Archive for the ‘O manipulare: cine a tăiat salariile?’ Category

O manipulare: cine a tăiat salariile?

octombrie 7, 2019

 

Când actuala Opoziție și mai ales PNL încearcă măcar să schițeze viitorul program de guvernare, din Partea Puterii i se reamintește cu nedisimulată satisfacție, ceea ce dă bine la propriul bazin electoral, să facă „ciocul mic!“ deoarece nu PSD, ci  liberalii (PDL) au tăiat salariile în 2010, când România a trebuit să se împrumute cu peste 20 de miliarde de €uro pentru a nu intra în criză. Și n-a intrat cu totul în criză, dar acuzația a rămas. Atunci „vina“ a fost împărțită cu Traian Băsescu, apoi a rămas responsabil numai  PDL. Și cum partidul lui Băsescu s-a topit în PNL, liberalii trag și în prezenta campanie electorală aceleași ponoase. Numai că vina este aruncată asupra celor ce au pus umărul la ieșirea din criză, nu asupra celor ce au provocat-o. N-ar fi pentru prima dată. Acuzația aceasta și altele de aceeași factură vor fi calul de bătaie și în campania prezidențială, așa cum rezultă din ghidul PSD.

Dar cine și ce a provocat criza din anii 2009-2012? Concluziile experților financiari sunt fără dubiu: guvernul cu susținere social-democrată al lui Călin Popescu-Tăriceanu, acela care se lăuda că „economia duduie“ și avea creștere economică cică de vreo 7,5%. Numai că toate beneficiile așa-zisului „boom economic“ au fost băgate în consum, fiindcă de asta l-au susținut social-democrații, iar de plasa de siguranță pentru criza care deja apăruse la orizont nu s-a mai preocupat nimeni. 

Criza, e adevărat, nu a fost provocată numai de guvernarea nesăbuită a României lăsată cu vistieria goală, ci a năvălit peste noi de peste ocean, așa cum a năvălit și peste alții, iar unii au dus-o mai greu, printre care și noi, iar alții, polonezii de exemplu, și-au păstrat aproape intacte datele economice.

Or calculele experților financiari nu au lăsat loc de întors: era nevoie de un împrumut masiv pentru refinanțarea creditului bancar și a dezvoltării industriale, refinanțare dublată de reajustarea cheltuielilor guvernamentale, singura cale fiind „tăierea salariilor“ cu 15-25% și diminuarea ajutorului social, căci la pensii nu s-a putut umbla. Mai ales că împrumutul, zicea fostul președinte, fusese contractat în condiții extrem de avantajoase și a fost gestionat de BNR. (Avantajoase? În condițiile în care astfel de împrumuturi beneficiau și încă beneficiază de 0% dobândă în Germania și nu numai? Și apoi nici până azi nu ni s-a spus foarte clar unde s-au dus banii pe care tot noi îi vom plăti!) 

Acum, la aproape un deceniu, ciorba tăierii salariilor este reîncălzită, în lipsă de propuneri coerente și fezabile pentru activitatea viitorului președinte. Minciuna prinde bine la bazinul social-democrat, aflat mereu la mâna darnică a PSD. În fond, se mizează ca întotdeauna în campaniile noastre electorale pe desființarea, discreditarea adversarului politic, așadar pe votul negativ, și nu pe concurență de programe ca într-o țară democratică.

E clar că partidul Vioricăi Dăncilă evită astfel să discute „mărețele realizări“ din domenii diverse precum transporturi, educație, sănătate, absorbția fondurilor europene, apartenența la UE, activitatea externă… și nici despre viitorul acestora, fiindcă aproape nimeni nu-l mai crede. Și atunci o lălăie cu păcatele altora, care nici ele nu sunt puține, și cu „vizite de lucru“, doar pentru a se afla în treabă.

Votul negativ, însă, nu a construit niciodată nimic, cu atât mai mult cu cât el trebuie contracarat tot prin vot negativ: deja asistăm la chemări disperate ale Opoziției pentru scoaterea PSD, răul absolut, de la guvernare și chiar din viața politică și nu sunt atât de sigur că se dorește numai calea urnelor.

Și mai este un aspect: firește, tăierile de salarii au fost o mare nenorocire publică, deși până la urmă pierderile salariale au fost recuperate din banul țării, inclusiv dobânzile, dar creșterea datoriei publice de către guvernul actual numai de la 31 decembrie încoace cu peste 3 miliarde de €uro (de la 99,417 la 103,671) nu trezește nimănui nici măcar o bănuială? Fiindcă și acum ni se vând aceleași gogoși cu creșterea economică și a nivelului de trai. Ceea ce înseamnă că situația din 2010 nu e exclus să se repete.

Petru Tomegea