Dacă te iei după mass-media, după spaţiul nostru public, politica românească se află de 23 ani într-un război încrâncenat cu un duşman invizibil, mai ales intern. Ceea ce înseamnă că percepţia multora dintre cititorii de presă e corectă: în încleştarea aceasta postrevoluţionară, România se devorează în fapt pe sine însăşi, asemeni hagiului din ciclul barbilian Isarlâc: „Sfânt trup şi hrană sieşi, Hagi rupea din el”.
Revoluţia din decembrie 1989 a trecut, dar ne-a lăsat moştenire un instrumentar lexical de invidiat: lupte de stradă, grupă, detaşament, batalion, regiment, divizie de asalt, muniţie, gloanţe, a exploda, a trage la ţintă, a bubui, dinamită, tancuri, AKM sau kalaşnikoave, mitraliere uşoare sau grele, bazuca, aruncătoare de flăcări şi grenade, taburi de luptă, transportoare blindate, front, strategie, stratagemă, tactică, spioni, ofiţeri sub acoperire, servicii secrete, manipulare…, iar pagina s-ar umple îndată de astfel de cuvinte.
Limbă bogată, politică săracă
De remarcat că respectivii termeni au căpătat semnificaţii şi sensuri noi, au generat mulţime de expresii şi locuţiuni, ceea ce a dus indubitabil la îmbogăţirea şi nuanţarea limbii române. Numai că, pe cât de mare e câştigul, pe atât de mare e şi pierderea: mass-media continuă de două decenii să abuzeze de acest bagaj lexical supradimensionat, menţinând discursul jurnalistic şi politic prizonier unei stări de fapt, aceea de permanentă confruntare. Mereu au loc războaie: în presă, Justiţie, în Parlament, Guvern, Crematoriu, între partide, sindicate, în familiile Prigoană, Zăvoranu…
Căci în politică nimic nu se mai desfăşoară normal: o simplă înţelegere între primii oameni de stat devine imediat „pact de stabilitate”, „tratat de neagresiune”, ea urmărind nici mai mult nici mai puţin decât lipsirea „combatanţilor” de „muniţie”. Aşa că se vor trage în continuare salve cu „gloanţe oarbe”, iar atacurile verbale le vor „exploda în faţă”.
Războaie fără eroi
„Asaltul” împotriva Justiţiei urmăreşte crearea unei situaţii „belicoase”, beligerante” din care să rămână un „cap de pod”… Clasa politică însăşi este una de „pradă”, „prăduitoare”, „prădalnică”, „luptând” din greu numai pentru interesul propriu. Se mai vorbeşte de oastea PSD, PDL…, de oşteni credincioşi partidului, „Să trăiţi! mai bine ori mai rău, de ordine care se execută, nu se discută… Şi iar am putea continua la nesfârşit…
La o analiză atentă se descoperă un lucru trist: „împăratul e gol”, adică jurnaliştii, formatorii de opinii, politicienii înşişi „n-au nimic a spune”, vorba poetului, dar, fiind ei trimişi zilnic la confruntări jurnalistice, radio-televizate, trebuie, morţi-copţi, să scoată din pământ, din piatră seacă, niscaiva plus-puncte pentru partid şi pentru liderul care i-a trimis pe „frontul” mediatic.
Televiziunile cu banii, guvernarea cu ponoasele
Observând că ratingul emisiunilor creşte pe măsură ce discursul din studio devine „belicos”, iar „războinicii” zăngănesc „armamentul din dotare”, spumegând de mânie unii împotriva altora, scenetele în care preopinenţii se fac cu ou şi cu oţet s-au înmulţit.
Întotdeauna conflictele, confruntările, bătăliile au loc doar în prezenţa camerelor de luat vederi, iar situaţiile când după astfel de „victorii” se serbează la restaurant nu sunt rare, oricât de tare s-ar duşmăni. Moderatorii şi cameramanii înşişi se transformă adesea în chibiţi de o parte şi de alta. Au fost şi confruntări fizice în care s-au implicat inclusiv doamne-politicieni. Atât s-a abuzat de această atitudine până a devenit obişnuinţă. Azi, emisiunile fără sarea şi piperul injuriilor şi bălăcărelilor de partid dispărând sau fiind pe cale să sucombe.
Participanţi şi ei alături de oamenii de presă şi propriii activişti la talk-show-uri, politicieni şi demnitari de-ai noştri s-au molipsit de limbajul cazon-belicos, iar de multe ori veţi observa metehnele de mai sus în comunicate oficiale şi chiar în discursuri parlamentare, semn că boala s-a generalizat. Este unul din motivele pentru care politica românească nu poate reveni cu picioarele pe pământ spre a bine guverna.
Cât ne costă politica?
Mai este un aspect: războaiele acestea pe viaţă şi pe moarte sunt mari devoratoare de timp şi de bugete. S-a ajuns să se socotească astfel de ieşiri în public bună comunicare, iar preopinenţii să fie apreciaţi la partid, în presă şi să fie promovaţi ca buni comunicatori. În cea mai mare parte a anului, e singurul mod de a face politică.
Or într-o democraţie respectabilă politica se desfăşoară în Parlament şi Consilii Locale, doar în campaniile electorale ieşind pe stradă şi la televizor.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 