Gazonul englezesc

Românii care iau avionul spre U(nited) K(ingdom), pe lângă surpriza unei hardughii zburătoare de mărimea unui cămin cultural şi viteza cu care îi smulge din  pământul patriei spre a-i aburca peste plafonul de nori, au de depăşit două situaţii ingrate: descoperirea la aterizare a unei ţări complet necunoscute, despre UK s-au spus şi se spun multe poveşti, iar a doua e legată de conaţionalii urcaţi la grămadă în fotoliile confortabile de piele, cu copii, cu bunici, cu pisici şi bagaje pline de mâncare şi haine. Cu de toate. Ca pe vremuri cursa de Fălticeni.

Numai că, odată ieşiţi deasupra Otopenilor, se face tăcere, feţele tuturora se schimbă, nu mai răzbat manele din căşti, nici glume presărate cu vorbe de duh, câţiva îşi scot reviste, cărţi de lectură, laptopuri, încep să se spună în şoaptă frânturi de fraze englezeşti, nu se mai cunosc unii cu alţii, îşi controlează gesturile. Alţii privesc îngânduraţi pe hublouri schimbarea peisajului natal dezordonat cu altul aranjat după reguli geometrice precise, tot mai precise cu cât te apropii de Canalul Mânecii, cu aglomerări urbane ici şi colo în care se recunoaşte de departe rigoarea aşezărilor civilizate, iar primul contact vizual cu spaţiul britanic le aduce o lumină nouă în priviri, odată cu dorinţa de a-şi aranja ţinuta. Rămâi uimit cât de repede sunt înlocuite bonomia şi jovialitatea proverbiale cu calmul, aşteptarea tăcută, răbdătoare ale insularilor. Deosebirile fizice se atenuează ca prin farmec. Nu mai ştii care e român şi care nu.

Despre capacitatea noastră de adaptare s-a vorbit doar în termeni băşcălioşi, iar ideea adânc înrădăcinată despre conservatorismul valah e doar o vorbă spusă la necaz, ca atâtea altele. O jumătate de secol nimeni nu ne-a mai privit în ochi, nici în suflet, dar nici noi nu ne-am raportat la semenii europeni. N-am avut cum.

În fine, teama de a te rătăci în sălile aeroportuare de primire ori de recuperare a bagajelor n-a avut nicio noimă, culoarele sunt stabilite dinainte, nu trebuie să-ţi explice nimeni nimic, atâta doar că ai de parcurs sute de metri în nişte clădiri întinse pe câteva hectare. Aglomeraţie mare, însă fără îngrămădeală. Nu e minut să priveşti pe cer fără a descoperi un avion.

Scăpaţi de corvoada bagajelor, drumul spre destinaţie, în caz că nu te aşteaptă nimeni, nu devine un calvar din cauza preţurilor la transport, politeţea şi corectitudinea taximetriştilor britanici fiind arhicunoscute. După tastarea adresei exacte pe Tom-Tom, pentru a urmări live pe ecran maşina ta văzută din satelit, eşti sigur că şoferul o va nimeri,  fără a încerca să ocolească spre a te jupui de bani. Poţi admira şoselele, motorway-urile şi autostrăzile, toate fără cusur, făcute o dată pentru totdeauna, fără semafoare, dar cu round about (un fel de sens giratoriu uriaş), fluente, cu viteze ameţitoare, maşini noi. Niciun obstacol mortal ca stâlpi, copaci, podeţe. Accidente ioc. Nu ai termeni de comparaţie. Cultul pentru eternitatea lucrului bine făcut pare izvorât din fiinţa lor.

Nici nu ştii la ce să te uiţi mai întâi. Dincolo de kilometrul pătrat de autoturisme din preajma aeroportului, dai de bărăgane de holde, grâne, cartofi, legume, livezi. Ceea ce te izbeşte încă din avion e mulţimea pădurilor, a perdelelor de protecţie din jurul fiecărui lan, al fiecărei ferme ori mărginind drumuri. Parcă de-abia au aşteptat prilejul de a mai planta o şirincă de copaci, dacă nu cumva vor fi fost acolo dintotdeauna. Pasiunea pentru ordine şi verdeaţă, pentru flori, pentru parcuri îngrijite e vizibilă de la curtea obişnuită din faţa casei, fiecare locuinţă, oricât de mică, având pentru iarnă şi un conservator cu plantele preferate, până la neîntrecutele grădini publice din capitala londoneză. Dar ceea ce depăşeşte orice închipuire e gazonul, celebrul covor de iarbă întreţinut cu sfinţenie, perfect tuns, verde şi des. De la cel mare din centre urbane, loc de odihnă şi taifas, de jocuri liniştite de copii, până la orice spaţiu liber. Gazonul e un fel de blazon naţional. Convieţuiesc alături stejari sănătoşi, conifere, salcâmi, arbuşti exotici cu parfumuri răzbătătoare, aranjamente florale de duminică, straturi de culori diverse, alei ordonate străjuite de zeci de soiuri de trandafiri, garduri din lemn ori din fier forjat, bănci din oţel inox, statui şi inscripţii noi, dar mai cu seamă vechi, unele de secole, peste tot se regăseşte mână de om grijuliu. Şi-au adus din fostele colonii ceea ce le-a fost drag, iar acum continuă să tânjească după rarităţi exotice. N-aş înţelege nici în ruptul capului cum de rezistă lemnul peste un secol pe asemenea vremuri umede, potrivit de calde sau de reci, diferenţa între minime şi maxime fiind de două ori mai mică decât la noi. Nu e vorba de esenţe lemnoase diferite, ci de tratamente chimice. Ca să nu stai toată ziua cu vopseaua în mână.

Casele şi le fac la fel ca acum un secol, ca acum un mileniu. Diferă dimensiunile şi confortul la zi. Nimeni nu îndrăzneşte să vină cu inovaţii arhitecturale ori cu originalităţi preţioase implantând în mijlocul aşezărilor străvechi bizarerii artistice, de la geamuri, arcade, bolţi, la materiale sau acoperiş. La fel cum nimeni   nu-şi durează cabane şi palate unde-l taie capul. În afara zonelor construibile nu se află decât ferme, adăposturi pentru animale, instalaţii industriale. Aerul ori apa de la robinet rivalizează oricând cu cele din Ţara Dornelor. N-am observat inşi cărând tone de apă îmbuteliată acasă. Orice familie locuieşte într-un spaţiu strict necesar, construcţiile cu zeci de camere, saloanele de un ar sunt doar în filme ori în vile româneşti de neam Tănase. Aici nimeni nu aruncă banii pe fereastră. Lira e cea mai grea, puternică monedă, dar nu se câştigă uşor. Nu-ţi vine să te desparţi de ea. Faţadele clădirilor sunt din cărămidă adevărată. N-am văzut pe nimeni reparându-le chiar dacă vârsta unora e contemporană cu Ştefan cel Mare. Infiltraţii? Greu de crezut. Sunt şi unele ruinate, dar numărul lor e nesemnificativ. Motivul? Proprietatea e prima lege. Însă şi dorinţa de a păstra nealterată moştenirea.

Petru Tomegea, Cambridge

(art. apărut în Revista 22 şi Obiectiv de Suceava)