrimile curat-intelectualiceşti, dar s-a făcut luntre şi punte ca ura să prindă rădăcini şi să lăstărească.

Înţelepciune şi sminteală

Încă din antichitate se zicea că unde-i multă înţelepciune e şi multă sminteală, dar sminteala intelectualilor de partid vine din aceea că privesc lucrurile exclusiv din punctul de vedere al idolului lor, făcându-se a uita de „audiatur et altera pars” şi de originea şi detaliile fenomenului. Or pentru ca ura să cotropească sufletul cuiva e nevoie de cel puţin doi, de cel ce urăşte şi de obiectul şi subiectul urii sale. Asta dacă nu cumva, Doamne fereşte! e caz de psihiatru şi se urăşte pe sine.
Da, exista un sentiment de ură la opozanţii dlui Băsescu, dar sentimentul acela, respectând simetria antitezei, corespunde perfect unei alte uri, a celei prezidenţiale împotriva lor, adică a celor de altă părere sau opţiune decât ale preşedintelui. Fiindcă în România politica la vârf încă n-a depăşit faza dihotomică. La bază, nici atât.

Dragostea, un sentiment urât

Până şi pruncii ştiu că atenţia şi aprecierea cuiva generează dragoste, iar un sentiment de ură dă naştere întotdeauna altui sentiment de ură şi mai puternic. Or despre acesta iluştrii noştri învăţaţi n-au suflat o vorbă, cerându-ne în numele binelui comun doar nouă să înlocuim ura cu dragostea faţă de ales. Aşa nitam-nisam. Dl Băsescu având privilegiul să ne urască după poftă.
Din păcate, când sfatul e cinic şi ipocrit, nu te poţi aştepta să-l urmeze cineva. De aceea mă gândeam totuşi că, om raţional fiind, dl Băsescu va înţelege şi va încerca să pună în valoare măcar wishfull thinking-ul dlor Liiceanu – Pleşu – Patapievici, triumvirii campaniei de presă din dragoste pentru iubitul conducător, dar ideea învăţaţilor mai mult decât binevoitori i se va fi părut un gest de slăbiciune, căci a rămas să se îngălbenească în pagini de ziar, iar ura se lăţeşte fără oprelişte de ambele părţi.

Câinele moare de drum lung…

Să fim drepţi şi să recunoaştem că ura populaţiei strivite de recesiune nu deranja cine ştie ce intimitatea cugetului prezidenţial, de moment ce consilierii şi colaboratorii îi cultivau ideea unui popor mustind de fericire, abia aşteptând noi şi noi curbe de sacrificiu şi măsuri de austeritate, motiv pentru care se tot înmulţeau costisitoarele băi de mulţime cu aplaudaci. Sau poate tocmai de aceea. Să mai recunoaştem că ura asta a convenit şi comisarilor UE care voiau să pună şaua şi pe greci, şi pe irlandezi, şi pe alţii după aceeaşi stratagemă.
Ca orice boală netratată, ura nu dispare de la sine, aşa că astăzi a căpătat dimensiuni spaţio-temporale măsurabile şi efecte tot mai groteşti. Şi ele măsurabile: ultimul scor fiind 88 – 12 înregistrat la referendum. Efectele interne sunt la faza de mase, iar cele externe la faza de înjurături în presă, deocamdată de o singură parte, alimentată copios de servicii secrete. Partea cealaltă va înjura începând cu 12 septembrie când Parlamentul European intenţionează să analizeze situaţia politică din România. Să vezi atunci urecheală.

Faza pe ţară a urii – primele rezultate

Faza de masă a scos la rampă naţională deocamdată 7.400.508 cetăţeni care şi-au transferat ura pe buletinul de vot şi mai scoate în stradă zilnic din ianuarie încoace de la câteva mii la câteva sute de urâtori profesionişti care-şi strigă în gura mare ura pe străzi, în Piaţa Universităţii ori la poarta palatului Cotroceni.
Ura a mai făcut 82 victime printre senatori (din 123) şi 182 deputaţi (din 292), 3 judecători ai CCR din 9…, iar calculele se vor reface zilnic asemeni scorului la jocurile sportive până la confruntarea finală a campionatului de ură din decembrie 2012. De nu cumva încărcătura de ură va exploda cu anticipaţie.

Petru Tomegea