Într-o democraţie aşezată ca Elveţia, cu un stat de drept funcţional care a făcut din respectul drepturilor şi al libertăţilor cetăţeneşti o adevărată religie, referendumul este principala formă de manifestare directă a suveranităţii populare, preferabilă celei reprezentative. În România referendumul a trebuit de fiecare dată să legitimeze politica celui mai tare:
1. Fiind nevoie să li se scoată românilor din cap ideea de monarhie, referendumul asupra formei de guvernământ nu s-a mai ţinut înainte de Adunarea Constituantă din 1991, ci s-a considerat că cine plebiscitează noua Constituţie e automat republican. Şi iată că lucrurile prost făcute se răzbună, iar ideea de monarhie constituţională câştigă teren.
Interesul poartă fesul
2. Aflat pe valul simpatiei populare, dl Băsescu a dorit în 2009 parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, populismul celor două chestiuni îndeplinindu-i cu vârf şi îndesat pofta: 77,78% din alegători s-au pronunţat în favoarea Parlamentului unicameral, iar 88,84% au votat pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, prezenţa fiind de 50,95%.
Trebuie spus însă că rezultatul acelui referendum e încă valabil, chiar dacă mulţi l-ar vrea uitat. Necazul e că acele întrebări ar putea primi răspunsuri apropiate, de nu identice, inclusiv în civilizata Elveţie. De aceea, responsabilitatea organizării unui referendum al cărui răspuns era dinainte cunoscut revine organizatorilor, preşedintelui şi majorităţii de atunci.
Presa susţinea că nu interesul popular a fost miza principală, ci sporirea şanselor dlui Băsescu în alegerile prezidenţiale. În plus, reducerea numărului de parlamentari urmărea scoaterea din joc a PNL, rămas în afara coaliţiei guvernamentale PSD-PDL-UDMR, iar renunţarea la Senat, cameră decizională instituită pe vremea lui Al. I. Cuza şi desfiinţată de bolşevici în 1946, convenea jocurilor de putere ale preşedintelui.
Legea să fie lege
Convine ori nu, referendumului din 2009 trebuie să i se dea un răspuns politic, fie din partea Opoziţiei iniţiatoare, fie din partea actualei Puteri, dar, constituţional, efectele sale nu pot fi anulate de trecerea timpului, ci prin alt referendum.
Însă pentru că întrebările au primit răspunsurile anticipate de numeroase sondaje de opinie, n-ar fi lipsit de interes ca organizatorii să-şi asume responsabilitatea. Cu atât mai mult cu cât referendumul desfăşurat concomitent cu alegerile prezidenţiale l-a favorizat pe dl Băsescu.
Neclar rămâne un alt aspect juridic moştenit încă din dreptul roman: mandatul imperativ pentru Parlament, ceea ce în România şi în cvasitotalitatea democraţiilor europene (cu excepţia Ucrainei) este neconstituţional. Abia în cursul anului 2012 am înţeles aserţiunea unor analişti vigilenţi din 2009: scopul acelei consultări populare ar fi fost unul de şantaj asupra Legislativului, mai cu seamă asupra Senatului. Ameninţat cu dispariţia, acesta trebuia să dea satisfacţie organizatorilor.
Apar primele consecinţe
3. Ultimul referendum, cel pentru demiterea preşedintelui, a arătat că aşezările noastre democratice sunt şubrede, iar aventurierii politici îşi pot impune voinţa indiferent de consecinţe. Pentru că evenimentul a fost întors pe toate feţele, nu-i mai plictisim inutil pe cititori. Cert este că nici de această dată voinţa populară n-a contat. Şi pentru că nici „casus belli” n-a putut fi depăşit decât printr-un pact de stabilitate, evoluţia politică va capta atenţia mediilor mai departe.
Necazul cel mare e că referendumul ca principală formă de manifestare a democraţiei directe a fost total compromis, deoarece ultimele trei rezultate nu au fost luate în seamă. Şi, ca urmare, greşeşte cine-şi închipuie că se va mai realiza vreodată cvorumul, indiferent ce problemă presantă va avea societatea românească de rezolvat.
Şi totuşi referendumul…
Se ştie că alte instrumente politice de importanţa referendumului nu sunt, iar viitorul ne scoate în cale noi provocări. Anul 2013 va avea nevoie de cel puţin două referendumuri şi un plebiscit: anularea sau confirmarea situaţiei parlamentului unicameral şi a numărului maxim de 300 de deputaţi, decizia populară asupra formei de guvernământ, republică ori monarhie şi plebiscitarea noii Constituţii cu tot cu regionalizare.
În caz că regula cvorumului se va menţine, nu este exclus ca niciunul din cele trei să nu poată fi validat. Este consecinţa jocurilor politice de sumă nulă şi a politicianismului nostru funciar. Deficit de seriozitate şi responsabilitate.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 