Nimic altceva decât un șir de infracțiuni stabilite ca atare de judecători. Din păcate, ca de atâtea ori în ultima vreme, argumentele justițiarilor sunt valabile doar în dosarele lor din instanțe, spațiul public din România operând cu o altă cheie de interpretare a realității.
Astfel, George Becali ar fi creația sistemului politic actual, un sistem bolnav din născare, unul căruia orice tratament de însănătoșire îi dăunează și mai mult. Ba chiar, se susține, avem politicienii pe care îi merităm, asta însemnând că toate bolile pleacă de la noi înșine. Măi, să fie! Adică noi, alegătorii, l-am învățat pe Becali să câștige bani din speculă cu terenuri și schimburi hiperavantajoase nu cu Armata, că ea luptă și moare în Afganistan și pe unde se mai întâmplă, ci cu mai-marii ei și comandanții?
Televiziunea, bat-o vina!
Nicidecum. Becali și-a „forjat” ilustra-i personalitate singur și stimulat de lumina reflectoarelor, e adevărat, în aplauzele noastre inconștiente, dornice de tămbălău și distracție. Întotdeauna modelele aparte, din afară sau de la marginea societății, antimodelele, originalii cu orice preț și bizarii sar în ochii publicului cu o anumită educație și de o anumită condiție socială. Dacă nu ar fi fost ecranul, atât Becali cât și Vadim Tudor, Dan Diaconescu… erau azi niște oameni la locul lor. Așa se explică apariția multor, ba chiar a prea multor personaje pe prima scenă politică. De pe a doua, a treia scenă nu prea avem șanse să aflăm vreodată ceva.
Pentru că politica în slujba cetățeanului și buna guvernare sunt anoste și plicticoase, inclusiv pentru politicienii înșiși, e nevoie continuă de circ: astfel de personaje ne sunt necesare ca apa și ca aerul. Fac vâlvă în politica românească, și nu numai, strâng în jurul lor destui aderenți, creând adesea partide de succes. Ce lasă în urmă? Doar gargară politicianistă și fapte demne de un anume gen de literatură. A comicului absurd. De asta I.L. Caragiale și Eugen Ionescu nu puteau fi decât români.
Al cui e Becali?
Pentru unii analiști, Becali va rămâne mereu omul celor din PNL. Dorința lui arzătoare a fost să fie considerat liberal. Dădea bine cu ceea ce se credea el pe atunci: om de afaceri. Pofta sa le-a făcut însă mult rău liberalilor. Detractorii n-au vrut și pace să înțeleagă că liberalii sunt… liberi să primească pe oricine în partid, că personaje asemeni proprietarului celei mai tari echipe de fotbal românesc nu sunt deloc singulare și nici mai prejos de altele de aceeași factură. În plus dreptul de a face politică e constituțional.
E Gigi Becali creația postfactum a Securității? Dacă luăm în calcul zâzania stârnită de aparițiile sale dese la televizor și întorsăturile create unor formațiuni politice, un jurnalist mai puțin deontolog ar putea susține că actualul locatar al celulei de la Rahova și-a jucat rolul la perfecție: de fiecare dată când un anume politician se afla în clinci mediatic, apariția salvatoare a lui Becali l-a scos din încurcătură, așa cum i-a salvat și pe alții sau altele, personalități și instituții. Atâta doar că Securitatea nu-și făcea de lucru cu astfel de inși.
E omul lui Băsescu sau o victimă a MCV?
A mai rămas o variantă pentru mase: Gigi Becali e creația lui Băsescu. Este afirmația cea mai vehiculată în literatura orală a ultimelor zile. E omul său deoarece i se aseamănă, niciodată nu l-a atacat, au petrecut adesea împreună, iar unele apariții TV i-au făcut întotdeauna bine. Astfel se pot găsi explicații pentru fiecare gest al președintelui.
În schimb, o variantă soft din lumea bună a mediilor consideră că Becali e victima indicațiilor primite de la înalții comisari din Bruxelles. Va fi fiind el vinovat ori nu, dar Justiția Românească trebuia să iasă cu condamnarea unor pești mari ca Adrian Năstase, Victor Babiuc, Dumitru Cioflină, de ce nu, George Becali, pentru a mai destinde puțin corzile MCV. Ultima aserțiune, să recunoaștem, nu are niciun rost: nu s-ar fi întâmplat absolut nimic dacă nu existau acele cazuri în care faptele au putut fi considerate infracțiuni și condamnate.
O condamnare de poveste
Așadar ce se ascunde în spatele arestării lui Becali? Doar o condamnare de către Justiție și populismul tipic unor astfel de împrejurări. Aici nu e vorba de jurnalism calificat, ci de transcrierea unor povestiri orale despre evenimente care ar putea să aibă foarte puține tangențe cu adevărul. Cu atât mai mult cu cât, de fiecare dată, se încearcă obținerea unui profit politic și mediatic.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 