„Schimbarea curriculei, pregătirea continuă a profesorilor şi promovarea lor pe criterii de valoare, şi introducerea în şcoli a posibilităţii studierii unor meserii vor avea un impact incredibil asupra sistemului de educaţie”, spune expertul. Toate acestea trebuie făcute în cadrul unei mari dezbateri naţionale la care să participe, pe lângă politicieni şi părinţii, profesorii şi angajatorii.
Venirea noului președinte la Cotroceni a trezit din letargie staff-ul partidelor, dar ideile reformatoare se impun cu mare greutate. Să fie de vină acțiunile DNA, așa cum susțin unii lideri și activiști ai PSD? De altfel, urmărind acțiunile majorității de guvernământ, limitarea pierderilor în războiul cu Justiția pare a fi principala prioritate.
În schimb, noul PNL, înaripat deocamdată de scorul nesperat obținut Iohannis la alegerile prezidențiale, visează la intrarea la guvernare, la reformarea instituțiilor, a educației, a sănătății… De aceea, secretarul general al PNL, Marian Petrache, ne reamintește nevoia de consens pe cele „două teme foarte mari: sănătate și educație”. Să fie vorba de un nou pact pentru educație sau doar ne aflăm în treabă ca și altădată?
Fiindcă moda pactelor și a consensului părea a fi apus: dacă ideea de consens se veștezise încă din vremea lui Ion Iliescu, aceea a pactelor căzuse în derizoriu odată cu pactul de coabitare încheiat de Traian Băsescu și Victor Ponta după referendumul de demitere din 2012. Cât despre celălalt pact național pentru educație semnat de toate formațiunile politice în 2008, nu mai amintește nimeni. Dar cauzele eșecului, atât al pactului cât și al unei așa-zise reforme, ar trebui rememorate pentru a le evita în cazul unei noi încercări de a reforma un domeniu vital al României.
Mai întâi că nu pactul pentru educație a înnămolit reforma, ci reformatorii înșiși. Deși rămân neclintiți în credința lor că reforma educației le-a reușit într-o oarecare măsură, realitatea de pe teren îi contrazice: numărul celor ce nu-și pot însuși minimul materiilor, al analfabeților și al neșcolarizaților nu a putut fi redus prin introducerea jandarmilor în școală și a camerelor de supraveghere în sălile de examene, iar vicierea rezultatelor continuă. O arată dosarele din instanțe cu sute și mii de autori. Așadar, nu asta era calea. Sau nu numai.
S-a spus apoi că materiile sunt stufoase, ariile curriculare, încărcate, dar ultimele concluzii ale experților arată altceva: volumul de cunoștințe, cu mici excepții, e cam aceeași și la noi, și în Occident. E clar, randamentul mai slab al învățării ține de alți factori, mai greu de perceput de către reformatori. Care să fie aceia? Unii dau vina pe subfinanțare, ceea ce este adevărat. Performanță fără investiții masive în pregătirea dascălilor și în tehnologie didactică nu prea există, deși de multe ori s-au obținut rezultate excepționale și cu bani puțini.
Fiind lucrător de 46 ani la catedră, pentru mine dimensiunile eșecului școlar sunt dureroase, de aceea nu pot să tac: nicio reformă nu poate reuși fără democrație, prin impunere de sus, prin diverse metode de coerciție sau prin discreditarea corpului didactic, căci reforma nu are loc în birourile președintelui, ale ministrului sau ale inspectorilor, ci la clasă, iar la clasă profesorul trebuie să fie suveran. Cum îi știrbești autoritatea tu, ministru, primar ori inspector, cum nu mai învață elevii. Și asta s-a întâmplat mereu după 1989, însă mai cu seamă după ultimul pact pentru educație.
Așadar reformele sunt concepute de savanți cu absolut necesara colaborare a celor mai buni educatori, dar de aplicat se aplică de jos, de la catedră, nu de la înălțimea funcției. Cine uită lecțiile lui Spiru Haret nu merită să țină frâiele educației naționale. Ce a făcut marele reformator? A mers aproape prin fiecare școală și a stat de vorbă cu mai toți dascălii. De multe ori și cu elevii. Inclusiv în cătune izolate. Ce au făcut reformatorii noștri? Au politizat reforma la televizor în scop electoral, folosind o limbă română aproximativă, parazitată de neologisme de ultimă oră, ca să se vadă ce mari savanți avem în frunte. Meteahna continuă și azi, tot cu 0 rezultate.
Și nu în ultimul rând, nu se poate reformă fără modele, iar modele educația românească are, slavă Domnului! Zeci, sute de profesori excepționali, cu rezultate extraordinare la olimpiade internaționale și în instituții de cercetare, în creație… Ei, bine, dacă nici acum reformatorii nu se vor baza pe ei, dacă nici acum nu vor fi conștienți că singura reformă necesară e la catedră, în laboratorul intim de creație al profesorului și al elevilor, vom mai avea încă un pact și încă o reformă degeaba.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 