Au mai fost ape tulburi în politica românească, dar altădată măcar se putea ghici dincotro vine și încotro se duce tulbureala. La fel cum înșiși autorii știau la ce pot să se aștepte. Acum lucrurile se schimbă de la o zi la alta, iar sensul schimbării pare și el destul de tulbure. Cu atât mai mult cu cât unele schimbări nu au sens, iar altele sunt doar de dragul schimbării.
Până recent, se instalase o stare de fapt care părea de neclintit: USL domina scena noastră politică prin cele peste 70 procente parlamentare fără a lăsa Opoziției altă șansă înafara manifestării vocale și a unor moțiuni simple. Numai că apropierea anului electoral 2014 pare a provoca reașezări politice înaintea startului oficial al campaniei europarlamentare și, mai ales, al celei prezidențiale. Au existat și două declanșatoare, unul principal: amânarea intrării în vigoare a legii referendumului și unul secundar: cumpărarea celor 291 ha de teren de către fiica cea mare a președintelui Traian Băsescu.
Două declanșatoare și mai multe urmări
În consecință, înțelegerea încheiată la înființarea USL în februarie 2011 devine caducă: dacă realizarea opțiunii PSD de a-l avea ca prim ministru pe Victor Ponta s-a realizat fără impedimente majore în 7 mai 2012 și apoi în 21 decembrie 2012, opțiunea PNL de a da președintele României în 2014 are parte de discuții interminabile, contre și animozități. Ceea ce era anticipat de către majoritatea observatorilor și a analiștilor.
Mai întâi s-au auzit voci disparate din tabăra social democraților, cu Mircea Geoană în centrul atenției, care și-au exprimat public frustrările: nu se poate așa ceva, cel mai mare partid românesc să nu aibă candidat! Gând la gând cu frustrări ale Opoziției, interesată și ea să provoace disensiuni în majoritatea de guvernământ. Se aștepta doar momentul potrivit ca aceste frustrări să capete formă și conținut, iar apoi să răbufnească.
Viermele îndoielii
Momentul mult așteptat s-a ivit, iar USL se află în fața unei dileme: ce fel de președinte vor alege cetățenii, unul mai retras din prim-planul vieții politice, mai apropiat cutumelor unei republici parlamentare, sau unul puternic și jucător, specific republicii prezidențiale? Or cea de-a doua opțiune nu prea convine PSD, ros pe dinăuntru de viermele îndoielii: dar dacă actualul candidat la prezidențiale, Crin Antonescu, nu-l mai vrea pe Victor Ponta ca prim ministru după ce se va vedea la Cotroceni?
Și cum niciun necaz nu vine niciodată singur, au mai apărut și controversele moral-juridice legate de achiziționarea unui teren în comuna Nana de către familia Băsescu. Patimile și disensiunile dau în clocot: o parte ar dori înființarea unor comisii speciale ale Parlamentului pentru cercetarea pricinei, iar alta nu prea sau nu ne spune cu claritate despre ce e vorba. Varianta implicării și a organelor de specialitate fiind de la început îndoielnică.
Ce caută Bill Clinton în ecuație?
Ceea ce a șocat la enunțarea cazului a fost aducerea în discuție publică a modelului american de anchetă senatorială Bill Clinton – Monica Lewinsky. A șocat fiindcă e prea de tot. Să fi vrut să sugereze că politica românească a deschis ochii spre modelele democrațiilor avansate? Ori mai degrabă e o comparație de dragul aflării în treabă?
Diferențele de opinii și proceduri în gestionarea anchetei parlamentare constituie motivul pentru care cele două vârfuri importante ale USL, Crin Antonescu și Victor Ponta, au intrat în concurență: colegii din PSD și-au pregătit între timp cu transfugii de la PPDD o nouă majoritate parlamentară de care îi mai desparte o nimica toată, iar Crin Antonescu încearcă să-și lărgească bazinul electoral, lansând mesaje către actuala Opoziție. Cu șanse greu de estimat.
Resetarea jocului politic
Mai e de luat în calcul și preferința lui Traian Băsescu pentru Crin Antonescu – președinte, nu pentru Victor Ponta, manifestată de două ori până acum. Preferință care, să recunoaștem, nu-l ajută deloc pe preferatul său, ba din contra, dar, în schimb, a pus gaz peste focul devenit deja vâlvătaie în aceste zile.
Așa că, dacă tot vorbim noi de democrațiile-model, ar fi loc de o clipă de înțelepciune: stingem mai întâi vâlvătaia și apoi ne așezăm cu toții și cu toate părerile la aceeași masă ca să limpezim apele, resetăm apoi de comun acord jocul politic și ne apucăm de treabă. Nu e vorba de vetustul consens iliescian, cât de o negociere corectă, cu cărțile pe față. Măcar ca să dovedim oarece respect pentru adevărata democrație.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 